Servitute

Sentinţă civilă 502 din 20.04.2015


Dosar nr. 1305/283/2012

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA PUCIOASA

JUDEŢUL DÂMBOVIŢA

SENTINŢA  CIVILĂ  nr. 502

Şedinţa publică din 20 aprilie 2015

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE  -  C.V.

GREFIER -  C.C.

Pe rol se află pronunţarea cauzei civilă având ca obiect „servitute”, acţiunea formulată de reclamanţii-pârâţi CCşi CED, ambii domiciliaţi în ..., în contradictoriu cu pârâtul-reclamant VG, domiciliat în ….

 Mersul dezbaterilor şi susţinerile pe fond au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 6 aprilie 2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care instanţa, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunţarea pentru astăzi.

I N S T A N Ţ A

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 03.07.2012 sub nr. 1305/283/2012, reclamanţii CCşi CED au solicitat în contradictoriu cu pârâtul VG, ca instanţa să dispună prin hotărâre luarea de către pârât a măsurilor necesare pentru a împiedica scurgerea apelor de pe acoperişul imobilelor sale, anexe gospodăreşti, amplasate pe linia de hotar ce desparte proprietăţile părţilor, astfel încât picătura streşinii ce depăşeşte cu circa 50 cm linia de hotar, să nu mai cadă pe terenul reclamanţilor, şi să monteze totodată şi parazăpezi pe acoperişul anexelor menţionate astfel încât iarna să fie evitate căderile de zăpadă pe proprietatatea primilor.

De asemenea, solicită  obligarea pârâtului să dimensioneze înălţimea coşului centralei termice, amplasat la circa 1 metru de imobilul casă al reclamanţilor, în funcţie de normativele în vigoare SR N.M. 15287-11/2008, asigurare a acestuia şi montarea unei site parascântei conform recomandărilor exprimate prin adresă de către ISU Basarab Dâmboviţa, Primăria comunei Moroieni şi I.S.C. Regionala Sud Muntenia.

Reclamanţii colicită şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanţii arată că:

- sunt proprietarii imobilelor teren şi casă de locuit, situat în comuna Moroieni, sat Pucheni, nr. 15, şi se învecinează cu pârâtul, care are construite pe linia de hotar mai multe anexe gospodăreşti al căror acoperiş depăşeşte linia proprietăţii sale spre proprietatea reclamanţilor şi în lipsa unui sistem de jgeaburi pentru captarea apelor pluviale, apa de pe acoperişul anexelor cade pe proprietatea reclamanţilor.

- pe timpul iernii, imoblilele pârâtului nu au parazăpezi astfel că pe timpul iernii, zăpada de pe acoperişul acestora cade pe proprietatea reclamanţilor afecând proprietatea petenţilor.

- pârâtul şi-a construit în imobilul casă de locuit, aflat în vecinătate, o centrală termică funcţională pe bază de combustibil solid al cărei coş de evacuare nu respectă normele privind dimensionarea pe înălţime, ancorare şi siguranţă pentru incendii, astfel că fumul evacuat pătrunde în timpul funcţionării, în locuinţa unde locuiesc reclamanţii aflată la circa 1 metru distanţă, creându-le un grav disconfort.

- deşi au încercat să soluţioneze amiabil acest litigiu, apelând la autorităţile competente, pârâtul refuză în continuare remedierea deficienţelor, deşi i s-a pus în vedere acest lucru prin adresele nr. 100000/08.02.2012 a ISU Basarab 1 Dâmboviţa, nr. 1310/26.03.2012 a Primăriei comunei Moroeini, nr. 45/3008/23.02.2012 a Inspectoratului de Stat în construcţii - Regionala Sud Muntenia şi a notificării nr. 24/12.06.2012, anexate la acţiune în copie;

În drept cererea este este întemeiata în temeiul art. 611, 630 Cod civil, şi normativele SR NM 15287-11/2008.

În probaţiune reclamanţi solicită proba cu înscrisuri, martori, interogatoriu, expertiză tehnică.

Cererea a fost taxată cu 16 lei taxă judiciară de timbru şi 0.30 lei timbru judiciar.

2. Pârâtul VG legal citat, prin av. ales Bucur Valerica, a depus întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin care au solicitat respingerea acţiunii ca nefondată deoarece acoperişul anexelor gospodăreşti ale imobilelor sale se află în interiorul proprietăţii, reclamanţii demolând fără acordul acestuia şi un gard care despărţea imobilele părţilor. Terenul din spatele anexelor la care se face referire, îi aparţine, astfel să este nefondată solicitarea acestuia la montarea de parazăpezi pentru a împiedica căderea de zăpada de pe proprietatea reclamanţilor.

În ce priveşte dimensionarea înălţimii coşului centralei termice care s-ar afla la circa 1 metru de proprietatea reclamanţilor, arată că a edificat acest coş după obţinerea tuturor avizelor necesare ISCR, astfel încât la momentul edificării coşul de evacuare respecta normele de siguranţă privind incendierea şi evacuare, avea înălţimea şi dimensiunea necesară în sensul depăşirii coamei caselor pentru a împiedica fumul să deranjeze vreo proprietat. Reclamanţii au edificat noul acoperiş al casei de locuit înălţându-l foarte mult, iar partea nordică a acestuia are o înclinaţie foarte mare şi, pe fondul lipsei jgheaburulor şi a parazăpezilor, în prezent îi aduce grave prejudicii, el fiind cel afectat prin faptul scurgerii apelor pluviale şi, iarna, a zăpezii de pe acoperiş pe peretele casei sale, care a început să se deterioreze vizibil.

Mai arată că reclamanţii au extins în 2010 imobilul casă de locuit, fără a avea autorizaţie, transformând nişte anexe care erau doar parter într-o contrucţie cu parter şi etaj; precizează că coşul de fum al locuinţei sale a fost edificat de acesta cu mult înainte de data când reclamanţii au început să-şi modifice imobilele.

Prin cererea reconvenţională pârâtul a solicitat grăniţuirea proprietăţilor părţilor, pe latura unde se învecinează, pentru a evita astfel alte divergenţe ulterioare.

În probaţiune pârâţii solicită proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamanţilor, expertiză, martori, anexând o serie de acte şi planşe foto.

Prin încheierea de şedinţă din data de 03.04.2013, instanţa a încuviinţat proba cu expertiza topo pentru pârâtul reclamant VG, respectiv proba cu expertiză tehnică în construcţii pentru reclamanţii pârâţi CCşi CED.

3. Analizând actele şi lucrările dosarului şi legislaţia relevantă în materie, instanţa constată că acţiunea intentată de reclamanţii-pârâţi CCşi CED  este întemeiată, la fel şi cererea reconvenţională a pârâtul-reclamant VG, ambele urmând a fi admise pentru următoarele considerente de fapt şi de drept:

Potrivit art. 611 C.civ.(picătura streşinii), proprietarul este obligat să îşi facă streşina astfel încât apele provenind de la ploi să nu se scurgă pe fondul proprietarului vecin; conform art. 630 alin. 1 C.Civ. (depăşirea inconvenientelor normale ale vecinătăţii), dacă proprietarul cauzează prin exerciţiul dreptului său inconveniente mai mari decât cele normale în relaţiile de vecinătate, instanţa de judecată poate, din considerente de echitate, să îl oblige la despăgubiri în folosul celui vătămat, precum şi la restabilirea situaţiei anterioare atunci când acest lucru este posibil.

Or, servitutea picăturilor din streaşină vizează înlăturarea prejudiciului ce i s-ar crea vecinului (uzufructuar/nud proprietar/proprietar) prin scurgerea apelor provenind din ploi, pe terenul acestuia şi care sar putea afecta cele doua atribute: posesia şi folosinţa. Este aşadar o limitare a exercitării dreptului de proprietate, o obligaţie firească impusă proprietarului ca regulă de bună vecinătate [a se vedea Curtea de Apel Craiova, s.civ., dec. civ. nr. 2524/1999, în Lege 4], şi care în mod curent poate fi asigurată constructiv prin montarea de jgeaburi şi burlane care asigură scurgerea apei pe fondul proprietarului de la care provine picătura streşinii [a se vedea Curtea de Apel Bacău, s.civ., dec. civ. nr. 1203/1994, în Lege 4].

Potrivit art. 560 C.civ., proprietarii terenurilor învecinate sunt obligaţi să contribuie la grăniţuire prin reconstituirea hotarului şi fixarea semnelor corespunzătoare, suportând în mod egal cheltuielile ocazionate de aceasta, iar conform art. 561 C.Civ., orice proprietar poate să îşi îngrădească proprietatea (...). Aşadar, acţiunea în grăniţuire este o acţiune reală imobiliară şi imprescriptibilă, care are ca obiect stabilirea corectă  a linie de hotar prin semne exterioare vizibile.

Conform literaturii de specialitate şi jurisprudenţei în materie, scopul primar al acţiunii în grăniţuire este (re) stabilirea hotarului între între proprietăţile aparţinând unor persoane deosebite, fiind condiţionată de caracterul limitrof al proprietăţilor, ambele condiţii fiind îndeplinite în speţă. [a se vedea Curtea de Apel Ploieşti, dec. Civ. Nr. 209/27.01.1998, în Culegere de practică judiciară, semestrul I pe anul 1998, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998, p. 191-192].

3.1. În privinţa capătului de cerere având ca obiect inconvenientele generate de coşul de fum al centralei termice a pârâtului-reclamant, instanţa constată mai întâi că există divergenţă între părţi referitor la data în care a fost ridicat acest coş în raport de acoperisul imobilului casă de locuit aparţinând reclamanţilor-pârâţi. Lămuritoare însă sub acest aspect sunt, în primul rând, constatările din procesul verbal nr. 4690/13.05.2014 coroborate cu precizările din raportul de expertiză tehnică judiciară în construcţii efectuată de expert NE, completat cu răspunsuri la obiecţiunile părţilor, unde se precizează că proprietatea reclamanţilor pârâţi a fost intabulată în anul 2009 şi conform documentaţiei cadastrale şi de întabulare, casa de locuit (compusă din 4 camere, bucătărie, baie, hol, beci şi terasă); coroborând această precizare cu afirmaţia pârâtului reclamant cuprinsă în adresa Inspectoratului de Stat în construcţii nr. CRS 45/3008/R/23.02.2012, în sensul că „în urma deteriorării coşului din tablă, acesta a fost înlocuit în urma cu circa 1-2 ani”, se deduce că coşul zidit (cu cărămidă recondiţionată) a fost edificat chiar în lipsa obţinerii autorizaţiilor necesare în materie, în 2010-2011, aşadar după ce reclamanţii şi-au întabulat casa. O dovadă în plus sub acest aspect, este şi procesul verbal de vecinătate aflat la dosar şi întocmit cu ocazia efectuării documentaţiei cadastrale pentru întabularea casei reclamanţilor, şi semnat chiar de pârât, din care rezultă că la acel moment - 2009, între părţi nu existau conflicte deoarece nu exista acel coş de fum.

Pe de altă parte, susţinerile pârâtului în sensul că reclamanţii au extins în 2010 imobilul casă de locuit, fără a avea autorizaţie, transformând nişte anexe care erau doar parter într-o contrucţie cu parter şi etaj, sunt infirmate de către martorul VO care declară că „eu am schimbat acoperişul casei reclamanţilor în sensul că am înlocuit plăcile de azbociment cu tablă; nu am făcut nicio modificare în ceea ce priveşte lăţimea sau înălţimea acoperişului”.

Deşi, potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară construcţii menţionat, coşul de fum respectă prescripţiile termice, aflându-se la o distanţă de 5.50 m de locuinţa reclamanţilor (deci la mai mult de 2.30 m cât prevăd prescripţiile termice), totuşi coşul (având gura de evacuare a fumului la înălţimea de 8.66 m de nivelul terenului) nu respectă precripţiile tehnice pe înălţime (aspect confirmat şi prin adresa Inspectoratului de Stat în construcţii nr. CRS 45/3008/R/23.02.2012, şi prin recomandările cuprinse în adresele nr. 100000/08.02.2012 a ISU Basarab 1 Dâmboviţa, respectiv nr. 1310/26.03.2012 a Primăriei comunei Moroeini), în sensul că înălţimea coşului nu este mai mare cu cel puţin 0.40 m decât înălţimea de 9.91 m a coamei acoperişului locuinţei reclamanţilor; în această situaţie, gura de evacuare a fumului pe coş ar trebui să se afle la înălţimea de (9.91+0.40 =) 10,31 m. Întrucât înălţimea gurii de evacuare a fumului pe coş se află mai jos decât înălţimea coamei acoperişului cu (10,31 - 8,36 =) 1,65 m, rezultă că nu sunt respectate normele privitoare la montarea coşului. Ca urmare, gura de evacuare din sistemul de coş se găseşte într-o zonă de vânt, de presiune contra tirajului, şi este posibil ca fumul să afecteze gospodăria reclamanţilor pârâţi. Astfel, parţial nu sunt respectate normele SR EN 15287-11/2008 (care înlocuiesc normele STAS 6793/1986), care prevăd că gura de evacuare din sistemul de coş se găseşte într-o zonă de vânt, de presiune contra tirajului, dacă poziţia sa nu este la cel puţin 0,40 m deasupra coamei acoperişului şi dacă lungimea liniei orizontale dusă de la gura de evacuare a sistemului de coş până la intersecţia cu acoperişul este mai mică de 2.30 m.

În plus, expertul arată că coşul nu respectă prescripţiile tehnice şi sub următoarele aspecte: nu este amplasat corespunzător pe sol, nu are canal de fum în interiorul cărămizilor din care este construit, nu are izolaţie termică, nu are căptuşală incombustibilă, nu are deschidere pentru vizitare şi curăţare, nu are montate sită antiscântei şi deflector la gura de evacuare, nu are sisteme de siguranţă pentru ancorare sau sprijinire, depăşind totodată şi înălţimea de 3 m cât reglementează standardul EN 1859 pentru coşurile fără suport.

3.2. Referitor la capătul de cerere privind captarea apelor pluviale provenind de pe streşina imobilelor pârâtului astfel încât să nu mai cadă pe proprietatea reclamanţilor, contrar susţinerilor pârâtului, din expertiza topo efectuată în cauză de către expert ŞV, reise că streşina anexelor deţinute de către pârât cad parţial în curtea reclamanţilor pe o lungime cumulată de aproximativ 11,78 m. Expertul arată că situaţia s-ar putea rezolva prin montarea unor jgeaburi de scugere prin care apa pluvială să fie spre interiorul proprietăţii pârâtului. De asemenea, din expertiza tehnică judiciară în construcţii efectuată de expert NE (f. 106), rezultă că picătura streşinii de la anexele gospodăreşti ale pârâtului reclamant pică pe toată lungimea construită a acestora pe terenul reclamanţilor pârâţi; de fapt, este montat un singur burlan de evacuare a apelor de pe toată lungimea jghiaburilor de la casă şi anexele gospodăreşti, în colţul dinspre grădină a ultimei anexe gospodăreşti, burlan care este desprins din jgeab la data constatărilor efectuate în teren de către expert; burlanele se montează la distanţe de cel puţin 10 ml de lungimea jgiabului, cu panta de 5 mm la 1 ml de jgeab.

În urma coroborării constatărilor şi concluziilor cuprinse în cele două expertize, acţiunea reclamanţilor apare aşadar ca fiind întemeiată şi sub aspectul analizat.

Cu privire la suficienţa parazăpezilor montaţi pentru a împiedica căderea şi depozitarea zăpezii de pe casa pârâtului reclamant pe pereţii casei reclamanţilor pârâţi, cu toate că la momentul constatărilor în teren de către expert, problema era rezolvată, instanţa va obliga părâtul reclamant la luarea măsurilor necesare, prin montarea de parazăpezi şi jgheaburi de scurgere, în vederea captării apelor pluviale provenind de pe streşina imobilelor pârâtului, astfel încât apa să fie dirijată spre interiorul proprietăţii acestuia. Aceasta pentru a preîntâmpina reapariţia, în timp, a unor noi litigii între părţi sub acest aspect, interesul reclamanţilor sub acest aspect fiind în continuare actual.

3.3. În ce priveşte capătul de cerere având ca obiect grăniţuirea proprietăţilor solicitat de către pârâtul reclamant prin cerere reconvenţională, având în vedere acordul parţial al părţilor pe acest capăt şi constatând îndeplinite condiţiile art. 560-561 C.civ., pentru a preîntâmpina apariţia unor litigii viitoare sub acest aspect,  instanţa va admite acest capăt de cerere şi va stabili linia de hotar între proprietăţile părţilor conform anexei nr. 1 (f. 84 din dosar) la raportul de expertiză tipografie întocmit de expert ŞV, în punctele 24-23-22-21-20-19-18-17-16-15-14-13-12 din anexa menţionată.

În fine, cu privire la capătul de cerere având ca obiect cheltuieli de judecată, întrucât ambele acţiuni (principală şi cea reconvenţională) au fost admise, iar costurile privind expertizele dispuse în cauză au fost efectuate în mod egal de către părţi, însă culpa procesuală principală aparţine pârâtului reclamant, instanţa nu va acorda cheltuieli de judecată acestuia din urmă, acestea fiind compensate conform dispoziţiilor art. 276 C.P.C. 1865.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Admite acţiunea având ca obiect „obligaţie de a face”, formulată de reclamanţii CCşi CHIŢU ELENA (…) prin av. ales Olaru Eusebio, în contradictoriu cu pârâtul VG (…) prin av. ales VB.

Obligă pârâtul VG, după cum urmează:

-efectuarea lucrărilor necesare în vederea dimensionării pe înălţime a coşului centralei termice a acestuia, conform normativelor de siguranţă ISCIR în vigoare şi a prescripţiilor tehnice indicate în raportul de expertiză tehnică construcţii întocmit de expert NE, completat cu răspunsuri la obiecţiuni;

-montarea pe coşul menţionat a unei site parascântei şi a unui deflector pentru evacuarea fumului;

-luarea măsurilor necesare, prin montarea de parazăpezi şi jgheaburi de scurgere, în vederea captării apelor pluviale provenind de pe streşina imobilelor pârâtului, astfel încât apa să fie dirijată spre interiorul proprietăţii acestuia;

Admite cererea reconvenţională formulată de pârâtul VG, având ca obiect „grăniţuire” şi, pe cale de consecinţă, stabileşte linia de hotar între proprietăţile părţilor conform anexei nr. 1 la raportul de expertiză tipografie întocmit de expert ŞV, în punctele 24-23-22-21-20-19-18-17-16-15-14-13-12 din anexă.

Compensează cheltuielile de judecată efectuate de către părţi în cursul procesului.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 20.04.2015.

PREŞEDINTE, GREFIER,

C.V. C.C.

Red. Dact. C.V.

Domenii speta