Procedura insolvenţei

Nu se poate dispune închiderea unei proceduri de insolvenţă în baza dispoziţiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006 atunci când, din actele depuse la dosar de administratorul societar, alăturate cererii de deschidere a procedurii rezultă că societatea debitoare are în patrimoniu bunuri mobile, sume de bani, materiale, consumabile, etc; De asemenea, dacă din Declaraţiile de creanţă rezultă că bunuri aparţinând unui terţ au fost date spre folosinţă debitoarei, fără ca aceasta să le restituie proprietarilor de drept, judecătorul sindic trebuie să urmărească operaţiunile întreprinse de practicianul în insolvenţă cu privire la restituirea acestor bunuri, la formularea unei acţiuni de atragere a răspunderii şi la îndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor specifice, în baza disp. art. 11, alin. 2 din legea insolvenţei, înainte să dispună închiderea procedurii.

Prin sentinţa civilă nr. 1029/7 martie 2013, pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. 6394/108/2011, în baza art.131 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei a fost dispusă închiderea proceduii prevăzută de prezenta lege împotriva debitoarei SC TV SRL Arad şi  în consecinţă:

- în baza art.135 din Legea nr.85/2006 judecătorul sindic a notificat sentinţa de închidere a procedurii Direcţiei Teritoriale a Finanţelor Publice Arad şi ORC de pe lângă Tribunalul Arad.

- în baza art.136 din Legea nr.85/2006 a descărcat pe lichidatorul debitoarei  respectiv pe Cabinet Individual de Insolvenţă BCC Arad de orice îndatorire sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de garanţii, acţionari sau asociaţi.

- s-a dispus radierea debitoarei SC TV SRL Arad din evidenţele Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Arad şi afişarea prezentei, în extras la sediul Tribunalului Arad şi publicarea în Buletinul Insolvenţei Comerciale.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a constatat că la data de 7 martie 2013 lichidatorul Cabinet Individual de Insolvenţă BCC, desemnat să administreze procedura insolvenţei debitorului SC TV SRL Arad, a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a faptului că în averea debitoarei nu există bunuri sau alte resurse financiare pentru acoperirea cheltuielilor necesare derulării procedurii raportat la faptul că niciun creditor din procedură, nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare.

Pentru termenul din 07.03.2013 a menţionat că la data de 05.10.2012, a avut loc Adunarea creditorilor la care nici unul dintre creditori nu şi-a manifestat disponibilitatea de a avansa sumele necesare continuării procedurii, în condiţiile în care debitoarea nu deţine bunuri de valorificat.

Ţinând cont de faptul că, în averea debitoarei nu au fost identificate faptic bunuri sau alte resurse financiare de natură a asigura continuarea procedurii, lichidatorul a formulat propunerea de închidere a procedurii.

Această propunere a fost formulată având în vedere faptul că în averea debitoarei nu există bunuri sau alte resurse financiare pentru acoperirea cheltuielilor necesare derulării procedurii, raportat la faptul că creditorii, nu s-au oferit să avanseze sumele corespunzătoare.

S-a constatat că procedura a fost deschisă prin încheierea civilă nr.22 din 12 ianuarie  2012, fiind desemnat ca şi lichidator Cabinet Individual de Insolvenţă BCC.

Judecătorul sindic a reţinut din raportul privind cauzele şi împrejurările care au generat apariţia stării de insolvenţă a debitoarei, că  neintrând în posesia actelor debitoarei, nu s-au găsit incidente prevederile art.138 din L. 85/2006, iar cauzele care au condus debitoarea la insolvenţă pot fi sintetizate după cum urmează : neachitarea sau neachitarea la timp a datoriilor faţă de bugetul general consolidat.

Ţinând cont de faptul că,  în averea debitoarei sunt bunuri, astfel cum rezultă din  adresa Primăriei Arad nr.126113 din 24.02.2012,  sau alte resurse financiare de natură a asigura continuarea procedurii, judecătorul sindic a apreciat că  propunerea de închidere a procedurii, formulată de către lichidator  este întemeiată.

Faţă de toate considerentele care au fost reţinute de către judecătorul sindic,  văzând concluziile raportului privind cauzele şi împrejurările care au dus la starea de insolvenţă a debitoarei, raport în cadrul căruia nu au fost identificate incidente prevederile art.138 din Legea 85/2006,  lichidatorul fiind în imposibilitatea formulării unei asemenea acţiuni, datorită lipsei actelor debitoarei, că în averea debitoarei nu există lichidităţi şi nici bunuri identificate fizic, că creditorii  nu s-au oferit să avanseze sumele necesare continuării procedurii insolvenţei, deşi au fost notificaţi în acest sens, cu prilejul Adunării Generale a Creditorilor din 05.10.2012, în baza art.131 din legea insolvenţei a dispus închiderea procedurii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea AFP Arad, solicitând modificarea sentinţei recurate.

În motivare creditoarea intimată arată că potrivit art. 2 din Legea 85/2006, Conform art. 2 din Legea 85/2006 scopul legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă, scop care cere o serie de măsuri şi diligenţe în sarcina lichidatorului judiciar care nu poate propune închiderea procedurii decât dacă din evidenţele contabile rezultă că nu sunt bunuri în inventar şi dacă cu certitudine se constată că nu sunt persoane cărora le poate fi imputată starea de insolvenţă a societăţii.

Recurenta a apreciat că nu se putea dispune închiderea procedurii insolvenţei atâta timp cât actele contabile ale falitei nu au fost supuse analizei lichidatorului judiciar. În lipsa acestor acte, lichidatorul judiciar nu a făcut nici un fel de demersuri pentru elucidarea elementelor de activ ce ar rezulta din indicatorii bilanţieri.

În opinia recurentei, trebuia analizată eventualitatea unor acţiuni oblice pentru recuperarea de creanţe, investigaţii privind bunurile personale ale foştilor administratori în vederea recuperării integrale a creanţelor debitorului. S-a arătat că această acţiune este imperios necesară cu atât mai mult cu cât, din analiza actelor contabile pot fi identificate elemente cum ar fi creanţe neîncasate de la terţi, împrumuturi sub forma unor avansuri de trezorerie nerambursate, etc., iar în condiţiile art. 154 ind.2 din Legea 85/2006, lichidatorul judiciar era în termen pentru exercitarea acţiunilor de reîntregire a patrimoniului debitoarei cu sumele sau bunurile identificate. Chiar dacă aceste fapte nu ar prezenta gravitatea necesară pentru a se solicita antrenarea răspunderii, conform legii insolvenţei, recurenta a susţinut că lichidatorul judiciar, ca reprezentant al societăţii comerciale, are la îndemână şi mijloace alternative pentru a asigura integritatea patrimoniului societăţii pe care o reprezintă, fiind ştiut faptul că administratorii societari răspund, în faţa societăţii care o administrează, de gestionarea patrimoniului acestora, în baza unei relaţii de mandat, fiind răspunzători pentru lipsa bunurilor din gestiunea lor şi fiind obligaţi să readucă fie bunul în gestiune, fie contravaloarea lui.

Recurenta a apreciat că este imposibil de acceptat o soluţie de închidere a unei proceduri de faliment cât timp nu a fost respectată o dispoziţie imperativă a legii, prin acest fapt ajungându-se la imposibilitatea realizării scopului declarat al legii, enunţat în mod imperativ în art. 2 al Legii 85/2006.

Analizând sentinţa atacată din perspectiva criticilor generice formulate de către recurentă, în raport de art.304 pct.9 Cod proc.civ., Curtea apreciază că recursul este fondat, soluţia de închidere a procedurii fiind nelegală în raport de exigenţele art.131 din Legea nr.85/2006.

Din perspectiva aspectelor de fapt necontestate în cauză, instanţa de recurs apreciază extrem de relevante cauzei următoarele:

- cererea de deschidere a procedurii a fost formulată de către debitoarea însăşi, prin administratorul societar Duchini Enzo, în cuprinsul cererii fiind menţionate o serie de bunuri ale societăţii, indicate expres de către administrator, atât mijloace fixe cât şi materiale consumabile şi piese. Se constată că instanţa de fond nu a fost preocupată de faptul că administratorul societăţii nu şi-a indicat un domiciliu ales în România, în condiţiile în care exista premisa ca la adresa societăţii debitoare să nu mai existe vreo persoană de contact dar participarea administratorului în procedura insolvenţei este esenţială, cel puţin pentru a da lichidatorului toate informaţiile necesare realizării procedurii.

- din cuprinsul declaraţiei de creanţă depusă de creditoarea TT SRL, rezultă că aceasta a închiriat societăţii debitoare mai multe bunuri şi echipamente în valoare totală de 880.060,37 lei, care sunt proprietatea societăţii creditoare şi cu privire la care debitoarea nu putea dispune.

- din cuprinsul declaraţiei de creanţă a creditoarei MIT  SRL, rezultă că această creditoare a închiriat utilaje debitoarei în valoare totală de 126.491,54 lei şi care nu au fost restituite. Această creditoare a formulat chiar şi o plângere penală împotriva administratorului societăţii debitoare, a cărei finalizare nu rezultă din dosarul primei instanţe.

- din tabelul definitiv al creanţelor depus de lichidatorul judiciar în faţa judecătorului sindic, rezultă o sumă totală a debitelor societăţii debitoare în cuantum de 2.763.553,79 lei (din care suma de 602.933,00 lei reprezintă creanţa recurentei), un prejudiciu exorbitant pentru recuperarea cărora lichidatorul judiciar a realizat aceleaşi diligenţe minime care sunt pe cale să devină reguli cutumiare în cadrul procedurii de insolvenţă.

Din perspectiva acestei stări de fapt, Curtea constată că prima instanţă a procedat la judecarea cauzei deşi cererea depusă de către debitoare nu întrunea exigenţele de legalitate impuse de art.28 din Legea nr.85/2006, nefiind identificate în cuprinsul dosarului de fond menţiuni referitoare la cerinţele impuse la art.28 lit.d) din lege, în condiţiile în care, din prezumţia de respectare a legii de către debitoare, aceasta a formulat cererea de intrare în procedura insolvenţei cu respectarea art.27 alin.1 din Legea nr.85/2006.

Curtea mai constată că judecătorul sindic, în acest ansamblu contextual, a apreciat ca fiind nesancţionabilă atitudinea administratorului societar de a refuza predarea actelor contabile ale societăţii pentru ca lichidatorul judiciar să poată realiza un raport privind cauzele insolvenţei şi pentru a putea concluziona dacă incapacitatea de plată este urmarea riscului de afaceri ori consecinţa unor fapte ilicite săvârşite de către administrator. Această atitudine de pasivitate procesuală în raport de rolul activ al instanţei consacrat de art.129 Cod proc.civ. şi care este incident fără îndoială şi în procedura insolvenţei, în raport de dispoziţiile art.149 din Legea nr.85/2006, rezultă din neutilizarea de către instanţa de fond a niciuneia dintre prerogativele puse la îndemână de lege în vederea aflării adevărului şi justei soluţionări a cauzei.

Astfel, conform art.44 din Legea nr.85/2006, debitorul are obligaţia de a pune la dispoziţia administratorului judiciar sau, după caz, a lichidatorului toate informaţiile cerute de acesta, precum şi toate informaţiile apreciate ca necesare cu privire la activitatea şi averea sa, precum şi lista cuprinzând plăţile şi transferurile patrimoniale făcute de el în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, sub sancţiunea prevăzută la art. 1081 alin. (1) pct. 2 lit. d) şi e) din Codul de procedură civilă. Aşa cum rezultă din lectura legii, sancţiunea amenzii judiciare nu este lăsată la aprecierea instanţei de judecată ci aplicarea ei reprezintă unul din mijloacele de constrângere pe care procedura o pune la îndemâna instanţei de judecată pentru a înlesni realizarea de către lichidator a atribuţiilor sale în vederea atingerii finalităţii procedurii. Cu toate acestea, instanţa de fond a apreciat ca fiind o stare de normalitate imposibilitatea lichidatorului de a intra în posesia actelor contabile ale societăţii, în urma refuzului fostului administrator de a le preda.

În acelaşi sens, conform art.11 lit.g) din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic poate sesiza organele de cercetare penală în legătură cu săvârşirea infracţiunilor prev. de art.143-147 din acelaşi act normativ. Simpla lectură a dispoziţiilor art.143 coroborată cu împrejurarea că debitorul nu a depus o listă a cuprinzând plăţile şi transferurile patrimoniale efectuate de debitor în cele 120 de zile anterioare înregistrării cererii introductive, reprezintă un indiciu suficient care să sugereze existenţa unor indicii privind săvârşirea cel puţin a infracţiunii de bancrută simplă, reglementată de art.143 alin.1 din Legea nr.85/2006, fără a mai specula asupra eventualităţii identificării elementelor constitutive şi ale altor infracţiunii care ar fi putut fi cauza stării de insolvenţă a debitoarei. 

Curtea constată însă că instanţa de fond nu a fost preocupată de realizarea scopului procedurii, nu a observat nici propriile atribuţii conferite de lege şi nici nu s-a aplecat suficient asupra modului de interpretare şi apreciere a stării de fapt din dosar, prin raportare la dispoziţiile legale sus-menţionate.

În aceeaşi ordine de idei, Curtea constată că nici lichidatorul judiciar desemnat în cauză nu a utilizat toate prerogativele puse la îndemână de lege pentru realizarea scopului procedurii, fiind evident că onorariul  solicitat şi aprobat de către instanţa de fond trebuie să aibă o acoperire în activitatea efectiv depusă, care nu se mărgineşte la completarea şi comunicarea unor formulare tipizate. Plecând de la scopul legii, este cât se poate de evident că, în măsura în care circumstanţele speţei confirmă suspiciunea unor fapte de natură a atrage răspunderea fostelor organe de conducere ale societăţii, legea instituie o obligaţie a lichidatorului de a solicita antrenarea răspunderii acestuia în justiţie, acest demers judiciar fiind de natură a conduce la realizarea scopului procedurii, pentru care tot legea prevede şi un onorariu în favoarea lichidatorului. Or, Curtea constată că, deşi în cererea introductivă de instanţă, sunt enumerate o serie de bunuri a căror valorificare ar fi putut conduce la realizarea măcar în parte a scopului procedurii, lichidatorul a fost mult prea preocupat de realizarea formalităţilor scriptice obligatorii ale procedurii, prin emiterea unor acte de procedură din birou, decât de a realiza demersuri de rezultat cu privire la stabilirea stării de fapt şi a concluziona că lipsa unor bunuri a căror existenţă este confirmată prin cererea de deschidere a procedurii poate conduce la ideea că acestea au fost însuşite de către fostele organe de conducere ale societăţii, existând în mod evident premisele necesare declanşării unui asemenea demers judiciar. Nu există nici un document în cuprinsul dosarului de fond care să ateste faptul că lichidatorul a încercat să identifice ori să localizeze bunurile enumerate de către debitor în cerere. Pe de altă  parte, formula utilizată atât în raportul final, cât şi în considerentele hotărârii atacate, conform cărora niciun creditor nu a binevoit a avansa sumele necesare continuării procedurii, reprezintă o formulare stereotipă, desprinsă din conţinutul abstract al legii, în condiţiile în care din niciun raport al lichidatorului nu rezultă ce anume activităţi ar fi urmat întreprindă acesta şi care ar fi fost costurile estimative, pentru a putea concluziona că, deşi notificaţi cu privire la suma concretă necesară continuării procedurii şi a activităţilor ce urmează a fi întreprinse în vederea îndeplinirii scopului procedurii, creditorii nu s-au conformat blocând astfel posibilitatea avansării acesteia. Pe de altă parte, nici formularea unei plângeri penale şi nici promovarea unei acţiuni în justiţie nu impunea cheltuieli deosebite, ci mai degrabă bunăvoinţă şi interes, eventualele sume modice, legate de realizarea unor copii de pe înscrisurile necesare fiind nesemnificative şi recuperabile oricum la finele procedurii, indiferent de modul în care creanţele consemnate în tabel ar fi fost sau nu satisfăcute.

În raport de toate aceste considerente de fapt şi de drept, constatând că scopul procedurii nu a fost îndeplinit, că în raport de suma totală a datoriilor şi de lipsa de diligenţă a participanţilor însărcinaţi cu realizarea procedurii, de a identifica şi valorifica bunurile cu privire la care însăşi debitoarea a certificat existenţa lor, Curtea de Apel Timişoara constată că procedura insolvenţei debitoarei a fost închisă prematur, motiv pentru care, în temeiul art.312 alin.1 şi 3, rap. la art.3041 Cod proc.civ. a admis recursul declarat de recurenta-creditoare AFP Arad în contradictoriu cu intimata-debitoare S.C. TV S.R.L. Arad împotriva sentinţei civile nr. 1029/7 martie 2012, pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. 6394/108/2011, având ca obiect procedura insolvenţei şi a casat în întregime sentinţa atacată, a trimis cauza aceleiaşi instanţe, spre continuarea procedurii insolvenţei, cu privire la debitoarea  S.C. TV S.R.L., potrivit Deciziei civile nr. 931/R/23.05.2013.

Domenii speta

Spete similare