Răspundere materială. Condiţii.

Sentinţă civilă 1329/F/2011 din 24.11.2011


Răspundere materială. Condiţii.

 Ultimul inventar fiind efectuat cu nerespectarea dispoziţiile legale privind efectuarea inventarului, rezultatul acestuia nu poate constitui temei al angajării răspunderii disciplinare.

(Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. civ., sent. nr. 1329/F/8 iunie 2011, nepublicată)

 Prin acţiunea înregistrată, ulterior precizată, în şedinţa publică din 4 mai 2011 reclamanta CM a chemat în judecată pe pârâta SC „O” SA Floreşti, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa: să anuleze decizia de concediere disciplinară din 26.11.2010, ca nelegală şi netemeinică; să oblige pârâta să-i plătească despăgubiri pentru perioada cuprinsă între data desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, 26.11.2010 şi data rămânerii irevocabile a sentinţei; să oblige pârâta să-i plătească drepturile restante reprezentând diferenţa de salariu pentru luna septembrie şi drepturile cuvenite pentru luna octombrie şi noiembrie până la data de 26.11.2010; să oblige pârâta să plătească contribuţiile sociale datorate atât pentru drepturile restante cât şi cele aferente despăgubirilor ce se vor acorda pentru perioada cuprinsă între data desfacerii contractului individual de muncă, 26.11.2011 şi data rămânerii irevocabile a sentinţei; să oblige pârâta să-i plătească suma de 5000 lei, cu titlu de daune morale pentru concedierea nelegală.

Analizând actele şi lucrările dosarului tribunalul reţine următoarele:

Reclamanta a fost angajata pârâtei începând cu data de 131631/10.03.2010, iniţial pe perioadă determină, de o lună, până la 09.04.2010 şi, prin actul adiţional la acest contract, din 09.04.2010 pe perioadă nedeterminată, pe postul de lucrător comercial pentru comercializarea produselor alimentare şi nealimentare  din gestiunea comună a Magazinului Oncos 37 din Bistriţa, cu un salariu lunar de bază brut de 756 lei, atribuţiile postului fiind prevăzute în fişa postului, semnată de reclamantă, iar din 01.04.2010 a fost numită şefă de magazin.

Referitor la  cererile având obiect anularea deciziei de sancţionare disciplinară şi plata de despăgubiri.

Prin decizia nr. 5206/26.11.2010, s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă  începând cu data de 26.11.2010, conform art. 61 litera „a” din Codul muncii, reţinându-se în motivarea acesteia că reclamanta nu şi-a îndeplinit cu conştiinciozitate atribuţiile de serviciu  prevăzute atât în contractului individual de muncă cât şi în fişa postului, prin faptul că, împreună cu colegele de serviciu, au gestionat fraudulos gestiunea comună a magazinului în care şi-au desfăşurat activitatea astfel că, la ultimele inventare, minusul a fost de peste 4.000, 00 ron. Totodată, în cuprinsul deciziei, se menţionează că,  prin nota explicativă luată salariatei, aceasta menţionează că este conştientă că a participat la o gestionarea comună a magazinului în care şi-a desfăşurat activitatea dar  pentru minusul existent nu se consideră vinovată cu nimic, fiind făcută referire în motivarea decizie şi la procesul verbal  nr. 5188/25.11.2010 şi faptul că decizia poate fi contestată la Tribunalul Cluj.

Dispoziţiile art.61 litera „a” reglementează desfacerea contractului individual de muncă cu titlu de sancţiune disciplinară astfel că decizia de concediere trebuie să îndeplinească exigenţele prevăzute de art. 263-268 din Codul muncii, respectiv să fie emisă doar după efectuarea cercetării disciplinare prealabile, sub sancţiunea nulităţii  şi, tot sub sancţiunea nulităţii, trebuie să cuprinsă toate menţiunile indicate la alineatul 2 al art.228 Codul muncii.

Reclamanta invocă nulitatea decizie de sancţionare, susţinând că aceasta a fost emisă fără  efectuarea cercetării disciplinare prealabile respectiv că nu a fost convocată la o astfel de cercetare şi că, din punct de vedere formal decizia este nulă pentru că nu s-au indicat ce prevederi din fişa postului au fost încălcate, nu se indică motivele pentru care au fost înlăturate apărările sale şi, deşi, în decizie, se face vorbire de procesul verbal nr. 5188/25.11.2010, acesta nu i-a fost comunicat invocând totodată şi faptul  că instanţa este greşit indicată.

Tribunalul reţine că decizia de sancţionare disciplinară a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor art. 267  din Codul muncii, fiind emisă după efectuare a cercetării disciplinare prealabile a reclamantei, care a fost convocată în data de 24.11.2010 pentru data de 25.11.2010, dată la care reclamanta s-a prezentat la sediul pârâtei, nu a solicitat termen pentru pregătirea apărării şi a dat nota explicativă, prin care nu a recunoscut fapta şi a declarat expres că a avut cunoştinţă de faptul că a participat la o gestiune colectivă împreună cu încă două salariate.

Prin urmare nu se poate susţine că cercetarea disciplinară nu s-a efectuat cu respectarea dispoziţiilor art. 267  din Codul muncii.

De asemenea,  decizia conţine toate menţiunile prevăzute de art. 268 din Codul muncii sub sancţiunea nulităţii, fiind descrisă fapta (lipsa din gestiunea colectivă), fiind indicate prevederile care au fost încălcate, respectiv cele din  fişa postului şi din contractul individual de muncă iar faptul că  nu au fost indicate punctual  aceste prevederi nu constituie motiv de nulitate, cât timp în cele două acte invocate sunt descrise obligaţiile reclamantei a căror  nerespectare ar fi dus la crea de  minus în gestiune .

De asemenea, se face referire şi la apărările reclamantei, iar faptul că instanţa a fost greşit indicată nu determină nulitatea deciziei, fiind sancţionată cu nulitatea doar neindicarea instanţei or, în decizie se indică Tribunalul Cluj, instanţă apreciată de pârâtă ca fiind instanţa competentă, reclamanta nefiind prejudiciată prin indicarea acestei instanţe, cât timp o eventuală contestaţie adresată Tribunalul Cluj nu ar fi fost respinsă, ci cel mult s-ar fi declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului BN.

În schimb decizia de sancţionare disciplinară este netemeinică, întrucât pârâta nu a probat că reclamanta a săvârşit abaterea disciplinară reţinută în sarcina ei, respectiv crearea de minus în gestiune.

Pentru a concluziona astfel tribunalul reţine că ultima inventariere a gestiunii de la magazinul 37 din Bistriţa a avut loc la data de 26.10.2010 şi s-a referit la perioada 12.10.2010-26.10.2010, aşa cum rezultă din singurul act depus la dosar de pârâtă referitor la această inventariere, procesul verbal, nedatat şi neînregistrat, întocmit la data de 2 noiembrie 2010.

Potrivit acestui proces verbal lipsa în gestiune ar fi de 2.017,74 lei, în timp ce în  decizia  de sancţionare se face referire la un minus de peste 4000 lei.

Deşi tribunalul a solicitat pârâtei  comunicarea tuturor actelor întocmite cu ocazia efectuării inventarului din 26 octombrie 2010, precum şi a evidenţelor contabile pentru ca instanţa să poată verifica dacă într-adevăr reclamanta a comis abaterea disciplinară, pârâta nu a depus aceste acte la dosar deşi sarcina probaţiunii îi incumbă, conform art. 287 din Codul muncii.

Astfel,  se reţine că inventarierea trebuie să se efectueze potrivit dispoziţiilor  cuprinse în Ordinul nr.2861/2009, care la punctul 8 prevede măsurile organizatorice prealabile iar la pct.18 prevede că, în timpul inventarierii toate bunurile care se inventariază se înscriu în listele de inventariere.

Conform pct. 33, pe ultima filă a listei de inventariere gestionarul trebuie să menţioneze dacă toate bunurile au fost inventariate şi consemnate în listele de inventariere în prezenţa sa şi, de asemenea, acesta menţionează dacă are obiecţii. Listele de inventariere se semnează pe fiecare filă atât de către comisia de inventariere cât şi de gestionar. În cazul gestiunilor colective, cum este şi  cazul de faţă, listele de inventariere se semnează de către toţi gestionarii.

Rezultatele inventarierii se stabilesc prin compararea datelor constatate faptic şi înscrise în listele de inventariere cu cele din evidenţa tehnico operativă (fişe de magazie) şi din contabilitate (pct. 35) şi potrivit pct. 42 se consemnează într-un proces verbal care trebuie să cuprindă  inclusiv decizia de numire a comisiei de inventariere şi pe lângă concluziile comisie de inventariere trebuie să conţină şi propunerile acesteia cu privire la cauzele plusurilor şi a lipsurilor constatate şi persoanele vinovate, precum şi propuneri de măsuri în legătură cu acestea şi se prezintă în termen de 7 zile lucrătoare administratorului sau persoanei  responsabile  cu gestiunea entităţii care trebuie să decidă asupra  soluţionării propunerilor făcute, cu respectarea dispoziţiilor legale.

Rezultatele inventarierii se înregistrează în  evidenţa tehnico operativă şi în contabilitate.

În speţă, pârâta a efectuat inventarierea fără respectarea exigenţelor prevăzute în acest act normativ, nu au fost întocmite liste de inventarierea care să fie semnate pe fiecare filă de  cele trei gestionare, tribunalul nu a putut verifica dacă cele menţionate în procesul verbal din 2 noiembrie 2010 sunt reale, respectiv care a fost soldul faptic, soldul scriptic pentru a statua dacă reclamanta a săvârşit abaterea disciplinară reţinută în sarcina ei.

Pe de altă parte, trecând peste faptul că procesul verbal de inventariere nu are număr de înregistrate, că menţiunile din acesta nu sunt complete, că cele consemnate în el nu pot fi verificate, minusul menţionat în acest proces verbal nu  este identic cu cel reţinut în decizia de sancţionare disciplinară.

Prin urmare, ultimul inventar fiind efectuat cu nerespectarea dispoziţiile legale privind efectuarea inventarului, rezultatul acestuia nu poate constitui temei al angajării răspunderii disciplinare. Aşa fiind, tribunalul reţine că pârâta nu a probat faptul că reclamanta a săvârşit abaterea disciplinară reţinută în sarcina ei, motiv pentru care, în temeiul art. 78 din Codul muncii, va dispune anularea deciziei nr. 5206/26.11.2010, emisă de pârâtă, ca fiind netemeinică. Cum, urmare a anulării acestei decizii, reclamanta nu a solicitat  reintegrarea  ci doar plata de despăgubiri, potrivit art. 78 din Codul muncii va obliga pârâta să plătească  despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta pentru perioada cuprinsă între data desfacerii contractului individual de muncă, 26.11.2010 şi data rămânerii irevocabile  a prezentei hotărâri, întrucât la această ultimă dată contractul individual de muncă al reclamantei va înceta de drept, potrivit alin. 3 al art. 78 din Codul muncii introdus de Legea nr. 40/2011.

Referitor la cererea având obiect plata unor drepturilor băneşti pentru perioada anterioară desfacerii contractului individual de muncă

Tribunalul reţine că reclamanta a recunoscut primirea sumei de 250 lei, avans pentru luna septembrie 2010 şi că pârâta nu a probat că a achitat reclamantei drepturile băneşti reprezentând diferenţa de salariu pentru luna septembrie 2010 şi drepturile băneşti pentru perioada 1 octombrie 2010-26 noiembrie.

Astfel, deşi pârâta susţine că a achitat o parte din aceste drepturi, respectiv că a virat pe cardul reclamantei suma de 394 lei, cu titlu de rest de plată pentru luna septembrie 2010 şi suma de 250 lei cu titlu de avans pentru luna octombrie şi nu a probat că  aceste sume au fost efectiv achitate reclamantei, actul de la fila 52 nefiind însoţit de dovada efectuării viramentelor bancare.

Din pontajele aflate la dosar reiese că în perioada 1 septembrie 2010-26 noiembrie 2010 reclamanta a prestat efectiv activitate în perioada 01.09.2010-03.09.2010; 20.10.2010-25.10.2010; a fost în concediu medical în perioada 06.09.2010-30.09.2010 şi 01.10.2010-19.10.2010; şi a fost în concediu de odihnă în perioada pentru perioada 26.10.2010-17.11.2010  şi  în concediu fără plată din 18.11.2010-26.11. 2010.

În consecinţă este îndreptăţită să beneficieze de drepturile băneşti cuvenite pentru perioada efectiv lucrată (drepturi salariale), pentru perioada în care a fost în concediu medical (indemnizaţie de concediu medical) şi pentru perioada în care a fost în concediu de odihnă (indemnizaţie de concediu) astfel că va fi obligată pârâta să plătească reclamantei drepturile băneşti restante drepturile băneşti restante astfel: diferenţa dintre drepturile băneşti cuvenite  şi suma de 250 lei, pentru luna septembrie 2010; drepturi salariale, pentru perioada 20.10.2010-25.10.2010; indemnizaţie pentru concediu  medical, pentru perioada 01.10.2010-19.10.2010 şi indemnizaţie pentru concediul de odihnă, pentru perioada 26.10.2010-17.11.2010 şi va fi respinsă cererea pentru perioada 18.11.2010-26.11.2010, salariul fiind cuvenit doar în cazul în care munca a fost efectiv prestată nu şi când salariatul a fost în concediu fără plată.

Cum din statele de plată depuse de pârâtă reiese doar faptul reţinerii contribuţiilor sociale nu şi faptul că acestea au fost virate efectiv către bugetul general consolidat tribunalul va obliga pârâta să plătească contribuţiile  sociale aferente drepturilor  băneşti restante precum şi cele aferente  drepturilor băneşti cuvenite pentru perioada cuprinsă între data desfacerii contractului individual de muncă, 26.11.2010 şi data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri.

Referitor la cererea privind plata de daune morale

Întrucât reclamanta nu a probat  că a încercat un prejudiciu moral  urmare a faptului că a fost emisă decizia de sancţionare disciplinară, va fi respinsă ca neîntemeiată cererea având obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 5.000 lei, cu titlu de daune morale.

Faţă de aceste considerente de fapt şi de drept acţiunea reclamantei este întemeiată  doar în parte şi  va fi admisă în parte în sensul că: va fi anulată ca netemeinică, decizia nr. 5206/26.11.2010, emisă de pârâtă, de desfacere a contractului individual de muncă nr. 131631/10.03.2010, conform art. 61 litera „a” din Codul muncii; va fi obligată pârâta să plătească reclamantei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta pentru perioada cuprinsă între data desfacerii contractului individual de muncă, 26.11.2010 şi data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri;va fi obligată pârâta să plătească reclamantei drepturile băneşti restante  astfel: diferenţa dintre drepturile băneşti cuvenite  şi suma de 250 lei, pentru luna septembrie 2010;  drepturi salariale, pentru perioada 20.10.2010-25.10.2010; indemnizaţie pentru concediu  medical, pentru perioada 01.10.2010-19.10.2010 şi  indemnizaţie pentru concediul de odihnă, pentru perioada 26.10.2010-17.11.2010; va fi obligată pârâta să plătească contribuţiile  sociale aferente drepturilor  băneşti restante precum şi cele aferente  drepturilor băneşti cuvenite pentru perioada cuprinsă între data desfacerii contractului individual de muncă, 26.11.2010 şi data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri şi vor fi respinse ca neîntemeiate cererile având obiect: obligarea pârâtei la plata drepturilor băneşti pentru perioada 18.11.2010-26.11.2010  şi la plata sumei de 5.000 lei cu titlu de daune morale.