Anulare proces-verbal

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL

Decizia Nr. 128/2012

Şedinţa publică de la 01 Februarie 2012

Completul compus din:

Pe rol fiind judecarea recursului formulat de către recurentul - petent B.A. împotriva sentinţei nr.10.023 din data de 25.11.2011 pronunţată de către Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr., în contradictoriu cu intimata I.P.J.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, tribunalul, din oficiu, verificându-şi competenţa, în temeiul art.1591 alin.4 astfel cum a fost modificat prin Legea nr.202/2010 stabileşte că este competent material, general şi teritorial să judece pricina.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepţii de invocat sau probe de administrat, tribunalul a constatat terminată cercetarea judecătorească şi a reţinut cauza spre soluţionare.

TRIBUNALUL

Asupra recursului de faţă:

Prin sentinţa nr. 10.023 din data de 25.11.2011 pronunţată de către Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr. a fost respinsă plângerea contravenţională formulată de petiţionarul B.A., împotriva procesului –verbal de contravenţie seria CC nr.9603876/28.09.2011 încheiat de Poliţia Municipiului Târgu-Jiu, în contradictoriu cu intimatul  IPJ.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin procesul-verbal de contravenţie seria CC nr.9603876/28.09.2011 încheiat de Poliţia Municipiului Târgu-Jiu, petentul a fost sancţionat contravenţional pentru săvârşirea contravenţiei prevăzută de art.58 lit.t din OUG nr.109/2005, pentru care i s-a aplicat amendă contravenţională în cuantum de 2000 lei.

Din cuprinsul procesului-verbal de contravenţie a rezultat că  pe data de 28.09.2011  pe bv-dul. Unirii din Municipiul Târgu-Jiu, petentul a efectuat transport rutier de persoane prin servicii regulate pe traseul Târgu-Jiu – Baia de Fier, cu microbuzul înmatriculat sub nr.GJ.46.DOR, transportând mai multe persoane decât numărul de locuri prevăzute în certificatul de clasificare.

Din ansamblul materialului probator administrat în cauză, s-a reţinut că plângerea formulată de petent este neîntemeiată, urmând a fi respinsă, reţinându-se că la rubrica alte menţiuni din cuprinsul procesului verbal de contravenţie, petentul a scris personal „am transportat două persoane în plus” şi a  semnat în acest sens procesul verbal de contravenţie.

Faţă de recunoaşterea petentului din cuprinsul procesului verbal de contravenţie, s-a apreciat că este neîntemeiată plângerea formulată, iar apărarea petentului, în sensul că cele două persoane se aflau în picioare în microbuz şi trebuiau să coboare, este contrazisă chiar de menţiunile scrise personal de petent în cuprinsul procesului verbal de contravenţie, unde recunoaşte că a transportat în plus 2 persoane.

În ceea ce priveşte  solicitarea petentului, privind înlocuirea amenzii aplicate cu sancţiunea avertisment, instanţa de fond a respins-o, întrucât în raport cu împrejurările producerii faptei contravenţionale, s-a apreciat că fapta reţinută în sarcina petentului  nu are un grad redus de pericol social pentru a fi aplicabile disp.art.5 alin.5 din OG nr.2/2001, întrucât fapta săvârşită de către petent are un grad  ridicat de pericol social, acesta expunând călătorii pe care îi transporta la o stare de pericol, având în vedere că aceştia se deplasau în picioare. Conform art.1 alin.3 din OUG nr.109/2005, în toate raporturile generate de activitatea de transport rutier şi de activităţile conexe acesteia, protecţia vieţii umane şi a mediului este prioritară.

Mai mult, s-a reţinut de către instanţă, din fişa de abateri înregistrate de petent la regimul circulaţiei, ataşată la fila 12 din dosar, că petentul a săvârşit şi alte abateri contravenţionale, motiv pentru care a respins cererea acestuia privind înlocuirea sancţiunii aplicate cu sancţiunea avertisment. Pentru considerentele expuse, instanţa văzând dispoziţiile art.34 din OG nr.2/2001, a respins plângerea formulată de petent, ca fiind neîntemeiată, a menţinut procesul-verbal de contravenţie contestat  şi implicit  sancţiunea aplicată în baza acestuia.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs recurentul petent B.A., criticând-o ca netemeinică şi nelegală.

 În motivarea cererii de recurs s-a arătat că prin sentinţa recurată s-a respins plângerea contravenţională formulat împotriva procesului – verbal seria CC nr.9603876/ 28.09.2011 încheiat la IPJ, pe motivul că instanţa de fond a reţinut, pe de o parte, recunoaşterea la rubrica „alte menţiuni” din procesul-verbal, în sensul că cele două persoane se aflau în picioare în microbuz, la momentul efectuării controlului, iar pe de altă parte, în ceea ce priveşte solicitarea înlocuirii sancţiunii aplicate cu măsura avertismentului, că fapta reţinută în sarcina sa nu are un grad redus de pericol social. A mai învederat că deşi a solicitat încuviinţarea de probatorii, instanţa de fond le-a respins nejustificat.

Pentru aceste motive a solicitat, în principal, admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate, în sensul admiterii plângerii, iar în subsidiar, admiterea recursului şi casarea sentinţei recurate cu trimitere spre rejudecare în vederea administrării unui probatoriu complet.

Critica este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

 Raportat la dispoziţiile art.3041c.pr.civ. tribunalul reţine că recursul declarat de recurentul intimat este o cale extraordinară de atac cu efect devolutiv, întrucât recursul declarat este împotriva unei hotărâri care, conform legii, nu poate fi atacată pe calea apelului, astfel că acesta nu este limitat la motivele prevăzute de art.304 c.pr.civ, instanţa de recurs având posibilitatea de a examina cauza sub toate aspectele, în sensul judecării cauzei atât sub aspectul legalităţii, cât şi sub aspectul temeiniciei.

De asemenea, se constată că instanţa de fond a făcut o analiză atât în fapt cât şi în drept, precum şi raportată la jurisprudenţa comunitară cu respectarea garanţiilor procesuale precum şi a tuturor principiilor generale ce guvernează procesul civil, astfel că în raport de art. 3041 raportat la dispoziţiile art.306 alin. 2 C.pr.civ. se constată că au fost respectate normele de ordine publică, iar cauza a fost examinată sub toate aspectele.

Din actele şi lucrările dosarului tribunalul reţine următoarele;

Prin procesul verbal de constatare a contravenţiei seria CC nr.9703876 din 28 septembrie 2011 încheiat de  agenţii constatatori din cadrul MAI s-a constatat că la data de 28 septembrie 2011 ora 20,25 recurentul petent pe strada Unirii din localitatea Tg-Jiu a fost surprins în timp ce efectua  un transport rutier de persoane prin servicii regulate pe traseul judeţean Tg-Jiu – Baia de Fier,  conducând microbuzul marca Volkswagen transportând mai multe persoane decât numărul de locuri prevăzut în certificatul de înmatriculare, constatându-se săvârşirea faptei contravenţionale prevăzute de art. 58 lit. ţ din OUG nr. 109/2005, aplicându-i-se sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 2.000 lei.

La momentul întocmirii procesului verbal de constatare a contravenţiei, recurentul petent a semnat procesul verbal şi la rubrica alte menţiuni a consemnat faptul că a transportat două persoane în plus, astfel că situaţia de fapt reţinută de agentul constatator a fost confirmată de recurentul petent. Ulterior atât prin plângerea contravenţională, cât şi prin cererea de recurs, petentul a motivat că în realitate cele două persoane transportate în plus faţă de numărul maxim de locuri prevăzut în certificatul de înmatriculare „se aflau în picioare şi trebuiau să coboare în imediata apropiere”, astfel că se impunea administrarea probei testimoniale.

Instanţa de fond în mod corect a apreciat faptul că administrarea probei testimoniale nu poate fi concludentă în cauza de faţă, raportat la atitudinea oscilantă a recurentului petent, care la momentul controlului recunoaşte situaţia de fapt consemnată de agentul constatator, pentru ca ulterior să consemnează o altă situaţie de fapt, fără să menţioneze sau să identifice persoanele aflate în microbuz, pentru ca în raport de aceste împrejurări să se nască prezumţia simplă că persoanele ce ar fi fost audiate sunt chiar persoanele surprinse ca fiind transportate la momentul controlului efectuat în trafic de către agenţii constatatori, în caz contrar administrarea probei testimoniale nefiind pertinentă şi utilă cauzei,

În raport de dispoziţiile art.167 şi următoarele c.pr.civ. coroborat cu dispoziţiile art.129 alin.5 c.pr.civ. instanţa de fond a interpretat în mod corect oportunitatea şi necesitatea administrării acestei probe cu respectarea principiului contradictorialităţii şi oralităţii, aşa cum rezultă din practicaua hotărârii judecătoreşti, cu atât mai mult cu cât recurentul petent nu a propus prin cererea de chemare în judecată probele pe care doreşte să le administreze conform dispoziţiilor art.112 c.pr.civ. sub sancţiunea decăderii din dreptul de a propune probele ce se impun, coroborat cu dispoziţiile art.138 c.pr.civ. care determină sancţiunea menţionată în cazul neinvocării probelor în limita cadrul procesual prevăzut.

În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii se constată în condiţiile art.5 alin.5 din OG nr.2/2001 se constată că instanţa de fond de asemenea, a interpretat în mod corect aplicarea acestora, coroborat cu principiul proporţionalităţii între fapta contravenţională şi gradul de pericol social apreciat ca fiind un grad ridicat prin expunerea persoanelor transportate în picioare la o stare de pericol în trafic şi prin raporturile generate prin activitatea specifică de transport rutier

De altfel, conform dispoziţiilor art.21 alin.3 din OG nr.2/2001 sancţiunea amenzii aplicate trebuie să corespundă gradului de pericol social al faptei, cu respectarea criteriilor de individualizare şi a aplicării principiului proporţionalităţii. Sancţiunea contravenţională trebuie aplicată, aşadar între limita minimă şi maximă specială prevăzute de legiuitor.

Aplicarea sancţiunii trebuie făcută proporţional cu gradul de pericol social, grad de pericol evidenţiat şi în raport de circumstanţele reale ale contravenţiei, prin prisma cărora se poate aprecia întinderea şi intensitatea aduse obiectului juridic al contravenţiei.

 În raport de aceste împrejurări, aşa cum s-a menţionat anterior, acestea nu conduc la aplicarea unei sancţiuni orientate spre maximul special, astfel că în mod corect agentul constatator a aplicat minimul amenzii speciale, cu atât mai mult cu cât recurentul petent avea posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, întrucât acesta prevede o asemenea posibilitate.

Sancţiunea juridică are un triplu rol: rol educativ (se aplică o singură dată) pentru că urmăreşte îndreptarea celui vinovat şi un rol preventiv ce determină abţinerea de la săvârşirea de fapte antisociale, precum şi un rol represiv, de pedepsire a celor ce nesocotesc dreptul. Sancţiunea este acel element al normei juridice care precizează urmările, consecinţele nerespectării dispoziţiei normei juridice.

Sancţiunea aplicată prin procesul verbal de contravenţie, se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi ea trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurarea în care a fost săvârşită fapta, de modul şi de mijloacele  de săvârşirea acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, de circumstanţele personale ale contravenientului, aşa cum rezultă şi din prevederile art.21 al.3 din OG nr.2/2001.

De altfel, conform dispoziţiilor art.34 alin.1 din OG nr.2/2001 procesul verbal de contravenţie se bucură de forţă probantă asemănătoare unui act de constatare încheiat de un funcţionar public, aceasta deoarece, de cele mai multe ori constatările personale ale agentului constatator cu privire la care petentul nu formulează obiecţiuni raportat la lipsa de obiectivitate, reprezintă o prezumţie simplă în sensul că situaţia de fapt şi împrejurările reţinute corespund adevărului, conform dispoziţiilor art.1203 c.civ., astfel că acesta reprezintă un mijloc de probă.

În situaţia sancţionării unor contravenţii comisive, recurenta petentă fiind sancţionată pentru faptul că a transportat mai multe persoane decât numărul de locuri prevăzut în certificatul de înmatriculare, constatându-se săvârşirea faptei contravenţionale prevăzute de art. 58 lit. ţ din OUG nr.109/2005 şi aplicându-i-se sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 2.000 lei, procesul verbal constituie un mijloc de probă fără a stabili şi vinovăţia, dovedind o situaţie de fapt care a dus la încheierea actului constatator şi care conduce în mod rezonabil la existenţa unei acuzaţii bazate pe împrejurările de fapt descrise de agentul constatator ce necesită explicaţii fundamentate pe cauze care determină înlăturarea răspunderii contravenţionale, din partea celui sancţionat, iar sarcina probei este inversată prin mecanismul de funcţionare al prezumţiei simple, astfel încât aceasta trece asupra părţii împotriva căreia a fost stabilită prezumţia.

Forţa probantă a proceselor-verbale a fost lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care a fost liber să reglementeze importanţa fiecărui mijloc de probă, însă instanţa naţională are obligaţia de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează şi apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franţa, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Interpretând dispoziţiile art.31-36 din O.G. nr.2/2001, a reieşit faptul că persoana sancţionată a avut dreptul la un proces echitabil,  în cadrul căruia să utilizeze mijloace de probă şi să invoce argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfăşurare al evenimentelor, iar sarcina instanţei de judecată a fost de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale, prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional (cauza Anghel v. România).

Având în vedere aceste principii, instanţa de fond a reţinut că procesul verbal de contravenţie, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exerciţiul funcţiunii, a beneficiat de o prezumţie relativă de veridicitate şi autenticitate, permisă de Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, cât timp petentului i se asigură de către instanţă condiţiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil, însă susţinerile contestatorului nu au fost dovedite în faţa instanţei prin nici o probă, iar susţinerile acestuia în apărare în sensul că la momentul constatării contravenţiei cele două persoane transportate nu erau în plus faţă de numărul maxim prevăzut în certificatul de înmatriculare, întrucât erau în picioare în microbuz şi trebuiau să coboare, sunt contrazise chiar de menţiunile scrise personal de petent în cuprinsul procesului verbal de contravenţie, unde recunoaşte că a transportat în plus 2 persoane, astfel că aceste nu pot fi apreciate ca fiind credibile, în raport de atitudinea oscilantă a recurentului petent.

De altfel instanţa de fond a judecat cauza pe baza probelor furnizate de acuzare şi administrate în mod contradictoriu în faţa petentului şi a motivat în mod convingător hotărârea, apreciind în mod corect neutilitatea şi neconcludenţa administrării mijloacelor de probă solicitate de recurentul petent, în lumina circumstanţelor cauzei.

Este adevărat că sarcina probei incumbă acuzării şi dubiul profită celui acuzat, însă simpla negare ulterioară (întrucât petentul la momentul constatării şi întocmirii procesului verbal de contravenţie a recunoscut fapta şi nu a avut niciun fel de obiecţiuni cu privire la aspectele menţionate de agentul constatator) a împrejurării că petentul nu a condus maşina cu cele două persoane fizice în plus faţă de numărul maxim prevăzut în certificatul de înmatriculare în momentul constatării faptei, nu este suficientă pentru a îl exonera de răspundere, acesta neaducând nici măcar un argument sau indiciu pertinent care să dea veridicitate acestei afirmaţii.

Prin urmare, prezumţia de nevinovăţie nu are un caracter absolut, după cum nici prezumţia de veridicitate a faptelor constatate de agent şi consemnate în procesul-verbal nu au un caracter absolut, dar prezumţia de veridicitate nu a putut opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situaţia ca persoana învinuită de săvârşirea faptei să fie pusă în imposibilitate de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul verbal.

Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor omului în sensul respectării prezumţiei de nevinovăţie a persoanei sancţionate contravenţional, prezumţie garantată de art.6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor si libertăţilor fundamentale ale drepturilor omului si în materie contravenţională si care, în plan procedural se concretizează prin răsturnarea sarcinii probei, în speţa, agentul constatator fiind nevoit să probeze fapta reţinută în sarcina contravenientului, tribunalul reţine ca jurisprudenţa Curţii nu interzice, în principiu prezumţiile de fapt sau de drept din sistemele juridice ale statelor semnatare ale Convenţiei, cu singura condiţie ca aceste prezumţii să respecte anumite limite rezonabile în raport cu gravitatea faptei si a sancţiunii.

 În procedura contravenţională prevăzuta de OG nr.2/2001 procesul-verbal de constatare si sancţionare a contravenţiei se bucură de o prezumţie relativa de veridicitate, sub aspectul situaţiei de fapt şi încadrării juridice reţinute de agentul constatator, contestatorul având posibilitatea de a înlătura aceasta prezumţie prin administrarea unor probe certe si concludente, în conformitate cu dispoziţiile art. 1169 c.civ., probatoriu dublat de rolul activ al judecătorului investit cu soluţionarea cauzei.

În raport de aceste considerente şi având în vedere dispoziţiile art.304 şi următoarele c.pr.civ.;

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de către recurentul - petent B.A. împotriva sentinţei nr.10.023 din data de 25.11.2011 pronunţată de către Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr., în contradictoriu cu intimata I.P.J..

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică din 01 Februarie 2012 la Tribunalul Gorj.

Domenii speta

Spete similare