Contestaţie decizie de sancţionare

Sentinţă civilă 4077 din 29.08.2013


Dosar nr.

Cod operator: 2443

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA CONFLICTE DE MUNCA ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentinţa nr. 4077/2013

Şedinţa publică de la 29 August 2013

Completul compus din:

PREŞEDINTE

Asistent  judiciar

Asistent  judiciar

Grefier

Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant B.V., intervenient ASOCIAŢIA P.C.J.M.E şi pe intimat SC C.E.O. SA, având ca obiect contestaţie decizie de sancţionare.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns reclamantul şi consilier juridic T.D. pentru pârâtul SC C.E.O. SA, lipsă fiind intervenienta  Asociaţia P.C.J.M.E.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, nemaifiind alte cereri de formulat instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul părţilor asupra excepţiei lipsei de interes invocată de pârâta SC C.E.O. SA cât şi pe fondul cauzei.

Reclamantul  B.V. a solicitat admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, anularea deciziei de sancţionare şi obligarea pârâtei SC C.E.O. SA la plata sumei de 16724 lei, cu cheltuieli de judecată. A susţinut cu privire la primul petit al cererii că decizia de sancţionare a avut la bază două învinuiri, respectiv faptul că a refuzat să formuleze o acţiune în instanţă şi faptul că nu s-a prezentat la un dosar aflat pe rolul Tribunalului Dolj. A susţinut în privinţa primei învinuiri că a formulat un punct de vedere prin care a arătat de ce nu se impune formularea unei acţiuni în constatarea nulităţii unor prevederi din contractul colectiv de muncă, ulterior fiind formulată o acţiune în forma în care precizase şi petentul, acţiune la care pârâta a şi renunţat astfel că nu a fost produs nici efect negativ.

Cât priveşte faptul că nu s-a prezentat la un dosar aflat pe rolul Tribunalului Dolj a arătat că în data respectivă s-a deplasat la un dosar personal aflat pe rolul Tribunalului Sibiu în care a avut calitatea de inculpat, deplasare care s-a realizat cu acordul conducerii, având în acest sens un ordin de deplasare pentru a justifica lipsa de la serviciu.

Referitor la al doilea petit al cererii, reclamantul a arătat că în intervalul menţionat unitatea a refuzat să-i plătească în totalitate drepturile ce i se cuveneau ca urmare a deplasărilor efectuate la diferite instanţe de judecată, constând, după caz, în contravaloare transport, diurnă, cazare, suma totală datorată fiind cea rezultată din raportul de expertiză întocmit în cauză.

Reclamantul  a solicitat de asemenea admiterea cererii de intervenţie, având în vedere că în statutul Asociaţiei s-a prevăzut faptul că nu pot fi aplicate sancţiuni consilierilor juridici din cadrul unităţii decât cu avizul prealabil al consiliului director al asociaţiei, sub sancţiunea nulităţii absolute.

Cu privire la excepţia lipsei de interes în privinţa capătului de cerere având ca obiect anularea deciziei de sancţionare, a solicitat respingerea acesteia, motivat de faptul că până în prezent nu a fost emisă nici o decizie de radiere a sancţiunii şi mai mult decizia respectivă a produs consecinţe juridice în sensul că i-a fost reţinut din salariu procentul de 10%.

Consilier juridic T.D. pentru pârâta SC C.E.O. SA a solicitat  admiterea excepţiei lipsei de interes în privinţa primului petit al cererii, iar pe fond respingerea acţiunii formulată de petent.

A solicitat de asemenea respingerea cererii de intervenţie.

INSTANŢA

Asupra cauzei de faţă:

Prin cererea adresată Tribunalului Gorj - Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale la data de 09.05.2012 şi înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr.2430/95/2012 reclamantul B.V. a chemat în judecată pârâta SC C.E.O. SA, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce va pronunţa să dispună: anularea deciziei nr.196 din 09.02.2012 şi repunerea în situaţia anterioară; acordarea drepturilor băneşti reprezentând contravaloare diurnă, transport şi cazare pentru ordinele de deplasare din perioada iunie 2009-iulie 2010, actualizate la zi, precum şi plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii s-a arătat că a fost sancţionat în mod abuziv prin decizia contestată, cu diminuarea salariului cu 10% pe durata de o lună, fără a se ţine cont de prevederile legii nr.514/2003 şi Statutului consilierului juridic. Cu privire la prima abatere invocată în decizia de sancţionare a susţinut că aşa cum rezultă din referatul nr.936/12.01.2012, şefa Oficiului Juridic- P.B.M.M. i-a solicitat verbal în data de 05.01.2012 să formuleze o acţiune în instanţă prin care să solicite constatarea nulităţii art.28 alineat 2 din contractul colectiv de muncă. În data de 06.01.2012 a precizat verbal acesteia că o astfel de acţiune nu este corectă din punct de vedere profesional, discuţii în urma cărora a fost tratat cu indiferenţă, motiv pentru acre a formulat opinia sa juridică în scris, solicitându-i să ia act de cele prezentate şi să hotărască asupra formulării acţiunii cu respectarea prevederilor legale.

A apreciat reclamantul că acest fapt nu reprezintă o abatere disciplinară pentru că opinia consilierului juridic este independentă, consilierul formulează punctul său de vedere potrivit prevederilor legale şi a crezului profesional, în exercitarea profesiei neputând fi supus nici unei presiuni. A arătata că ulterior prezentării punctului său de vedere, la indicaţiile sefului oficiului juridic, colegii săi au redactat cererea de chemare în judecată sub forma unei cerere în constatare a neexistenţei drepturilor în cauză şi nu cum i se solicitase lui, cerere cu privire la care, la al doilea termen de judecată s-a formulat cerere de renunţare.

Faţă de cea de-a doua învinuire, reclamantul a susţinut că potrivit legii, consilierul juridic se subordonează doar pe linie administrativă şefului ierarhic superior. Că, în data de 14.09.2012 a fost trimis la o altă instanţă - Tribunalul Sibiu, aşa cum rezultă din ordinul de deplasare nr.1263 semnat de şeful oficiului juridic şi aprobat de conducerea unităţii, considerând astfel că nu a săvârşit nici o abatere disciplinară ci dimpotrivă a respectat exact dispoziţia şefului ierarhic superior.

Cu privire la  cel de-al doilea capăt al acţiunii, reclamantul a arătat că în perioada iunie 2009-iulie 2011 i-au fost refuzate la plată mai multe ordine de deplasare în ceea ce priveşte diurna, transport şi cazare, după cum urmează:

-luna iunie 2009, pentru delegaţiile din zilele: 09,10,18,19,24,26 si 30 - nu s-a acordat diurna;

-luna iulie 2009, pentru delegaţia din 01 iulie - nu s-a acordat diurna;

-luna august 2009, pentru delegaţia din 20 august - nu s-a acordat diurna;

-luna septembrie 2009, pentru delegaţiile din zilele: 03,08,09 si 11 - nu s-a acordat diurna;

-luna septembrie 2009, pentru delegaţiile din zilele: 23 si 25 - nu s-a acordat transportul;

-luna octombrie 2009, pentru delegaţiile din zilele: 22,23,28 si 29 - nu s-a acordat diurna;

-luna noiembrie 2009, pentru delegaţiile din zilele: 02 si 03 nu s-a acordat diurna, transportul si cazarea, iar pentru delegaţiile din zilele de 19,23, 24 si 25 nu s-a plătit diurna;

-luna ianuarie 2010, pentru delegaţiile din zilele: 15,22 si 26 - nu s-a acordat diurna;

Luna februarie 2010, pentru delegaţiile din zilele: 02,03,08,09,15,16,25 si 26- nu s-a acordat diurna;

-luna martie 2010, pentru delegaţia din 05 martie - nu s-a acordat diurna;

 -luna aprilie 2010, pentru delegaţiile din zilele: 21 si 23 - nu s-a acordat diurna, iar  Pentru delegaţiile din data de 29 si 30 aprilie nu s-a plătit diurna si transportul;

-luna aprilie 2010, pentru delegaţiile din zilele: 21 si 23 - nu s-a acordat diurna, iar pentru delegaţiile din data de 29 si 30 aprilie nu s-a plătit diurna si transportul;

-luna mai 2010, pentru delegaţiile din zilele: 04 si 07 - nu s-a acordat diurna;

-luna iunie 2010, pentru delegaţiile din zilele: 14,15,17 si 28 - nu s-a acordat diurna si transportul, pentru delegaţia din perioada 21-22 iunie nu s-a plătit diurna, transportul si cazarea, iar pentru delegaţia din perioada 6-11 nu s-a plătit transportul;

-luna septembrie 2010, pentru delegaţiile din zilele: 07,13,22 si 29 - nu s-a acordat diurna;

-luna octombrie 2010, pentru delegaţiile din zilele: 06 si 11 - nu s-a acordat diurna;

-luna noiembrie 2010, pentru delegaţiile din zilele: 02,03,08 si 30 - nu s-a acordat diurna;

-luna decembrie 2010, pentru delegaţiile din^zilele: 06 si 22 - nu s-a acordat diurna;

-luna ianuarie 2011, pentru delegaţiile din zilele: 10 si 17 - nu s-a acordat diurna;

-luna februarie 2011, pentru delegaţiile din zilele: 01,07,16,25 si 28 - nu s-a acordat diurna, pentru delegaţia din 02 februarie nu s-a acordat o parte din transport (401ei), iar pentru delegaţia din 09 februarie nu s-a plătit suma de 100 lei contravaloare cazare;

-luna martie 2011, pentru delegaţiile din zilele: 07,10,15,16,21,23 si 28 – nu s-a acordat diurna;

-luna aprilie 2011, pentru delegaţiile din zilele: 15,18,19,20 si 29 - nu s-a acordat diurna;

-luna mai 2011, pentru delegaţiile din zilele: 09,17 si 27 - nu s-a acordat diurna, iar din delegaţia din data de 04-05 mai nu s-a plătit o zi diurna;

-luna iunie 2011, pentru delegaţiile din zilele: 06,22 si 27 - nu s-a acordat diurna;

-luna iulie 2011, pentru delegaţiile din zilele: 05„06,18 si 27 - nu s-a acordat diurna.

În drept, reclamantul şi-a întemeiat cererea  pe dispoziţiile art. 268 si art. 269 din Codul Muncii.

La data de 25 aprilie 2012, în cauză a formulat cerere de intervenţie în interesul reclamantului Asociaţia  P.C.J.M.E, prin care a solicitata admiterea cererii de chemare în judecată. În motivarea cererii de intervenţie s-a arătat că reclamantul este membru al acestei asociaţii iar potrivit regulamentului de organizare şi exercitare a profesiei de consilier juridic, înregistrat la SC C.E.O. SA sub nr.9747 din 30.03.2011, art.12(4) „orice sancţiune aplicată de către persoana juridică în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea consilierul juridic membru al Asociaţiei, va trebui, sub sancţiunea nulităţii absolute, să poarte avizul prealabil al Consiliului Director al Asociaţiei, ori în cazul de faţă unitatea nici nu a solicitat un astfel de aviz, rezultând în mod clar că sancţiunea aplicată este nulă.

Au fost de asemenea invocate prevederile art.4,7,10 litera d, art.11 şi 40(2) din Statutul profesiei de consilier juridic prin care se prevede în mod clar că un consilier juridic formulează punctul său de vedere potrivit prevederilor legale şi a crezului său profesional, consilierul juridic se manifestă independent în relaţia cu organele de conducere ale persoanei juridice unde exercită profesia, precum şi cu orice alte persoane din cadrul acesteia, punctul de vedere nu poate fi schimbat sau modificat de către nici o altă persoană, acesta manifestându-şi opinia legală indiferent de împrejurări, iar în exercitarea profesiei nu poate fi supus nici unei presiuni din partea persoanei juridice.

Pârâta SC C.E.O. SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii susţinând că potrivit art. 22 alin. (1) din Legea 514/2003 privind organizarea si exercitarea profesiei de consilier juridic, consilierul juridic răspunde disciplinar pentru nerespectarea prevederilor prezentei legi şi reglementării legale privind activitatea persoanei juridice in slujba căreia se afla. Conform alineat (2) din acelaşi articol, constatarea abaterii disciplinare, cercetarea acesteia, procedura de judecată şi sancţiunile disciplinare sunt cele prevăzute in reglementarea specifica persoanei juridice in slujba căreia se afla consilierul juridic.

Nefiind stabilit prin statut profesional aprobat prin lege speciala un regim sancţionator specific consilierilor juridici in conformitate cu art. 248 alin. (2) din Codul muncii, republicat, in situaţia consilierului juridic angajat in baza unui contract individual de munca in cadrul unei unităţi, exista posibilitatea angajării răspunderii disciplinare a acestuia in conformitate cu prevederile Codului muncii, republicat. De asemenea, in executarea contractului individual de munca încheiat cu angajatorul, salariatul are obligaţia de a îndeplini atribuţiile de serviciu astfel cum acestea au fost stabilite de părţi, aşa încât neîndeplinirea acestora poate constitui abatere disciplinara si poate fi sancţionată de angajator cu una dintre sancţiunile disciplinare expres prevăzute de Codul muncii, republicat.

A arătat pârâta că, in data de 05.01.2012 d-na P.B.M.M. - Şef Oficiu Juridic, a dispus contestatorului, să formuleze şi să promoveze o acţiune judecătorească privind constatarea nulităţii unor prevederi din CCM/2009-2012, deja inventariate de Direcţia R.U.S.S.S.- Serviciu Normare Organizare şi predate d-lui B.V. în data de 05.01.2012. Contestatorul nu a formulat si promovat acţiunea judecătoreasca, aşa cum prevede fisa postului ci a formulat o opinie juridica motivând ca acţiunea judecătoreasca nu este corecta din punct de vedere profesional.

S-a considerat că,  exercitând competentele sale, consilierul juridic îşi poate exprima opinia profesionala cu privire problemele asupra cărora i se solicita consultanta, insa dreptul de opinie nu echivalează cu dreptul de decizie pe care conducerea societăţii o are in raport cu gestionarea intereselor acesteia. Chiar dacă în situaţia dată, contestatorul si-a exprimat propria opinie cu primire la faptul ca promovarea in instanţa a unei acţiunii va fi respinsa de instanţa si ca acest demers este inutil, dreptul de decizie in privinţa declanşării acţiunii in instanţa apreciem ca revine conducerii societăţii al cărui salariat este, iar nu consilierului juridic.

A mai precizat pârâta că prin decizia nr. 196/09.02.2012 contestatorul a fost sancţionat disciplinar cu diminuarea salariului de baza cu 10% pe durata de o luna confirm art.248 alin. 1, pct c din Codul Muncii coroborat cu art.271 alin. 1, pct.d din CCM 2009-2012, decizia fiind emisa cu respectarea prevederilor legale, directorul general al societăţii luând la cunoştinţă despre abaterea disciplinara prin referatul înregistrat cu nr.936/12.01.2012 întocmit de dna P.B.M.M., sef Oficiu Juridic, contestatorul fiind convocat in scris la cercetare disciplinara prealabila in baza convocatorului nr. 1596/18.01.2012 comunicat sub semnătura de primire la data de 18.01.2012, prin decizia nr.85/16.01.2012 a fost constituita comisia de cercetare disciplinara iar decizia nr. 196/09.02.2012, contestata a fost comunicata in termen legal, fiind parcurşi paşii prevăzuţi de art.251 si 252 din Codul Muncii, republicat.

Astfel, contestatorul a fost sancţionat pentru ca:nu a promovat acţiunea in instanţa privind constatarea nulităţii unor prevederi ale CCM 2009-2012,  fiind deja inventariate de către Direcţia R.U.S.S.S. si predate acestuia in data de 05.01.2012, aşa cum rezulta din nota explicativa formulata de către Sef Serviciu Normare Organizare P. I. si referatul întocmit de Sef Oficiu Juridic, P.B.M.M.

Conform încheierii de şedinţa a Tribunalului Dolj, in data de 14.09.201l din partea S.C. C. E. Turceni S.A. nu a participat nici un reprezentant la susţinerea dosarului nr. 2200/95/2011, dosar repartizat contestatorului, iar acesta nu a făcut dovada predării acestui dosar cu Proces verbal şefului ierarhic in vederea repartizării unui alt consilier juridic din cadrul Oficiului Juridic.

Toate aceste aspecte au rezultat atât din procesul-verbal încheiat in data 26.01.2012 cu ocazia Întrunirii comisiei constituita in baza deciziei nr.85/16.01.2012 cat si din procesul-verbal aferent cercetării disciplinare prealabile înregistrat cu nr.3008/30.01.2012, contestatorul fiind convocat in scris sa se prezinte la cercetare disciplinara, apărându-se in scris prin Nota explicativa înregistrata cu nr.2464/26.01.2012 si verbal.

 Menţiunile procesului-verbal s-au coroborat si cu Nota informativa întocmita de P.I., sef Serviciu Normare Organizare care a arătat că i-a înmânat contestatorului materialul in vederea promovării unei acţiuni judecătoreşti privind constatarea nulităţii unor prevederi ale CCM 2009-2012 in raport de noile prevederi ale Codului Muncii.

Comisia de cercetare disciplinara prealabila, a analizat faptele şi urmările acestora, a verificat cele menţionate in nota explicativa nr. 2464/26.01.2012 precum si celelalte documente aflate la dosar şi a ajuns la concluzia că se confirmă cele precizate în referatul nr. 936/12.01.2012 si ca dl.B.V. se face vinovat de nerespectarea atribuţiunilor de serviciu nominalizate în fişa postului nr. 26751/01.09.2012, respectiv: „Formulează si depune in termen acţiunile către instanţele de judecata, cererile de elaborare a titlurilor notariale, întâmpinările precum si plângerile si sesizările către instanţele de judecata sau organele de urmărire penala"; Sa se prezinte in fata organelor de jurisdicţie la termenele stabilite, sa cunoască dosarele in care se prezintă si sa depună diligentele necesare, activitatea sa fiind una de mijloace si nu de rezultat";

De asemenea comisia de cercetare a constatat ca se face vinovat si de faptul ca, in data de 14.09.2011 din partea S.C. C. E. Turceni S.A. nu a participat nici un reprezentant la susţinerea dosarului nr. 2200/95/2011 iar salariatul nu a făcut dovada predării acestui dosar, cu proces verbal, şefului ierarhic in vederea repartizării unui alt consilier juridic din cadrul Oficiului Juridic.

Fata de menţiunea salariatului ca in data de 14.09.2011 se afla in delegaţie fiind trimis la o alta instanţa , in susţinerea dosarului nr.2174/95/2007 la Tribunalul Sibiu, s-a precizat ca acesta nu avea calitatea de reprezentant al S.C. C. E. Turceni S.A., fiind prezent la acest dosar in interes personal, pentru o fapta proprie, după cum acesta a si recunoscut verbal la întrebările puse de comisie.

Cu privire la susţinerea contestatorului ca i s-a refuzat la plata diurna, transport si cazare, in I perioada iunie 2009-iulie 2011 este neîntemeiata având în vedere că, potrivit art.44 din Codul Muncii alin.2„ Salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport si cazare, precum si la o indemnizaţie de delegare, in condiţiile prevăzute de lege sau de contractul colectiv de munca aplicabil.Art.76 din Contractul Colectiv de Munca al S.C Complexul Energetic S.A pentru anii 2009-2012 prevede la art.2 ca„ Salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport si cazare, precum si la  indemnizaţie de delegare, in condiţiile prevăzute de lege sau de prezentul contract colectiv de munca.

Conform articolului mai sus menţionat condiţiile in care se acorda drepturile salariatului aflat in delegaţie sunt reglementate de lege, respectiv HG nr. 1860/2006 si drepturile băneşti conform Contractului Colectiv de Munca aplicabil, unde se menţionează ca„ indemnizaţia de delegare (diurna de deplasare) se acorda in cuantum de un câştig mediu brut pe S.C C. E. Turceni daca durata delegării este de cel puţin 12 ore si la o distanta de peste 30 km.

Conform art.10 din HG nr. 1860/2006 numărul de zile calendaristice in care persoana se afla in delegare se socoteşte de la data si ora plecării pana la data si ora înapoierii mijlocului de transport din si in localitatea unde îşi are locul permanent de munca, in speţa locul permanent fiind la Turceni.

S-a arătat că în zilele in care contestatorul s-a deplasat la Curtea de Apel Craiova nu justifica durata deplasării de cel puţin 12 ore pe zi de la Turceni la Craiova in condiţiile in care deplasările la Curtea de Apel Craiova s-au efectuat cu autoturismul proprietate personala si contestatorul nu a făcut dovada faptului ca era necesara prezenta la instanţa la aceeaşi ora, respectiv 830 iar distanta de la Turceni la Craiova se efectuează in maxim o ora in condiţiile in care i se aprobase deplasarea cu autoturismul proprietate personala.

De asemenea art.18 din HG 1860/2006 prevede ca in cazul in care condiţiile de transport ca persoana aflata in delegare sa se Înapoieze zilnic in localitatea de domiciliu, după terminarea programului de lucru, din localitatea unde este trimisa in delegare, se poate aproba decontarea cheltuielilor zilnice de transport, daca cheltuielile astfel efectuate sunt mai mici decât cele pentru plata indemnizaţiei zilnice de delegare si a cazării si daca prin aceasta nu se afectează bunul mers al activităţii la locul delegării.

In aceasta situaţie nu se acorda indemnizaţie zilnica de delegare(diurna). În zilele in care contestatorul s-a deplasat la Curtea de Apel Craiova si pentru care solicita plata diurnei i s-au acordat tichete de masa, conform Legii 142/1998 si i s-au decontat cheltuielile de transport astfel incat pretenţia acordării diurnei este neîntemeiata.

In speţa, conform ordinelor de deplasare contestatorul confirma faptul ca s-a înapoiat zilnic in localitatea de domiciliu ( Tg-Jiu) si i s-au decontat cheltuielile de transport, aşa cum rezulta din situaţia cu delegaţiile 2009-2011, anexata la prezenta, cheltuielile de transport fiind mai mici decât plata indemnizaţiei zilnice de delegare( aprox.90 de lei fata de 180 lei).

De asemenea, in zilele in care contestatorul s-a deplasat la Curtea de Apel Craiova si pentru care solicita plata diurnei i s-au acordat tichete de masa, conform Legii 142/1998 si i s-au decontat cheltuielile de transport astfel încât pretenţia acordării diurnei este neîntemeiata.

Ordinele de deplasare din data de 06,07,08,09,10,11,14,15,17,21,22,28.06.2010 nu se regăsesc in arhiva societăţii. Referitor la decontarea cheltuielilor de transport pentru data de 23 si 25.09.2009, acestuia nu i s-au decontat aceste cheltuieli întrucât delegarea s-a efectuat la Oficiul registrului Comerţului de pe langa Tribunalul Gorj unde contestatorul are domiciliul iar contestatorul nu a făcut dovada chemării, inainte de terminarea misiunii, din localitatea unde se afla in delegare(Tg-Jiu) in localitatea locului de munca (Turceni).

Pentru cheltuielile de transport efectuate in data de 02.11.2009 si 03.11.2009 i s-a decontat suma de 91,54 lei respectiv suma de 96,55 lei reprezentând contravaloare carburant, conform art.76 din CCM aplicabil.

Referitor decontare cheltuieli de cazare, contestatorul confirma pe ordinele de deplasare ca s-a înapoiat la sfârşitul zilei la Tg-Jiu si i s-au decontat cheltuielile de transport astfel încât pretenţia acordării cheltuielilor de cazare este neîntemeiata.

Prin concluziile scrise formulate în data de 20.06.2013 pârâta SC C.E.O. SA a invocat excepţia lipsei de interes cu privire la primul petit al cererii, pe motiv că potrivit art.248 alineat 3 din Codul Muncii, sancţiunea disciplinară se radiază de drept în termen de 12 luni de la aplicare, dacă salariatului nu i se aplică o nouă sancţiune disciplinară în acest termen, radierea constatându-se prin decizie scrisă a conducătorului. A susţinut că în condiţiile în care au trecut mai mult de 12 luni de la data aplicării sancţiunii şi având în vedere că în această perioadă reclamantul nu a mai fost sancţionat, în cauză sunt incidente dispoziţiile legale menţionate, radierea sancţiunii operând ope legis.

Pentru dovada acţiunii sale, reclamantul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi cu expertiza de specialitate.

În contraprobă, pârâta SC C.E.O. SA a solicitat de asemenea proba cu înscrisuri.

Instanţa a încuviinţat şi administrat probele solicitate de părţi, raportul de expertiză fiind întocmit de expert M. M. şi depus la dosarul cauzei.

Faţă de dispoziţiile art.137 cod procedură civilă instanţa se va pronunţa cu precădere asupra excepţiei lipsei de interes invocată de SC C.E.O. SA, reţinând în acest sens că excepţia a vizat doar primul capăt de cerere constând în anularea deciziei de sancţionare.

În susţinerea excepţiei pârâta a învederat faptul că în raport de dispoziţiile art.248 alineat 3 din Codul Muncii, sancţiunea disciplinară se radiază de drept în termen de 12 luni de la aplicare, radierea constatându-se prin decizie scrisă a conducătorului. În cauză, se reţine că prin decizia de sancţionare a cărei anulare se solicită reclamantul a fost sancţionat cu diminuarea salariului pe o lună, cu un procent de 10%, astfel că atât timp cât decizia şi-a produs efectele nu se poate reţine o lipsă de interes în promovarea acţiunii. De altfel, la dosarul cauzei nici nu a fost depusă vreo decizie prin care să se constate ca fiind radiată sancţiunea aplicată reclamantului, aşa cum impun dispoziţiile legale mai sus menţionate.

În atare situaţie, instanţa apreciază ca fiind neîntemeiată excepţia invocată, motiv pentru care va dispune respingerea acesteia.

Pe fondul cauzei, analizând cererea reclamantului, raportat la probatoriul administrat în cauză şi dispoziţiile legale aplicabile, instanţa constată şi reţine următoarele:

În fapt, reclamantul B.V. a învestit instanţa cu soluţionarea a două capete de cerere, respectiv:

- anularea deciziei nr.196 din 09.02.2012 emisă de SC C.E.O. SA şi repunerea în situaţia anterioară;

- acordarea drepturilor băneşti reprezentând contravaloare diurnă, transport şi cazare pentru ordinele de deplasare din perioada iunie 2009-iulie 2010, actualizate la zi.

Astfel, cu privire la primul petit al cererii, se constată că prin decizia nr. 196 din 09.02.2012 emisă de SC C.E.O. SA  s-a dispus sancţionarea disciplinară a reclamantului B.V.  cu diminuarea salariului de bază cu 10% pe durata de o lună, conform art.248 alineat 1 punct c, art.252 din Codul Muncii, coroborate cu art.268 şi art.271 alineat 1 punct d din Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2009-2012. În sarcina acestuia au fost reţinute două fapte: refuzul de a formula o acţiune judecătorească la solicitarea şefului oficiului juridic şi neprezentarea reclamantului la Tribunalul Dolj în data de 14.09.2011, pentru susţinerea cauzei în dosarul nr.2200/95/2011  şi nepredarea acestui dosar cu proces verbal şefului ierarhic în vederea repartizării unui alt coleg.

Conform înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, în data de 05.01.2012 şeful oficiului juridic a solicitat reclamantului să formuleze o acţiune în instanţă având ca obiect constatarea nulităţii unor prevederi ale CCM 2009-2012, solicitare faţă de care acesta a precizat că o atare acţiune este inoportună şi că nu va fi admisă de instanţă. În urma insistenţelor şefului ierarhic, reclamantul a comunicat în scris opinia sa juridică şi a refuzat să promoveze acţiunea, contrar dispoziţiilor art.46 alineat 2 din contractul colectiv de muncă, potrivit cărora salariaţii SC C.E.O. SA, în cadrul sarcinilor de serviciu, au, printre altele,  obligaţia de  a executa întocmai şi la timp toate sarcinile şi dispoziţiile date de şefii ierarhici ce revin posturilor sau locurilor de muncă pe care le deservesc.

Reclamantul a ignorat de asemenea prevederile din fişa postului nr.26751/01.09.2011(fila 54 din dosar), însuşită prin semnătură de acesta,  în care sunt nominalizate atribuţiile de serviciu, printre care: formularea şi depunerea în termen a acţiunilor către instanţele de judecată, a cererilor de elaborare a titlurilor notariale, a întâmpinărilor precum şi  plângerilor şi sesizărilor către instanţele de judecată sau organele de urmărire penală.

Faţă de prevederile menţionate mai sus, reclamantul avea obligaţia de a formula acţiunea în instanţă la solicitarea şefului oficiului juridic, căruia îi era subordonat pe linie ierarhică, aşa cum rezultă din fişa postului. Este neîndoielnic faptul că, în exercitarea competenţelor sale, consilierul juridic îşi poate exprima opinia profesională cu privire problemele asupra cărora i se solicită consultanţă, însă dreptul de opinie nu echivalează cu dreptul de decizie pe care conducerea societăţii îl are în privinţa declanşării unei acţiuni în instanţă. Opinia juridică personală exprimată în scris de reclamant  nu înlătura obligaţia acestuia de promovare a acţiunii, ci ar putea avea drept consecinţă transferarea unei eventuale răspunderi asupra şefului ierarhic, în situaţia pronunţării unei soluţii nefavorabile unităţii.

 În  aceste condiţii,  refuzul consilierului juridic poate antrena răspunderea disciplinară a acestuia.

Mai reţine instanţa că potrivit fişei postului, reclamantul avea obligaţia de a se prezenta în faţa organelor de jurisdicţie la termenele stabilite, de a cunoaşte dosarele în care se prezintă şi de a depune diligenţele necesare, activitatea sa fiind una de mijloace şi nu de rezultat. În decizia de sancţionare s-a menţionat că deşi avea repartizat dosarul nr.2200/95/2011, la termenul din 14.09.2011 reclamantul nu s-a prezentat în instanţă, susţinând că a fost plecat la Tribunalul Sibiu pentru o cauză personală, respectiv dosarul nr.2174/95/2007, ocazie cu care i-a fost emis şi ordinul de deplasare nr.1263 din 14.09.2011. În aceste condiţii, instanţa constată că neprezentarea reclamantului la Tribunalul Dolj în vederea susţinerii dosarului nr. 2174/95/2007 a fost justificată  şi însuşită de conducerea unităţii tocmai prin emiterea ordinului de deplasare la Tribunalul Sibiu. Totuşi, ceea ce este de imputat reclamantului este însă faptul că nu a predat dosarul respectiv şefului ierarhic superior în vederea repartizării către un alt coleg, la dosarul cauzei neexistând nici o dovadă în acest sens.

De altfel, prin nota explicativă dată în faţa comisiei de cercetare disciplinară)filele 33-36 din dosar) reclamantul a arătat cu privire la cea de-a doua învinuire că a fost trimis la o altă instanţă, respectiv Tribunalul Sibiu, ignorând însă faptul că în realitate era vorba de o cauză personală aflată pe rolul acelei instanţe, ordinul de deplasare nr.1263 din 14.09.2011 fiind emis pentru a justifica absenţa de la serviciu.

Nu pot fi primite de instanţă nici susţinerile reclamantului în sensul că măsura sancţionării a fost luată în mod abuziv, cu încălcarea prevederilor Legii nr.514/2003 şi Statutului consilierului juridic.

Sunt de remarcat în această privinţă dispoziţiile art.3,4,6 din Legea nr.514/2003 conform cărora: Art.1(1) Consilierul juridic numit in funcţie are statutul funcţionarului, potrivit funcţiei si categoriei acesteia.(2) Consilierul juridic angajat in munca are statut de salariat.

Art.4 Consilierul juridic in activitatea sa asigura consultanta si reprezentarea autoritatii sau instituţiei publice in serviciul căreia se afla ori a persoanei juridice cu care are raporturi de munca, apăra drepturile si interesele legitime ale acestora in raporturile lor cu autoritatile publice, instituţiile de orice natura, precum si cu orice persoana juridica sau fizica, romana sau străina; in condiţiile legii si ale regulamentelor specifice unitatii, avizează si contrasemnează actele cu caracter juridic.

Art.6 Consilierii juridici au drepturile si obligaţiile prevăzute de lege potrivit statutului profesional si reglementarilor legale privind persoana juridica in serviciul căreia se afla sau cu care are raporturi de munca.

În condiţiile în care reclamantul este angajatul SC C.E.O. SA, este evident că acesta se supune regulilor stabilite la nivelul unităţii în serviciul căreia se află. Instanţa nu poate da preferabilitate unor aşa zise dispoziţii din statutul Asociaţiei P.C. J.M. E., conform cărora „Orice sancţiune aplicată de către persoana juridică în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea consilierul juridic membru al Asociaţiei va trebui, sub sancţiunea nulităţii absolute, să poarte avizul prealabil al Consiliului Director al Asociaţiei”.

Aceasta întrucât, Legea nr.514/2003,  nu impune obţinerea unui astfel de aviz, în dispoziţiile privitoare la răspunderea disciplinară a consilierului juridic, respectiv art. 22,  fiind prevăzută doar posibilitatea asociaţiei profesionale de a sesiza autoritatea disciplinară, consilierul juridic răspunzând disciplinar pentru nerespectarea prevederilor legii şi ale reglementării legale privind activitatea persoanei juridice in slujba căreia se află; constatarea abaterii disciplinare, cercetarea acesteia, procedura de judecată si sancţiunile disciplinare fiind cele prevăzute in reglementarea specifică persoanei juridice în slujba căreia se află acesta.

Este de amintit totodată că potrivit  art. 248 alin. (2) din Codul muncii „În cazul în care, prin statute profesionale aprobate prin lege specială, se stabileşte un alt regim sancţionator, va fi aplicat acesta”.

Statutul consilierului juridic a fost  publicat în Monitorul Oficial, partea I, nr.684 din 29 iulie 2004, nefiind aprobat prin lege, şi nu cuprinde un anumit regim sancţionator pentru angajaţi dintr-o astfel de categorie profesională.

  Nefiind stabilit prin statut profesional aprobat prin lege specială un regim sancţionator specific consilierilor juridici in conformitate cu art. 248 alin. (2) din Codul muncii, având în vedere totodată obligaţia reclamantului de a-şi îndeplini atribuţiile în conformitate cu prevederile contractului individual de muncă şi fişa postului, există posibilitatea angajării răspunderii disciplinare a acestuia în conformitate cu prevederile Codului muncii, fără îndeplinirea unor alte demersuri, precum obţinerea avizului Consiliului director al Asociaţiei.

Altfel, posibilitatea sancţionării unui consilier juridic - angajat cu contract individual de muncă, ar fi lăsată la latitudinea discreţionară a Asociaţiei profesionale din care acesta face parte, fără ca unitatea în cauză să poată lua vreo măsură disciplinară în situaţia constatării unor abateri disciplinare.

Faţă de cele ce preced, instanţa apreciază că dispoziţia de sancţionare a cărei anulare se solicită a fost emisă în conformitate cu dispoziţiile art.248 alineat 1 punct c, art.252 din Codul Muncii, coroborate cu art.268 şi art.46 alineat 2, art.270 alineat 1 din Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2009-2012, Legii nr.514/2003, sancţiunea aplicată fiind proporţională cu gravitatea faptelor reţinute.

În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect acordarea drepturilor băneşti reprezentând contravaloare diurnă, transport şi cazare pentru ordinele de deplasare din perioada iunie 2009-iulie 2010, instanţa reţine că potrivit art.2 din HG nr.1860/2006 „Pentru salariaţii din cadrul companiilor naţionale, societăţilor comerciale şi regiilor autonome la care drepturile salariale se acordă prin negociere, drepturile băneşti pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării în cadrul localităţii, în interesul serviciului, se acordă în condiţiile prevăzute în contractele colective sau individuale de muncă.

Conform art.10 din acelaşi act normativ “Numărul zilelor calendaristice în care persoana se află în delegare sau detaşare se socoteşte de la data şi ora plecării până la data şi ora înapoierii mijlocului de transport din şi în localitatea unde îşi are locul permanent de muncă, considerându-se fiecare 24 de ore câte o zi de delegare sau detaşare”. În continuare, art.11 prevede că “Pentru delegarea cu o durată de o singură zi, precum şi pentru ultima zi, în cazul delegării de mai multe zile, indemnizaţia se acordă numai dacă durata delegării este de cel puţin 12 ore”.

Pentru stabilirea în concret a drepturilor băneşti solicitate de reclamant ca reprezentând contravaloare diurnă, transport şi cazare pentru ordinele de deplasare din perioada iunie 2009-iulie 2010, expertul desemnat în cauză a avut în vedere  delegaţiile  pentru care transportul s-a efectuat cu mijloace de transport în comun,respectiv cu autoturismul proprietate personală, constatând că pe ordinele de deplasare este menţionată ora de plecare/sosire a mijlocului de transport, fiind de asemenea aplicată ştampila unităţii. A constatat în acelaşi timp că în perioada 21-22.06.2010 şi 09-10.02.2011 reclamantul s-a deplasat în Bucureşti, nefiindu-i decontate cheltuielile de cazare.

Expertul a avut în vedere şi faptul că pentru perioada menţionată reclamantului i-au fost acordate şi tichete de masă, în calculul efectuat fiind exclusă de la plată contravaloarea acestora, dat fiind faptul că pe perioada delegării acesta nu beneficia de tichete de masă ci de diurnă.

Analizând anexele la raportul de expertiză privind situaţia delegaţiilor instanţa constată că acestea sunt în concordanţă cu ordinele de deplasare existente la dosarul cauzei, fiind întocmite cu luarea în considerare a condiţiilor legale de acordare, după caz, a indemnizaţiei de delegare, cheltuieli privind transportul, cheltuieli privind cazarea, astfel că nu pot fi reţinute susţinerile pârâtei SC C.E.O. SA în sensul că reclamantul nu ar fi îndreptăţit la plata acestora.

Expertul a concluzionat că suma totală ce se cuvine reclamantului pentru diurnă, transport şi cazare este de 14.584,53 lei, sumă care a fost de asemenea reactualizată conform anexei la suplimentul de expertiză, rezultând suma de 16.724 lei, solicitată de altfel de reclamant cu ocazia susţinerii cuvântului pe fond.

Faţă de considerentele de mai sus, instanţa va respinge excepţia lipsei de interes invocată de SC C.E.O. SA cu privire la primul capăt de cerere, va admite în parte acţiunea reclamantului şi în consecinţă va obliga pârâta la plata sumei de 16.724 lei reprezentând contravaloare diurnă, transport şi cazare pentru perioada iunie 2009-iulie 2010, urmând a dispune respingerea capătului de cerere privind anularea deciziei de sancţionare.

Ca urmare a respingerii acestui capăt de cerere, instanţa va dispune şi respingerea cererii de intervenţie formulată de intervenienta Asociaţia P.C.J.M.E, având în vedere că motivaţia cererii respective a vizat doar cererea având ca obiect anularea deciziei de sancţionare.

În temeiul art.274 cod procedură civilă, aplicabil în cauză, instanţa va obliga pârâta la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu expert.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge excepţia lipsei de interes invocată de SC C.E.O. SA.

Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul B.V., cu domiciliul în … în contradictoriu cu pârâta SC C.E.O. SA, cu sediul în … şi intervenienta Asociaţia P.C.J.M.E cu sediul în ...

Obligă pârâta SC C.E.O. SA. Să plătească reclamantului  suma totală de 16.724 lei.

Respinge capătul de cerere privind anularea deciziei de sancţionare.

Respinge cererea de intervenţie formulată de intervenienta Asociaţia P.C.J.M.E .

Obligă pârâta SC C.E.O. SA. La plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Gorj.

Pronunţată în şedinţa publică de la 29 August 2013.

PREŞEDINTE,

Asistent  judiciar ,

Asistent  judiciar ,

Grefier ,