Tentativă

Sentinţă penală 166 din 22.05.2013


Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău  nr. 1242/P/2012 din 06.03.2013 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului B.N., pentru tentativă la săvârşirea infracţiunii de omor, prev. de art. 20 C.pen. raportat la 174 alin 1 C.pen., constând în aceea că, în după-amiaza zilei de 27.08.2011, în jurul orelor 18:00, în timp ce se afla la locuinţa mamei sale B.E.L. din jud. Bacău, a lovit-o de două ori cu un cuţit în zona gâtului pe partea vătămată V.M., cu intenţia de a o ucide, provocându-i leziuni ce au necesitat 6-7 zile de îngrijiri medicale.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul  Bacău la nr. 1622/110/2013 la data de 07.03.2013.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi: inculpatul – fila 10,11,  şi partea civilă V.M. ,fila 9.

În actul de sesizare se reţine că la data de 28.09.2011 numita O.M. din jud. Bacău a sesizat faptul că în după - amiaza zilei de 27.08.2011, în jurul orelor 20:00, fiica sa V.M. în timp ce se afla la locuinţa concubinului ei B.N. din aceiaşi localitate a fost lovită de acesta cu un cuţit în zona gâtului, fapt ce a impus transportarea acesteia de urgenţă a Spitalului jud. Vrancea în vederea acordării primului ajutor.

Probatoriul administrat în cauză a relevat următoarea situaţie de fapt:

De aproximativ 8 ani de zile partea vătămată V.M. trăieşte în concubinaj cu numitul B.N., cei doi locuind efectiv într-un imobil proprietatea mamei acestuia - numita B.E.L. situat în jud. Bacău.

Din relaţia acestora nu au rezultat copii.

Cei doi concubini sunt cunoscuţi în localitatea de domiciliu ca şi consumatori de băuturi alcoolice, iar pe fondul stării de ebrietate aceştia provoacă scandal şi, de multe ori, s-au lovit reciproc. Potrivit declaraţiilor martorelor O.M. şi O.M., învinuitul are un comportament  agresiv faţă de partea vătămată pe care de multe ori a ameninţat-o cu moartea şi a lovit-o.

În după - amiaza zilei de 27.08.2011 partea vătămată se afla cu învinuitul în locuinţa comună şi prepara mâncare la bucătărie. învinuitul era în stare de ebrietate şi la un moment dat, fără un motiv anume, a intrat în conflict verbal cu partea vătămată, insultând-o şi ameninţând-o. Pe fondul stării de ebrietate şi a nervozităţii excesive determinată de i faptul că partea vătămată ar fi refuzat să pregătească mâncare (conform declaraţiilor sale), învinuitul a luat de pe masă un cuţit cu mâner din lemn în lungime de 11 cm şi lama în lungime de 16,5 cm şi a lovit-o pe aceasta de două ori în zona gâtului.

Partea vătămată s-a apărat de agresiunea concubinului ei şi la ţipetele sale în încăperea în care se aflau a venit şi martora B.E.L. şi împreună au reuşit să îl dezarmeze pe învinuit.

După ce a lovit partea vătămată, învinuitul s-a retras în altă încăpere a casei, fără a mai verifica dacă leziunile provocate prin acţiunea sa agresivă erau grave şi necesitau ajutor de urgenţă.

Pentru a opri sângerarea, partea vătămată a folosit un batic pe care l-a înfăşurat în jurul gâtului peste plăgile înjunghiate.

După orele 20:00, partea vătămată a plecat la domiciliul mamei sale - numita O.M. - ce locuieşte în aceiaşi localitate pentru a-i cere ajutor.

La domiciliul mamei sale, a găsit-o şi pe sora ei - numita O.M., căreia i-a povestit cele întâmplate respectiv că în aceiaşi zi, în jurul orelor 18:00, fără nici un motiv întemeiat, concubinul ei „a tăiat-o cu cuţitul în zona claviculei şi a gâtului".

Mama şi sora părţii vătămate au verificat leziunile provocate de învinuit şi au constatat în mod direct că partea vătămată prezenta două tăieturi de cuţit, una în partea dreaptă a claviculei şi alta la gât partea dreaptă, aflate la o distanţă de aproximativ 4-5 cm una de alta, pe verticală.

In  aceiaşi  seară,  după  orele  23:00, partea  vătămată  a  fost  transportată cu maşina proprietatea martorului A.I. la Spitalul mun. Adjud, jud. Vrancea, unde i-au fost acordate primele îngrijiri. Cu toate că medicul de gardă a insistat, partea vătămată a refuzat să fie internată, revenind în aceiaşi noapte la domiciliul mamei sale.

Potrivit declaraţiei martorei O.M., cu ocazia consultului medicul a afirmat că partea vătămată a avut noroc că a scăpat cu viaţă, întrucât una din loviturile de cuţit i-a fost aplicată foarte aproape de carotidă, la 1 cm distanţă şi „să-i mulţumească lui Dumnezeu că s-a născut a doua oară!”

Învinuitul B.N. a aflat de plecarea părţii vătămate de la domiciliul său, a doua zi dimineaţă, când şi-a revenit din starea de ebrietate şi a căutat-o la domiciliul numitei O.M..

Aşa cum rezultă din Registrul de Evidenţă a Urgenţelor Medicale a Spitalului mun. Adjud, partea vătămată s-a prezentat la Secţia Urgenţă a acestei instituţii medicale în noaptea de 27/28.08.2011, ora 00:15, fiind diagnosticată cu două plăgi tăiate superficiale, una de 1 cm laterocervical dreapta şi alta de 1,5 cm supraorbitară dreaptă.

În cauză a fost efectuată o constatare medico - legală pe acte şi persoană de către S.M.L. Bacău, instituţie care a concluzionat că partea vătămată V.M. a prezentat la data de 28.08.2011 două plăgi superficiale una de 1 cm laterocervical dreapta şi alta de 1,5 cm supraorbitară dreaptă, ce s-au putut produce cu corp înţepător - tăios, leziunile nu au pus în primejdie viaţa victimei şi au necesitat 6-7 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

La scurt timp după agresiune, cei doi concubini au reluat convieţuirea, iar după acest moment, partea vătămată a declarat atât în etapa actelor premergătoare, cât şi a urmăririi penale, că nu doreşte ca învinuitul să fie tras la răspundere penală, nu-şi însuşeşte plângerea depusă de către mama sa şi nici nu doreşte să depună plângere împotriva acestuia.

La data de 02.09.2011 organul de urmărire penală a ridicat de la învinuit, cu consimţământul acestuia, cuţitul folosit la săvârşirea infracţiunii ce a fost depus la Camera de Corpuri Delicte a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.

Audiat în cursul urmăririi penale, învinuitul a recunoscut săvârşirea infracţiunii, declarând că, în altercaţia avută cu partea vătămată „a luat cuţitul de pe masă şi a tăiat-o o singură dată în partea dreaptă a gâtului şi văzând că aceasta sângerează a abandonat obiectul tăietor şi a plecat într-o altă încăpere a locuinţei". 

Inculpaul  B.N. – a solicitat instanţei – la primul termen de judecată şi înainte de citirea actului de sesizare al instanţei -  aplicarea procedurii simplificate de judecare a cauzei, solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 320 ind.1 C.pr.pen., în sensul că recunoaşte în întregime fapta imputată,  este de acord, are cunoştinţă de întreg materialul probator acumulat la urmărirea penală, şi pe care şi-l însuşeşte.

Situaţia de fapt, aşa cum a fost reţinută de rechizitoriu, se bazează pe materialul probator acumulat, respectiv:  declaraţiile părţii vătămate, extras din registru UPU a Spitalului mun. Adjud, act de constatare medico-legală, declaraţiile martorilor O.M., B.E.L., O.M., declaraţiile învinuitului B.N.

Aşadar, inculpatul B.N., a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 320 ind.1 c.pr.pen., sens în care instanţa urmează să i se admită solicitarea ,  pe de o parte fiind manifestarea lui  de voinţă liber exprimată şi pe de altă parte având în vedere Decizia nr. 1470/08.11.2011 dată de Curtea Constituţională prin care a fost declarat neconstituţional aliniatul ultim al art. 320 ind. 1 C.pr.pen. şi obligativitatea tuturor instanţelor din ţară de a se supune acestor decizii.

Apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului, a solicitat instanţei, să se constate că inculpatul regretă şi recunoaşte fapta, a optat pentru judecata cauzei în procedura simplificată prevăzută de art. 320 ind. 1 C.pr.pen., că infracţiunea a rămas în stadiul tentativei, stabilirea unei pedepse sub minimul special. Martorul în circumstanţiere a relevat faptul că inculpatul nu are un comportament violent în comunitate, nu are antecedente penale, nu este un beţiv, nu creează probleme vecinilor. A solicitat aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei sau cu executare sub supraveghere. Partea vătămată a declarat că nu doreşte ca inculpatul, concubinul acesteia să fie condamnat. Mai mult aceasta nu şi-a însuşit plângerea în nici un moment procesual.

În faţa organelor de cercetare penală inculpatul B.N. a recunoscut fapta, a colaborat cu organele, şi a declarat că totul a fost o ceartă ce a degenerat şi a căpătat aspect penal.

În drept fapta inculpatului B.N., care în după - amiaza zilei de 27.08.2011, în jurul orelor 18:00, în timp ce se afla la locuinţa mamei sale B.E.L. din jud. Bacău, a lovit-o de două ori cu un cuţit în zona gâtului pe partea vătămată V.M., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor, prev. de art. 20 C.pen. raportat la art 174 alin 1 C.pen., pentru care urmează a fi angajată răspunderea penală.

La individualizarea pedepsei vor fi avute în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C.pen. În privinţa solicitărilor inculpaţilor  de a li se  aplica câte o pedeapsă sub limita minimă prev. de lege, prin reţinerea dispoziţiilor art. 320 ind.1 C.pr.pen. instanţa are în vedere că temeiul juridic indicat nu are caracter obligatoriu, nu se impune orientarea pedepsei spre minimul special pentru a putea fi redusă pedeapsa cu o treime. În schimb instanţa este obligată să nu depăşească maximul redus cu o treime, ca urmare a atitudinii sale de recunoaştere. Astfel, se va aplica inculpatului, pentru  infracţiune o pedeapsă sub limita minimă specială, cu respectarea dispoziţiilor art. 320 ind.1 C.pr.pen.

 Privitor la persoana şi conduita inculpatului  se reţine că  este necăsătorit,  are ca  studii: 7 clase, trăieşte în concubinaj cu partea vătămată, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, fără ocupaţie, fără loc de muncă, a recunoscut şi regretat fapta comisă, fiind în stare de ebrietate. 

 Art. 71 cod penal , astfel cum a fost modificat prin legea nr. 278/2006, prevede că drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. „a-c „se interzic de drept  în cazul condamnării la  pedeapsa închisorii sau a detenţiunii pe viaţă, este de observat că potrivit art. 11 alin. 2 şi art. 20 alin. 2 din Constituţie, tratatele ratificate  de Parlament fac parte din dreptul intern şi au prioritate atunci când privesc drepturile omului şi sunt mai favorabile decât legile interne. Or, interdicţia absolută de a vota, impusă persoanelor condamnate , contravine art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, astfel cum a statuat Curtea Europeană  a Drepturilor Omului prin hotărârea din 30 martie 2004 în cauza Hirst contra Marea Britanie . Indiferent de durata pedepsei şi de natura infracţiunii care a atras-o , nu se justifică  excluderea persoanei condamnate din câmpul persoanelor cu drept de vot, neexistând nici o legătură între interdicţia votului şi scopul pedepsei, acela de a prevenii săvârşirea de noi infracţiuni şi de a asigura reinserţia socială a infractorilor .În consecinţă  inculpatului i se va interzice numai drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 teze 2, lit.”b” cod penal, potrivit art.71 alin.2 C.pen. 

Având în vedere, poziţia sinceră de recunoaştere, aprecierea instanţei că reeducarea sa se poate realiza fără privare de libertate, instanţa consideră că sunt întrunite condiţiile ar.t 86 ind.1, C.pen., motiv pentru care va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Se va atrage atenţia inculpatului, că în cazul încălcării dispoziţiilor articolelor indicate mai sus, în sensul că, în interiorul termenului de încercare va comite o altă infracţiune, consecinţa va fi revocarea acestei suspendări  executării pedepsei sub supraveghere, cu adăugarea prezentei pedepse la pedeapsa  ce i se va aplica pentru noua faptă, cu executare în regim de detenţie.

Se va dispune şi suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi a  pedepsei accesorii prev. de art.64 lit.a, teza a II-a şi lit.b C.pen., potrivit art. 71 alin.5 C.pen.

Supravegherea inculpatului pe durata termenului de încercare va fi exercitată de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău.

Pe durata termenului de încercare, inculpatul va fi obligat să respecte anumite obligaţii, aşa cum sunt ele stipulate de art. 86 ind.3 C.pen.

 II. LATURA CIVILĂ

Partea vătămată V.M. a arătat în faţa instanţei că nu are nici un fel de pretenţii de la inculpat, nici sub aspectul daunelor materiale şi nici morale.

În temeiul art. 118 lit.b c.pen. va dispune confiscarea de la inculpat a cuţitului  folosit la săvârşirea infracţiunii .

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, va  dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul B.N., după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Vom constata că inculpatul a avut apărător desemnat din oficiu.

 Fiind în culpă procesuală, urmează ca inculpatul să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare efectuate de stat, atât pe parcursul urmării penale cât şi în faza de cercetare judecătorească, potrivit art. 191 C.pr.pen.

În temeiul  art. 20 C.pen. cu art.174 C.pen. cu art.320 ind.1 C.pr.pen. , pentru săvârşirea infracţiunii de „tentativă de omor”, condamnă pe inculpatul  B.N., la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare  şi  2 (doi)  ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a, teza II-a şi lit.b C.pen.

În temeiul art.71 alin.2 C.pen. aplică inculpatului B.N.  pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a, teza a II-a şi lit.b C.pen.

În temeiul art. 86 ind.1 C.pen. dispune suspendarea sub supravegherea executării pedepsei principale.

În temeiul art. 86 ind.2 C.pen. stabileşte termen de încercare de 6 (şase) ani calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 359C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În temeiul art. 71 alin.5 C.pen. dispune suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

Dispune încredinţarea supravegherii inculpatului B.N. pe durata termenului de încercare, Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău  şi obligă inculpatul să se supună măsurilor prevăzute de art. 86 ind.3 alin.1 C.pen. şi anume:

-să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău;

- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

-să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

-să comunice informaţii cu privire la mijloacele de existenţă.

În temeiul art.14, 346 C.pr.pen. art.1357 C.civ. , ia act că partea vătămată V.M.,  nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În temeiul art. 118 lit.b c.pen. confiscă de la inculpat  cuţitul folosit la săvârşirea infracţiunii.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul B.N., după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Constată că inculpatul a avut apărător desemnat din oficiu.

În temeiul art. 191 alin.1 C.pr.pen. obligă pe inculpat la plata  sumei de 700 lei către stat cu tilu de cheltuili judiciare, sumă în care s-a inclus şi cheltuielile judiciare de 364 RON efectuate pe parcursul urmăririi penale,