Apel – individualizarea pedepsei; aplicarea criteriilor prevăzute de art. 72 C.pen. la situaţia concretă a speţei.

 Prin sentinţa penală nr. 2756/19.10.2010 a Judecătoriei Iaşi, pronunţată în dosarul cu nr. 25858/245/2010 s-au dispus următoarele:

 „Au fost condamnaţi inculpaţii:

 1. O.M., pentru săvârşirea infracţiunii de „furt calificat” prev. şi ped. de art. 208 al. 1 – 209 al. 1 lit. a, e, g Cod penal, cu aplicarea disp. art. 37 lit. a Cod penal, la pedeapsa de 4 (patru) ani şi 6 (şase) luni închisoare.

 În baza dispoziţiilor art. 61 Cod penal s-a revocat liberarea condiţionată cu privire la restul de 955 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 8 ani închisoare ce i-a fost aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 445/09.06.2003 a Tribunalului Iaşi, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 4182/01.10.2003 a Curţii Supreme de Justiţie şi, dispune contopirea restului de 955 zile închisoare cu pedeapsa de 4 (patru) ani şi 6 (şase) luni închisoare stabilită prin prezenta sentinţă penală, inculpatul O.M. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 6 luni închisoare la care adaugă un spor de 4 luni închisoare.

 Total pedeapsă de executat pentru inculpatul O.M., pedeapsa de 4 (patru) ani şi 10 (zece) luni închisoare.

 Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 Cod penal s-a interzis inculpatului O.M. exerciţiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal.

 În temeiul dispoziţiilor art. 350 Cod procedură penală s-a menţinut măsura arestării preventive faţă de inculpatul O.M., iar în baza art. 88 Cod penal deduce din durata pedepsei închisorii aplicată prin prezenta sentinţă penală, perioada reţinerii şi a arestării preventive, respectiv perioada începând de la data de 06.08.2010 până la zi.

 2. Z.Şt.R., pentru săvârşirea infracţiunii de „furt calificat” prev. şi ped. de art. 208 al. 1 – 209 al. 1 lit. a, e, g Cod penal, cu aplicarea disp. art. 37 lit. a Cod penal, la pedeapsa de 4 (patru) ani şi 6 (şase) luni închisoare.

 În baza dispoziţiilor art. 61 Cod penal s-a revocat liberarea condiţionată cu privire la restul de 250 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare ce i-a fost aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 355/11.06.2008 a Tribunalului Iaşi, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 97/30.09.2008 a Curţii de Apel Iaşi şi, dispune contopirea restului de 250 zile închisoare cu pedeapsa de 4 (patru) ani şi 6 (şase) luni închisoare stabilită prin prezenta sentinţă penală, inculpatul Z.Şt.R. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 6 luni închisoare la care adaugă un spor de 3 luni închisoare.

 Total pedeapsă de executat pentru inculpatul Z.Şt.R., pedeapsa de 4 (patru) ani şi 9 (nouă) luni închisoare.

 Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 Cod penal s-a interzis inculpatului Z.Şt.R. exerciţiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal.

 În temeiul dispoziţiilor art. 350 Cod procedură penală s-a menţinut măsura arestării preventive faţă de inculpatul Z.Şt.R., iar în baza art. 88 Cod penal deduce din durata pedepsei închisorii aplicată prin prezenta sentinţă penală, perioada reţinerii şi a arestării preventive, respectiv perioada începând de la data de 06.08.2010 până la zi.

 S-a constatat recuperat integral, prin echivalent bănesc, prejudiciul cauzat părţii vătămate O.Şt.F.

 În baza art. 189 Cod procedură penală suma de 800 lei, reprezentând onorariu avocaţi oficiu (în faza de urmărire penală şi în faza de judecată), a fost suportată din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, urmând a fi inclusă în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat.

 În baza dispoziţiilor art. 191 al. 1 şi 2 Cod procedură penală au fost obligaţi fiecare dintre inculpaţii O.M. şi Z.Şt.R. să plătească statului câte 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 400 lei pentru fiecare inculpat reprezintă onorariu avocaţi oficiu (în faza de urmărire penală şi în faza de judecată).”.

 Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Iaşi a reţinut următoarele:

 Prin rechizitoriul din 30.08.2010 dat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi în dosarul de urmărire penală nr. 9730/P/2010, înregistrat pe rolul Judecătoriei Iaşi sub nr. 25858/245/2010, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor O.M., şi Z.Şt.R., fiecare pentru săvârşirea infracţiunii de „furt calificat” prev. şi ped. de art. 208 al. 1 – 209 al. 1 lit. a, e, g Cod penal, cu aplicarea disp. art. 37 lit. a Cod penal.

 În actul de sesizare al instanţei s-a reţinut că, în noaptea de 23/24.07.2010, inculpaţii O.M. şi Z.Şt.R., împreună, în baza unei rezoluţii infracţionale luate de comun acord, înarmaţi cu un cuţit şi o secure, s-au deplasat pe imaşul satului Pocreaca, com. Schitu Duca, jud. Iaşi, unde au sacrificat o cabalină aparţinând părţii vătămate O.Şt.F. Carnea rezultată în urma sacrificării a fost transportată de cei doi inculpaţi la locuinţa lui Z.Şt.R. şi consumată în zilele imediat următoare.

 Cauza penală a fost înaintată pentru competentă soluţionare la Judecătoriei Iaşi care, în urma parcurgerii celor trei stadii procesuale ale judecăţii în primă instanţă, pe baza tuturor actelor şi lucrărilor dosarului, reţine următoarele:

 În fapt, prima instanţă a reţinut că inculpaţii O.M. şi Z.Şt.R. locuiesc în satul Pocreaca, com. Schitu Duca, jud. Iaşi, locuinţele lor învecinându-se. Totodată, între cei doi inculpaţi există şi o relaţie de rudenie, aceştia fiind verişori de gradul II.

După ce au fost liberaţi condiţionat din executarea unor pedepse cu închisoarea (la data de 31.08.2008 inculpatul O.M. şi respectiv la 07.07.2010 inculpatul Z.Şt.R.), inculpaţii O.M. şi Z.Şt.R. nu au avut locuri de muncă care să le asigure obţinerea unor venituri periodice licite.

În acest context, situaţia materială a fiecăruia dintre cei doi inculpaţi a fost una precară, aspect ce a fost de natură să contribuie la reintrarea acestora în câmpul infracţional.

Astfel, în seara zilei de 23.07.2010, cei doi inculpaţi s-au întâlnit la locuinţa lui O.M. şi, la iniţiativa acestuia din urmă, de comun acord, au luat hotărârea de a se deplasa pe imaşul satului în care locuiesc pentru a sustrage o cabalina pe care să o sacrifice, iar carnea rezultată să o folosească pentru consumul propriu.

În baza hotărârii infracţionale astfel luată, inculpatul Z.Şt.R. a mers la locuinţa sa de unde a luat un cuţit după care a revenit la locuinţa lui O.M. care, la rândul său, s-a înarmat cu o secure, iar apoi, în jurul orelor 24.00, cei doi inculpaţi, împreună, s-au deplasat pe imaşul satului Pocreaca pentru a-şi pune în executare hotărârea luată.

Se impune a arăta că, inculpaţii O.M. şi Z.Şt.R. s-au înarmat cu cele două obiecte – cuţit şi secure – în scopul de a sacrifica animalul în locul în care îl vor găsi, gândindu-se că în acest mod vor putea transporta mai uşor bunul sustras şi, totodată pentru a evita producerea unor urme ale faptei la locuinţele lor.

Ajunşi pe imaş, inculpaţii au găsit trei cabaline care îi aparţineau părţii vătămate O.Şt.F. şi pe care aceasta le lăsase, la păşunat, din seara zilei de 23.07.2010. Două dintre cabaline (o iapă şi un armăsar) erau priponite, în timp ce a treia, un mânz cu vârsta de circa 4 luni, era liber (nepriponit).

Văzând cabalinele, inculpaţii O.M. şi Z.Şt.R. au stabilit să sustragă mânzul. În acest scop, inculpatul O.M. s-a apropiat de mânz şi, folosindu-se de funia cu care era legată iapa, i-a pus piedică, trântindu-l astfel la pământ. Imediat ce mânzul a căzut la pământ, inculpatul Z.Şt.R., cu partea metalică a securii pe care o avea asupra sa, i-a aplicat cabalinei, o lovitură puternică în zona capului.

În continuare, folosindu-se de acelaşi obiect (securea), inculpatul O.M. a decapitat mânzul, după care i-a secţionat picioarele de la genunchi. La rândul său, inculpatul Z.Şt.R., cu cuţitul pe care îl avea la el, a spintecat mânzul şi i-a scos astfel intestinele. Capul, părţile din picioare şi intestinele cabalinei au fost abandonate de către inculpaţi în locul unde au sacrificat-o.

În continuare, inculpaţii O.M. şi Z.Şt.R., împreună, au transportat carnea rezultată în urma sacrificării şi pielea cabalinei sustrasă într-un imobil părăsit situat în imediata vecinătate a locuinţelor lor. Aici, inculpatul O.M. a îndepărtat pielea, după care, cei doi au tranşat animalul; oasele şi pielea le-au abandonat în podul casei părăsite. Carnea rezultată după tranşare a fost pusă în pungi şi apoi dusă la locuinţa lui Z.Şt.R. unde a fost depozitată într-un frigider.

În zilele imediat următoare, cei doi inculpaţi au consumat carnea rezultată din sacrificarea cabalinei sustrasă.

În dimineaţa zilei de 24.07.2010, partea vătămată O.Şt.F., constatând dispariţia mânzului, a sesizat organele de poliţie locală care, în aceeaşi zi, au efectuat cercetarea la faţa locului. Cu acea ocazie, la locul comiterii faptei de furt, au fost descoperite capul, intestinele şi părţi din picioarele unei cabaline, recunoscute de partea vătămate ca aparţinând mânzului ce îi fusese sustras.

În ziua de 28.07.2010, martorul Z.M., în timp ce se deplasa pe drumul sătesc din dreptul imobilului părăsit, imobil unde fuseseră abandonate pielea şi câteva oase ale cabalinei sustrase, simţind un miros accentuat de cadavru aflat în putrefacţie, a pătruns în interiorul acelei case şi, în pod, a descoperit bunurile abandonate.

Cunoscând faptul că părţii vătămate O.Şt.F. îi fusese sustras un mânz şi, dându-şi seama că acele resturi ar fi putut rezulta în urma sacrificării unei cabaline, martorul Z.M. a anunţat iniţial pe partea vătămată, iar apoi şi pe organele de poliţie cu privire la descoperirea făcută.

Ulterior, organele de poliţie au efectuat o cercetare a respectivei locuinţe, sens în care a fost întocmit procesul verbal din 28.07.2010 şi o planşă fotografică aferentă.

Urmare a faptei constând în sustragerea cabalinei, partea vătămată O.Şt.F. a suferit un prejudiciu în valoare de 400 lei, reprezentând contravaloarea animalului sustras.

 Cu privire la învinuirea adusă, în cursul urmăririi penale, după ce în prealabil le-au fost aduse la cunoştinţă dispoziţiile art. 70 al. 2 Cod procedură penală, inculpatul Z.Şt.R. a dat declaraţie în faţa organelor judiciare, în timp ce O.M. s-a prevalat de dispoziţiile procesuale care reglementează „dreptul la tăcere”.

 În declaraţiile date în cursul urmăririi penale, inculpatul Z.Şt.R. a recunoscut comiterea infracţiunii de furt calificat, relatând împrejurările concrete în care a comis infracţiunea. În cuprinsul declaraţiilor date în prima fază a procesului penal, inculpatul Z.Şt.R. l-a indicat pe coinculpatul O.M. ca şi coautor la săvârşirea acţiunii de sustragere a cabalinei aparţinând părţii vătămate O.Şt.F.

 În faza cercetării judecătoreşti, inculpaţii O.M. şi Z.Şt.R., după ce le-au fost aduse la cunoştinţă dispoziţiile art. 70 al. 2 Cod procedură penală, au dat declaraţie în faţa instanţei de judecată, ocazie în care au adoptat o poziţie procesuală de nerecunoaştere a infracţiunii de furt calificat imputată prin rechizitoriul procurorului.

 Astfel, inculpatul Z.Şt.R., în esenţă, a susţinut că a avut consimţământul părţii vătămate O.Şt.F. pentru a lua cabalina ce îi aparţinea acesteia. În concret, inculpatul Z.Şt.R. a susţinut că, anterior datei de 23.07.2010, a discutat şi a convenit cu partea vătămată O.Şt.F. să cumpere de la aceasta, în schimbul sumei de 400 lei, un mânz. Susţine inculpatul că, în cadrul aceleiaşi discuţii purtată cu partea vătămată, au stabilit ca „după 2 zile de la momentul discuţiei să merg şi să iau mânzul.” Acelaşi inculpat a mai relatat că în dimineaţa zilei imediat următoare a mers la locuinţa părţii vătămate şi i-a înmânat acesteia suma de 200 lei reprezentând parte din preţul convenit pentru vânzarea cabalinei.

 În ceea ce îl priveşte pe inculpatul O.M., în declaraţia dată în faţa instanţei de judecată, acesta a invocat în apărarea sa existenţa unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei, respectiv eroarea de fapt. Astfel, inculpatul O.M. a relatat că, în noaptea de 23/24.07.2010, înarmaţi cu o secure şi un cuţit, împreună cu Z.Şt.R., la insistenţele acestuia, a mers pe imaşul satului Pocreaca unde au sacrificat un mânz, iar carnea rezultată au transportat-o la locuinţa coinculpatului Z.Şt.R.. Susţine inculpatul O.M. că, la momentul comiterii faptei, el a avut convingerea că mânzul sacrificat îi aparţinea lui Z.Şt.R. întrucât acesta îi relatase anterior că îl cumpărase de la partea vătămată O.Şt.F.

 S-a impus a arăta că existenţa unei convenţii de vânzare cumpărare care să aibă ca obiect cabalina ce formează obiectul material al infracţiunii de furt calificat încheiată între inculpatul Z.Şt.R. şi partea vătămată a fost infirmată, în mod categoric, de către aceasta din urmă.

 De altfel, împrejurările concrete în care cei doi inculpaţi au luat cabalina, respectiv pe timp de noapte, de pe un câmp (şi nu de la locuinţa părţii vătămate), prin sacrificare ce a fost realizată pe câmp, în condiţii lipsite de igienă (şi nu în la locuinţa unuia dintre inculpaţi), prin tranşarea şi apoi abandonarea pieii şi a oaselor, într-un imobil părăsit (aspect ce nu poate fi explicat decât prin aceea că inculpaţii au dorit să ascundă sacrificarea cabalinei, lucru pe care nu l-ar fi făcut decât în ipoteza în care acţiunea de luare a respectivului animal avea caracter ilicit), fără o prealabilă încunoştinţare a părţii vătămate (aspect ce ar fi fost normal în condiţiile în care ar fi existat o convenţie de vânzare cumpărare), fără plata preţului şi fără stabilirea modalităţii (integral sau în rate periodice) şi a datei la care urma să fie plătit, vin să fundamenteze convingerea că acţiunea de luare a cabalinei s-a realizat în lipsa consimţământului părţii vătămate.

 Cu privire la declaraţiile inculpatului Z.Şt.R., instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 69 Cod procedură penală declaraţiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care se coroborează cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblu probelor existente în cauză.

 În baza textului de procedură anterior menţionat, în ipoteza în care, în cursul procesului penal, inculpatul a făcut mai multe declaraţii în care relatează aspecte de fapt diferite, schimbându-şi totodată poziţia procesuală în raport cu învinuirea adusă, organul judiciar va acorda valoare probantă doar declaraţiei/declaraţiilor care se coroborează cu celelalte mijloace de probă existente la dosar, urmând ca pe celelalte să le înlăture.

 În cauza de faţă, făcând o analiză atentă şi o evaluare judicioasă a celor două categorii de declaraţii date de către inculpatul Z.Şt.R. (declaraţiile date în cursul urmăririi penale în care a recunoscut comiterea infracţiunii şi declaraţia dată în faza cercetării judecătoreşti în care a negat săvârşirea infracţiunii de furt calificat) în strânsă legătură cu toate celelalte mijloace de probă existente la dosar, instanţa constată că doar declaraţiile din prima fază a procesului penal, cele în care inculpatul a recunoscut săvârşirea infracţiunii, se coroborează, pe deplin, atât cu plângerea şi declaraţiile părţii vătămate cât şi cu declaraţiile martorilor O.L., H.C., B.M., I.I. şi Z.M.

 Cât priveşte declaraţia dată de inculpatul Z.Şt.R. în faza cercetării judecătoreşti, instanţa a constatat că aceasta nu numai că este singulară ci, este infirmată de întregul probatoriu existent la dosar şi, în special, de depoziţia părţii vătămate care a negat existenţa unei convenţii referitoare la vânzarea cabalinei sustrasă.

 Într-o atare situaţie, instanţa a acordat valoare probantă declaraţiilor pe care inculpatul Z.Şt.M. le-a dat în cursul urmăririi penale, urmând a o înlătura pe cea din faza judecăţii în primă instanţă, apreciind-o pe aceasta din urmă ca având un caracter nesincer.

 În sprijinul acestei din urmă aprecieri – caracterul nesincer al declaraţiei dată în faţa instanţei de judecată – vin şi împrejurările concrete în care s-a dovedit că a fost comisă infracţiunea (dezvoltate mai sus), împrejurări pe care inculpatul nu le-a contestat şi care, în opinia instanţei, dovedesc lipsa oricărei convenţii dintre inculpat şi partea vătămată, convenţie în baza căreia Z.Şt.R. să fi avut consimţământul părţii vătămate pentru acţiunea de luare a cabalinei.

 În ceea ce priveşte declaraţia inculpatului O.M., analizată în coroborare cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, instanţa a constatat că situaţia de fapt redată în această declaraţie nu este confirmată de nici unul dintre mijloacele de probă cărora li s-a acordat valoare probantă, situaţie în care respectiva declaraţie nu poate fi primită.

 Analiza coroborată a declaraţiilor date de inculpatul Z.Şt.R. în cursul urmăririi penale (declaraţii în care acesta l-a indicat pe coinculpatul O.M. ca şi coautor la comiterea acţiunii de sustragere a cabalinei ce aparţinea părţii vătămate) cu declaraţiile părţii vătămate O.Şt.F. şi ale martorilor H.C. şi I.I. care au relatat că, în ziua de 02.08.2010, în cadrul unei discuţii pe care O.M. a avut-o cu partea vătămată, în prezenţa celor doi martori, acesta (O.M.) a recunoscut comiterea acţiunii de sustragere a cabalinei, recunoscând totodată că nu a avut consimţământul posesorului bunului sustras, motivându-şi fapta prin aceea că nu ar fi avut ce mânca, precum şi cu declaraţia martorului B.M. care a relatat că tatăl inculpatului Z.Şt.R., numitul Z.D., i-ar fi spus că „ … are nevoie de 200 lei pentru a achita o parte din contravaloarea unui mânz pe care fiul său Z.Şt.R. i l-a furat, împreună cu O.M., numitului O.Şt.F.” dovedesc, cu certitudine, vinovăţia inculpatului O.M. în comiterea infracţiunii de furt calificat ce i-a fost imputată.

 De altfel, împrejurarea că inculpatul O.M. a acoperit jumătate din prejudiciul produs părţii vătămate prin sustragerea cabalinei vine să confirme participarea acestuia, în calitate de coautor, la săvârşirea faptei constând în luarea cabaline pe care, în prealabil, a sacrificat-o şi care îi aparţinea părţii vătămate O.Şt.F. În ipoteza în care ar fi existat acea convenţie de vânzare cumpărare a cabalinei încheiată între inculpatul Z.Şt.R. şi partea vătămată O.Şt.F., plata sumei de 400 lei reprezentând contravaloarea cabalinei ar fi trebuit să fie făcută doar de către inculpatul Z.Şt.R. întrucât obligaţia de plată a preţului îi revenea, în mod exclusiv, acestuia.

 Faţă de toate considerentele sus redate, instanţa a reţinut că declaraţiile pe care cei doi inculpaţi le-au făcut în cursul cercetării judecătoreşti nu exprimă adevărul, motiv pentru care vor fi înlăturate.

 Analiza coroborată a plângerii şi declaraţiilor părţii vătămate O.Şt.F., procesul verbal de cercetare la locul faptei şi planşa fotografică aferentă, procesul verbal de cercetare a imobilului părăsit, acolo unde au fost descoperite rămăşite ale cabalinei sustrasă şi sacrificată şi planşa fotografică întocmită cu aceeaşi ocazie, declaraţiile martorilor O.L., H.C., B.M., I.I. şi Z.M. şi declaraţiile de recunoaştere date de inculpatul Z.Şt.R. date în cursul urmăririi penale, dovedeşte, fără putinţă de tăgadă, situaţia de fapt reţinută în considerentele sentinţei penale de faţă şi, implicit, vinovăţia celor doi inculpaţi în săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

 În drept, s-a apreciat că fapta inculpaţilor Z.Şt.R. şi O.M. care, în noaptea de 23/24.07.2010, în baza unei hotărâri infracţionale luată de comun acord, împreună, s-au deplasat pe imaşul satului Pocreaca, com. Schitu Duca, jud. Iaşi de unde au sustras o cabalină în vârstă de circa 4 luni ce aparţinea părţii vătămate O.Şt.F. pe care au sacrificat-o în prealabil, producând astfel o pagubă materială în cuantum de 400 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „furt calificat” prev. şi ped. de art. 208 al. 1 – 209 al. 1 lit. a, e, g Cod penal.

 Prin sentinţa penală nr. 355 din 11.06.2008 a Tribunalului Iaşi, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 97 din 30.09.2008 a Curţii de Apel Iaşi, inculpatului Z.Şt.R. i-a fost aplicată, pentru săvârşirea unei infracţiuni de „tentativă la omor calificat”, pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, pedeapsă pe care a executat-o până la data de 07.07.2010 când a fost liberat condiţionat, cu un rest de pedeapsă neexecutat de 250 zile închisoare.

 În raport de această condamnare, la data când a comis infracţiunea ce formează obiectul cauzei penale de faţă, inculpatul Z.Şt.R. se afla în stare de recidivă postcondamnatorie, motiv pentru care vor fi reţinute în sarcina sa dispoziţiile art. 37 lit. a Cod penal.

 În ceea ce îl priveşte pe inculpatul O.M., instanţa a reţinut că şi acesta a suferit în antecedenţă mai multe condamnări, ultima dintre acestea fiind la pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 445 din 09.06.2003 a Tribunalului Iaşi, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 4182 din 01.10.2003 a Curţii Supreme de Justiţie. Pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin hotărârea de condamnare anterior arătată a fost executată de inculpatul O.M. până la data de 31.03.2008 când acesta a fost liberat condiţionat cu un rest neexecutat de 955 zile închisoare.

 Faţă de această condamnare, la data de 23/24.07.2010 (dată când a comis noua infracţiune ce formează obiectul cauzei de faţă), inculpatul O.M. se afla în stare de recidivă postcondamnatorie, situaţie în care vor fi reţinute în sarcina sa dispoziţiile art. 37 lit. a Cod penal.

 Pentru infracţiunea comisă, instanţa a dispus condamnarea fiecăruia dintre inculpaţii Z.Şt.R. şi O.M..

 La individualizarea judiciară a pedepselor şi a modului lor de executare a-a ţinut seama, conform criteriilor generale de individualizare înscrise la art. 72 Cod penal, atât de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea comisă (închisoarea de la 3 la 15 ani), de gradul de pericol social concret ridicat al faptei săvârşite, de împrejurările concrete în s-a derulat activitatea infracţională – de două persoane împreună, în baza unui plan de acţiune dinainte stabilit, plan ce a presupus inclusiv înarmarea celor doi inculpaţi cu obiecte contondente, apte să realizeze sacrificarea unui animal, pe timp de noapte, într-un loc public, prin sacrificarea cabalinei la locul sustragerii şi abandonarea unor părţi din corpul animalului sacrificat, prin transportarea iniţială a cabalinei sustrasă într-un imobil părăsit şi tranşarea sa în acel loc (aspecte prin care inculpaţii au urmărit să nu lase „urme” care ar fi putut conduce la descoperirea lor ca şi autori ai faptei penale), în scopul de a-şi procura hrana necesară traiului zilnic, în condiţiile în care fiecare dintre inculpaţi are capacitate deplină de muncă astfel că ar fi putut presta diverse activităţi licite care să le fi asigurat obţinerea unor resurse necesare pentru traiul de zi cu zi - de urmarea produsă constând în cauzarea unei pagube materiale în cuantum de 400 lei şi de faptul că aceasta a fost integral recuperată în cursul urmăririi penale. Totodată, instanţa va ţine seama la individualizarea judiciară şi de circumstanţele personale ale fiecăruia dintre cei doi inculpaţi.

 Astfel, instanţa a reţinut că inculpaţii nu se află la prima încălcare a legii penale, fiecare dintre ei suferind anterior alte condamnări la pedepse privative de libertate, în cazul inculpatului O.M. una dintre condamnările anterioare a fost dispusă pentru comiterea aceluiaşi gen de fapte, respectiv infracţiuni contra patrimoniului. Mai mult, instanţa constată că la data când au comis infracţiunea de furt calificat ce formează obiectul cauzei de faţă, fiecare dintre cei doi inculpaţi se afla în condiţiile stării de recidivă postcondamnatorie, aflându-se înlăuntrul termenelor de definitivare a liberării condiţionate. Aceste elemente vin să confirme o persistenţă deosebită a celor doi inculpaţi în domeniul infracţional şi, implicit, o periculozitate socială sporită a fiecăruia dintre aceştia. Totodată, aceleaşi elemente relevă faptul că pedepsele anterioare aplicate şi executate de către inculpaţii Z.Şt.R. şi O.M. nu şi-au atins scopul şi nu au determinat o schimbare a atitudinii acestora faţă de valorile sociale ocrotite de legea penală.

 La individualizarea judiciară a pedepsei nu poate fi neglijată nici poziţia procesuală oscilantă şi respectiv nesinceră adoptată de inculpaţii Z.Şt.R. şi O.M. în cursul procesului penal de faţă. Atitudinea celor doi inculpaţi în raport de fapta penală imputată vine să întărească convingerea că aceştia, în continuare, au o atitudine de vădită neluare în seamă a valorilor sociale ocrotite de legea penală, neînţelegând să se conformeze normelor de drept penal român. De asemenea, inculpaţii, prin poziţia procesuală exprimată, au dat dovadă de lipsă de regret faţă de fapta penală comisă.

 Faţă de toate considerentele sus expuse, instanţa a aplicat inculpaţilor Z.Şt.R. şi O.M. pentru infracţiunea comisă câte o pedeapsă cu închisoarea, pedepse al căror cuantum va fi stabilit peste minimul special prevăzut de textul de încriminare în aşa fel încât pedeapsa concretă să fie proporţională cu gravitatea faptei comise şi cu periculozitatea socială sporită a fiecăruia dintre cei doi inculpaţi.

 Având în vedere că fiecare dintre cei doi inculpaţi a comis infracţiunea ce formează obiectul prezentului dosar în termenul de definitivare a liberării condiţionate acordate anterior, dată fiind persistenţa lor infracţională, în conformitate cu dispoziţiile art. 61 Cod penal, instanţa urmează să dispună revocarea liberării condiţionată în raport cu fiecare dintre inculpaţii Z.Şt.R. şi O.M., urmând ca restul de pedeapsă neexecutat să fie contopit cu pedeapsa stabilită prin sentinţa penală de faţă.

 Totodată, instanţa a aplicat fiecăruia dintre inculpaţi câte un spor de pedeapsă, apreciind că numai în acest mod poate fi atins scopul pedepsei.

 În ceea ce priveşte modul de executare a pedepselor aplicate, în raport de împrejurările concrete în care a fost comisă infracţiunea şi de circumstanţele ce caracterizează persoana fiecăruia dintre inculpaţi (aspecte dezvoltate mai sus), instanţa a apreciat că scopul pedepsei, acela al prevenţiei generale şi, mai ales, al prevenţiei speciale pot fi atinse numai prin executarea în regim privativ de libertate.

 Alături de pedeapsa principală a închisorii, instanţa a aplicat inculpaţilor şi pedeapsa accesorie.

 Cu privire la această pedeapsă, instanţa a ţinut să arate că aplicarea acesteia trebuie realizată atât în baza art.71 alin. 2 şi 3 C.pen. şi 64 C.pen., cât şi prin prisma Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, a Protocoalelor adiţionale şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului - în special Cauza Sabou şi Pârcălab contra României şi cauza Hirst contra Marii Britanii - care, în conformitate cu dispoziţiile art.11 alin. 2 şi art.20 din Constituţia României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenţii de către România prin Legea nr.30/1994. Astfel, restrângerea exerciţiului drepturilor şi libertăţilor poate fi dispusă numai dacă este necesară, iar o atare măsură trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o. În consecinţă, o aplicare automată, în temeiul legii, a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a vota, care nu lasă nici o marjă de apreciere judecătorului naţional în vederea analizării temeiurilor care ar determina luarea acestei măsuri, încalcă atât principiul proporţionalităţii, cât şi art. 3 din Primul Protocol adiţional, aşa cum a statuat şi instanţa supremă în urma soluţionării unui recurs în interesul legii, prin decizia nr. 74/2007.

 Având în vedere implicaţiile socio-morale ale faptei săvârşite de către inculpaţii Z.Şt.R. şi O.M., instanţa, în temeiul art. 71 din Codul penal, a interzis fiecăruia dintre inculpaţi exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a (teza a II a) şi lit. b Cod penal, apreciind că sunt nedemni de a fi aleşi în autorităţi publice sau în funcţii publice elective, precum şi de a ocupa funcţii ce implică exerciţiul autorităţii de stat.

 S-a impus a arăta că, în cursul urmăririi penale, faţă de inculpaţii Z.Şt.R. şi O.M. a fost luată măsura arestului preventiv, măsură care a fost menţinută, în mod succesiv, pe parcursul judecăţii în primă instanţă.

 Într-o atare situaţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 350 Cod procedură penală, apreciind că temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive a arestului există şi în momentul de faţă, în scopul de a asigura desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal, instanţa urmează să dispună menţinerea măsurii preventive sub puterea căreia se află fiecare dintre cei doi inculpaţi.

 În temeiul dispoziţiilor art. 88 Cod penal din durata pedepsei s-a aplicat prin sentinţa penală de faţă fiecăruia dintre inculpaţi se va deduce perioada reţinerii şi a arestului preventiv, respectiv perioada începând de la data de 06.08.2010 până la zi.

 În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa a reţinut că urmare a infracţiunii de furt calificat comisă de către inculpaţii Z.Şt.R. şi O.M., părţii vătămate O.Şt.F. i s-a cauzat un prejudiciu în cuantum de 400 lei, prejudiciu care a fost reparat de către inculpaţi, prin echivalent bănesc.

 Faţă de aceasta, instanţa a constatat recuperat integral prejudiciul material suferit de partea vătămată.

În termenul prev. de art. 363 C. proc. pen., hotărârea Judecătoriei Iaşi a fost apelată de către inculpaţii Z.Şt.R. şi O.M., care au criticat-o sub aspectul netemeiniciei, solicitând redozarea pedepsei.

Astfel, inculpatul Z.Şt.R. a invocat , atât prin cererea de apel cât şi oral cu ocazia dezbaterilor, faptul că pedeapsa aplicată este mult prea mare raportat la fapta comisă, precum şi la conduita sa, neţinându-se cont de faptul că a recunoscut şi regretat fapta.

În ceea ce priveşte apelul formulat de către inculpatul O.M., tribunalul la termenul din data de 06.01.2011, a pus în discuţia contradictorie a părţilor disjungerea cauzei în ceea ce-l priveşte pe acest inculpat, având în vedere că, deşi legal citat, acesta nu a fost adus la instanţă de Penitenciarul Iaşi, în custodia căruia se află arestat preventiv.

Analizând cauza prin prisma motivelor invocate doar de apelantul Z.Şt.R., precum şi, din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în limitele prevăzute de art. 371 alin. 2 Cod proc. pen., tribunalul constată că apelul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Astfel, în ceea ce priveşte situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, şi necontestată de către inculpatul apelant, tribunalul apreciază că s-a făcut o apreciere justă a materialului probator administrat în cauză, pe baza căruia s-a format convingerea existenţei faptei prevăzute de legea penală, precum şi a vinovăţiei acestuia, încadrând corect în dispoziţiile legii infracţiunea săvârşită de acesta.

 În fapt, s-a reţinut că inculpatul Z.Şt.R., împreună cu inculpatul O.M., în noaptea de 23/24.07.2010, în baza unei hotărâri infracţionale luată de comun acord, s-au deplasat pe imaşul satului Pocreaca, com. Schitu Duca, jud. Iaşi, de unde au sustras o cabalină în vârstă de circa 4 luni ce aparţinea părţii vătămate O.Şt.F. pe care au sacrificat-o în prealabil, producând astfel o pagubă materială în cuantum de 400 lei.

 În drept, s-a reţinut, în mod legal, că aceste fapte întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de „furt calificat” prev. şi ped. de art. 208 al. 1 – 209 al. 1 lit. a, e, g Cod penal., cu reţinerea în sarcina inculpatului Z.Şt.R. şi a disp. art. 37 lit. a Cod penal.

Inculpatul Z.Şt.R. a criticat sentinţa penală apelată doar cu privire la modalitatea de individualizare judiciară pe pedepsei. Analizând cauza sub acest aspect, tribunalul constată că, potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea generală, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana făptuitorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

 Din formularea dată de textul de lege mai sus arătat acestor criterii, rezultă că ele sunt obligatorii şi trebuie avute în vedere în totalitate de fiecare dată la stabilirea şi aplicarea pedepsei.

 Drept urmare, în mod legal şi temeinic, instanţa de fond a constatat că faptele inculpatului Z.Şt.R. de a sustrage, împreună cu o altă persoană, de pe imaşul sătesc, pe timpul nopţii, o cabalină, după ce în prealabil a sacrificat-o, prezintă un grad important de pericol social, ţinând seama de modul de săvârşire şi împrejurările comiterii faptei, astfel cum au fost descrise.

 În mod fondat, s-a apreciat de prima instanţă că şi persoana inculpatului prezintă pericol social, având în vedere antecedentele penale (inculpatul fiind condamnat de două ori, prima condamnare în minorat) dar şi natura infracţiunilor săvârşite (a doua condamnare a fost aplicată pentru săvârşirea unei infracţiuni de tentativă la omor calificat). Cum, inculpatul a comis fapta dedusă judecăţii la aproximativ două săptămâni de la momentul liberării condiţionate, tribunalul constată că acesta a dat dovadă şi de o persistenţă infracţională aparte, şi o lipsă de corijare prin aplicarea şi executarea pedepselor anterioare, persistenţă ce a fost avută în vedere, în mod just, de către prima instanţă prin adăugarea un spor de 3 luni închisoare la pedeapsa rezultantă stabilită ca urmare a contopirii pedepsei deduse judecăţii cu restul de pedeapsă rămas neexecutat de 250 zile închisoare.

 În ceea ce priveşte atitudinea procesuală, tribunalul constată că inculpatul apelant Z.Şt.R. a avut o poziţie procesuală corespunzătoare, manifestată prin recunoaşterea comiterii fapte, doar în faza de urmărire penală, în faza cercetării judecătoreşti acesta nerecunoscând comiterea faptei, drept pentru care în mod corect instanţa de fond a considerat că această atitudine oscilantă denotă o lipsă de asumare a consecinţelor propriilor fapte, şi care, coroborată şi cu circumstanţele reale şi personale mai sus precizate, impune dozarea pedepsei închisorii peste minimul special.

Aşa fiind, tribunalul apreciază că pedeapsa finală aplicată, de 4 ani şi 9 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II a şi b) C. pen., este just dimensionată şi aptă să realizeze scopul şi funcţiile prevăzute de art. 52 C. pen. şi nu se impune reducerea acesteia.

 Întrucât criticile formulate în apel nu sunt fondate, iar din actele dosarului nu au rezultat existenţa unor motive de nelegalitate şi netemeinicie ce pot fi constatate din oficiu, tribunalul urmează a respinge, în baza disp. art. 379 pct. 1, lit. b C. proc. pen., ca nefondat, apelul formulat de către inculpatul Z.Şt.R. împotriva sent. pen. nr. 2756/19.10.2010 pronunţată de Judecătoria Iaşi in dosarul nr. 25858/245/2010, ce va fi menţinută ca legală şi temeinică.

 În ceea ce priveşte măsura preventivă a arestării inculpatului Z.Şt.R., tribunalul constată că temeiurile care au determinat luarea acesteia şi, ulterior, prelungirea şi menţinerea nu s-au schimbat, ci dimpotrivă ele subzistă, au fost consolidate prin condamnarea inculpaţilor de către prima instanţă şi prin respingerea prezentului apel, şi impun în continuare, pentru motivele prezentate mai sus, privarea de libertate a inculpatului.

Inculpatul apelant va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în temeiul disp. art. 192 al. 2 C. proc. pen..

În ceea ce priveşte apelul formulat se către inculpatul-apelant O.M., având în vedere că acest inculpat nu a putut fi adus la judecată la acest termen de judecată, iar, potrivit disp. art. 314 din Codul de procedură penală, judecata nu poate avea loc decât în prezenţa inculpatului, când acesta se află în stare de deţinere, se va dispune disjungerea cauzei în ceea ce-l priveşte pe acest inculpat şi fixarea unui nou termen de judecată, pentru judecarea apelului declarat de acesta împotriva aceleiaşi sentinţe.

Domenii speta

Spete similare