Contestaţie act administrativ fiscal

Sentinţă civilă 46 din 31.01.2011


Dosar nr. 1621/89/2010 contestaţie act administrativ fiscal

SENTINŢA CIVILĂ  Nr. 46/2011

Şedinţa publică de la 31 Ianuarie 2011

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE ELENA-GABRIELA AIONIŢOAIE

Grefier VIVIANA-MIHAELA IFRIM

Pe rol pronunţarea cauzei Contencios administrativ şi fiscal privind pe reclamant SC UA SRL BARLAD, cu sediul în Bârlad  şi pe pârâţii PRIMARIA şi PRIMARUL MUN. BÂRLAD, ambii cu sediul în Bârlad având ca obiect - contestaţie act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut la pronunţare au lipsit părţile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier arătându-se că: dezbaterile în cauză au avut loc în şedinţa publică din data de 24 ianuarie 2011, susţinerile părţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunţarea până astăzi 31 ianuarie  2011, când;

Deliberând s-a dat soluţia de mai jos;

TRIBUNALUL:

Asupra acţiunii în contencios administrativ şi fiscal, introdusă de reclamanta

La data de 18.06.2010, pe rolul Tribunalului Vaslui s-a înregistrat sub nr. 1621/89/2010, acţiunea reclamantei, în contradictoriu cu pârâta Primăria Bârlad, prin Primarul municipiului Bârlad, având ca obiect anularea deciziei de impunere nr. 194/07.01.2010 şi a raportului de inspecţie fiscală cu acelaşi număr, emis la aceeaşi dată de Primăria Bârlad şi anularea dispoziţiei nr. 975/19.02.2010 emisă de Primarul municipiului Bârlad.

În motivarea acţiunii, reclamanta arată faptul că în mod greşit i s-a calculat impozit pe clădiri, deoarece societatea nu deţine clădiri, fapt ce  se poate vedea în bilanţul contabil pe anii 2008 şi 2009.

În ce priveşte anii 2004 – 2007, reclamanta arată că în mod eronat, s-a înregistrat în contabilitate, în loc de construcţii în curs, un cont separat, unde s-a trecut suma de 1507,83lei.

Deoarece clădirea respectivă nu este decât în stadiu de lucrare, reclamanta consideră că nu poate fi obligată la plata impozitului pe clădire finalizată.

În dovedirea acţiunii, reclamanta a depus acte doveditoare şi o fotografie a clădirii respective.

Primăria municipiului Bârlad, prin reprezentanţii legali, a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea cererii de chemare in judecata formulata de S.C. UA S.R.L. Bârlad, ca fiind neîntemeiată.

Prin acţiunea formulata la instanţa de judecata, societatea reclamanta a contestat Dispoziţia nr.975/19.02.2010.

Aceasta menţionează faptul că nu poate fi obligată la plata impozitului pe clădiri pentru perioada 2004 - 2009, datorită faptului ca, in bilanţul pe anii 2008 si 2009, societatea nu are înregistrate clădiri, iar pentru anii anteriori reiese din procesul verbal de constatare nr. 189/01.10.2009 faptul ca, in mod eronat, s-au înregistrat construcţii.

Prin Dispoziţia nr.975/19.02.2010, emisa de Primarul Municipiului Bârlad, a fost soluţionată contestaţia formulata de S.C. UA S.R.L. împotriva deciziei de impunere si a raportului de inspecţie fiscala nr. 194/07.01.2010.

Aşa după cum rezultă si din motivarea dispoziţiei, din documentele puse la dispoziţie in timpul controlului, s-a constatat că societatea reclamanta are înregistrata in contul clădiri suma de 1507,83 lei. In aceste condiţii, pârâta consideră că, in mod corect, s-a calculat impozitul pe clădiri pentru perioada 2004 - 2009, potrivit dispoziţiilor art.253 din Legea nr.571/2003, privind Codul fiscal.

In timpul controlului, S.C. UA S.R.L. Bârlad nu a contestat existenta acestei sume si nici nu a afirmat ca aceasta a fost înregistrată eronat in contul 2121 - clădiri.

Pârâta consideră că în situaţia unei înregistrări eronate, stornarea nu poate afecta perioada supusa controlului, ea putând avea efect numai pentru viitor, începând cu data de întâi a lunii următoare celei in care a fost înregistrată această operaţiune in contabilitate.

Faţă de aceste considerente, pârâta solicită respingerea acţiunii reclamantei.

Şi Primarul municipiului Bârlad, în calitate de pârât, a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea acţiunii reclamantului, arătând că în mod corect, organul de control a calculat impozitul pe clădiri pentru perioada 2004 – 2009.

Examinând probatoriul administrat în cauză, instanţa constată că acţiunea formulată de reclamantă este întemeiată.

Văzând autorizaţia de construcţie nr. 58/27.05.1991, se observă că aceasta este emisă pe numele persoanei fizice SI, pentru construcţia unui atelier auto şi locuinţă de serviciu. De  asemenea, se observă faptul că suprafaţa pe care trebuie amplasată construcţia este de 600 m.p.

Autorizaţia eliberată avea valabilitate 24 de luni .

Solicitând relaţii de la Primăria municipiului Bârlad, în sensul ca aceasta să precizeze dacă pentru imobilul în litigiu, se plăteşte impozit de către persoana fizică SI, s-a primit răspunsul cu nr. 972/24.01.2011, în care se precizează faptul că persoana fizică SI figurează în evidenţa fiscală a Primăriei cu un imobil P+1 şi cu un teren, în suprafaţă de 600 m.p. situat în strada Tecuciului nr. 6 Bârlad.

Deci, în evidenţele fiscale ale Primăriei, SI figurează  cu terenul pe care trebuia să ridice construcţia pentru care a avut autorizaţie de construire, nefiind înregistrată nici o construcţie pe acest teren.

Nu reiese din nici un act faptul că D.C.A ar deţine terenul respectiv sau că această societate apare în evidenţele primăriei cu alte clădiri impozabile.

De asemenea, instanţa observă faptul că Sava Ioan, în calitate de reprezentant al S.C.A S.R.L. a dat o declaraţie pe propria răspundere la Serviciul Impozite şi Taxe, în care a precizat că societatea nu deţine clădiri sau terenuri, iar impozitele plătite pe terenul de 600 m.p. este achitat de persoana fizică SI.

În acest sens, reprezentantul reclamantei  a depus chitanţe.

Reclamanta arată că, din eroare, s-a înregistrat în contabilitate suma de 1507,83 lei, la rubrica construcţii.

După întocmirea raportului de inspecţie fiscală, s-a emis decizia de impunere nr. 194/07.01.2010, decizie care a fost contestată de reclamantă.

Prin dispoziţia nr. 975/19.02.2010, primită de reclamantă pe 22.02.2010, s-a respins contestaţia formulată împotriva deciziei de impunere.

Este de observat faptul că raportul de inspecţie fiscală şi decizia de impunere cuprind totalitatea obligaţiilor fiscale ale reclamantei.

Instanţa urmează să admită acţiunea reclamantei, să anuleze dispoziţia nr. 975/19.02.2010 emisă de Primarul municipiului Bârlad şi în consecinţă, să anuleze, în parte, decizia de impunere nr. 194/07.01.2010 şi raportul de inspecţie fiscală, doar cu privire la impozitul stabilit pentru clădiri.

Instanţa va dispune exonerarea de la plata acestui impozit,  a reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite acţiunea formulată de reclamanta S.C. UA S.R.L. Bârlad, cu sediul în Bârlad, în contradictoriu cu pârâta Primăria Bârlad, prin Primarul municipiului Bârlad, având ca obiect anularea deciziei de impunere nr. 194/07.01.2010 şi a raportului de inspecţie fiscală cu acelaşi număr, emis la aceeaşi dată, de Primăria Bârlad şi, în consecinţă

Anulează dispoziţia nr. 975/19.02.2010 emisă de Primarul municipiului Bârlad şi, în consecinţă

Anulează, în parte,  decizia de impunere nr. 194/07.01.2010, cu privire la impozitul stabilit pentru clădiri şi a raportului de inspecţie fiscală cu acelaşi număr, întocmit la aceeaşi dată, respectiv 07.01.2010.

Exonerează reclamanta de plata acestui impozit.

Definitivă.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 31.01.2011.