Plângere contravenţională

Plângere contravenţională

Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul acestei instanţe din data de 17.07.2012, petenta a solicitat, în contradictoriu cu intimata MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII-INSPECTORATUL DE STAT PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER-INSPECTORATUL TERITORIAL 3, anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei şi pe cale de consecinţă exonerarea petentei de la plata contravalorii amenzii; în subsidiar a solicitat înlocuirea amenzii aplicate cu sancţiunea avertismentului.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că în data de 19.03.2012 a fost oprit în trafic în vederea verificării, conducătorul auto I V, ocazie cu care a fost încheiat formularul de control trafic privind timpii de conducere şi odihnă seria LS; ulterior, la mai mult de 3 luni a fost încheiat şi comunicat către aceasta procesul verbal de constatare a contravenţiei.

Sub aspectul termenului de constatare a contravenţiei, petenta a arătat că a fost depăşit termenul de o lună de la data săvârşirii contravenţiei până la aplicarea sancţiunii contravenţionale şi că a fost depăşit acelaşi termen, de la data aplicării amenzii până la comunicarea procesului verbal de constatare a contravenţiei.

În ceea ce priveşte legalitatea procesului verbal contestat, petenta a arătat că formularul de control trafic privind timpii de conducere şi odihnă seria LS nr. nu îndeplineşte condiţiile legale prevăzute de lege în sensul că în cuprinsul acestuia nu există nicio rubrică destinată obiecţiunilor sau menţiunilor prin care persoana sancţionată să-şi poată arăta poziţia faţă de faptele reţinute în sarcina sa, cât şi lipsa unui martor care să ateste existenţa pretinselor încălcări. Sub acelaşi aspect, petenta a arătat că pretinsa contravenţie a fost greşit încadrată în drept, indicându-se un temei de drept greşit şi anume art.8 alin.1 pct. 6 din OG 37/2007, arătând că art.8 din textul susmenţionat nu are alineate, iar prevederile art.8 nu au nicio legătură cu pretinsa faptă reţinută în sarcina petentei.

Petenta a mai arătat că procesul verbal de constatare a contravenţiei este lovit de nulitate şi pentru că nu au fost consemnate obiecţiunile sale şi pentru că nu conţine numele unui martor.

Sub aspectul temeiniciei, petenta a arătat că şoferul oprit în trafic nu s-a aflat în acel week-end în trafic dinaintea momentului opririi, acesta prezentându-se la sediul societăţii la ora 07.30 când a început activitatea, plecând la ora 08.15 de la societate pe ruta M-B-B, neîncălcând astfel timpul legal de odihnă. Sub acelaşi aspect, petenta a mai arătat că şoferul oprit în trafic a fost găsit în regulă cu diagrama  aflată în aparatul tahograf, justificând astfel perioada anterioară datei controlului.

În drept, petenta  a indicat dispoziţiile OG 2/2001 şi OG 37/2007.

În dovedirea acţiunii, petenta a depus, în copie, înscris extras internet fila 6, procesul verbal de constatare a contravenţiei seria, filele 7-8, formular de control trafic privind timpii de conducere şi odihnă seria LS, fila 9.

În apărare, Intimata M T şi I- Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - Inspectoratul Teritorial 3 a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenţionale ca nefondată, nelegală şi menţinerea procesului-verbal de contravenţie ca fiind legal şi temeinic, inclusiv sub aspectul sancţiunii aplicate.

În motivare, intimata a arătat că raportat la prescripţia invocată de către petentă cu privire la întocmirea procesului verbal contestat şi comunicarea acestuia, apare ca neîntemeiată în condiţiile în care procesul verbal de constatare a contravenţiei nu trebuia comunicat în termen de 1 lună de la data întocmirii formularului de control în trafic ci de la data întocmirii procesului verbal contestat în condiţiile în care formularul de control în trafic face parte integrantă din procesul verbal de constatare a contravenţiei şi nu are putere sancţionatorie; mai mult, a arătat că această prescripţie nu ar putea fi invocată pe această cale ci pe calea contestaţiei la executare. 

Pe fondul plângerii, intimata a arătat că la controlul efectuat de către inspectorii ISCTR în data de 19.03.2012, ora 11.50 asupra vehiculului cu numărul de înmatriculare, condus de către conducătorul auto I V, s-a constatat că petenta efectua transporturi fără a deţine la bord şi fără să poată prezenta la momentul şi la locul controlului numărul necesar de diagrame/ înregistrări tahografice pentru 28 de zile anterioare datei controlului, şoferul neputând face dovada activităţilor sale prin vreun alt document care să ateste activitatea şoferului pentru diagramele care lipseau, acesta înaintând la control doar diagrama aferentă datei controlului pentru cursa în desfăşurare, abatere ce constituie contravenţie în conformitate cu dispoziţiile art. 8 alin. 1 pct. 31 din O.G. nr. 37/2007 pentru stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora, în continuare OG 37/2007.

Intimata a mai arătat că toţi operatorii de transport sunt obligaţi să înmâneze o dovadă a activităţii şoferului, la plecarea acestuia în cursă, respectiv tipizatul care se completează cu datele de identificare ale conducătorului auto, tipizat pe care se menţionează dacă acesta a avut o perioadă de odihnă sau o altă situaţie şi reprezintă o dovadă ce vine tocmai în scopul de a justifica lipsa diagramelor la bordul vehiculelor, ori la momentul controlului acest tipizat nu exista la bordul vehiculului controlat.

Sub aspectul înlocuirii sancţiunii amenzii cu sancţiunea avertismentului, intimata a arătat că sancţiunea avertismentului nu se impune în condiţiile în care o faptă ca cea de faţă nu poate fi socotită o faptă de o gravitate redusă.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 115-118 din Codul de procedură civilă, cele ale O.G. nr. 2/2001, cele ale Ordinului 995/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de efectuare a inspecţiilor şi controlului asupra transporturilor rutiere, a activităţilor conexe acestora, Ordinului nr. 1058/2007 pentru aprobarea Normelor privind activitatea de control al respectării perioadelor de conducere, pauzelor şi perioadelor de odihnă ale conducătorilor auto şi al utilizării aparatelor de înregistrare a activităţii acestora, precum şi cele ale O.G. nr. 37/2007 pentru stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora.

În apărare, intimata a solicitat prin întâmpinare administrarea probei cu  înscrisuri, sens în care a depus în copii certificate pentru conformitate cu originalul, proces verbal de constatare a contravenţiei, filele 21-22, formular de control trafic privind timpii de conducere şi odihnă seria LS, fila 23, diagramă tahograf, fila 24, fişă de control ISCTR, fila 25, formular pentru atestarea activităţilor fila 26

În baza dispoziţiilor art. 242 alin. 2 din Codul de procedură civilă, intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În conformitate cu prevederile art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi ale art. 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei este scutită de taxa judiciară de timbru, iar conform dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995, este scutită şi de plata timbrului judiciar.

 La termenul din 21 septembrie 2012, instanţa a încuviinţat pentru ambele părţi, apreciindu-le legale, concludente, pertinente şi utile soluţionării cauzei, proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei.

În cadrul probei cu înscrisuri, s-a mai depus la dosarul cauzei în copie următoarele înscrisuri: extras portalul instanţelor-plângere împotriva formularului de control trafic privind timpii de conducere şi odihnă seria LS, dosar nr.4229/180/2012 fila 46, acţiune reprezentând plângere împotriva formularului de control trafic privind timpii de conducere şi odihnă seria LS.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

 Prin procesul verbal de constatare a contravenţiei încheiat de către agentul constatator al intimatei MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII-INSPECTORATUL DE STAT PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER-INSPECTORATUL TERITORIAL 3, petenta a fost sancţionată cu amendă contravenţională în cuantum de 4.000 lei, constatându-se că în data de 19.03.2012, ora 11.50, pe DN 2, km 275+ 950 în localitatea N B, judeţul B, a fost oprit şi controlat autoturismul cu numărul de înmatriculare, aparţinând societăţii SC D SRL, condus de către conducătorul auto I V, care efectua transport rutier public de mărfuri, fără a deţine la bord şi fără a putea prezenta numărul necesar de înregistrări tahografice pentru 28 de zile anterioare datei controlului, constatându-se că din formularul pentru atestarea activităţilor nu rezultă odihna zilnică de minim 9 ore al conducătorului auto, faptă prevăzută de dispoziţiile art. 8 alin. 1 pct. 31 din O.G. nr. 37/2007 şi sancţionată potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. 1 lit. c) din acelaşi act normativ. Cu această ocazie a fost reţinută diagrama tahograf din data de 19.03.2012, formular pentru atestarea activităţilor şi s-a întocmit formularul de control în trafic seria LS, semnat şi înmânat conducătorului auto.

De asemenea, s-a menţionat faptul că petentul poate achita în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, respectiv suma de 2.000 lei.

Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nu a fost semnat de către petentă, agentul constatator menţionând că reprezentantul petentei nu este de faţă, astfel că nu poate formula obiecţiuni. De asemenea, agentul constatator a menţionat şi motivul pentru care procesul verbal contestat nu este semnat de către un martor asistent, respectiv acela că la locul încheierii procesului verbal nu a putut fi identificată nicio persoană care să poată semna ca martor.

În drept, potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. 1 pct. 31 din O.G. nr. 37/2007, constituie contravenţie neprezentarea în trafic a numărului necesar de diagrame tahografice, a cartelei tahografice sau a listărilor efectuate cu imprimanta tahografului digital, iar potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. 1 lit. c) din acelaşi act normativ, contravenţiile prevăzute la art. 8 se sancţionează cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei aplicabilă întreprinderii sau operatorului de transport rutier, pentru faptele prevăzute la alin. 1 pct. 1-11, 31 şi 32.

 După ce a constatat că plângerea a fost introdusă înlăuntrul termenului prevăzut la art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, verificând, potrivit dispoziţiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, instanţa reţine că acesta a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale incidente, respectiv a prevederilor art. 16 şi 17 din acelaşi act normativ, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. De asemenea, instanţa apreciază că fapta reţinută în sarcina petentei a fost descrisă suficient pentru a permite corecta încadrare juridică şi aplicarea sancţiunii corespunzătoare, procesul-verbal contestat fiind de natură a răspunde cerinţelor legale imperative.

Cu privire la susţinerea petentei conform căreia termenul de o lună de constatare a contravenţiei a fost depăşit şi că a fost depăşit acelaşi termen de la data aplicării amenzii până la comunicarea procesului verbal de constatare a contravenţiei, instanţa o apreciază ca neîntemeiată în condiţiile în care potrivit art.13 alin.1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, în continuare OG 2/2001, aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei, ori astfel cum rezultă din procesul verbal contestat, pretinsa contravenţie s-a reţinut în sarcina petentului la data de 19.03.2012 iar procesul verbal de constatare a contravenţiei a fost întocmit la data de 02.07.2012 deci, cu alte cuvinte, a fost respectat termenul de 6 luni prevăzut de lege, şi nu de 1 lună cum în mod greşit a arătat petenta.

În ceea ce priveşte respectarea termenului de 1 lună în care să aibă loc comunicarea procesului verbal contestat, astfel cum reglementează dispoziţiile art.14 alin.1 din OG 2/2001, cu prioritate, instanţa pune în vedere petentului că acest aspect nu poate fi analizat pe calea procedurii de faţă, împlinirea eventuală a termenului putând fi analizată şi contestată pe calea contestaţiei la executare, concluzie care rezultă din economia dispoziţiilor art.34 alin.1 din OG 2/2001; cu toate acestea, din documentaţia existentă la dosar cât şi din susţinerea petentei, se poate cu uşurinţă observa că procesul verbal contestat a fost întocmit la data de 02.07.2012 şi a fost comunicat la data de 04.07.2012, deci, cu alte cuvinte a fost respectat termenul de 1 lună în care trebuie în mod imperativ să aibă loc comunicarea procesului verbal contestat, întocmirea formularului de control trafic la data de 19.03.2012 şi comunicarea procesului verbal contestat la data de 04.07.2012 neavând relevanţă în speţa de faţă în condiţiile în care procesul verbal de contravenţie trebuie comunicat în termen de o lună de la întocmirea acestuia şi nu în termen de o lună de la întocmirea formularului de control trafic în condiţiile în care formularul de control trafic nu are putere executorie.

În ceea ce priveşte susţinerea petentei conform căreia procesul verbal contestat este lovit de nulitate absolută deoarece formularul de control trafic privind timpii de conducere şi odihnă seria LS nu îndeplineşte condiţiile legale prevăzute de lege în sensul că în cuprinsul acestuia nu există nicio rubrică destinată obiecţiunilor sau menţiunilor prin care persoana sancţionată să-şi poată arăta poziţia faţă de faptele reţinute în sarcina sa, cât şi lipsa unui martor care să ateste existenţa pretinselor încălcări, aceasta apare ca neîntemeiată în condiţiile în care conform art.9 alin.1 din Ordinul Ministrului Transporturilor nr.1058/19.10.2007, formularul de control este un document care se completează doar în cazul contravenţiilor prevăzute de OG nr.37/2007 ca urmare a nerespectării dispoziţiilor acesteia, fiind un document intern ISCTR şi nu un act sancţionator, acesta nefăcând parte integrantă din procesul verbal de constatare a contravenţiei, întocmindu-se pentru a atesta activitatea de control în trafic a agentului constatator, cuprinzând la punctul 12 menţiunea comentarii de natură a da posibilitatea conducătorului auto de a face obiecţiuni în momentul întocmirii acestuia, nelipsind această menţiune, cum în mod greşit a arătat petenta; mai mult de atât, obiecţiunile pe care le-ar fi putut consemna într-o formulare sumară, impusă de spaţiul afectat rubricii alte menţiuni, au putut fi valorificate prin plângerea de faţă.

Totodată, neexistând un raport de subordonare între procesul verbal de contravenţie faţă de formularul de control trafic, în nicio condiţie nulitatea celui din urmă nu ar putea afecta nulitatea procesului verbal de constatare a contravenţiei contestat.

În ceea ce priveşte susţinerea privind lipsa unui martor asistent care să ateste cele reţinute de către agentul constatator, aceasta apare de asemenea ca neîntemeiată, în condiţiile în care astfel cum s-a arătat mai sus, formularul de control trafic nu are caracter de act sancţionator, nu are putere sancţionatorie de sine stătătoare acesta făcând parte integrantă din procesul verbal de constatare a contravenţiei, proces verbal care cuprinde rubrica privind existenţa unui martor asistent. Aşadar, acest regim juridic al formularului de control în trafic conduce la concluzia că acesta din urmă nu trebuie să conţină aceleaşi menţiuni ca şi un proces verbal de constatare a contravenţie deoarece cele două acte nu au aceeaşi forţă juridică.

Sub acelaşi aspect, petenta a arătat că pretinsa contravenţie a fost greşit încadrată în drept, indicându-se un temei de drept greşit şi anume art.8 alin.1 pct. 6 din OG 37/2007, arătând că art.8 din textul susmenţionat nu are alineate, iar prevederile art.8 nu au nicio legătură cu pretinsa faptă reţinută în sarcina petentei. Aceasta apare ca neîntemeiată în condiţiile în care formularul de control trafic nu are caracter de act sancţionator, nu are putere sancţionatorie de sine stătătoare acesta făcând parte integrantă din procesul verbal de constatare a contravenţiei.

Deşi în formularul de control trafic privind timpii de conducere şi odihnă seria LS nr. fila 9, la încadrarea faptei reţinute în sarcina petentei s-a făcut referire la art.8 pct.6 din OG 37/2007 (nerespectarea timpului de odihnă zilnică), procesul verbal de constatare a contravenţiei, filele 7-8 cuprinde menţiunile de drept corecte, în condiţiile în care se reţine că petenta nu a prezentat numărul de înregistrări tahograf şi se încadrează pretinsa faptă în prevederile art.8 alin.1 pct.31, aceasta cu atât mai mult cu cât nu trebuie să se piardă din vedere valoarea juridică a formularului de control în trafic, care este aceea de a constata încălcările OG 37/2007 neavând deci putere sancţionatorie. Totodată, din faptul că nu se respectă timpul legal de odihnă rezultă în mod automat că nu s-au întocmit numărul de diagrame a căror rol este tocmai acela de a dovedi că se respectă timpul legal de odihnă; în ceea ce priveşte susţinerea că art.8 nu are alineate, aceasta apare ca neîntemeiată deasemenea, în condiţiile în care din analiza acestui text de lege la data întocmirii procesului verbal contestat, acesta conţinea chiar patru alineate, mai mult, nefăcându-se nicio referire la art.8 pct.1 nici în formularul de control în trafic nici în procesul verbal contestat, astfel cum în mod greşit a susţinut petenta.

Petenta a mai invocat faptul că la momentul întocmirii procesului-verbal menţionat mai sus agentul constatator nu i-a adus la cunoştinţă dreptul de a formula obiecţiuni. În ceea ce priveşte nesocotirea dispoziţiilor legale care obligă agentul constatator să aducă la cunoştinţa contravenientului dreptul de formula obiecţiuni instanţa reţine că în această situaţie suntem în prezenţa unui caz de nulitate expresă, dar relativă, astfel cum a decis şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Potrivit Deciziei nr. 22/2007 pronunţată de ÎCCJ într-un recurs în interesul legii, nesocotirea dispoziţiilor art. 16 alin.  (7) din O.G. nr. 2/2001 atrage nulitatea relativă a procesului-verbal, astfel încât, s-a decis că pentru a se dispune anularea procesului-verbal de constatare a contravenţiei este necesar ca reclamantul-contravenient să dovedească nu numai că agentul constatator şi-a încălcat obligaţia de a-i aduce la cunoştinţă dreptul de a face obiecţiuni, ci şi că această încălcare i-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal de constatare a contravenţiei. În cauza de faţă, nu numai că petenta nu a invocat existenţa unei vătămări cauzate de neaducerea la cunoştinţă a dreptului de a formula obiecţiuni şi a împrejurării că această vătămare nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal contestat, ci, lipsa obiecţiunilor este obiectiv justificată de faptul că procesul verbal de constatare a contravenţiei a fost întocmit în lipsa petentei, situaţie permisă de lege, cu toate acestea, instanţa apreciază că petenta avea posibilitatea să prezinte în faţa instanţei toate obiecţiunile pe care nu a avut posibilitatea să le formuleze cu ocazia întocmirii procesului-verbal.

Apărările petentei în sensul  că motivele indicate în  procesul-verbal cu privire la lipsa martorului asistent nu sunt considerate satisfăcătoare de către aceasta, nu sunt de natură a dovedi o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal de constatare a contravenţiei, în condiţiile în care agentul constatator a arătat motivele pentru care nu s-a putut identifica un martor asistent cu respectarea astfel a dispoziţiilor art.19 alin.3 din OG 2/2001, în condiţiile în care, soluţia prin care i s-ar pretinde agentului constatator să găsească un martor care să nu aibă calitatea de agent constatator şi care să se afle în biroul acestuia, ar apărea excesivă. Mai mult de atât, rolul martorului nu este acela de a confirma situaţia de fapt reţinută de către agentul constatator (martorul nu trebuie să fie prezent la constatarea faptei contravenţionale, ci la întocmirea procesului verbal), rolul său fiind acela de a arăta că procesul verbal s-a încheiat în vreuna dintre situaţiile prevăzute de art.19 din OG nr.2/2001, respectiv contravenientul nu se află de faţă, refuză sau nu poate să semneze.

De asemenea, faptele, astfel cum sunt reţinute de către agentul constatator sunt corect încadrate în drept, iar sancţiunea este aplicată între limitele fixate de actul normativ de  incriminare.

Sub aspectul temeiniciei, instanţa de judecată reţine că, deşi O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei face dovada situaţiei de fapt şi a încadrării juridice până la proba contrară. 

Analizând temeinicia procesului-verbal, potrivit art.34 din OG 2/2001 instanţa administrează orice alte probe prevăzute de lege necesare verificării acesteia şi hotărăşte asupra sancţiunii.

Persoana sancţionată contravenţional se bucură de prezumţia de nevinovăţie până la pronunţarea unei hotărâri irevocabile prin care să se stabilească vinovăţia sa. Această prezumţie nu neagă, însă, valoarea probatorie a procesului-verbal de contravenţie legal întocmit, în care sunt consemnate aspecte constatate personal, în mod direct, de către agentul constatator, care este o persoană învestită cu exercitarea autorităţii de stat.

Instanţa reţine faptul că, inclusiv în cauza Anghel contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că instanţele pot folosi prezumţiile pentru stabilirea vinovăţiei unei persoane, dacă aceste prezumţii sunt folosite în limite rezonabile, luându-se în calcul gravitatea mizei şi păstrându-se dreptul la apărare (paragraful 60).

Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţa trebuie să analizeze, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reţinută în sarcina petentului reprezintă o ”acuzaţie în materie penală”, în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative, respectiv natura faptei, caracterul penal al textului ce defineşte contravenţia, conform legislaţiei interne, şi natura şi gradul de severitate al sancţiunii aplicate.

Calificarea faptei ca ”acuzaţie în materie penală” are drept consecinţe incidenţa în respectiva cauză a prezumţiei de nevinovăţie de care se bucură petenta şi a obligaţiei autorităţilor statului de a proba faptele reţinute în sarcina acesteia. Însă, conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată şi de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumţiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept şi nu sunt interzise de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanţa scopului urmărit, dar şi respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franţa, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag şi Vulic v. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragraf 113).

Potrivit dispoziţiilor art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancţionată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfăşurare al evenimentelor, iar sarcina instanţei de judecată este de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional (cauza Anghel v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Instanţa mai reţine că procesul verbal analizat reprezintă un act administrativ care, în anumite condiţii, se bucură de prezumţia de temeinicie, prezumţie care, deşi neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cat şi în practica instanţelor judecătoreşti, astfel că poate fi calificată drept o prezumţie prevăzută de lege, în sensul pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului îl dă acestui concept (a se vedea Hotărârea Anghel împotriva României din 4 octombrie 2007). Prezumţia de temeinicie menţionată este însă una relativă, legea permiţând, deci, răsturnarea ei prin proba contrară.

De altfel, instanţa are obligaţia de a respecta prezumţia de nevinovăţie care presupune, totodată, nemijlocire şi contradictorialitate.

În prezenta cauză, instanţa apreciază că sancţiunea principală a amenzii contravenţionale în cuantum de 4.000 lei aplicată unei persoane juridice pentru o contravenţie la regimul privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora, este suficient de gravă pentru a determina instanţa să concluzioneze în sensul că faţă de petentă a fost formulată o „acuzaţie în materie penală” în sensul dat acestei sintagme de jurisprudenţa CEDO. Pe cale de consecinţă, prezumţia de nevinovăţie de care se bucură petenta, se impune cu forţă superioară.

De asemenea, instanţa aminteşte că procesul-verbal de contravenţie, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forţă probantă prin el însuşi şi constituie o dovadă suficientă a vinovăţiei contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.

Prin urmare, instanţa constată că procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei reprezintă un mijloc de probă şi conţine constatările personale ale agentului de poliţie aflat în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu. Dat fiind că este vorba despre o contravenţie constatată pe loc de agentul constatator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit, instanţa apreciază că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naştere unei prezumţii simple, în sensul că situaţia de fapt şi împrejurările reţinute corespund adevărului.

Astfel, simpla negare a petentei în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât acesta nu aduce probe sau nu prezintă o explicaţie raţională pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situaţii nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia ori nu invocă alte împrejurări credibile pentru a răsturna prezumţia simplă de fapt născută împotriva sa.

În cauza dedusă judecăţii, instanţa constată că petenta SC D SRL nu a făcut dovada unei situaţii contrare celei reţinute în procesul-verbal de contravenţie, existând la dosar doar susţinerile acesteia în contra prezumţiei de temeinicie a actului contestat, prin procesul-verbal contestat reţinându-se că în urma controlului efectuat la data de 19.03.2012, ora 11.50, pe DN 2, km 275+ 950 în localitatea N B, judeţul B, a fost oprit şi controlat autoturismul, aparţinând societăţii SC D SRL, condus de către conducătorul auto I V, care efectua transport rutier public de mărfuri, care nu a putut prezenta decât o singură diagramă tahograf pentru data de 19.03.2012 şi  lipsind diagramele tahograf pentru perioada 20.02.2012-18.03.2012, şi nici nu a prezentat alte documente justificative.

Situaţia descrisă în procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei este susţinută şi de formularul de control în trafic seria LS aflat la fila 23 din dosar şi de fişa de control ISCTR fila 25, agentul menţionând că şoferul autovehiculului a prezentat la controlul în trafic formularul pentru atestarea activităţilor din care nu reiese că a efectuat odihna zilnică.

Pe cale de consecinţă, în măsura în care petenta invocă împrejurări ce pot constitui cauze exoneratoare de răspundere, sarcina probei acestor împrejurări îi revine acesteia.

Instanţa reţine că dispoziţiile O.G. nr. 37/2007 se completează cu cele ale regulamentelor europene care sunt direct aplicabile, fără a fi necesară transpunerea acestora în dreptul intern, regulamentele europene având efect direct şi aplicabilitate imediată.

Potrivit art. 26 alin. 7 lit. a) din Regulamentului (CE) nr. 561/2006 al Parlamentului şi Consiliului UE de modificare a Regulamentului nr. 3820/85 al Consiliului, instanţa reţine că în situaţia în care conducătorul auto conduce un autovehicul echipat cu un aparat de înregistrare în conformitate cu anexa I, acesta trebuie să fie în măsură să prezinte, la cererea unui inspector de control, foile de înregistrare din săptămâna în curs şi pe cele pe care le-a utilizat pe parcursul celor 15 zile precedente, precum şi orice informaţie introdusă manual şi orice imprimat scos în timpul săptămânii în curs şi în timpul celor cincisprezece zile precedente, iar după 1 ianuarie 2008, duratele prevăzute se referă la ziua în curs şi la perioada precedentă de 28 zile. De asemenea, instanţa aminteşte că potrivit dispoziţiilor art. 15 pct. 7 lit. c) din acelaşi act normativ, inspectorii autorizaţi pot verifica respectarea acestui Regulament prin analizarea foilor de înregistrare, a datelor afişate sau imprimate care au fost înregistrate de aparatul de înregistrare sau de cardul conducătorului auto, sau, în lipsa acestora, prin analizarea oricărui document justificativ care dovedeşte nerespectarea dispoziţiilor.

Faţă de aceste texte normative, instanţa apreciază că petenta avea, aşadar, obligaţia de a prezenta diagramele din ziua în curs şi pe cele din cele 28 de zile precedente. Totodată, instanţa consideră că petentei îi incumbă dovada de a prezenta documente justificative pentru perioada 20.02.2012-18.03.2012, pentru care conducătorul autovehiculului nu a putut prezenta diagrame tahografice.

Susţinerea petentei în sensul că şoferul oprit în trafic nu s-a aflat în acel week-end în trafic dinaintea momentului opririi, acesta prezentându-se la sediul societăţii la ora 07.30 când a început activitatea, plecând la ora 08.15 de la societate pe ruta M-B-B, neîncălcând astfel timpul legal de odihnă, apare ca neîntemeiată în condiţiile în care nu face nicio dovadă în sensul de a arăta că şoferul oprit nu a condus autovehicul depistat în trafic în urma controlului anterior datei acestuia, nefiind suficient ca şoferul să nu conducă cu 2 zile dinaintea controlului, acesta trebuind să facă dovada lipsei diagramelor trahograf pentru 28 de zile dinaintea opririi controlului.

Instanţa mai reţine că deşi la dosar s-a depus formular pentru atestarea activităţilor în conformitate cu Regulamentul CE nr.561/2006 din 19.03.2012, fila 26, acesta nu are valoare de înscris justificativ pentru cele 28 de zile precedente în condiţiile în care nu are dată certă, cu atât mai mult cu cât cuprinde menţiunea că de la 19.02.2012 până la 19.03.2012 conducătorul auto Ilie Valentin nu a condus un vehicul suspus prevederilor Regulamentului CE nr.561/2006, aspect confirmat pe propria răspundere de către conducătorul auto, dar fără a face vreo probă în acest sens.

Cu privire la exceptarea anumitor autovehicule de la incidenţa Regulamentului CE nr.561/2006 privind armonizarea anumitor dispoziţii ale legislaţiei sociale în domeniul transporturilor rutiere, de modificare a Regulamentelor (CEE) nr. 3821/85 şi (CE) nr. 2135/98 ale Consiliului şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 3820/85 al Consiliului, instanţa aminteşte că lista autovehiculelor exceptate este una limitativă potrivit art.13, aceasta fiind de strictă interpretare şi aplicare, autoutilitara petentei care transporta mărfuri în scopuri comerciale nefăcând parte din enumerarea limitativă din cadrul regulamentului sus menţionat, mai mult de atât, aceasta nearătând în nici un moment că autoutilitară condusă de şoferul sus menţionat era scutită de la incidenţa Regulamentului CE nr.561/2006.

În consecinţă, cu toate că petenta a contestat prin prezenta plângere situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută de către agentul constatator, instanţa consideră că nu a fost făcută nicio dovadă în acest sens, care să răstoarne prezumţia de legalitate şi veridicitate a procesului-verbal contestat, deşi îi revenea această obligaţie potrivit dispoziţiilor art. 1169 din Codul civil şi ale art. 129 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă. Astfel, instanţa apreciază că petenta SC D SRL se face vinovată de contravenţia reţinută în sarcina sa.

În ceea ce priveşte proporţionalitatea sancţiunii, în conformitate cu dispoziţiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanţa apreciază că s-a realizat o corectă individualizare a sancţiunilor aplicate petentei.

Opinia instanţei se fundamentează, pe de o parte, pe dispoziţiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora sancţiunea trebuie să fie proporţională cu pericolul social al faptei săvârşite, iar, pe de altă parte, pe dispoziţiile art. 21 alin. 3 din acelaşi act normativ, conform cărora, la aplicarea sancţiunii, trebuie să se ţină cont de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului.

Orice faptă contravenţională prezintă un grad de pericol social abstract, specific oricărei fapte contravenţionale asemănătoare, precum şi un grad de pericol social concret, raportat la împrejurările în care a fost săvârşită fapta, la modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, la scopul urmărit, la urmarea produsă, precum şi la circumstanţele personale ale contravenientului şi la celelalte date înscrise în procesul-verbal. Gradul de pericol social abstract este apreciat şi stabilit de legiuitor, la momentul incriminării faptei contravenţionale şi se reflectă în special în modul de sancţionare a faptei prevăzut de legiuitor prin actul normativ de incriminare.

În speţă, instanţa reţine că pentru fapta contravenţională prevăzută de art. 8 pct.31 din OG 37/2007 în art. 9 alin.1 lit. c) din acelaşi act normativ este stabilită sancţiunea amenzii, cu limite între 4.000 şi 8.000 RON. Aşadar, observând sancţiunea stabilită (amenda fără posibilitatea de aplicare a avertismentului), precum şi cuantumul ridicat al acesteia (minimul amenzii contravenţionale de 4000 RON), se constată că legiuitorul a apreciat că fapta prevăzută de art. 8 pc.31 din OG 37/2007 prezintă un grad de pericol social abstract ridicat.

Din înscrisurile depuse la dosar, instanţa reţine că pericolul social al faptei reţinute ca fiind săvârşite de către petentă este unul ridicat, aducându-se atingere unor norme sociale de o importanţă deosebită, respectiv cele privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora. De asemenea, în raport de imposibilitatea de verificare a respectării perioadelor de condus, a perioadelor de pauză, instanţa constată că fapta este în măsură a prezenta un grad de pericol social semnificativ, aducând atingere şi siguranţei pe drumurile publice şi drepturilor fundamentale garantate angajaţilor firmelor de transport. Ca atare, instanţa va considera operaţiunea de individualizare a sancţiunii aplicate ca fiind corect şi proporţional realizată în raport de fapta reţinută şi impactul acesteia asupra valorilor sociale proteguite. Dispoziţiile legale incidente urmăresc îmbunătăţirea condiţiilor sociale pentru lucrătorii cărora li se aplică, precum şi îmbunătăţirea siguranţei rutiere în general. Prin respectarea obligaţiilor de prezentare a diagramelor, societăţile de transport asigură respectarea perioadei obligatorii de repaus zilnic şi săptămânal.

În ceea ce priveşte posibilitatea de înlocuire amenzii cu sancţiunea avertismentului, reţinând pe de o parte, că petenta este o societate comercială ce ar trebui să se comporte ca un adevărat profesionist, iar pe de altă parte, că petenta a fost sancţionată cu amendă al cărei cuantum este îndreptat spre minimul amenzii prevăzute de lege, instanţa consideră că scopul educativ, dar şi cel preventiv al sancţiunii poate fi atins doar prin aplicarea amenzii în cuantumul stabilit de către agentul constatator, în acest fel asigurându-se atât prevenţia generală, cât şi cea specială.

Faţă de aceste aspecte, în lipsa unor dovezi care să releve împrejurări deosebite de săvârşire a faptei, care să justifice reţinerea unui grad de pericol social concret redus al faptei, instanţa nu poate reţine că în speţă s-ar impune reindividualizarea sancţiunii amenzii contravenţionale aplicate.

Aşadar, fiind menţinută prezumţia de validitate şi legalitate a procesului verbal contestat, nefiind înlăturată forţa probantă de care se bucură acesta, dar fiind înlăturată prezumţia de nevinovăţie a petentei, căreia într-adevăr i-a conferit relevanţă Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi în materie contravenţională, prin oferirea posibilităţii fiecărei părţi implicate în a-şi dovedi susţinerile şi, ţinând seama că prin procesul verbal de contravenţie acesteia i-a fost aplicată sancţiunea amenzii de 4000 de lei, dozată în mod corespunzător gradului de pericol social al faptei, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanţa  va considera că plângerea formulată de petenta SC D SRL împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria dedusă judecăţii este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge, şi implicit va menţine procesul verbal de constatare a  contravenţiei.

În temeiul art.275 şi următoarele din Codul de procedură civilă, instanţa urmează să reţină că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare