Infracţiuni de înşelăciune

Sentinţă penală 264 din 16.02.2012


Obiect: infracţiune de înşelăciune, prev. de art. 215 al.1,2,3 C.p. cu aplicarea art.41 al.2 C.p.

Prin rechizitoriul procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău nr. 9769/P/2008 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului TV, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prev. De art. 215 al.1,2,3 C.p. cu aplicarea art.41 al.2 C.p.

In motivarea actului de sesizare se afirmă că inculpatul în luna septembrie 2008, , a emis fila CEC în valoare de 6932,60 lei având ca beneficiar SC MM şi respectiv fila CEC în valoare de 3460 lei, având ca beneficiar pe S.C. BD în vederea achitării contravalorii mărfurilor achiziţionate de la aceste societăţi, fără ca societatea în numele căreia a emis filele CEC să aibă conturi deschise la banca trasă, respectiv MKB, producându-le celor două societăţi pagube constând în sumele neachitate acestora pentru mărfurile livrate.

Pentru dovedirea situaţiei de fapt au fost propuse spre administrare următoarele mijloace de probă:declaratiile părţilor vatamate ,declaratiile martorului TE;declarariile inculpatului;declaratiile privind neinscrierea la centrala incidentelor de plăţi; ,filele CEC şi borderouri de încasare;-justificare refuz la plata ;-proces verbal din data de 11.11.2008 ;-contract de vânzare-cumpărare ,facturile fiscale seria -certificatul de inregistrare .

Partea vătămată SC CM, prin reprezentant legal, a declarat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 6932,60 lei.

Partea vătămată S.C. BN, prin reprezentant legal, a declarat că, întrucât fila CEC a fost girată către S.C. NB., aceasta nefiind onorată la plată, a plătit debitul datorat acestei societăţi prin altă modalitate de plată, motiv pentru care se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 3460 lei.

In temeiul art. 320 ind. 1 Cod pr.penală, până la începerea cercetării judecătoreşti inculpatul a declarat personal că recunoaşte săvârşirea faptei reţinute în actul de sesizare al instanţei şi că solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Constatând îndeplinite condiţiile prev. de art. 320 ind. 1 Cod pr.penală, instanţa a admis cererea inculpatului.

Prin coroborarea probelor administrate, instanţa reţine că în luna septembrie 2008, inculpatul TV s-a prezentat la sediul SC Casa Mea S.R.L. Bacău unde i-a comunicat administratorului acestei societăţi, GN, că este administrator al S.C. Hard Construct SRL Bacău (înmânându-i totodată copii de pe certificatul de înregistrare al acestei societăţi şi de pe actul său de identitate) şi şi-a manifestat intenţia de a achiziţiona materiale de construcţie de la partea vătămată.

Cu aceasta ocazie, între cei doi s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare, convenindu-se ca plata să se facă în termen de 30 de zile de la livrarea mărfii cu fila CEC, totodată, inculpatul înmânându-i administratorului GN fila CEC. Această filă CEC a fost predată “in alb”, fiind doar semnată de inculpat şi având aplicată ştampila S.C. HC, De asemenea, inculpatul a lăsat să se inţeleagă că fila CEC în cauză reprezintă o garanţie a achitării mărfii şi ulterior va prezenta o altă filă CEC ca mijloc de plată.

In aceeaşi zi, în baza contractului încheiat, partea vătămată a livrat inculpatului materiale de construcţie în valoare totală de 6932 lei.

In luna octombrie 2008, GN l-a contactat telefonic pe inculpat solicitându-i instrumentul de plată promis, ocazie cu care acesta din urmă i-a spus reprezentantului părţii vătămate să completeze fila CEC predată anterior cu suma datorată şi cu data convenită, dându-i de înţeles acestuia totodată că are disponibil în cont.

La data de 17.10.2008, GN a introdus la plată fila CEC la MKb, aceasta fiind refuzată la plată pe motiv că S.C. HC nu este clientul băncii şi nu are cont deschis la această bancă.

La data de 10.09.2008, la punctul de lucru B al S.C. BN, s-a prezentat inculpatul TV care s-a recomandat ca fiind director general al S.C. HC şi care a încheiat cu partea vătămată contractul de vânzare-cumpărare nr. 475/09.2008 având ca obiect livrarea unor mărfuri către S.C. HC, convenindu-se ca plata să se facă cu fila CEC, cu scadenţa la 20 de zile.

In aceeaşi zi, în baza contractului încheiat de părţi, partea vătămată a livrat către inculpat marfă în valoare de 1780 lei, ocazie cu care acesta din urmă a înmânat numitei TI fila CEC, în valoare de 3460 lei, semnată de inculpat, ştampilată şi completată la rubrica “beneficiar”, restul rubricilor fiind completate ulterior de TI.

La data de 20.09.2008, partea vătămată a livrat inculpatului marfă în valoare de 1680 lei, conform facturii ..

Fila CEC a fost girată ulterior de S.C. BN către S.C. NB. La data de 20.10.2008, fila CEC în cauză a fost introdusă la plată la MKB aceasta fiind refuzată la plată pe motiv că S.C. HC nu este clientul băncii şi nu are cont deschis la această bancă.

Pagubele pricinuite părţilor civile SC CM şi S.C. BN au fost estimate la valoarea de 6932,60 lei, respectiv 3460 lei.

La reţinerea situaţiei de fapt instanţa a avut în vedere următoarele mijloace de probă: declaratiile părţilor vatamate ,declaratiile martorului TE;declarariile inculpatului;declaratiile privind neinscrierea la centrala incidentelor de plăţi; ,filele CEC şi borderouri de încasare;-justificare refuz la plata ;-proces verbal din data de 11.11.2008 ;-contract de vânzare-cumpărare ,facturile fiscale seria -certificatul de inregistrare .

In drept, fapta inculpatului întruneşte conţinutul constitutiv al infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215 al.1,2,3 C.p. cu aplicarea art.41 al.2 C.p.

In temeiul art.345 C.p.p. având în vedere că fapta există, constituie infracţiune şi că a fost săvârşită de către inculpat, urmează a dispune condamnarea acestuia.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa va ţine seama de criteriile generale prev.de art.72 C.p. respectiv dispoziţiile părţii generale ale C.p., limitele de pedeapsă fixate în partea specială aşa cum vor fi reduse prin aplic. art.320 ind.1 C.p.p., gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana inculpatului şi împrejurările care atenuează răspunderea penală.

In temeiul art. 85 Cod penal instanţa va anula suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii în cuantum de 3 luni aplicată prin s.p. 2436/2008 pronunţată de către Judecătoria Bacău.

Constatând îndeplinite condiţiile art.33 lit.a C.p. la aplicarea pedepsei rezultante instanţa va avea în vedere tratamentul sancţionator propriul concursului de infracţiuni prev.de art.34 lit.b Cod penal..

Având în vedere că pedeapsa aplicată este mai mică de 2 ani, că inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni şi că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executare, instanţa constatând întrunite condiţiile prevăzute de art.81 C.p., urmează a dispune suspendarea condiţionată a executării acesteia, va stabili termenul de încercare pe durata prev.de art.82 C.p. şi va atrage atenţia inculpatului asupra prev.art.83 C.p.

In temeiul art.71 al.1,2 C.p. instanţa va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza II si b C.p.

In temeiul art.71 al.5 C.p.  instanţa va suspenda executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza II si b C.p. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

In temeiul art.14 C.p.p., art.346 C.p.p, art.998 C.civ  instanţa constatând îndeplinite în mod cumulativ condiţiile răspunderii civile delictuale subiective pentru fapta proprie respectiv fapta ilicită prezentată mai sus, raportul de cauzalitate între aceasta şi prejudiciul produs, existenţa prejudiciului şi culpa inculpatului,  urmează a dispune obligarea acestuia la repararea pagubei produsă părţilor civile SC CM şi S.C. BN ca rezultat al săvârşirii infracţiunilor.

La stabilirea valorii despăgubirilor instanţa va avea in vedere cuantumul prejudiciului, aşa cum a fost estimat de părţile civile confirmare de efectele de comerţ aflate la dosar şi necontestate de inculpat.

In temeiul art.189 C.p.p. instanţa va dispune plata din fondurile M.J.

a onorariului pentru apărătorul desemnat din oficiu.

In temeiul art.191 al.1 C.p.p. instanţa constatând culpa procesuală a

inculpatului, urmează a dispune obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat.