Revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 4 C.proc.civ.

Decizie 125/R/2010 din 11.03.2011


Revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 4 C.proc.civ.

Având în vedere că soluţia pronunţată în dosarul nr. 103/R/1999 al Judecătoriei Beclean nu s-a bazat pe cele două adrese emise de Comisia locală Lechinţa cu privire la care revizuienţii s-au înscris în fals, tribunalul constată că recursul este nefondat, instanţa de fond apreciind corect că nu sunt îndeplinite condiţiile prev.de art.322 pct.4 Cod procedură civilă, dispoziţii ce se referă la revizuirea unei hotărâri în situaţia în care aceasta s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii.

Trib. Bistriţa-Năsăud, s. civ., dec. nr. 125/R/5 mai 2010, nepublicată

Prin sentinţa civilă nr. 49 din 28 ianuarie 2009 pronunţată de Judecătoria Beclean s-a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire a sentinţei civile nr. 1299/1999 pronunţată de Judecătoria Beclean în dosarul civil nr. 103/R/1999 formulată de revizuenţii CP, SC, CRT, CI, CM, CS în contradictoriu cu Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate Lechinţa şi  Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistriţa-Năsăud.

Împotriva sentinţei au declarat recurs în termen legal revizuienţii.

Examinând sentinţa recurată, prin prisma motivelor de recurs, precum şi din oficiu, în temeiul disp.art.3041 Cod procedură civilă, tribunalul constată că nu există motive de modificare sau casare, având în vedere următoarele considerente:

Prin sentinţa civilă nr. 1299/1999 pronunţată de Judecătoria Beclean, sentinţă a cărei revizuire s-a solicitat de către recurenţi, s-au anulat titlurile de proprietate emise în favoarea defunctei CV cu privire la suprafeţele de 16.170 mp teren şi respectiv de 5 ha 4470 mp, fiind obligată comisia locală să întocmească şi să trimită comisiei judeţene documentaţia în vederea emiterii unui nou titlu de proprietate în favoarea moştenitorilor defuncţilor CS şi CV cu privire la suprafaţa de 4,87 ha teren reconstituite conform adeverinţei nr.125/28 septembrie 1991 emisă de Comisia locală Lechinţa.

Alegerea instanţei de fond a soluţiei de a anula şi cel de-al doilea titlu de proprietate şi nu de a reduce doar suprafaţa reconstituită în favoarea antecesoarei revizuienţilor la cea solicitată de aceasta şi la care era îndreptăţită conform probelor existente în dosarul nr. 103/R/1999 al Judecătoriei Beclean a fost motivată de această instanţă prin prisma disp.art.27 pct.1 din Legea nr. 18/1991 modificată. Astfel, judecătoria a reţinut că punerea în posesie şi eliberarea titlurilor de proprietate nu poate avea loc decât numai după ce s-au făcut în teren delimitările necesare pentru măsurători, stabilirea vecinătăţilor pe temeiul schiţei, amplasamentului stabilit şi întocmirea documentelor constatatoare prealabile. Acolo unde reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechiul amplasament să se aibă în vedere disp.art.27 pct.2 potrivit cărora, cu ocazia măsurătorilor, comisia va lua act de recunoaşterea reciprocă a limitelor proprietăţii de către vecini şi le va consemna în documentaţia pe care o va înainta în vederea titlului de proprietate.

În ceea ce priveşte suprafaţa din intravilanul localităţii Sângeorzu-Nou ce se cuvine moştenitorilor defuncţilor CS şi CV, prima instanţă a avut în vedere hotărârea nr.140/30 august 1991 emisă de Comisia Judeţeană Bistriţa-Năsăud, cu motivarea că din actele dosarului rezultă că aceasta nu a fost contestată de nimeni. Din cuprinsul hotărârii Comisiei Judeţene Bistriţa-Năsăud rezultă că aceasta a constatat că, comisia comunală a stabilit reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa solicitată de 4,87 ha conform registrului agricol şi că la punerea în posesie urmează să se reconstituie vechile amplasamente.

Corect a reţinut instanţa de fond că potrivit art. 322 pct. 4 Cod procedură civilă, revizuirea unei hotărâri rămase definitivă se poate cere in cazul in care aceasta s-a dat in temeiul unui înscris declarat fals in cursul sau in urma judecaţii. Întrucât în cauză, prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean din 26.03.2007 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penala a învinuitului PST pentru infracţiunea de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor si neînceperea urmăririi penale fata de făptuitorii PSTr si MM pentru pretinsele fapte de fals, mărturie mincinoasa si încercarea de a determina mărturia mincinoasa, întrucât prescripţia răspunderii penale (raportat la anul 1998) a împiedicat începerea urmăririi penale si tragerea la răspundere penala a făptuitorului, in lipsa unei astfel de hotărâri, termenul de revizuire curge de la data când partea a luat cunoştinţă de împrejurările pentru care constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penala. Cum revizuenţilor li s-a comunicat rezoluţia prim procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean la data de 6.04.2007, iar cererea de revizuire s-a formulat la data de 7.05.2007, a fost respectat termenul de o lună prevăzut de art. 324 alin. 1 pct. 3 C.pr.civ.

Având în vedere că soluţia pronunţată în dosarul nr. 103/R/1999 al Judecătoriei Beclean nu s-a bazat pe cele două adrese emise de Comisia locală Lechinţa cu privire la care revizuienţii s-au înscris în fals, tribunalul constată că recursul este nefondat, instanţa de fond apreciind corect că nu sunt îndeplinite condiţiile prev.de art.322 pct.4 Cod procedură civilă, dispoziţii ce se referă la revizuirea unei hotărâri în situaţia în care aceasta s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii. Este real că cele două adrese care fac referire la informaţii ce rezultă din alte acte oficiale conţin şi concluziile trase de comisia locală cu privire la suprafaţa din intravilan, însă prima instanţă nu şi-a întemeiat soluţia pe aceste concluzii, nefăcând referire în considerentele sentinţei la conţinutul adreselor invocate de recurenţi.

Hotărârea primei instanţe s-a bazat pe Hotărârea Comisiei Judeţene BN nr. 140/1991 în care s-a stabilit suprafaţa cuvenita moştenitorilor defuncţilor de 4,87 ha teren (hotărâre care  nu a fost contestata şi în care se face menţiunea ca la punerea in posesie urmează sa se reconstituie vechile amplasamente), anexa 3 Sangeorzu Nou pozitia 26, cererea de reconstituire formulata de defuncta CV, precum şi adresa nr. 617180/1999 a Direcţiei Arhivelor Naţionale Istorice Centrale şi înscrierile din registrul agricol.

Raportat la considerentele reţinute mai sus, tribunalul în temeiul disp.art.312 alin.1 teza II Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuienţi.