Anulare act administrativ

Titlu : anulare act administrativ

Domeniu asociat: salarizare

Dosar nr.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL

Sentinţa Nr. 3788/2012

Şedinţa publică de la 21 Septembrie 2012

Pe rol judecarea contestaţiei promovată de reclamanta X în contradictoriu cu pârâtele Y şi Z, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile, pârâtele fiind reprezentate de D.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul apreciază cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul fondul acesteia.

D pentru pârâte având cuvântul, solicită respingerea contestaţiei ca neîntemeiată şi menţinerea constatărilor din actele de control.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la data de 01.03.2011, sub nr. de dosar 3728/95/2011 contestatoarea X, a chemat în judecată pârâta Y, solicitând ca pe baza probelor ce se vor administra, să se pronunţe o hotărâre prin care să se dispună anularea încheierii nr. VI.28/26.01.2011 pronunţată de Z, în ceea ce priveşte hotărârea de respingere a Contestaţiei nr. 7027/08.12.2010 formulată de X împotriva măsurii dispuse la pct. 6 din Decizia nr. 1675/22.11.2010, emisă de Y, pentru drepturile băneşti acordate salariaţilor instituţiei constând în: indemnizaţia de dispozitiv în procent de 25% din salariul de bază;prime acordate salariatelor cu ocazia zilei de 8 Martie în cuantum de 150 lei pentru fiecare angajată; prime de Crăciun acordate salariaţilor instituţiei în cuantum de 500 lei fiecărui salariat.

S-a solicitat de asemenea anularea măsurilor dispuse la punctul 6 din Decizia nr. 1675/22.11.2010 a Yşi menţinute prin încheierea nr. VI.28/26.01.2011 a Z, pentru drepturi băneşti acordate salariaţilor instituţiei în anul 2009 constând în:indemnizaţia de dispozitiv în procent de 25% din salariul de bază; prime acordate salariatelor cu ocazia zilei de 8 Martie în cuantum de 150 lei pentru fiecare angajată; prime de Crăciun acordate salariaţilor instituţiei în cuantum de 500 lei fiecărui salariat, precum şi suspendarea  executării măsurilor dispuse la punctul 6 din Decizia nr. 1675/22.11.2010 a Y şi menţinute prin încheierea nr. VI.28/26.01.2011 a Z, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că, în urma desfăşurării acţiunii de audit financiar asupra contului de execuţie bugetară pe anul 2009 la X, directorul Y a emis Decizia nr. 1675/22.11.2010 prin care, la punctul 6, a solicitat conducerii entităţii controlate să dispună măsuri pentru recuperarea plăţilor nelegale efectuate în anul 2009 în baza Contractului colectiv de muncă în sumă totală de 24.586 lei, reprezentând indemnizaţie de dispozitiv, prime de 8 Martie, prime Crăciun, precum şi regularizarea obligaţiilor instituţiei cu celelalte bugete.

Împotriva deciziei Y nr. 1675/22.11.2010, în temeiul art. 92 din Hotărârea plenului Z nr. 1/2009, contestatoarea a formulat contestaţia nr. 7027/08.12.2010 ce a fost respinsă prin încheierea nr. VI. 28/26.01.2011 pronunţată de Z.

Cu privire la hotărârea înscrisă în încheierea nr. VI.28/26.01.2011 a Z nr. 7027/08.12.2010 formulată de reclamantă împotriva măsurii dispuse la pct. 6 din Decizia nr. 1675/22.11.2010, emisă de Y, pentru drepturile băneşti acordate constând în: indemnizaţie de dispozitiv, prime de 8 martie, prime de Crăciun, contestatoarea a considerat că au fost dispuse fără a lua în considerare situaţia de drept şi de fapt existentă la nivelul entităţii verificate, prin neacordarea de eficienţă juridică clauzelor cuprinse în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de instituţie.

Astfel, Contractul colectiv de muncă a fost încheiat la nivel de instituţie între X, în calitate de angajator şi Sindicatul Liber al Funcţionarilor publici din cadrul Consiliului Judeţean Gorj, act înregistrat, potrivit legii, la Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială sub nr. 13/16.02.2009 şi în vigoare pe o perioada de 2 ani de la data înregistrării, respectiv până la data de 16.02.2011, cu posibilitatea prelungirii de drept pe încă 2 ani şi cum, până la data auditării nu a fost supus controlului unei autorităţi abilitate de lege pentru acest tip de contracte - instanţa judecătorească, acesta se prezumă a fi legal încheiat, producându-şi efecte în continuare.

Întrucât, potrivit art. 7, alin. 2 din Legea nr. 130/2006 „Contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor", raportat la art. 243 din Codul Muncii, art. 30 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 şi Convenţiei O.I.M. nr. 131/1970, după înregistrarea la Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială, contractul a devenit opozabil şi, în acelaşi timp, obligatoriu pentru părţile contractului, orice încălcare a acestei obligaţii atrăgând răspunderea părţilor care se fac vinovate de neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute prin contractul colectiv de muncă.

Mai mult, după data înregistrării, instanţele de judecată sunt singurele abilitate să se pronunţe asupra legalităţii contractelor colective, aşa cum prevede art. 24, alin. 2 din Legea nr. 130/1996 „Nulitatea clauzelor contractuale se constată de către instanţa judecătorească competentă, la cererea părţii interesate".

Apreciază contestatoarea că pentru stabilirea unei abateri de la legalitate şi regularitate în acest caz era obligatoriu ca, în conformitate cu prevederile art. 24, alin. 2 din Legea nr. 130/1996, Camera de Conturi Gorj să solicite, în prealabil, în calitate de parte interesată, instanţei judecătoreşti să se pronunţe asupra legalităţii contractului colectiv de muncă, şi numai în cazurile în care ar fi obţinut sau ar fi existat o hotărâre judecătorească (în urma soluţionării unui conflict de drepturi între părţile contractante), prin care se declara nulitatea în tot sau în parte a contractului, să constate abaterea de la legalitate corespunzătoare şi să dispună măsuri de valorificare în acest scop.

Asupra legalităţii Contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul Consiliului Judeţean Gorj s-a pronunţat singura autoritate abilitată de lege - Tribunalul Gorj - pronunţând în acest sens sentinţa definitivă şi executorie nr. 1581 din 20.05.2010, în dosarul nr. 3272/95/2010.

Cu privire la cererea de suspendare a executării măsurilor dispuse la punctul 6 din Decizia 1675/22.11.2010 Y şi menţinute prin încheierea nr. VI.28 26.01 2011 a Z, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, contestatoarea a arătat că actele contestate cu privire la legalitatea lor - Decizia nr. 1657/22.11.2011 şi încheierea nr. VI.28/26.01.2011 - au caracter executoriu (potrivit Legii nr. 94/1992 şi Hotărârii plenului Curţii de Conturi nr. 1/2009), caracter ce justifică iminenţa producerii unui prejudiciu materia! salariaţilor instituţiei, ce este de natură să conducă la perturbarea previzibilă gravă a  funcţionării X, ca autoritate a administraţiei publice locale.

În conformitate cu prevederile art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se apreciază că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile cerute în mod expres de art. 14 din acelaşi act normativ, pentru a se dispune suspendarea executării măsurilor dispuse la punctul 6 din Decizia nr. 7027/08.12.2010 a Y şi menţinute prin încheierea nr. VI.28/26.01.2011 a Z, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.

S-a susţinut că în speţă este vorba despre un caz bine justificat, întrucât, în sensul legii, cazul bine justificat îl constituie acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze instanţei o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ atacat.

Condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumentele juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat, în speţă există indicii temeinice de nelegalitate a celor două acte administrative atacate, ce au fost emise prin neacordarea de eficienţă juridică clauzelor cuprinse în contractul colectiv de muncă legal încheiat Ia nivelul instituţiei.

Prezenţa unui caz bine justificat rezultă din împrejurarea că legalitatea contactului colectiv de muncă încheiat la nivelul X nu a fost examinată, potrivit art. 24, alin. 2 din Legea nr. 130/1996 şi art. 248 din Codul Muncii, de către Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale din cadrul Tribunalului Gorj, iar în aceste condiţii, prin dispunerea de către o structură a Z a unor măsuri de valorificare a constatărilor ce vizează nelegalitatea clauzelor contractului colectiv de muncă, în lipsa unei hotărâri judecătoreşti executorii prin care să se constate nulitatea totală sau parţială a clauzelor contractului colectiv de muncă supus auditării, se realizează un exces de putere şi se creează o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Referitor la condiţia necesităţii suspendării pentru prevenirea unei pagube iminente, s-a arătat că potrivit art. 2, alin. 1, lit. s din Legea nr. 554/2004, prin noţiunea de „pagubă iminentă" se înţelege „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public".

Prin punerea în executare a măsurilor dispuse la punctul 6 din decizia nr. 1675/22.11.2010 a  Y şi menţinute prin încheierea nr. VI.28/26.01.2011 a Zi, consideră că această condiţie este îndeplinită fiind vorba de luarea unor măsuri de imputaţie angajaţilor instituţiei şi de diminuare a unor drepturi salariale acordate acestora în baza unui contract colectiv de muncă, valabil încheiat, aflat în executare, ale căror clauze nu au fost anulate, în condiţiile în care în anul 2010 s-a ajuns la o diminuare a salariilor personalului instituţiei cu peste 40% (prin trecerea la sistemul de salarizare unică şi prin diminuarea cu 25%), prejudiciul iminent nu constă pur şi simplu doar în pierderea unor sume de bani de către angajaţii instituţiei, ci şi în consecinţa negativă pe care o produce această pierdere asupra funcţionării instituţiei, ca autoritate a administraţiei publice locale, prin luarea măsurilor de recuperare imediată a presupuselor pagube.

Cerinţa pagubei iminente ce s-ar produce salariaţilor instituţiei este îndeplinită în cauză atât în considerarea valorii diferenţelor salariale rezultate prin imputare, cât şi prin afectarea intereselor de drept privat ce ar putea atrage dificultăţi reale cu consecinţe directe în plan social, financiar, familial, chestiuni ce ar echivala cu o încălcare a dispoziţiilor constituţionale statuate în art. 41 şi cu o restrângere a exerciţiului unor drepturi în condiţiile art. 53 din Constituţie.

S-a invocat în cauză şi împrejurarea că necesitatea suspendării executării măsurilor contestate este în acord şi cu Recomandarea nr. R 89 adoptată de Comitetul de Miniştri din cadrul Consiliului Europei data de 13.09.1989, referitoare la protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă, în cuprinsul căreia se arată că executarea imediată şi integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate cauza persoanelor juridice un prejudiciu în anumite circumstanţe, un prejudiciu ireparabil, pe care entitatea îl impune să fie evitat, în măsura posibilului.

In dovedirea cererii, au fost depuse la dosar Decizia Y nr. 1675/22.11.2010;- Contestaţia nr. 7027/08.12.2010; încheierea nr. VI.28/26.01.2011 pronunţată de Z; Contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de instituţie între X, în calitate de angajator şi Sindicatul Liber al Funcţionarilor Publici din cadrul Consiliului Judeţean Gorj, act înregistrat, potrivit legii, la Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială sub nr. 13/16.02.2009 şi în vigoare pe o perioada de 2 ani de la data înregistrării la Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială

Intimata Z, în baza dispoziţiilor art.115 şi urm.  pr.civ., a formulat întâmpinare prin carte a invocat în primul rând excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Gorj - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal în soluţionarea cererii de chemare având ca obiect anularea Deciziei nr. 1675/22.11.2010 privind înlăturarea abaterilor de la legalitate şi regularitate constatate, precum şi încheierea nr.VI/28/26.01.2011 şi a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării actului administrativ ca neîntemeiată,

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea  cererii  de anulare a actului administrativ - Decizia nr. 1675/22.11.2010, respective a măsurilor dispuse la  punctul 6, .

În susţinerea excepţiei necompetenţei materiale a Tribunalului Gorj s-a arătat că urmare intrării în vigoare a O.U.G. nr. 117/2003 privind preluarea activităţii jurisdicţionale şi a personalului instanţelor Curţii  de Conturi de către  instanţele judecătoreşti, completele şi secţiile de contencios administrativ ale tribunalelor, curţilor de apel şi ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au preluat soluţionarea litigiilor generate de actele de control ale Z.

Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Z republicată, prevede la art. 12 alin. 2 şi alin. 3 că valorificarea actelor de control se efectuează potrivit regulamentului aprobat de plenul Curţii de Conturi a României, regulament ce se publică în Monitorul Oficial, partea I.

În aplicarea acestui text legal, Z a aprobat, prin Hotărârea nr. 130/04.11.2010, Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, publicat în M.Of. nr. 832/13.12.2010.

Urmare acestui fapt, respectivul regulament a dobândit putere de act normativ, de lege, iar în conformitate cu pct. 228 din Regulament, „Competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluţionare a contestaţiilor aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate, în condiţiile legii contenciosului administrativ ", situaţie în care se impune admiterea excepţiei necompetenţei materiale a Tribunalului Gorj - Secţia, Contencios Administrativ şi Fiscal de a soluţiona cauza dedusă judecăţii şi pe cale de consecinţă, trimiterea cauzei la instanţa competentă să soluţioneze cererea de chemare în judecată, respectiv Curtea de Apel Craiova.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare, s-a arătat că, în cuprinsul Deciziei nr. 1675/2010 au fost dispuse măsuri prin care se urmăreşte înlăturarea unor abateri de la legalitate şi regularitate de către entitatea verificată, care nu pot fundamenta o acţiune de suspendare.

Totodată, s-a susţinut că, reclamanta nu face dovada întrunirii condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Astfel, este adevărat că art. 14 din Legea Contenciosului Administrativ nr.554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în ceea ce priveşte suspendarea executării unui act administrativ, prevede la alin. (1) că "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competentă să dispună  suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

În doctrină se apreciază că instanţa care este chemată să decidă măsuri de protecţie provizorie trebuie să ia în apreciere ansamblul circumstanţelor şi intereselor prezente. Asemenea măsuri pot fi acordate în special în situaţia în care executarea actului administrativ este de natură să producă pagube grave, dificil de reparat şi în cazul în care există argument juridic aparent valabil referitor la legalitatea actului administrativ.

Cât priveşte noţiunea de "pagubă iminentă", se reţine că în art. 2 alin. (1) lit. ş din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, s-a convenit asupra unui sens larg, avându-se în vedere nu numai sensul clasic de prejudiciu efectiv, ci şi sensul de perturbare previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice, după caz a unui serviciu public.

Se înţelege că, într-o acţiune care are ca temei încălcarea unui drept subiectiv, reclamanta poate invoca ideea de perturbare doar dacă se află într-o legătură anuala cu paguba.

Textul de lege cere reclamantei ca pe lângă "iminenţa pagubei" să înfăţişeze instanţei şi alte împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, împrejurări care să fie de natură a argumenta faptul că este vorba de „un caz bine justificat".

Legea prevede că suspendarea se poate cere " în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente".

Acestea sunt, aşa cum s-a conturat în doctrină, dar şi în practică, două condiţii care trebuie îndeplinite în mod cumulativ.

Actul administrativ, după cum se cunoaşte, se bucură de prezumţia de legalitate, prezumţie care, la rândul său, se bazează pe prezumţia de autenticitate (actul emană de la cine se spune că emană ) şi pe prezumţia de veridicitate ( actul exprimă ceea ce în mod real a decis organul emitent). De aici, rezultă principiul executării din oficiu (execuţie ex officio), întrucât actul administrativ unilateral este el însuşi executoriu. Cu alte cuvinte a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept şi o democraţie constituţională.

Tocmai de aceea, suspendarea actelor administrative este considerată ca o situaţie de excepţie.

Măsurile dispuse prin Decizia nr. 1675/2010 au suport legal, deci se bucură de o aparenţă de legalitate, care urmează a fi analizată şi menţinută sau anulată în speţa având ca obiect fondul cauzei, astfel că nu se poate retine ca fiind îndeplinită condiţia existenţei unui caz bine justificat.

În cauza de faţă nu putem vorbi de o pagubă, şi cu atât mai puţin iminentă, care ar putea să afecteze reclamanta, întrucât, Decizia nr. 1675/2010 a Y se referă la recuperarea unor drepturi salariale acordate fără a avea temei legal.

Deci, nu recuperarea prejudiciului înregistrat prin plata nelegală a unor drepturi de natură salariată poate fi considerată o pagubă pentru reclamantă, ci chiar nerecuperarea acestui prejudiciu, fapt ce ar priva bugetele care administrează sumele respective, sume care ar putea să aibă o destinaţie legală.

Referitor la paguba iminentă, s-a arătat că aceasta nu este dovedită, susţinerile reclamantei fiind  simple  afirmaţii  nedovedite,  întrucât însăşi executarea actului nu poate fi considerată o pagubă.

Paguba efectivă ar trebui să constea într-o consecinţă a executării care s-ar produce asupra bugetului sau activităţii persoanei în cauză. Or, recuperarea sumelor nu ar trebui să se facă din bugetul local, ci de la persoanele care ar fi beneficiat de sume din acest buget

Cât priveşte cererea de anulare a actului administrativ – Decizia nr. 1675/22.11.2010, respectiv a punctului 6, s-a solicitat respingerea acesteia, ca neîntemeiată întrucât atât indemnizaţia de dispozitiv în procent de 25% din salariul de bază, cât şi primele cu ocazia zilei de 8 Martie şi sărbătorilor de Crăciun salariaţilor din cadrul primăriei, au fost acordate cu încălcarea mai multor dispoziţii legale.

Prin sentinţa nr. 768 din data de 08.04.2011 pronunţată de Tribunalul Gorj – Secţia Contencios administrativ şi Fiscal s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Gorj – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, invocată de intimata Z şi s-a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei formulată de contestatoarea X , în favoarea Curţii de Apel Craiova – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal da data de 16.05.2011 sub nr. 1035/54/2011, iar prin sentinţa nr. 181din data de 15.03.2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova s-a  declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta X în contradictoriu cu pârâtele Y şi Z, în favoarea Tribunalului  Gorj Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal. Totodată, s-a constatat ivit conflict negativ de competenţă şi a fost înaintată cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în vederea soluţionării conflictului negativ, fiind suspendată soluţionarea cauzei conf.art.21 cod proc. civilă.

Prin decizia nr. 2284 din data de  10.05.2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 1035/54/2011 a fost stabilită competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta X  în contradictoriu cu pârâtele Z şi Y în favoarea Tribunalului Gorj – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal.

La Tribunalul Gorj, cauza a fost reînregistrată la data de 18.06.2012, sub nr. de dosar 3738/95/2011, fiind citate părţile.

Examinând contestaţia dedusă judecăţii prin prisma temeiurilor de fapt şi de drept invocate de părţi şi în raport de probele administrate, tribunalul o reţine ca fiind neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

În urma desfăşurării acţiunii de audit financiar asupra contului anual de execuţie bugetară pe anul 2009 la X şi prevăzută în Programul de Activitate a Y pe anul 2010, directorul Y a emis Decizia nr. 1675/22.11.2010 prin care, la punctul 6, a dispus conducerii entităţii controlate să stabilească măsuri pentru recuperarea plăţilor nelegale efectuate în anul 2009 în baza Contractului colectiv de muncă în sumă totală de 24.586 lei, reprezentând indemnizaţie de dispozitiv, prime de 8 Martie, prime Crăciun, precum şi regularizarea obligaţiilor instituţiei cu celelalte bugete.

Împotriva punctul nr. 6 din decizia X nr. 1675/22.11.2010, în temeiul art. 92 din Hotărârea plenului Y nr. 1/2009, contestatoarea a formulat contestaţia nr. 7027/08.12.2010 ce a fost respinsă prin încheierea nr. VI. 28/26.01.2011 pronunţată de Z.

În motivarea încheierii, Comisia de soluţionare a contestaţiilor a reţinut că sporurile pentru personalul bugetar pot fi acordate numai în situaţia în care acestea sunt reglementate prin legi speciale şi nu se poate reţine că aceste sporuri au fost acordate în baza Contractului Colectiv de Muncă, întrucât nu au bază legală, iar contractul colectiv de  muncă reprezintă legea părţilor numai în situaţia în care se respectă dispoziţiile legale în vigoare.

În ceea ce priveşte sporul de dispozitiv, a fost invocată şi decizia nr. 37/14.12.2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, cu ocazia examinării recursului în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, stabilind că dispoziţiile art. 13 raportat la art. 47 din Legea 138/1999 prin care s-a stabilit că  indemnizaţia de dispozitiv  se acordă exclusiv funcţionarilor publici şi personalului contractual care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi în instituţiile publice din subordinea ministerului, precum şi personalului care îşi desfăşoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale şi a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial şi înainte de transfer sau detaşare din cadrul fostului Minister de Interne.

Drept urmare, s-a reţinut că în condiţiile în care entitatea verificată nu poate face dovada încadrării personalului într-una din categoriile menţionate în respectiva decizie, afirmaţiile acesteia în sensul că sporul a fost legal acordat nu pot fi reţinute

Referitor la prima de 8 martie acordată angajatelor instituţiei şi la primele de Crăciun acordate funcţionarilor publici şi personalului contractual din cadrul entităţii auditate, Comisia a reţinut că premiile care pot fi acordate funcţionarilor publici şi personalului contractual din instituţiile publice sunt reglementate prin art. 19 din OG nr. 6/2007 şi respectiv art. 11 din OG nr. 10/2008 şi în consecinţă primele de Crăciun şi sumele acordate angajatelor de 8 martie, în măsura în care sumele aferente nu se încadrează în fondurile ce putea fi constituite în condiţiile dispoziţiilor legale menţionate, nu au temei legal

Ulterior, entitatea verificată s-a adresat cu contestaţie instanţei de contencios administrativ, invocând în că sporurile menţionate au fost legal acordate în baza Contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de instituţie între X, în calitate de angajator şi Sindicatul Liber al Funcţionarilor Publici din cadrul Consiliului Judeţean Gorj, act înregistrat, potrivit legii, la Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială sub nr. 13/16.02.2009 şi în vigoare pe o perioada de 2 ani de la data înregistrării, respectiv până la data de 16.02.2011, cu posibilitatea prelungirii de drept pe încă 2 ani şi cum, până la data auditării nu a fost supus controlului unei autorităţi abilitate de lege pentru acest tip de contracte - instanţa judecătorească, acesta se prezumă a fi legal încheiat, producându-şi efecte în continuare.

Referitor la sporul de dispozitiv încasat de funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul X în anul 2009, tribunalul reţine că în mod corect s-a reţinut de către organele de control că acestea au fost nelegal acordate.

În acest sens, tribunalul reţine că actul normativ care reglementează acordarea acestui spor este legea 138/1999, care în art. 13 prevede: "cadrele militare în activitate, militarii angajaţi pe bază de contract şi salariaţii civili beneficiază de o indemnizaţie de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcţie, solda de grad, solda de merit, indemnizaţia de comandă şi gradaţii, respectiv din salariul de bază."

Pe de altă parte, în conformitate cu art. 1 din Legea nr. 138/1999 "dispoziţiile prezentei legi se aplică personalului militar şi civil din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerului Justiţiei".

Prin prevederile art. 47 din aceeaşi lege se arată că "personalul civil din ministerele şi instituţiile centrale prevăzute la art. 1 beneficiază de drepturile salariale reglementate în legislaţia aplicabilă în sectorul bugetar şi de unele drepturi salariale prevăzute de prezenta lege", iar art. 49 stipulează că "personalul civil din ministerele şi instituţiile centrale prevăzute la art. 47, care desfăşoară activităţi în condiţii similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile şi indemnizaţiile acordate acestora, potrivit prevederilor aplicabile cadrelor militare în activitate.

Dispoziţiile legale sus-menţionate conţin o enumerare limitativă şi sunt aplicabile personalului militar şi civil din instituţiile menţionate la art. 1 din lege, astfel că nu există niciun temei pentru ca drepturile salariale suplimentare constând în indemnizaţia de dispozitiv lunară de 25% din salariul de bază să poată fi recunoscute şi acordate tuturor funcţionarilor publici şi personalului contractual din administraţia publică locală.

Aceste dispoziţii legale nu au devenit aplicabile funcţionarilor publici şi personalului contractual din administraţia publică locală nici după ce Ministerului Administraţiei şi Internelor i-au fost stabilite unele atribuţii în domeniul administraţiei publice căci stabilirea respectivelor atribuţii nu semnifică includerea administraţiei publice locale în structurile acestui minister, pentru a se putea considera că Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 496/2003 ar fi privit şi aceste categorii profesionale.

Acest Ordin a fost emis în baza art. 9 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2003, privind modificarea Ordinului ministrului de interne nr. 275/2002 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar şi civil din Ministerul de Interne.

Din examinarea dispoziţiilor ordinului se observă vă acesta a fost emis, printre altele, în vederea clarificării unor aspecte privind modalitatea de salarizare a personalului civil transferat în domeniul administraţiei publice din structurile aflate în subordinea fostului Minister de Interne, deoarece Ordinul ministrului de interne nr. 275/2002 fusese adoptat anterior reorganizării ministerului, astfel că se referea numai la personalul civil din instituţiile cu activitate în domeniul ordinii publice.

Potrivit pct. 9.2 din ordin: "Indemnizaţia de dispozitiv se acordă şi personalului care îşi desfăşoară activitatea în domeniul administraţiei publice", iar la pct. 31.1 se arată că "prin personal civil se înţelege funcţionarii publici şi personalul contractual din Ministerul Administraţiei şi Internelor".

La acelaşi punct al ordinului se precizează că "personalul civil din Ministerul Administraţiei şi Internelor beneficiază de drepturile stabilite prin prezenta lege, cu excepţia celui din domeniul administraţiei publice, care beneficiază doar de dreptul prevăzut de art. 13 din lege, precum şi de cele prevăzute în reglementările în vigoare aplicabile salariaţilor analogi din sectorul bugetar".

Aşadar, prin dispoziţiile acestui ordin nu s-a acordat dreptul salarial constând în indemnizaţia de dispozitiv altui personal civil (funcţionari publici şi personal contractual) din domeniul administraţiei publice, decât cel aflat în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor, în condiţiile în care, aşa cum s-a menţionat anterior, acestui minister i-au fost stabilite atribuţii atât în domeniul ordinii şi siguranţei publice, cât şi în cel al administraţiei publice.

Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 496/2003 nu s-a referit şi nici nu se putea referi la vreo categorie de personal din administraţia publică locală, căci autorităţile prin care aceasta se realizează nu se află în raport de subordonare nici faţă de Ministerul de Interne, nici faţă de vreo altă autoritate a statului, ci funcţionează potrivit principiilor descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice, aşa cum se stabileşte prin art. 120 alin. 1 din Constituţia României, republicată, şi art. 2 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel fiind, în afară de militarii şi salariaţii civili (funcţionari publici şi personal contractual) din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (în prezent Ministerul Administraţiei şi Internelor) şi din instituţiile publice aflate în subordinea ministerului, indemnizaţia de dispozitiv prevăzută de art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr. 138/1999, cu modificările şi completările ulterioare, se acordă şi următoarelor categorii de personal:

- personalului civil al serviciilor comunitare de evidenţă a persoanelor care sunt organizate şi funcţionează în subordinea consiliilor locale, în temeiul dispoziţiilor cu caracter special ale art. 241 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 84/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 372/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în considerarea faptului că este încadrat la Ministerul Administraţiei şi Internelor (fost Ministerul Internelor şi Reformei Administrative) şi este detaşat la aceste servicii comunitare, păstrându-şi toate drepturile anterior dobândite;

 - personalului civil al serviciilor comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple şi al serviciilor publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor organizate în cadrul prefecturilor judeţene şi al Prefecturii Municipiului Bucureşti în temeiul dispoziţiilor cu caracter special ale art. 151 şi 152 din Ordonanţa Guvernului nr. 83/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 362/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în considerarea faptului că îşi păstrează toate drepturile dobândite anterior transferului din structura Ministerului Administraţiei şi Internelor la aceste servicii comunitare.

Prin urmare, este evident faptul că nu pot beneficia de indemnizaţia de dispozitiv toţi funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul autorităţilor administraţiei publice locale, întrucât aceste categorii de personal nu se încadrează în vreuna dintre ipotezele juridice menţionate.

Dacă legiuitorul ar fi dorit acordarea indemnizaţiei de dispozitiv de 25% din salariul de bază tuturor funcţionarilor publici şi personalului contractual din administraţia publică locală, ar fi prevăzut în mod expres o atare posibilitate.

De altfel, în acelaşi sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, prin decizia nr. 37/14.12.2009, pronunţată cu ocazia examinării recursului în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, stabilind că dispoziţiile art. 13 raportat la art. 47 din Legea 138/1999 se interpretează în sensul că indemnizaţia de dispozitiv  se acordă exclusiv funcţionarilor publici şi personalului contractual care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi în instituţiile publice din subordinea ministerului, precum şi personalului care îşi desfăşoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale şi a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial şi înainte de transfer sau detaşare din cadrul fostului Minister de Interne.

Or, cum printre aceste categorii profesionale nu se regăsesc şi cele din care fac parte salariaţii din cadrul X, aceştia nu puteau beneficia de sporul de dispozitiv în cuantum de 25% pe perioada anului 2009.

Pe de altă parte, instanţa reţine că invocarea de către contestatoare a faptului că sporul de dispozitiv a fost acordat în baza unor hotărâri judecătoreşti irevocabile, nu are suport probator, aceasta nedepunând la dosar nici o hotărâre judecătorească prin care să se fi stabilit că se cuvine sporul de dispozitiv pentru anul 2009 tuturor salariaţilor, deşi această obligaţie îi incumbă.

Nu poate fi reţinută nici susţinerea în sensul că sporul de dispozitiv a fost acordată în baza Contractului colectiv de muncă pentru anii 2009 - 2011, încheiat la nivelul X şi Sindicatul Liber al Funcţionarilor Publici din cadrul Consiliului Judeţean Gorj, înregistrat la Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială Gorj, sub nr. 13/16.02.2009, întrucât aşa cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 27 lit. c din respectivul Contract Colectiv de Muncă, vor beneficia de indemnizaţie de dispozitiv în cuantum de 25%, salariaţii din cadrul X care au câştigat acest spor prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.

Rezultă aşadar că, potrivit acestui contract, primarul trebuia să emită dispoziţii de acordare a sporului de dispozitiv doar salariaţilor cărora acest drept le-a fost recunoscut printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.

Or, cum contestatoarea nu a depus la dosar hotărâri judecătoreşti prin salariaţilor să le fi fost recunoscut dreptul de a beneficia de sporul de dispozitiv în cursul anului 2009 şi nefiind nici în prezenţa unor drepturi salariale stabilite prin legi sau hotărâri ale guvernului, ci în baza unei dispoziţii a primarului, adoptată ca rezultat al unei interpretări eronate a dispoziţiilor contractului colectiv de muncă, acordarea sporului de dispozitiv pentru anul 2009, este lipsită de suport legal.

Referitor la primele de Crăciun şi primele de 8 martie, acordate în baza Dispoziţiei primarului nr. 103/05.03.2010 şi Dispoziţiei nr. 1485/16.12.2009, tribunalul reţine că legislaţia şi jurisprudenţa recunosc regimurile juridice diferite aplicabile funcţionarilor publici şi salariaţilor.

Astfel, funcţionarii publici sunt supuşi unui regim de drept public şi jurisdicţiei administrative, le sunt aplicabile prevederile L.188/1999 ca drept comun pentru toate categoriile de funcţionari publici, iar drepturile salariale şi alte categorii de drepturi sunt prevăzute expres de legiuitor.

Salariaţii cu contract individual de muncă sunt supuşi dreptului comun al muncii şi sunt supuşi jurisdicţiei ordinare, pe când funcţionarii publici beneficiază de investitura într-o funcţie publică, ceea ce determină un statut diferit de cel al personalului contractual, reglementat prin norme proprii.

Reţine tribunalul că potrivit art. de art. 31 din Legea nr. 188/1999, pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare, aceştia beneficiind de prime şi alte drepturi salariate, numai în condiţiile legii.

De asemenea, potrivit art. 1 alin. 1 din OUG 24/2000  privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, pentru activitatea desfăşurată personalul contractual din sectorul bugetar primeşte un salariu de bază stabilit potrivit anexelor nr. I-V la prezenta ordonanţă de urgenţă, precum şi celelalte drepturi salariale prevăzute prin dispoziţiile legale în vigoare, corespunzătoare fiecărui domeniu de activitate.

Din analiza textelor de lege menţionate, rezultă că pentru a se putea acorda funcţionarilor publici şi personalului contractual din sectorul bugetar alte sporuri decât cele menţionate, cum ar fi, prime cu ocazia sărbătorilor religioase sau a zilei de 8 Martie, este necesar ca acestea să formeze obiectul unei reglementări legale, funcţionarii publici şi personalul contractual neavând posibilitatea de negociere colectivă sau individuală în materie salarială.

Acest aspect rezultă şi din dispoziţiile art. 12 alin. 1 din Legea 130/199 privind contractul colectiv de muncă, potrivit cărora, contracte colective de muncă se pot încheia şi pentru salariaţii instituţiilor bugetare, însă prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare şi cuantum  sunt stabilite prin dispoziţii legale.

Pe de altă parte, reţine tribunalul că potrivit art. 72 din L. 188/1999,  autorităţile şi instituţiile publice pot încheia anual, în condiţiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcţionarilor publici sau cu reprezentanţii funcţionarilor publici, care să cuprindă numai măsuri referitoare la constituirea şi folosirea fondurilor destinate îmbunătăţirii condiţiilor la locul de muncă,  sănătatea şi securitatea în muncă, programul zilnic de lucru, perfecţionarea profesională, alte măsuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la protecţia celor aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale.

Din interpretarea acestui text de lege reiese că funcţionarii publici nu pot negocia, aşa cum s-a arătat mai sus, alte drepturi salariale, decât cele prevăzute expres de legea specială ce reglementează statutul funcţionarilor publici.

Or, primele cu ocazia sărbătorilor religioase sau a zilei de 8 Martie, nu se încadrează nicidecum în măsurile la care se referă expres dispoziţiile art. 72 din lege.

Prin urmare cuprinderea în Contractul colectiv de muncă a primelor cu ocazia sărbătorilor religioase sau a zilei de 8 Martie, nu este legală, aceste sporuri şi drepturi nefiind prevăzute de lege şi totodată contestatoarea neavând nici competenţa legală să negocieze şi să includă aceste drepturi în contractul colectiv de muncă.

Aşa fiind, întrucât aceste dispoziţii din contractul colectiv de muncă nu sunt legale, nu au nici putere între părţile contractante, conform prevederilor art.969 Cod civil, (în vigoare în anul 2009) astfel că plata primelor cu ocazia Crăciunului şi a zilei de 8 martie a fost efectuată în mod nelegal.

Nu poate fi reţinută susţinerea contestatoarei în sensul că, odată încheiat şi înregistrat, Contractul Colectiv de Muncă devine obligatoriu şi îşi răsfrângere efectele asupra tuturor subiectelor de drept, fiind opozabil şi faţă de autorităţile publice, inclusiv faţă de instanţele judecătoreşti, întrucât, potrivit art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, acesta reprezintă legea părţilor numai dacă a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale.

De altfel, acest punct de vedere a fost comunicat şi de către X, atunci când a procedat la înscrierea Contractului Colectiv de Muncă, în anexa la adresa nr. 13/16.02.2009, făcând o seamă de recomandări pentru modificarea contractului şi precizând totodată că prin înregistrare, produc efecte şi sunt aplicabile numai clauzele stabilite cu respectarea art. 1, art. 8 şi art. 12 din Legea 130/1996.

Nu poate fi primită nici susţinerea contestatoarei în sensul că printr-o altă încheiere, comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Y a hotărât că primele acordate cu ocazia sărbătorilor de iarnă sau a zile de 8 martie, sunt legale, întrucât încheierea respectivă a fost pronunţată într-o altă cauză şi nu poate fi invocată drept practică judiciară în cauza de faţă, nefiind emisă de o instanţă de judecată.

Pentru toate considerentele ce preced, instanţa va respinge  contestaţia dedusă judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge contestaţia promovată de reclamanta X, în contradictoriu cu pârâtele Y şi Y.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Septembrie 2012.

Domenii speta

Spete similare