Evaziune fiscală

Sentinţă penală 283 din 08.11.2012


Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău nr. 8207/P/2010 din 22.03.2012 s-a dispus  punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată în stare de libertate  a inc. I.A. – sub aspectul infracţiunilor de deţinere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile supuse marcării şi evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 296/1 alin. 1 lit. l din lg. nr. 571/2003 şi art. 9 alin. 1 lit. a din Lg. 241/2005 totul cu aplicarea art. 33 lit. a cod penal.

 În actul de sesizare se reţine că în data de 09.10.2010, deţinea ilegal cantitatea de 4530 pachete de ţigări, respectiv 90.600 ţigarete, cu timbru de Republica Moldova, fără a putea prezenta documente de provenienţă, după ce în ce în data de 06.10.2010, la trecerea prin punctul de frontieră Oancea, s-a sustras de la plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat prin ascunderea sursei impozabile, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 41.767 lei, nerecuperat.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Bacău la nr. 1991/110/2012 la data de 06.04.2012. 

Până la citirea actului de sesizare, la data de 06.09.2012  (chiar pe parcursul urmăririi penale, fila 10-12) s-a constituit parte civilă în cauză, Direcţia Regională pentru  Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi solicitând de la inculpat 41.8767RON reprezentând  prejudiciu adus bugetului de stat  (contravaloare taxe vamale şi fiscale), la care se adaugă dobânzile şi penalităţile prev. de Codul de Procedură fiscală, calculate de la data săvârşirii faptei până la data plăţii. 

Inculpatul  I.A.,  legal citat, prin scrisoare recomandată, la domiciliul acestuia, în Republica Moldova, nu s-a prezentat în faţa 

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

I. LATURA PENALĂ

1. În fapt :

În data de 09.10.2010, lucrătorii de poliţie din cadrul IPJ Bacău - Serviciul de Investigare a Fraudelor, au fost sesizaţi despre faptul că din mun. Bacău, lucrători din cadrul Biroului Rutier, l-au oprit oprit în trafic pe cetăţeanul moldovean I.A., care conducea autoutilitara, iar la controlul sumar al autoturismului, au fost depistate mai multe pachete de ţigări, motiv pentru care acesta a fost condus la sediul Direcţiei Judeţene pentru Accize si Operaţiuni Vamale Bacău.

Din procesul-verbal încheiat de organele de cercetare penală din cadrul SIF şi inspectorii vamali din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize si Operaţiuni Vamale Bacău, reiese ca autoturismul identificat mai sus, aparţine cetăţeanului moldovean T.A. si era folosit de inc. I.A. în baza unui contract de comodat. In interiorul autoturismului, în pereţii laterali, frontal superior, în portiera, în spaţiul folosit ca şi portbagaj, precum şi în interiorul cabinei de transport persoane, erau disimulate în tapiţeria tavanului, a pereţilor laterali stânga şi în partea din spate a scaunului din dreapta faţă, un număr de 4530 pachete de ţigări marca Winston Blue Super Slims, ce aveau aplicate timbre de Republica Moldova, pentru care inculpatul nu a putut prezenta acte de provenienţă.

Cantitatea de 4530 pachete de ţigări a fost predata Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bacău, în custodia căreia se află şi în prezent, fiind indisponibilizate in baza adeverinţei de reţinere nr. 28C seria G nr.0055679. De asemenea, autoturismul, a fost sigilat şi lăsat în custodia Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bacău.

Din cercetări nu s-a putut stabili sursa de aprovizionare sau provenienţa ţigărilor, inculpatul declarând că, in data de 03.10 2010. aflându-se pe teritoriul Republicii Moldova, a lăsat maşina unei persoane, pentru ca aceasta să încarce mai multe pachete de ţigări. Inculpatul urma să transporte bunurile în România, respectiv în Bucureşti, pentru a le preda unei persoane despre care nu poate oferi date de identificare.

In data de 06.10.2010, inculpatul a intrat în România prin vama Oancea, s-a deplasat apoi  la Iaşi, iar in ziua de 09.10.2010, când se îndrepta către Bucureşti, a fost oprit în trafic.

In schimbul acestui serviciu, inculpatul a declarat că a primit suma de 300 euro, declarând totodată ca ştia că transporta ţigări, însă nu avea cunoştinţă că astfel de fapte sunt prevăzute de legea penală.

Apărarea inculpatului nu poate fi reţinută, intenţia cu care a acţionat fiind demonstrată pe o parte de ascunderea ţigărilor, iar pe de alta parte de refuzul de a da relaţii despre persoanele care ar mai fi implicate în această operaţiune, despre una dintre acestea declarând o dată ce se numeşte V., altă dată V.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat prin săvârşirea faptei, a fost calculat de Autoritate Naţionala a Vămilor - Direcţia Regionala pentru Accize si Operaţiuni Vamale Iaşi, la suma d 41.767 lei, reprezentând taxele vamale, acciza si TVA, sumă cu care DRAOV Iaşi se constituie parte civilă în cauză.

Situaţia de fapt rezultă din probatoriul administrat la urmărirea penală; proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante si planşe foto,  adrese ale Direcţiei Regionale pentru Accize si Operaţiuni Vamale Iaşi, proces-verbal de indisponibilizare, copie paşaport cu viza de intrare in tara in data de 06.10.2010,  declaraţii înv. I.A..

 Inculpatul a fost trimis în judecată în stare de libertate, fiind reţinut pentru o singură zi, în data de 09.10.2010 ora 15,30 – 10.10.2010 ora 15,30.

2 În drept: Faptele inculpatului I.A., care în data de 09.10.2010, deţinea ilegal cantitate de 4530 pachete de ţigări, respectiv 90.600 ţigarete, cu timbru de Republica Moldova, fără a putea prezenta documente de provenienţă, după ce în data de 06.10.2010, la trecerea prin punctul de frontieră Oancea, s-a sustras de la plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat prin ascunderea sursei impozabile, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de evaziune fiscală şi deţinere de produse accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcat necorespunzator ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 ţigarete, fapte prev. si ped. de art. alin.1 lit. a din Legea 241/2005, art.2961 alin.1 lit.l din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal modificata prin OUG 54/2010, cu aplicarea art.33 lit.a Cp. pentru care urmează a fi angajată răspunderea penală.

La individualizarea pedepsei vor fi avute în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C.pen.

Privitor la persoana şi conduita inculpatului se reţine că are ca studii 11 clase, nu are ocupaţie,  nu are antecedente penale. 

Art. 71 cod penal, astfel cum a fost modificat prin legea nr. 278/2006, prevede că drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. „a-c „se interzic de drept  în cazul condamnării la  pedeapsa închisorii sau a detenţiunii pe viaţă, este de observat că potrivit art. 11 alin. 2 şi art. 20 alin. 2 din Constituţie, tratatele ratificate  de Parlament fac parte din dreptul intern şi au prioritate atunci când privesc drepturile omului şi sunt mai favorabile decât legile interne. Or, interdicţia absolută de a vota, impusă persoanelor condamnate , contravine art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, astfel cum a statuat Curtea Europeană  a Drepturilor Omului prin hotărârea din 30 martie 2004 în cauza Hirst contra Marea Britanie . Indiferent de durata pedepsei şi de natura infracţiunii care a atras-o, nu se justifică  excluderea persoanei condamnate din câmpul persoanelor cu drept de vot, neexistând nici o legătură între interdicţia votului şi scopul pedepsei, acela de a prevenii săvârşirea de noi infracţiuni şi de a asigura reinserţia socială a infractorilor. În consecinţă  inculpatului  i se va  interzice numai drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 teze 2, lit.”b” cod penal, potrivit art.71 alin.2 C.pen. 

De asemenea,  fiind obligatorie, se va aplica  inculpatului  şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, potrivit art. 64 lit. a teza a II-a , lit. b C.pen.

Având în vedere lipsa antecedentelor penale, poziţia sinceră de recunoaştere, aprecierea instanţei că reeducarea sa se poate realiza fără privare de libertate, instanţa consideră că sunt întrunite condiţiile ar.t 81, 82 C.pen., motiv pentru care va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Se va atrage atenţia inculpatului, că în cazul încălcării dispoziţiilor articolelor indicate mai sus, în sensul că, în interiorul termenului de încercare va comite o altă infracţiune, consecinţa va fi revocarea acestei suspendări condiţionate, cu adăugarea prezentei pedepse la pedeapsa  ce i se va aplica pentru noua faptă, cu executare în regim de detenţie.

Se va dispune şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei accesorii prev. de art.64 lit.a, teza a II-a şi lit.b C.pen.

II. LATURA CIVILĂ

Reţinem că pe parcursul urmării penale,  Ministerul Finanţelor Publice – Autoritatea  Naţională a Vămilor – Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi  s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând ca inculpatul I.A. să plătească sumei de 41.767  lei  cu titlu de despăgubiri civile (filele 10-12 dosar urmărire penală).

Constând întrunite condiţiile generale şi speciale ale răspunderii civile delictuale, instanţa urmează să admită acţiunea civilă formulată şi să oblige inculpatul la acoperirea prejudiciului produs părţii civile prin acţiunea sa ilicită.

Drept urmare, în temeiul art.14, 346 C.pr.pen. art.1357 C.civ. va  admite  acţiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice – Autoritatea  Naţională a Vămilor – Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi şi va obliga pe inculpatul I.A. la plata sumei de 41.767  lei către partea civilă cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art.88 C.pen. se va deduce din pedeapsa aplicată perioada executată deja prin reţinere  , din data de 09.10.2010 ora 15,30 – 10.10.2010 ora 15,30.

Pentru recuperarea prejudiciului produs, se va dispune, în temeiul art. 118 lit.f C.pen cu art. 118 ind.1 lit.q C.pen.,  confiscarea de la inculpat a cantităţii de 4530 pachete de ţigarete (respectiv 90.600 ţigarete) marca WINSTON Blu, superslim, aflate în custodia Direcţiei  Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale  Bacău.

În privinţa autoturismului ce a fost lăsat în custodia custodia Direcţiei  Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale  Bacău, instanţa urmează a dispune restituirea lui, întrucât acest autovehicul nu este proprietatea inculpatului. Autoturismul (autocamion)  are ca proprietar pe cetăţeanul moldovean Ţ.A., în baza unui contract de comodat, dovedit prin actele ataşate dosarului de urmărire penală – filele 19-26.

Atâta vreme cât nu s-a dovedit că proprietarul autoturismului nu a avut cunoştinţă de scopul pentru care a fost folosit autoturismul său, potrivit doctrinei şi jurisprudenţei, nu se poate dispune confiscarea unui bun al altuia, în lipsa unui acord comun, a cunoaşterii de către proprietar a scopului folosirii autoturismului său.

Pentru aceste considerente va dispune restituirea autoturismului  (autocamion)  lăsată în  custodia Direcţiei  Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale  Bacău.

Se va dispune, în baza art. 13 alin.1 din Legea nr. 241/2005, ca la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri să se comunice Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, o copie a dispozitivului prezentei hotărâri judecătoreşti definitive.

Vom constata că inculpatul a avut apărător desemnat din oficiu.

În temeiul art.191 alin.1, 2 C.pr.pen. va obliga pe inculpatul  I.A. la plata sumei de 700 RON către stat, (cu titlu de cheltuieli judiciare, sumă în care s-au inclus cheltuielile judiciare efectuate la urmărirea penală în valoare de 300 lei, precum şi onorariul pentru asistenţa juridică din oficiu.

În temeiul art. 9 alin.1 lit.a din Legea nr. 241/2005,  pentru săvârşirea infracţiunii de “evaziune fiscală”, condamnă pe inculpatul I.A., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare şi  2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a, teza a II-a , b C.pen.

În temeiul art. 296  ind.1 lit.l din Legea nr. 571/2003 pentru săvârşirea infracţiunii de “deţinere  în afara anterpozitului fiscal de produse accizabile supuse marcării”,  condamnă pe acelaşi inculpat, la pedeapsa de 1 (un) an  închisoare.

În temeiul art. 33 lit.a C.pen. cu art. 34 lit.b C.pen. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare şi 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a, teza a II-a , b  C.pen.

În temeiul art.71 alin.2 C.pen. aplică I.A.  pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a, teza a II-a şi lit.b C.pen.

În temeiul art. 81, 82 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 (doi) ani închisoare pe durata termenului de încercare de patru ani calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului I.A. asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen.

În temeiul art. 71 alin.5 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei accesorii.

În baza art. 88 C.pen. deduce din pedeapsa de executat, perioada reţinerii de 24 de ore din data de 09.10.2010 ora 15,30 – 10.10.2010 ora 15,30.

În temeiul art.14, 346 C.pr.pen. art.1357 C.civ. admite  acţiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice – Autoritatea  Naţională a Vămilor – Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi şi în consecinţă obligă pe inculpatul I.A. la plata sumei de 41.767  lei către partea civilă cu titlu de despăgubiri civile.

În temeiul art. 118 lit.f C.pen cu art. 118 ind.1 lit.q C.pen. dispune confiscarea de la inculpat a cantităţii de 4530 pachete de ţigarete (respectiv 90.600 ţigarete) marca WINSTON Blu, superslim, aflate în custodia Direcţiei  Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale  Bacău.

Dispune restituirea autoturismului  (autocamion) lăsată în  custodia Direcţiei  Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale  Bacău.

În baza art. 13 alin.1 din Legea nr. 241/2005 dispune ca la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri să se comunice Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, o copie a dispozitivului prezentei hotărâri judecătoreşti definitive.

Constată că inculpatul a avut apărător desemnat din oficiu.