CIVIL.Contestaţie în anulare. Noţiunea de greşeală materială

 Contestaţie în anulare. Noţiunea de greşeală materială ca temei al

contestaţiei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei Buzau sub nr. ......./200/2011, reclamantul ........a chemat în judecată şi personal la interogatoriu pe pârâtul ............., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 25.428,83 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat în urma producerii unui accident auto din culpa exclusivă a pârâtului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, în luna octombrie 2009, in calitate de proprietar al autovehiculului înmatriculat sub nr.........., a convenit cu numita .............vânzarea către aceasta a bunului menţionat mai sus, că i-a fost achitat o parte din preţul convenit, urmând ca in termen de 6 luni de zile sa se încheie, in mod legal, contractul de vânzare cumpărare, dupa achitarea întregului pret, că din acel moment, posesia bunului a fost transferata către cumpărătoare şi că, în dimineaţa zilei de 25 decembrie 2009, numita......., in timp ce se afla in club Tessence aflat in mun. Buzau, i-a incredintat paratului cheile de la autovehiculul înmatriculat sub nr............., pentru ca acesta din urma sa meargă in maşina pentru a discuta, in linişte, cu o alta persoana iar el, fara ştiinţa si fara acordul numitei ........  a plecat cu autovehiculul menţionat iar in scurt timp, datorita neatenţiei si neadaptarii vitezei la condiţiile de drum, a intrat in impact cu un semn de circulaţie din rondul aflat in fata Episcopiei  Buzău, rasturnandu-se  si  avariind complet autoturismul.

A mai menţionat reclamantul că, aşa cum s-a şi constatat de către organele de Poliţie Rutieră, acest accident s-a produs din culpa exclusivă a pârâtului, autovehiculul fiind grav avariat, prejudiciul produs în urma acestui accident fiind, astfel cum a şi reieşit din evaluarea făcută de service-ul auto autorizat pentru aceste operaţiuni, din devizul întocmit de aceştia, de 25428.831ei

Având în vedere cele menţionate mai sus, înţelege să se îndrepte împotriva pârâtului, pe cale civilă, pentru a recupera prejudiciul, anume suma de 25428.83 lei.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe prevederile art. 1349 NC.C, 1357 si urm NC.C.

Prin sentinţa civilă nr.........2013, Judecatoria Buzau a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi a respins acţiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Pentru a hotari astfel, instanta fondului a retinut că orice acţiune în justiţie trebuie să îndeplinească anumite condiţii, printre care se află şi aceea ca partea, în cazul de faţă reclamantul, să aibă calitate procesuală activă (legitimatio ad causam), că  prin definiţie, calitatea procesuală activă presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi persoana care este titularul dreptului în raportul juridic dedus judecăţii, că reclamantul, prin cererea de chemare în judecată, fixează cadrul procesual în care se va desfăşura judecata cu privire la părţi, trebuind să justifice atât calitatea sa procesuală, cât şi pe cea a pârâtului şi că instanţa are posibilitatea să verifice dacă la data sesizării părţile aveau calitate procesuală.

Obiectul prezentei cauze îl constituie acţiunea în răspundere civilă delictuală intentată de acela care se pretinde a fi proprietarul bunului împotriva celui pe care îl consideră vinovat de avarierea respectivului autoturism.

În ceea ce priveşte legea aplicabilă prezentului litigiu, instanţa de fond a observat că, în temeiul prevederilor art. 6 alin.2 din Noul Cod civil (Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor.) şi art. 103 din Legea nr.71/2011 (Obligaţiile născute din faptele juridice extracontractuale sunt supuse dispoziţiilor legii în vigoare la data producerii ori, după caz, a săvârşirii lor.), raportat la data producerii faptei ilicite 25.12.2009, sunt incidente dispoziţiile din Vechiul Cod civil.

Pentru a stabili cine are calitate procesuală activă în cauză, instanţa a apreciat că trebuie să se identifice cine era proprietarul autovehiculului la momentul producerii faptei ilicite, analiză ce se va realiza tot prin prisma prevederilor din Vechiul Cod civil, în temeiul art. art. 6 alin.2 din Noul Cod civil.

În acesr sens s-a observat că în cererea introductivă, reclamantul a arătat că în luna octombrie 2009, in calitate de proprietar al autovehiculului înmatriculat sub nr......., a convenit cu numita ..........vânzarea către aceasta a bunului menţionat mai sus, cumpărătoarea achitandu-i o parte din preţul convenit, urmând ca in termen de 6 luni de zile sa se încheie, in mod legal, contractul de vânzare cumpărare, dupa achitarea întregului pret. Din acel moment, posesia bunului a fost transferata către cumpărătoare.

Fiind audiat în calitate de martor, ...........a declarat că, în toamna anului 2009, a intenţionat să cumpere acest autoturism, reclamantul solicitându-i suma de 5000 de Euro, din care a plătit cu titlu de arvună suma de 1500 Euro, astfel cum a răspuns reclamantul la întrebarea nr.1 din interogatoriu (fila nr.62 dosar), arvună ce nu a fost restituită cumpărătoarei până în prezent.

Astfel cum rezultă din prevederile art. 1295 din Vechiul Cod civil, vinderea este perfectă între părţi şi proprietatea este de drept strămutată la cumpărător, în privinţa vânzătorului, îndată ce părţile s-au învoit asupra lucrului şi asupra preţului, deşi lucrul încă nu se va fi predat şi preţul încă nu se va fi numărat.

În cazul vânzării unui autovehicul, Judecătoria a reţinut că vânzarea este un contract consensual, care se încheie prin simplul acord de voinţă al părţilor, fără îndeplinirea vreunei formalităţi şi fără remiterea lucrului vândut şi a preţului în momentul încheierii contractului. Radierea şi înmatricularea în circulaţie a autovehiculelor de către organele de poliţie şi financiare se realizează ( în condiţiile prevăzute de HG nr.610/1992 privind cartea de identitate a vehiculului şi Instrucţiunile ministerului de interne, finanţelor şi transporturilor nr.290/2802/1189 de aplicare a HG nr.610/1992) pe baza contractului tip de vânzare-cumpărare încheiat la organele de poliţie, formalităţi ce nu afectează validitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părţi printr-un înscris sub semnătură privată.

În lumina prevederilor legale anterior redate, având în vedere că părţile au stabilit preţul – 5000 Euro, autoturismul marca Ford cu numărul de înmatriculare.........., plătindu-se o arvună de 1500 Euro şi predându-se bunul către cumpărătoare, instanţa a reţinut că între reclamant şi ..........s-a încheiat în mod valabil un contract de vânzare-cumpărare în octombrie 2009. Prin urmare, la data de 25.12.2009, reclamantul ...........nu mai avea calitatea de proprietar al autoturismului înmatriculat sub nr........., dreptul de proprietate fiind transferat către martora..........., chiar dacă preţul nu fusese plătit în întregime şi chiar dacă părţile contractante nu efectuaseră formalităţile de radiere-înmatriculare.

Neavând calitatea de proprietar al autoturismului la data producerii faptei ilicite şi, prin urmare, în patrimoniul său neproducându-se nicio pagubă, reclamantul nu are calitate procesuală activă în cauza prezentă.

Impotriva sentintei a declarat recurs reclamantul, care a criticat solutia primei instante,  pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând ca, în baza art. în baza art. 312, al. 5, C.P.C. raportat la art. 312, al. 3, teza a Il-a, C.P.C., art. 304 pct. 5 şi 9 şi art. 304 indice 1 C.P.C., sa se admita recursul, să se dispuna casarea hotărârii recurate, cu trimiterea cauzei primei instanţe, spre a se pronunţa pe fond.

Prin decizia civilă nr. 1524/04.09.2013 Tribunalul Buzău a respins recursul ca nefondat.

Tribunalul a apreciat ca sunt neintemeiate criticile aduse de recurent hotararii primei instante, motivat de faptul ca, asa cum rezultă din prevederile art. 1295 din Vechiul Cod civil, vinderea este perfectă între părţi şi proprietatea este de drept strămutată la cumpărător, în privinţa vânzătorului, îndată ce părţile s-au învoit asupra lucrului şi asupra preţului, deşi lucrul încă nu se va fi predat şi preţul încă nu se va fi numărat.

În speta, în luna octombrie 2009, in calitate de proprietar al autovehiculului înmatriculat sub nr......., a convenit cu numita ........vânzarea către aceasta a bunului menţionat mai sus, aceasta achitandu-i o parte din preţul convenit, respectiv suma de 1500 euro, urmând ca in termen de 6 luni de zile sa încheie, in mod legal, contractul de vânzare cumpărare, dupa achitarea întregului pret de 5000 euro. Din acel moment, posesia bunului a fost transferata către cumpărătoare.

A apreciat instanţa de recurs că vanzarea cumpararea unui autovehicul, asa cum s-a retinut in mod corect si de catre instanta de fond, este un contract consensual, care se încheie prin simplul acord de voinţă al părţilor, fără îndeplinirea vreunei formalităţi şi fără remiterea lucrului vândut şi a preţului în momentul încheierii contractului. Radierea şi înmatricularea în circulaţie a autovehiculelor de către organele de poliţie şi financiare se realizează ( în condiţiile prevăzute de HG nr.610/1992 privind cartea de identitate a vehiculului şi Instrucţiunile ministerului de interne, finanţelor şi transporturilor nr.290/2802/1189 de aplicare a HG nr.610/1992) pe baza contractului tip de vânzare-cumpărare încheiat la organele de poliţie, formalităţi ce nu afectează validitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părţi printr-un înscris sub semnătură privată.

În speta, tribunalul a observat ca partile s-au inteles cu privire la pretul vanzarii – 5000 euro, cu privire la bunul vandut - autoturismul marca Ford cu numărul de înmatriculare........, plătindu-se o arvună de 1500 Euro şi predându-se bunul către cumpărătoare.

In aceasta situatie, vinderea este perfecta, iar proprietatea bunului a fost in mod legal transmisa cumparatoarei ..........în luna octombrie 2009.

Prin urmare, la data de 25.12.2009, reclamantul recurent .........nu mai avea calitatea de proprietar al autoturismului înmatriculat sub nr.........., dreptul de proprietate fiind transferat către martora............., chiar dacă preţul nu fusese plătit în întregime şi chiar dacă părţile contractante nu efectuaseră formalităţile de radiere-înmatriculare.

Aşa fiind, faţă de considerentele reţinute mai sus, întrucât în speţă nu subzistă motive de casare ori modificare prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, în contextul analizării sentinţei recurate inclusiv sub aspectul temeiniciei, în baza art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul a concluzionat în sensul caracterului nefondat al recursului pe care,  în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, l-a respins.

Împotriva deciziei civile nr. ..../2013 pronunţată de Tribunalul Buzău a formulat contestaţie în anulare reclamantul recurent ..........invocând prev. art.318 al.1 teza I considerând că dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.

A solicitat admiterea contestaţiei, anularea deciziei , urmând a fi fixat termen pentru judecarea recursului.

A susţinut că la judecarea recursului instanţa nu a observat actele de proprietate,  toate pe numele său, depuse la dosarul cauzei din care rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că acesta este proprietarul autoturismului marca Ford cu nr. de înmatriculare............

Nu pot fi ignorate actele sale de proprietate  şi nu i se putea încălca dreptul de proprietate asupra acestui autovehicul cu toate atributele sale , iar în calitatea acestuia de proprietar avea dreptul să formuleze cereri pentru protejarea acestui drept , aşa cum este şi cerea prin care a solicitat despăgubiri de la cel care a produs un prejudiciu asupra bunului său.

Motivarea instanţei de recurs conform căreia există un contract de vânzare cumpărare concretizat printr-un înscris sub semnătură privată aşa cum se poate oberva la alin.9 din fila 5 a hotărârii atacate nu are corespondent real fiind rezultatul unei erori a instanţei, la dosar neexistând nici un astfel de înscris.

Consideră contestatorul că indiferent de discuţiile pe care le-ar fi purtat pentru o eventuală vânzare a autovehiculului , vânzare care nu s-a realizat, nu poate conduce instanţa la concluzia că nu ar fi proprietarul bunului. În  caz contrar, în urma unei erori a instanţei, ar fi privat de exercitarea în mod liber a dreptului de proprietate aceasta însemnând inclusiv dreptul de a cere despăgubiri pentru prejudiciile care au fost aduse bunului său.

A mai arătat faptul că,prin sentinţa civilă nr. ...../2012 pronunţată în dosarul nr. ......../114/2011 al Tribunalului Buzău a fost admisă cererea pe care a formulat-o în calitate de proprietar al autovehiculului şi s-a dispus restituirea taxei de poluare situaţie în care prin această hotărâre judecătorească i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra autovehiculului.

Astfel, este în faţa a doua hotărâri judecătoreşti prin care prima dintre acestea îi recunoaşte dreptul de proprietate cu toate atributele sale, iar cea de-a doua, respectiv cea atacată în prezenta contestaţie, apreciază că nu este proprietar, fiind evident că soluţia pronunţată este consecinţa unei erori materiale.

În drept , a invocat dispoz. art.318 al.1 Cod proc.civ.

Analizând prezenta contestaţie în anulare prin prisma motivelor invocate, a probelor aflate la dosar şi a prevederilor legale incidente tribunalul reţine următoarele:

Contestatorul  indică drept temei în drept al  prezentei cereri art.318 al.1 teza I Cod procedură civilă , susţinând că hotărârea pronunţată în recurs este rezultatul unei greşeli materiale, instanţa neobservând actele sale de proprietate depuse la dosarul cauzei şi nici faptul că prin sentinţa civilă nr. ..../2012, pronunţată în dosarul nr. ......../114/2011 al Tribunalului Buzău, a fost admisă cererea pe care a formulat-o în calitate de proprietar al autovehiculului şi s-a dispus restituirea taxei de poluare, situaţie în care, prin această hotărâre judecătorească, i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra autovehiculului.

În soluţionarea contestaţiei în anulare tribunalul porneşte de la împrejurarea că această cale de atac este una extraordinară, prin intermediul căreia se tinde la repunerea în discuţie, într-o nouă procedură judiciară, a unor raporturi juridice deja soluţionate printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă, astfel că ea nu poate fi primită decât pentru cazurile şi în situaţiile expres şi limitativ prevăzute de lege. Altfel s-ar ajunge la menţinerea, pe termen nelimitat, a unui conflict între părţi sau între aceştia şi succesori, ceea ce ar afecta grav siguranţa raporturilor juridice civile şi încrederea în sistemul judiciar.

De altfel, în acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în care se reţine în mod constant că dreptul la un proces echitabil, garantat de art 6 al 1 din Convenţie, trebuie interpretat prin prisma principiului preeminenţei dreptului ca şi element al patrimoniului comun al statelor semnatare , principiu enunţat în preambulul Convenţiei, iar unul dintre elementele fundamentale ale principiului preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice care presupune, printre altele, ca soluţiile definitive date de instanţele judecătoreşti să nu mai poată fi, în principiu, rediscutate  ( cauza Brumărescu contra României )-

În aceste condiţii, în speţa de faţă  nu se poate reţine  că hotărârea la a cărei anulare se tinde în actuala procedură judiciară este rezultatul unei greşeli materiale, aşa cum pretinde contestatorul întrucât, îndreptarea acestei greşeli, dacă ea ar exista, nu s-ar putea face decât procedându-se la reevaluarea materialului probator şi la o nouă judecată, fapt ce ar excede dispoziţiilor art.318 alin.1 teza I C.pr.civ.

De aceea, tribunalul apreciază că cele invocate de contestator, adevărate de ar fi,  ar putea constitui greşeli de judecată şi nicidecum simple greşeli materiale.

Motivul de contestaţie în anulare înscris la art. 318 teza l cod procedură civilă şi anume „dezlegarea recursului este rezultatul unei greşeli materiale” are în vedere erori materiale în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului şi care au avut drept consecinţă darea unei soluţii greşite. Textul se referă la acele greşeli pe care le comite instanţa prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale şi care determină soluţia pronunţată. Nu se circumscriu acestei noţiuni, aşa cum este ea avută în vedere de norma legală menţionată, greşelile de judecată cum ar fi erori în aprecierea probelor sau de interpretare a dispoziţiilor legale.

În raport de argumentele instanţei de recurs nu se poate afirma că nu au fost observate actele de proprietate ale contestatorului prin care acesta dovedea că a avut în proprietate maşina în discuţie. Tribunalul, pornind tocmai de la calitatea acestuia de proprietar, a observat că dreptul său a fost ulterior transmis numitei............, în patrimoniul căreia se afla la data avarierii maşinii.

De asemenea, faptul că, prin sentinţa civilă nr. ..../2012 pronunţată în dosarul nr. ......../114/2011 al Tribunalului Buzău a fost admisă cererea pe care a formulat-o contestatorul recurent, în calitate de proprietar al autovehiculului şi s-a dispus restituirea taxei de poluare, nu înseamnă că această hotărâre este în contradicţie cu cea care face obiectul contestaţiei de faţă. Sentinţa civilă nr....../2012 a fost pronunţată prin raportare la momentul plăţii taxei de poluare când, evident, maşina se afla în proprietatea contestatorului, în timp ce decizia a cărei anulare se solicită astăzi se raportează la un moment ulterior, când dreptul a fost transferat către o altă persoană.

Faţă de aceste considerente şi constatând că, ..............nu are deschisă calea de atac a contestaţiei în anulare pentru a-şi valorifica motivele de nemulţumire legate de aprecierea materialului probator şi aplicarea legii de către instanţa de recurs, tribunalul găseşte că prezenta contestaţie în anulare este nefondată, motiv pentru care o va respinge.

Domenii speta

Spete similare