Ordonanţă preşedinţială.Art.581c.p,civ.

Decizie 2649 din 20.09.2012


3.Ordonanţă preşedinţială.Art.581c.p,civ.

Sistarea oricăror lucrări pe terenul precizat de reclamant în cererea de chemare în judecată ar echivala cu soluţionarea fondului cauzei pe calea procedurii sumare, reglementată de art. 581 C procedură civilă şi nu potrivit dreptului comun, iar înscrisurile depuse de reclamant la dosarul cauzei nu constituie o aparenţa a dreptului de proprietate în favoarea sa.

Dosar nr. ..../263/2012

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia Nr. 2649/2012

Şedinţa publică de la 20 Septembrie 2012

Completul compus din:

PREŞEDINTE

Judecător

Judecător

Grefier

Pe rol judecarea recursului civil declarat de recurentul  H C împotriva sentinţei civile nr. 1519 din 12.06.2012 pronunţată de Judecătoria Motru în dosarul nr. 1986/263/2012, în contradictoriu cu intimatul pârât A Cn.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică  a răspuns  recurentul reclamant lipsă intimatul pârât.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, constatând dosarul în stare de judecată s-a acordat cuvântul.

Recurentul reclamant a solicitat admiterea recursului conform motivelor de recurs scrise, susţinând că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 581 C procedură civilă, şi aparenţa dreptului de proprietate este în favoarea sa.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de faţă.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Motru  la data de 11.06.2012, sub nr. dosar 1986/263/2012, reclamantul  H C  a chemat în judecată pârâtul  A C solicitând instanţei ca pe cale de ordonanţă preşedinţială  dată fără citarea părţilor,  executorie , fără somaţie sau trecerea vreunui termen,  să dispună  sistarea lucrărilor executate de acesta pe terenul proprietatea sa , cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamantul a arătat că , este proprietarul unui teren  în suprafaţă de aproximativ 7000 mp.  situat în  satul Horăşti , mun. Motru , pe care în urmă cu aproximativ 4-5 ani a plantat lucernă .

Că, până în urmă cu aproximativ 4 zile  a recoltat producţia de lucernă în fiecare an, dar pârâtul a pătruns pe proprietatea sa, a cosit lucerna  de pe aproximativ 5000 mp.  şi a pregătit-o  pentru a fi ridicată şi transportată în gospodăria sa, în sensul că a uscat-o şi a format căpiţe.

A mai arătat reclamantul că a încercat să poarte discuţii cu pârâtul  să sisteze activitatea începută , dar acesta nu l-a ascultat  şi a avut un comportament agresiv  ceea i-a creat temerea justificată  că dacă îi va solicita să nu mai vină pe teren va aplica asupra sa acte de violenţă.

Reclamantul a arătat de asemenea că, pentru a se preîntâmpina o pagubă iminentă  solicită instanţei să  pronunţe o hotărâre cu caracter vremelnic  ceea ce denotă că nu se prejudecă dreptul  şi indică urgenţa măsurii sale , hotărâre potrivit căreia pârâtul să fie obligat să sisteze lucrările pe proprietatea sa.

În privinţa aparenţei dreptului de proprietate  reclamantul a arătat că dovada reiese din procesul – verbal de punere în posesie şi certificatul de moştenitor.

În drept , reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe prev. art. 581 C.p.civ.  şi a timbrat cu taxă timbru 10 lei  şi 0,3 timbrul judiciar .

Prin sentinţa civilă nr. 1519 din 12.06.2012 pronunţată de Judecătoria Motru în dosarul nr. 1986/263/2012 a fost respinsă cererea având ca obiect ordonanţă preşedinţială formulată de  reclamantul H C , în contradictoriu cu  pârâtul  AC.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că potrivit prev .art. 581 Cod  proc. civil, instanţa va putea să ordone măsuri vremelnice  în cazuri grabnice , pentru  păstrarea unui drept  care s-ar păgubi prin întârziere  pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara , precum şi  pentru înlăturarea piedici  ce s-ar ivi  cu prilejul unei executări.

Reclamantul a pretins că  urgenţa rezidă  din preîntâmpinarea unei pagube iminente , însă textul legal cere nu numai existenţa pagubei iminente ci şi caracterul  ireparabil al pagubei , condiţie care nu este întrunită în cauza de faţă  unde  reclamantul pretinde că  pârâtul  a pătruns pe terenul său şi a cosit lucerna .

 De  asemenea , reclamantul a  solicitat instanţei  ca pe cale de ordonanţă preşedinţială să fie obligat  pârâtul să sisteze  lucrările executate pe terenul său  fără a indica ce lucrări  execută pârâtul pe terenul său  întrucât  cosirea  lucernei  reprezintă un act de tulburare de posesie din modalitatea în care reclamantul  a descris starea de fapt, act care deja  a fost săvârşit.

În opinia instanţei de fond, măsura solicitată de către reclamant, de sistare a oricăror lucrări de către pârât ,  este în fapt o măsură cu caracter definitiv prin care să fie obligat pârâtul  să  lase  reclamantului posesia  terenului menţionat în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Când rezolvă o cerere de ordonanţă preşedinţială, instanţa nu are de cercetat fondul dreptului discutat între părţi dar pentru ca soluţia să nu fie arbitrară va cerceta aparenţa acestui drept.

Înscrisurile depuse de reclamant la dosarul cauzei nu constituie o aparenţă a dreptului de proprietate în favoarea sa privitor la terenul menţionat în cuprinsul cererii  de chemare în judecată , fiind de notorietate că  mun. Motru  şi  satele sale adiacente  au făcut  obiect al procesului de colectivizare în perioada anilor 1959-1962,  iar terenurile situate în limitele sale administrative  sunt supuse  reconstituirii dreptului de proprietate în conformitate cu prevederile Legii 18/1991 cu modificările ulterioare , caz în care dovada dreptului de proprietate  se face cu titlul de proprietate  emis în condiţiile acestei legi  sau alte acte  premergătoare emiterii sale , cum sunt adeverinţa provizorie de proprietate şi procesul - verbal de punere în posesie , înscrisuri pe care reclamantul nu le-a depus la dosarul cauzei.

Certificatul  de moştenitor nr. 5 /10.02.1999 nu are decât efect declarativ şi nu constitutiv de drepturi în absenţa  titlului de proprietate al defunctului a cărui succesiune a fost dezbătută. Din chiar cuprinsul acestui înscris reiese cu claritate că , nici în succesiunea def. H V , nici în succesiunea def. H V nu s-au prezentat acte doveditoare ale proprietăţii .

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs recurentul reclamant criticând-o pentru nelegalitate  şi netemeinicie, în sensul că în mod greşit instanţa a respins cererea de ordonanţă preşedinţială întrucât în cauză sunt îndeplinite condiţiile prev de art. 581 C procedură civilă, iar scopul cererii sale a fost acela de a împiedica pârâtul să-i cosească şi restul lucernei până la soluţionarea definitivă a litigiului dintre ei.

S-a  mai susţinut că a dovedit aparenţa dreptului de proprietate cu procesul verbal de punere în posesie şi cu certificatul de proprietate apreciind că, sunt suficiente pentru a se pronunţa o hotărâre în temeiul art. 581 C procedură civilă.

S-a depus la dosarul cauzei în susţinerea motivelor de recurs xerocopie după procesul verbal de punere în posesie din 16.03.1999, după sentinţa civilă nr. 3051 din 16.12.2011 pronunţată de Judecătoria Motru în dosarul nr. 1265/263/2011, după sentinţa civilă nr. 1519 din 12 iunie 2012, după certificatul  de moştenitor nr. 5  din 10.02.1999 eliberat de Biroul Notarului Public Motru, după declaraţia numiţilor H I şi G C din dosarul nr. 1265/263/2011, şi după raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert tehnic judiciar N P în acelaşi dosar.

Intimatul pârât A C a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca  temeinică şi legală, susţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 581 C procedură civilă, iar reclamantul nu a făcut dovada că este proprietarul terenului, şi a cosit lucerna  de pe un teren proprietatea sa. În  apărare a depus la dosarul cauzei  xerocopie după titlul de proprietate nr. 1518267 din 22.07.2011, şi după file din registrul agricol al numitei G M.

Tribunalul, analizând motivele de recurs invocate de recurentul reclamant constată că recursul este nefondat având în vedere următoarele considerente.

Potrivit disp. art. 581 C procedură civilă instanţa va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept, ce s-ar păgubi prin întârziere, sau prevenirea unei pagube iminente  care nu s-ar putea repara.

Deci, din condiţiile impuse de art. 581 C procedură civilă, pentru admisibilitatea cererii de ordonanţă preşedinţială, respectiv urgenţa, şi caracterul vremelnic al măsurii solicitate a se lua pe această cale, decurge şi a treia  condiţie şi anume  ca prin măsura luată să nu se prejudicieze fondul.

În mod corect a reţinut instanţa că, a se dispune sistarea oricăror lucrări pe terenul precizat de reclamant în cererea de chemare în judecată ar echivala cu soluţionarea fondului cauzei pe calea procedurii sumare, reglementată de art. 581 C procedură civilă şi nu potrivit dreptului comun, iar înscrisurile depuse de reclamant la dosarul cauzei nu constituie o aparenţa a dreptului de proprietate în favoarea sa.

Certificatul de moştenitor depus atât la instanţa de fond cât şi la instanţa de recurs nu are decât efect declarativ, şi nu  constitutiv de drepturi în absenţa titlului de proprietate al autorului a cărei succesiune a fost dezbătută şi chiar din cuprinsul acestui înscris rezultă că nici în succesiunea autoarei H V şi nici în succesiunea autorului H V nu s-au prezentat acte doveditoare ale proprietăţii.

Este adevărat că,  s-a reţinut de instanţa de fond că,  în condiţiile Legii 18/1991, dovada dreptului de proprietate se face cu titlul de proprietate emis în condiţiile acestei legi sau alte acte premergătoare emiterii sale, cum sunt adeverinţa provizorie de proprietate şi procesul verbal de punere în posesie, înscrisuri pe care reclamantul nu le-a depus, fiind depus de către recurent un proces verbal de punere în posesie din 16.03.1999 eliberat de Comisia Locală de Fond Funciar Motru, pe numele lui H V, însă, s-a depus şi de către intimatul pârât titlul de proprietate nr. 1518267 din 22.07.2011 şi între părţi a avut loc un litigiu, în baza legii fondului funciar cu privire la nulitatea absolută parţială a actelor premergătoare.

În considerarea celor expuse tribunalul constată că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 581 C procedură civilă, părţile având posibilitatea să se judece pe calea  dreptului comun  aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond motiv pentru care  urmează a respinge recursul, nefiind îndeplinite  condiţiile de casare sau de modificare a sentinţei din cele prevăzute de art. 304 pct 8 şi 9 C procedură civilă invocate de recurent.

Văzând şi art. 312 C procedură civilă;

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul civil declarat de recurentul  H C împotriva sentinţei civile nr.1519 din 12.06.2012 pronunţată de Judecătoria Motru în dosarul nr. 1986/263/2012, în contradictoriu cu intimatul pârât A C, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Septembrie 2012 la Tribunalul Gorj.