Art.741 c.civ.Art.673ind.9 C.p.civ. Partaj succesoral. Criterii de atribuire a bunurilor.

Decizie 488 din 08.03.2012


Art.741 c.civ.Art.673ind.9 C.p.civ. Partaj succesoral. Criterii de atribuire a bunurilor.

Dosar nr. ….

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia Nr. 488/2012

Şedinţa publică de la 08 Martie 2012

Completul compus din:

PREŞEDINTE

Judecător

Judecător

Grefier

Pe rol fiind judecarea recursului civil declarat de recurentele-pârâte R E şi B Maria  împotriva sentinţei civile nr. .. pronunţată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr. …..

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns recurenta-pârâtă B M asistată de avocat G C şi intimatul-reclamant R I. D asistat de avocat D C, lipsă fiind recurenta-pârâtă R E reprezentată de avocat G C şi intimata-pârâtă I C.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, s-au depus la dosar  adresa nr. 5440/P/2010 şi Ordonanţa  emise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu, concluzii scrise din partea recurentelor-pârâte şi întâmpinare din partea intimatului R.I. D

Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, recursul fiind în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.

Avocat G C pentru recurentele-pârâte a expus oral motivele de recurs  şi a solicitat admiterea recursului, în sensul omologării variantei I de lotizare, având în vedere atribuirea în această variantă a casei bătrâneşti recurentei  R E, care a edificat-o împreună cu autorul.

Avocat D C pentru intimatul-reclamant R I. D a solicitat respingerea recursului , întrucât a existat o înţelegere a părţilor pentru stabilirea de către expert a unei alte variante de lotizare.

În replică, avocat G C, susţine că nu au achiesat la varianţa omologată de instanţă.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de faţă :

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg Jiu, sub nr…., reclamantul R D  în contradictoriu cu pârâţii R E, B M şi I C, a  solicitat instanţei ca, prin sentinţa civilă ce se va pronunţa, să se dispună partajarea averii succesorale ramase de pe urma autorului comun  R I , decedat la 17.09.1987 .

În motivarea acţiunii, a învederat că în fapt, in data de 17.09.1987 a decedat autorul comun, de pe urma căruia au rămas următorii moştenitori legali: R E -  in calitate de soţie supravieţuitoare, R D, B M şi I C, in calitate de descendenţi.

A precizat că masa succesorală se compune din suprafaţa de teren de 2,0621 ha teren intravilan şi extravilan descris în titlul de proprietate nr. 14857915/11.07.2006, o casă construită din cărămidă acoperită cu ţiglă situată pe terenul intravilan din titlul de proprietate  şi o anexă şopron ruinată, descrise în certificatul de moştenitor nr. 198/10.03.1988 emis de Notariatul de Stat Gorj, cu compensarea cheltuielilor de judecată.

Reclamantul a mai arătat că el a mai construit în continuarea acestei case  două construcţii anexe cu destinaţie de locuinţă şi un şopru fânar edificat din stâlpi de ţeavă şi acoperit cu bandă, iar mama sa şi una dintre surori au construit o anexă, la drumul judeţean, dar care a făcut obiectul unei vânzări, solicitând ca la lotizare să se ţină seama de aceste aspecte.

În drept, au fost invocate prev. art. 728 C.Civ .

În dovedire, au fost depuse la dosar, în xerocopie,  certificatul de deces al autorului, certificat de atestare a extinderii construcţiei, Certificatul de moştenitor nr. 198/10.03.1988 , în titlul de proprietate nr. 14857915/11.07.2006, plan de amplasament şi delimitare.

 Acţiunea a fost legal timbrată.

Pârâtele R E şi B M au formulat în cauză  întâmpinare prin care au solicitat admiterea în parte a acţiunii în sensul lichidării stării de indiviziune, dar au solicitat să se ţină seama de faptul că la terenuri părţile au o cotă de 1 fiecare, dar la casă soţia supravieţuitoare are o cotă de 5/8 deoarece casa este  fost bun comun. S-a mai arătat că soţia supravieţuitoare foloseşte casa şi terenul aferent şi s-a solicitat atribuirea acestora în lotul ei.

Şi pârâta I C a depus întâmpinare prin care a solicitat majorarea lotului reclamantului cu cota parte a acesteia  exceptând suprafaţa de teren de 100m.p. pe care este situat magazinul proprietatea ei .

În subsidiar, în cazul în care nu va fi posibil, pârâta a solicitat un lot comun cu cel al reclamantului şi a solicitat să rămână în indiviziune cu acesta.

A depus contractul de vânzare cumpărare nr. 4944/25.08.1998.

În cauză au fost audiaţi martorii D I şi T D, propuşi de către reclamant şi martorii C C şi C I, propuşi de către pârâţii R E şi B M şi a fost efectuată o expertiză preliminară pentru individualizarea şi evaluarea bunurilor.

Prin încheierea de admitere în principiu din data de 08.02.2010, a fost admisă în parte în principiu acţiunea civilă având ca obiect ieşire din indiviziune  formulată de către reclamantul R D, în contradictoriu cu pârâţii R E, B M şi I C, s-a constatat că  potrivit certificatului de moştenitor nr.198/10.03.1988 emis de Notariatul de Stat Gorj a fost deschisă succesiunea autorului R I, decedat la 17.09.1987, cu ultimul domiciliu în comuna T  şi că s-a stabilit că au vocaţie succesorală R E -  în calitate de soţie supravieţuitoare, R D, B M şi I C, in calitate de descendenţi, cu o cotă de 1 fiecare.

Prin aceeaşi încheiere de admitere în principiu s-a constatat că masa succesorală  se compune  din suprafaţa de teren de 2,0621 ha teren intravilan şi extravilan descris în titlul de proprietate nr. 14857915/11.07.2006; cota de 1 dintr-o  casă construită din cărămidă acoperită cu ţiglă situată pe terenul,intravilan din titlul de proprietate  şi o anexă şopron, descrise în certificatul de moştenitor nr. 198/10.03.1988 emis de Notariatul de Stat Gorj , s-a constatat că reclamantul şi pârâta I C doresc să rămână în indiviziune între ei, cu lot comun şi s-a dispus ieşirea părţilor din starea de indiviziune. S-a dispus efectuarea unor  expertize de specialitate  topografie  şi evaluare imobiliară şi  lotizarea  bunurilor succesorale  conform cotelor stabilite,  în mai  multe  variante de lotizare, urmând ca experţii să  aibă în vedere  şi dispoziţiile art. 741 – 742 C. civ, raportat la art. 201 şi 673 C.p.c.

Prin sentinţa civilă nr. … Judecătoria Tg-Jiu a admis în parte acţiunea civilă formulată de  R I D , domiciliat în comuna T, sat, jud. Gorj, împotriva pârâtei  R E, domiciliată în comuna T, sat jud. Gorj, B M , domiciliată în comuna T, sat jud. Gorj şi I C,.

A fost omologat raportul de expertiză cu completarea ulterioară şi atribuie părţilor  bunurile conform variantei unice din completarea lucrării de specialitate, după cum urmează :

Lotul 1 - R E

 I  se atribuie toate terenurile din varianta din suplimentul la raportul de expertiza tehnica judiciara cu excepţia terenului de 257 mp aferenţi imobilelor casă şi anexă. I se scoate din lot casa şi anexa.

I se atribuie:

- suprafaţa de teren de 571 m.p. intravilan, arabil, situată în Tarlaua 1, Parcela 11/32, cu  următorii vecini: N  - rest proprietate, V – lotul nr. 2, B M, S – D.E. 71,  E – defunct PM.

 - suprafaţa de teren de 2058 m.p. extravilan, arabil, situată în Tarlaua 1, Parcela 11/31, cu  următorii vecini: N  - defunct P C. Ghe. I, V – lotul nr. 2 B M, S – rest proprietate,  E – defunct P M.

- suprafaţa de teren de 1250 m.p. extravilan, arabil, situată în Tarlaua 10, Parcela 127/28 cu  următorii vecini: N  - P Em M, defunct G I. D, V-  B I. M. I,  S- lotul nr. 2 B M, E – defunct B A

- suprafaţa de teren de 1250 m.p. extravilan, arabil, situat în Tarlaua 15, Parcela 177/17 cu  următorii vecini: N  - D. e. 118,  V-  lotul nr. 2 B M,  S- D.e 181, E – defunct C N.  V.

- suprafaţa de teren de 504 m.p. extravilan, vie hibridă, situată în Tarlaua 128, Parcela 3280/3/6 cu  următorii vecini: N  - defunct P  S,  V-  rest  proprietate,  S- lotul nr. 2 B M, E – De 3327 /1.

- suprafaţa de teren de 244 m.p. alte terenuri extravilan,  situată în Tarlaua 128, Parcela 3280/3/5 cu  următorii vecini: N  - defunct P S, V-  defunct P I. C,  S- lotul nr. 2 B M, E – rest  proprietate.

- suprafaţa de 470 m.p. teren extravilan, vie hibridă, situată în Tarlaua 129, Parcela 3363/2 cu  următorii vecini: N  - defunct B I,  V-  De 3327/1,  S- lotul nr. 2 B M, E – De 3368/1

In aceste condiţii valoarea bunurilor atribuite este:

-terenuri11286 lei

-imobile construcţii0 lei

 Total11286 lei

Valoare bunuri cuvenite:

-terenuri11202 lei

-imobile construcţii  6985 lei

 Total18187 lei

Diferenţa dintre valoarea cuvenita si valoarea atribuita, de 6901 lei, o va primi după cum urmează:

- 4699 lei de la parata B M;

- 2202 lei de la lotul reclamantului R I. Dsi al paratei I C.

Lotul 2 – B M

Rămâne cu lotul din suplimentul la raportul de expertiza tehnica judiciara.

-suprafaţa de teren de 571 m.p. intravilan, arabil, situată în Tarlaua 1, Parcela 11/32, cu  următorii vecini: N  - rest proprietate, V – T A, S – D.E. 71,  E – lotul nr. 1  R E

-suprafaţa de teren de 2059 m.p. extravilan, arabil, situată în Tarlaua 1, Parcela 11/31, cu  următorii vecini: N  - defunct P C. Ghe. I, V – T A, S – rest proprietate,  E – lotul nr.  1 R  E

-suprafaţa de teren de 1250 m.p. extravilan, arabil, situată în Tarlaua 10, Parcela 127/48 cu  următorii vecini: N  - lotul nr. 1 R E, V-  B I. M. I,  S- defunct R Şte C, P V, E – defunct B A

-suprafaţa de teren de 1250 m.p. extravilan, arabil, situat în Tarlaua 15, Parcela 177/17 cu  următorii vecini: N  - D. e. 118,  V-  lotul nr. 3 şi 4 R I. D  şi I C,  S- D.e 181, E – lotul  nr. 1 R E.

- suprafaţa de teren de 504 m.p. extravilan, vie hibridă, situată în Tarlaua 128, Parcela 3280/3/6 cu  următorii vecini: N  - lotul  nr. 1 R E,  V-  rest  proprietate,  S- lotul nr. 3 şi 4 R I.  D şi I  C, E – De 3327 /1.

-suprafaţa de teren de 244 m.p. teren extravilan,  situată în Tarlaua 128, Parcela 3280/3/5 cu  următorii vecini: N  - lotul nr. 1 R E, V-  defunct P I. C,  S- lotul 3 şi 4 R I.  D  şi I C, E – rest  proprietate.

-suprafaţa de 471 m.p. teren extravilan, vie hibridă, situată în Tarlaua 129, Parcela 3363/2 cu  următorii vecini: N  - lotul  nr. 1 R E,  V-  De 3327/1,  S- defunctul R N, E – De 3368/1.

-suprafaţa de 916 m.p. teren intravilan, situată în Tarlaua 5, Parcela 493 şi 496, cu  următorii vecini: N  - lotul comun 3 şi 4  R I. D şi I C,  E – rest proprietate  S- defunct  G Gr. N, V – DC 727 şi lotul comun 3 şi 4 R I. D şi I C

-suprafaţa de 169 m.p. teren arabil extravilan, situată în Tarlaua 5, Parcela 496/1 cu  următorii vecini: N  - lotul comun  3 şi 4 R I. D şi I C,  E-  defunct C V  S- def.  G Gr.  N şi V – rest  proprietate.

Valoare bunuri atribuite:

-terenuri17298 lei

-imobile construcţii0 lei

Total 17298 lei

Valoare bunuri cuvenite:

-terenuri  11202 lei

-imobile construcţii  1397 lei

 Total  12599 lei

Diferenţa dintre valoarea atribuita si cea cuvenita de 4699 lei o va da sub forma de sulta paratei R E.

Lotul 3 si 4 - R I. D si I C

Pe lângă bunurile atribuite in suplimentul la raportul de expertiza tehnica judiciara li se atribuie imobilele casa si anexa cu terenul aferent de 257 mp.

Li  se atribuie

-imobilul casa şi anexa

-suprafaţa de teren de 257 m.p. curţi construcţii, respectiv, C1/1, C1/2, C1/3, C2 din raportul de expertiză întocmit de expertul G L, situată în Tarlaua 5, Parcela 493, cu  următorii vecini: N  - defunct C V, E – rest proprietate lot 3 şi 4, S – rest proprietate lot 3 şi 4,  V – DC 727

-suprafaţa de 1200 m.p. teren extravilan, arabil, situată în Tarlaua 10, Parcela 127/8 cu  următorii vecini: N  - def. T A, V-  De 128,  S- teren neidentificat, E – defunct C G

-suprafaţa de teren de 2500 m.p. extravilan, arabil, situată în Tarlaua 15, Parcela 177/17 cu  următorii vecini: N  - De 118, V-  defunct G G,  S- De 181, E – lotul nr. 2 B M

-suprafaţa de teren de 1011 m.p. extravilan, vie hibridă, situată în Tarlaua 128, Parcela 3280/3/6 cu  următorii vecini: N  - lotul  nr. 2 B M,  V-  rest  proprietate,  S- lotul B I. I, E – De 3327 /1

-suprafaţa de teren de 491 m.p. extravilan, alte terenuri, situată în Tarlaua 128, Parcela 3280/3/5 cu  următorii vecini: N  - lotul  nr. 2 B M,  V-  def. P I.  C,  S- B I, E – rest proprietate

-suprafaţa de teren de 1211 m.p. intravilan, situată în Tarlaua 5, Parcela 493 şi 496 cu  următorii vecini: N  - defunct C  V şi lotul nr. 1 R E,  E-  rest  proprietate,  S- lotul nr. 2 B M,  V- lotul nr. 1 R E, Dc 727

-suprafaţa de teren de 170 m.p. extravilan, situată în Tarlaua 5, Parcela 496/1 cu  următorii vecini: N  - defunct C  V,  E- def. C  V,  S- lotul nr. 2 B M, V – rest proprietate.

-magazia

-magazia de lemn

Valoare bunuri atribuite:

-terenuri16224 lei

-imobile construcţii11176 lei

Total27400 lei

Valoare bunuri cuvenite:

-terenuri22404 lei

-imobile construcţii2794 lei

Total25198 lei

Diferenţa dintre valoarea atribuita si cea cuvenita de 2202 lei o va da sub forma de sulta paratei R E.

Au fost compensate în parte cheltuielile de judecată şi obligă pe pârâta B M să plătească 113 lei diferenţă cheltuieli de judecată către R E şi 224 lei către reclamantul R D.

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că, potrivit disp. art.728 c.civ., nimeni nu poate fi obligat să rămână în indiviziune , oricare din coindivizari având dreptul să ceară oricând ieşirea din indiviziune , chiar şi împotriva unor eventuale convenţii, ceea ce înseamnă că şi in cazul în care ceilalţi coindivizari s-ar opune, ceea ce face ca acţiunea reclamantului să fie admisibil.

 Observând cele două expertize efectuate în cauză instanţa a reţinut că prin aceste lucrări s-au identificat şi evaluat bunurile , cu respectarea condiţiilor prevăzute de art. 741-742 c.civ. şi s-au format loturi care răspund cerinţelor legale de împărţire pe cât posibil în natură , cu evitarea sultei.

Apreciind asupra lotizărilor din rapoartele de expertiză şi văzând şi disp. art. 673 indice 5 şi 6 c.pr.civ.,instanţa a considerat  că cea mai bună variantă de lotizare este varianta din completarea raportului de expertiză , aceasta fiind şi cea împărtăşită de părţi.

Împotriva sentinţei au declarat recurs pârâtele R E şi B M criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea recursului s-a invocat că nu s-a ţinut cont la lotizarea fizică şi valorică a bunurilor ce compun masa succesorală, de cotele părţilor şi de dorinţa celor două recurente pârâte, de a li se crea un lot comun, dorinţă exprimată în mod expres prin întâmpinare.

S-a arătat că nemulţumirea celor două recurente pârâte, constă în aceea că imobilele construcţii casă bătrânească şi  anexă, precum şi terenul de 257 m.p. nu au fost incluse în lotul acestora, deşi aveau împreună o cotă de 6/8, iar R E a edificat această casă împreună cu soţul ei.

S-a subliniat valoarea sentimentală a casei pentru R E , imobilul în care a locuit o viaţă, apreciind că nu s-a ţinut cont de prev. art. 741 Cod civilă, 673/9 Cod procedură civilă.

Având în vedere criticile formulate, tribunalul apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 741 Cod civil la formarea şi compunerea loturilor, trebuie să se dea în fiecare parte, pe cât se poate aceeaşi cantitate de mobile,  imobile, de drepturi şi de creanţe, de aceeaşi natură şi valoare, urmărindu-se a se evita îmbucătăţirea peste măsură a terenurilor.

  Tot în aprecierea criteriilor ce trebuie avute în vedere la lotizarea bunurilor cu privire la care se sistează starea de indiviziune, art. 673/3 Cod procedură civilă, prevede că la formarea şi atribuirea loturilor, instanţa va ţine seama şi după caz  şi de acordul părţilor, mărimea părţii ce se cuvine fiecăruia, ori masa bunurilor de împărţit, natura bunurilor, domiciliul şi ocupaţia părţilor, faptul că unii dintre coproprietari înainte de a se cere împărţeala au făcut construcţii, îmbunătăţiri, cu acordul proprietarilor sau alte asemenea.

Prin criticile aduse sentinţei, recurentele pârâte invocă încălcarea prevederilor legale arătate anterior.

Se constată, însă, că prin întâmpinarea formulată, cele două pârâte nu au solicitat, aşa cum susţin în recurs, să li se atribuie un lot în comun, dar într-adevăr s-a solicitat atribuirea în lotul pârâtei R E a casei şi anexei.

Prin raportul de expertiză tehnică judiciară depus de către expertul desemnat în cauză, s-a atribuit într-adevăr în lotul pârâtei R E casa şi anexa, însă, împotriva raportului de expertiză au fost formulate note de obiecţiuni  de către Radu Dumitru, prin care a solicitat propunerea şi a unei alte variante de lotizare, în care să-i fie atribuit în lotul comun cu I C, imobilul casă şi anexă, pentru următoarele considerente: diminuarea sultei de plătit între loturi, asigurarea unei mai bune exploatări a celor două construcţii pe viitor, având în vedere că terenul limitrof construcţiilor a fost atribuit lotului comun, faptul că pârâta R E nu mai are posesia imobilului, fiind plecată la fiica sa B M. 

Prin încheierea din 08.11.2011 se consemnează poziţia apărătorului pârâtelor, în sensul de a se reveni cu adresă către experţi, pentru a se solicita să întocmească şi alte variante de lotizare care să permită o exploatare mai eficientă a bunurilor din litigiu, respectiv o variantă în care construcţiile să fie atribuite în loturile 3 şi 4 care rămân în indiviziune( loturile R D şi I C).

Aşadar, stabilirea unor variante de lotizare în care casa bătrânească şi anexa să fie inclusă în lotul reclamantului şi al pârâtei I C, s-a făcut cu consimţământul pârâtelor recurente care practic au recunoscut necesitatea asigurării unei exploatări mai judicioase a bunurilor în litigiu.

Ori, unul din criteriile prevăzute de lege pentru atribuirea bunurilor, este şi cel al acordului părţilor, şi în plus din cuprinsul cererii de chemare în judecată, rezultă că în continuarea casei bătrâneşti ( care  raportat şi la valoarea stabilită de către expert relevă şi un grad avansat de uzură), reclamantul a edificat două construcţii anexe cu destinaţie de locuinţă şi un şopru frânar, astfel că este întrunit şi criteriul referitor la edificarea de către unul de către coproprietari a unor construcţii, iar necesitatea unei noi variante de lotizare s-a întemeiat şi pe considerentul acceptat şi de apărătorul pârâţilor, al necesităţii unei exploatări mai eficiente al terenului pe care se află atât vechea construcţie cât şi noile construcţii edificate de reclamant. În plus casa nu este necesară pentru locuit pârâtei R E.

În consecinţă, se apreciază că instanţa de fond a apreciat corect, în raport de criteriile legale de lotizare asupra variantei de lotizare ce corespunde interesului tuturor  părţilor, variantă care de asemenea evită acordarea de sulte mari.

Astfel, în baza art. 312 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul civil declarat de recurentele-pârâte R E şi B M  împotriva sentinţei civile nr. … pronunţată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr. …

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică din 08.03.2012 la Tribunalul Gorj.