Contestaţie

Sentinţă comercială 532 din 04.04.2012


Cod Operator 2443

Dosar nr. ……

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Sentinţa Nr. 532/2012

Şedinţa publică de la 04 Aprilie 2012

Completul compus din:

Judecător sindic ………….

Grefier …………………..

Pe rol fiind soluţionarea contestaţiei formulată de contestatoarea ….. în contradictoriu cu debitoarea …. prin lichidator judiciar ….

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns practician în insolvenţă … pentru lichidator judiciar …, lipsă fiind contestatoarea ...

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, constatând cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.

Practician în insolvenţă … pentru lichidatorul judiciar a depus la dosar răspuns la contestaţia formulată de contestatoare şi copie de pe decizia nr.123/03.02.2009 a Curţii Constituţionale şi a solicitat respingerea contestaţiei ca netemeinică, nefondată şi nelegală.

JUDECĂTORUL SINDIC

Prin contestaţia înregistrată la data de … contestatoarea … a solicitat instanţei să dispună admiterea prezentei contestaţii şi înscrierea creanţei în tabelul de creanţe cu sumele solicitate prin cererea de înscriere la masa credală.

În motivarea cererii a arătat că la data de … a fost încheiat contractul de leasing nr. .., având ca obiect transmiterea către debitoare a dreptului de folosinţă asupra bunului proprietatea contestatoarei în schimbul plăţii ratelor de leasing şi a celorlalte obligaţii contractuale legate de folosinţa bunului, utilizatorul având dreptul de a intra în proprietatea acestuia la sfârşitul perioadei de leasing, prin plata valorii reziduale şi a tuturor celorlalte obligaţii contractuale.

Contractul de leasing a fost realizat de către contestatoare  ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor de plată de către debitoare.

Împotriva debitoarei s-a dispus deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006, contestatoarea nefiind notificată în condiţiile codului de procedură civilă.

În baza art.65 şi urm. Din legea nr.85/2006, contestatoarea a solicitat înscrierea în tabelul creditorilor cu sumele scadente în cuantum de … lei, reprezentând rate de leasing neachitate, precum şi suma de … euro, respectiv … lei reprezentând daune interese stabilite convenţional, echivalent al capitalului nefacturat aferent contractului de leasing încheiat între părţi.

La data de ..., lichidatorul judiciar numit în cauză a adus la cunoştinţa contestatoarei faptul că nu a fost înscrisă în tabelul definitiv creanţa fiind respinsă pentru tardivitate.

Lichidatorul judiciar a invocat în motivarea respingerii cererii de înscriere la masa credală dispoziţiile art.7 alin.3 teza a II-a din legea nr.85/2006 conform cărora” pentru creditorii care nu au putut fi identificaţi în lista prevăzută la art.28 alin.1 lit.c, procedura notificării prevăzute de art.61 va fi considerată îndeplinită dacă a fost efectuată prin Buletinul procedurilor de insolvenţă”.

Contestatoarea mai învederează instanţei faptul că interpretarea în sensul în care în speţă sunt aplicabile disp.art.7 alin.3 teza a II-a din lg.85/2006 este eronată încât ar conduce la ideea că notificarea creditorilor depinde de voinţa debitorului care nu are nici un interes în acest sens.

Pe de altă parte, lichidatorul judiciar are obligaţia de a solicita debitorului depunerea actelor contabile, ori este evident faptul că din analiza acestora rezultă fără îndoială că debitoarea a efectuat plăţi periodice către contestatoare în baza contractului de leasing.

De asemenea, prin Decizia nr.1.143 din 04.10.2007, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art.7 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei şi s-a constat că acestea sunt contrare prevederilor art.24 şi 53 din Constituţie, în măsura în care se interpretează ca prima comunicare a actelor de procedură către persoanele împotriva cărora se promovează o acţiune în temeiul dispoziţiilor Legii nr.85/2006, ulterior deschiderii procedurii insolvenţei, se realizează numai prin Buletinul procedurilor de insolvenţă, iar nu si potrivit Codului de procedură civilă.

Mai mult, prin decizia nr.123/2009 Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a art.7 alin.3 teza a II-a din legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, în sensul respingerii excepţiei ca fiind inadmisibilă întrucât, printr-o decizie (1.143/04.10.2007) publicată în Monitorul Oficial la României, Curtea a constatat neconstituţionalitate dispoziţiilor art.7 din Legea nr.85/2006, în ansamblul lor, deci inclusiv a normei cuprinse în alin.3 teza a I-a din acest articol.

Pe de altă parte este evident că aplicarea art.7 alin.3 teza a doua se impune doar atunci când, în urma verificărilor făcute de către practicianul în insolvenţă nu este indicat creditorul ce urmează a fi notificat prin publicare în Buletinul Insolvenţei. În aceste condiţii contestatoarea solicită instanţei să oblige lichidatorul judiciar să menţioneze demersurile realizate în vederea identificării creditorilor, întrucât la data deschiderii procedurii insolvenţei creditoarea notificase debitoarei că se afla în caz de culpă.

Având în vedere cele mai sus expuse, contestatoarea a solicitat instanţei să constate faptul că aceasta nu i-a fost notificată legal deschiderea procedurii şi pe cale de consecinţă admiterea prezentei contestaţii şi înscrierea creanţei contestatoarei în tabelul de creanţe cu sumele solicitate prin cererea de înscriere la masa credală.

În drept, contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile Lg.85/2006 republicată, O.G. nr.51/1997, republicată şi modificată prin Lg.287/2006, O.G. nr.28/2006 probată prin Legea nr.266/2006.

Lichidatorul judiciar … a formulat răspuns la contestaţia formulată de către S… prin care a solicitat respingerea acesteia ca nelegală, netemeinică şi nefondată, motivând că prin sentinţa nr…, s-a dispus deschiderea procedurii falimentului, fiind numit lichidator judiciar al debitoarei …

Urmare a numirii ca lichidator, au fost întreprinse măsurile prevăzute de Legea nr.85/2006, notificând deschiderea procedurii insolvenţei tuturor creditorilor prezentaţi de debitoare pe lista prevăzută de art.28 din Legea 85/2006.

Notificarea privind deschiderea procedurii a fost publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr…. şi publicată în ziarul Bursa nr…, iar termenul de depunere a cererilor de creanţă a fost stabilit la data de ...

Or, contestatoarea a depus cererea de creanţă în data de …, termen faţă de care, raportat la prevederile legale, creanţa este tardiv solicitată.

Prin urmare, lichidatorul a solicitat respingerea contestaţiei formulate ca netemeinică şi nelegală şi pe cale de consecinţă respingerea cererii de creanţă ca fiind tardiv formulată pentru argumentele menţionate mai sus.

Judecătorul sindic, analizând actele şi lucrările dosarului, constată şi reţine că este neîntemeiată contestaţia pentru următoarele considerente:

Procedura generală a insolvenţei debitorului … a fost deschisă prin sentinţa nr… din … la cererea creditoarei …, prin aceeaşi sentinţă stabilindu-se termen pentru depunerea cererilor de creanţe la ... Prin încheierea de şedinţă din …, la cererea administratorului judiciar, s-a majorat termenul pentru depunerea creanţelor la dat de …. Atât sentinţa de deschidere a procedurii insolvenţei, cât şi încheierea de majorare termene au fost publicate, prin adresa instanţei,  în buletinul procedurilor d e insaolvenţă.

Potrivit art.61 alin.1 din Legea 85/2006 modificată prin Legea 169/2010, cuprins în Secţiunea a 3-a, intitulată ,, Primele măsuri,, , în urma deschiderii procedurii, administratorul judiciar va trimite o notificare tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor, în conformitate cu art.28 alin.1, lit.c, debitorului şi ORC unde acesta este înregistrat, în vederea efectuării menţiunii.

Art.61 alin.3 din lege, prevede în mod imperativ că, notificarea prev. la alin.1 se realizează conform prevederilor Codului de procedură civilă şi se va publica, totodată, pe cheltuiala averii debitorului, într-un ziar de largă circulaţie şi în BPI.

Cum contestatoarea … nu a fost identifică de administratorul /lichidatorul judiciar în actele contabile ale debitoarei, aceasta avea posibilitatea cunoaşterii termenul de depunere a cererilor de creanţă din buletinul procedurilor d e insolvenţă, fiind aplicabile disp. art.7alin3 din Lege anr.85/2006.

Contestatoarea invocă decizia nr.1143 din 04.07.2007 şi decizia nr.123/2009 date  de Curtea Constituţională, însă cu o interpretare diferită de cea care rezultă din considerentele acestor decizii. Astfel, prin aceste decizii s-a statuat că sunt neconstituţionale dispoziţile art.7 alin.3 doar cu privire la prima comunicare a actelor de procedură către persoanele împotriva cărora se promovează o acţiune în temeiul dispoziţiilor Legii nr.85/2006, ori prezenta cauză priveşte contestaţia formulată de …, şi nu o acţiune împotriva acesteia pentru a fi aplicabile concluziile Curţii Constituţionale.

Pentru considerentele arătate, se apreciază ca fiind neîntemeiată contestaţia, cererea de creanţă a … fiind tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge contestaţia formulată de contestatoarea … cu sediul în … Şos. …, nr…, complex comercial …, clădirea …, etajele … şi…, sector …, în contradictoriu cu debitoarea …, cu sediul în …, …, nr…, judeţul …, CUI … număr de înregistrare în registrul comerţului …  prin lichidator judiciar ….

Cu recurs în 7 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Aprilie 2012, la Tribunalul Gorj.

Judecător sindic,

………………….

Grefier,

…………………..

Red…

Tehnored...

Ex.4/17 Aprilie 2012