Liberare provizorie

Prin cererea formulată la data de 02.12.2013, inculpatul B.O.M. a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar conform art.1602 al.1 Cod pr. penală.

În motivarea cererii, inculpatul susţine că a recunoscut infracţiunile pentru care este cercetat, le regretă sincer, i s-a prezentat materialul de urmărire penală şi urmează să se întocmească rechizitoriul astfel că apreciază că nu mai are cum să influenţeze desfăşurarea procesului penal, este infractor primar şi va respecta obligaţiile pe care instanţa i le va stabili.

De asemenea, arată că doreşte să se prevaleze de dispoz. art. 320 ind. 1 C.p.p. şi că pe viitor nu va mai comite vreo infracţiune.

Inculpatul mai precizează că cele aproape 3 luni de arest i-au fost suficiente pentru a realiza gravitatea faptelor şi doreşte să se afle lângă familia sa deoarece are mare nevoie de sprijinul acesteia.

Instanţa a procedat la verificarea cererii sub aspectul îndeplinirii condiţiilor stabilite de art.1606 Cod pr.pen. şi constatând că sunt realizate criteriile cerute de textul de lege menţionat a admis cererea în principiu.

Pe fondul cererii, instanţa examinând actele şi lucrările din dosarul de urmărire penală, reţine că:

Prin încheierea din nr. 141/21.09.2013 a Tribunalului Bacău s-a admis propunerea procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău şi s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B.O.M.pentru o perioadă de 29 zile pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită, prev. şi ped. de art. 254 alin. 1 C.pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. şi introducere de bunuri şi obiecte interzise în penitenciar, prev. şi ped. de art. 742 alin. 1, 2 din Legea nr. 275/2006, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen.

Măsura arestului preventiv a inculpatului a fost prelungită conform art.159 Cod pr.penlă prin încheierile nr. 154/Î/16.10.2013 a Tribunalului Bacău şi nr. 124/15.11.2013 a Curţii de Apel Bacău.

Instanţa reţine că inculpatul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. şi ped. de art. 254 alin. 1 C.pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. şi introducere de bunuri şi obiecte interzise în penitenciar, prev. şi ped. de art. 742 alin. 1, 2 din Legea nr. 275/2006, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen.

Potrivit art. 160/2 alin. 1 cpp liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani.

Instanţa consideră că temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestului preventiv impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Din probatoriul administrat până în prezent rezultă cu claritate existenţa de date şi indicii temeinice care indică aspectul că inculpatul ar fi săvârşit infracţiunile pentru care este cercetat şi sunt suficiente pentru ca instanţa să aprecieze asupra oportunităţii menţinerii detenţiei provizorii faţă de inculpat.

Inculpatul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, prev. şi ped. de art. 254 alin. 1 C.pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. şi introducerea de bunuri şi obiecte interzise în penitenciar, prev. şi ped. de art. 742 alin. 1, 2 din Legea nr. 275/2006, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., care sunt infracţiuni cu pericol social deosebit de ridicat, deoarece aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv, buna desfăşurare a activităţii de serviciu de către funcţionari.

Potrivit dispoziţiilor art. 5 din CEDO şi art. 23 din Constituţie măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârşit o infracţiune sau există motive temeinice a crede în necesitatea de a împiedica să se săvârşească o anumită infracţiune fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal.

Totodată, potrivit jurisprudenţei CEDO detenţia este justificata doar daca se face dovada ca asupra procesului penal planează unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate in concreto, pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârşire a unor noi infracţiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariţie a inculpatului  sau pericolul de a fi tulburata liniştea publică.

 Recomandarea nr. R(80)11 a Comitetului de Miniştri a Consiliului Europei prevede, la pct. 3, că detenţia provizorie nu poate fi ordonată decât dacă persoana în cauză este bănuită că a săvârşit o infracţiune şi sunt motive serioase de a se crede că există unul sau mai multe dintre următoarele pericole: pericolul de fuga, cel de obstrucţionare a justiţiei ori acela că acuzatul să nu comită o nouă infracţiune gravă. Pct.4 al recomandării specifică în plus că, dacă existenţa nici unuia dintre pericolele enunţate nu a putut fi stabilită, detenţia provizorie s-ar putea, totuşi, justifica, în mod excepţional, în anumite cazuri în care se comite o infracţiune deosebit de gravă.

În momentul actual, instanţa are în vedere indiciile temeinice existente în cauză care sunt suficiente pentru detenţia provizorie în continuare a inculpatului.

Astfel, art. 5 parag. 1 lit. c din Convenţie se referă la noţiunea de suspiciuni întrucât nu este necesar ca la momentul arestării să existe suficiente probe pentru a aduce o acuzaţie. Faptele ce dau naştere suspiciunii nu trebuie să fie la acelaşi nivel cu faptele necesare pentru a justifica o condamnare sau chiar pentru a aduce o acuzaţie. Acestea trebuie să existe la un moment procesul ulterior. Prin urmare, la momentul arestării nu este încă necesar să se stabilească în mod clar că o infracţiune s-a comis sau care este natura infracţiunii comise. Obiectul preocupărilor pe parcursul privării de libertate este acela de a continua investigaţiile în scopul de a confirma sau a înlătura temeiurile arestării.

Pentru subzistenţa temeiurilor care au generat luarea şi ulterior menţinerea detenţiei preventive sunt suficiente probe care să creeze bănuiala rezonabilă că inculpatul este autorul faptelor reţinute în sarcina sa în actul de acuzare.

Apărările inculpatului precum că a recunoscut infracţiunile, le regretă şi deja i s-a prezentat materialul de urmărire penală, iar în instanţă va solicita aplicarea dispoz.  art. 320 ind. 1 C.p.p. nu pot fi primite de instanţă ca justificare a punerii în libertate chiar şi provizorie. Acestea pot constitui fie circumstanţe atenuante, fie cauză de reducere a pedepsei la soluţionarea cauzei pe fond dacă va fi găsit vinovat de infracţiunile pentru care eventual va fi trimis în judecată.

Instanţa nu poate admite prezenta cerere întemeindu-se pe acţiuni viitoare ale inculpatului. Trebuie mai întâi întocmirea actului de inculpare, apoi sesizarea instanţei şi după aceea poate solicita instanţei aplicarea dispoziţiilor art. 320 ind. 1 C.p.p.

Simpla afirmaţie a inculpatului că va dori să fie judecat conform procedurii simplificate instanţa apreciază că nu este suficientă şi întemeiată pentru liberarea inculpatului sub control judiciar.

Totodată, instanţa consideră că infracţiunea de luare de mită pentru care inculpatul este cercetat este extrem de gravă în forma comisă de el şi raportat  la calitatea sa de preot. Nu este posibil şi este inacceptabil ca un preot, profitând de statutul său şi de funcţia pe care o avea la penitenciar să ajute persoanele private de libertate să încalce regulamentele de ordine interioară prin primire de telefoane şi alte bunuri interzise în regim penitenciar şi pentru aceste „servicii” să fie şi recompensat în bani ori alte bunuri.

Tocmai datorită calităţii sale de preot infracţiunile comise sunt mai grave. Rolul preotului într-un penitenciar priveşte latura umană şi duhovnicească a deţinuţilor, ori inculpatul a dovedit că s-a lepădat de haina preoţească atunci când s-a dedat la săvârşirea de astfel de fapte penale.

Inculpatul trebuie să realizeze că motivul pentru care este arestat preventiv se bazează pe  gravitatea infracţiunilor comise ca preot şi periculozitatea  sa rezultată tocmai din această calitate specială şi aparte în raport de alţi inculpaţi din dosar care sunt cercetaţi în stare de libertate (soţiile unor deţinuţi).

Caracterizările făcute inculpatului de către Arhiepiscopia Romanului, Penitenciarul Bacău sau ONG-urile cu care acesta a colaborat anterior nu justifică în opinia instanţei punerea sa în libertate. Calitatea sa deosebită, păleşte când este pusă în balanţă cu infracţiunile pentru care este cercetat şi pe care le recunoaşte inculpatul. Nu este suficient să realizezi acte caritabile dacă în acelaşi timp  săvârşeşti şi infracţiuni de natura celor comise de inculpat pe o perioadă mai mare de timp. Trebuie subliniat că inculpatul nu a comis o infracţiune izolată, unică, accidental, ci faptele sunt în formă continuată, în temeiul aceleiaşi rezoluţii infracţionale, pe o perioadă mai mare de timp.

Practic inculpatul realizase o adevărată reţea infracţională.

Instanţa nu poate primi apărările inculpatului că este dărâmat fizic şi psihic şi că are nevoie de familia sa deoarece inculpatul şi-a asumat prin  desfăşurarea activităţii infracţionale riscul  descoperirii acesteia, a tragerii la răspundere penală şi a  perturbării unei vieţi familiale normale.

Tribunalul apreciază faţă de toate acestea că inculpatul nu oferă garanţiile procesuale suficiente pentru punerea sa în libertate chiar şi sub control judiciar.

 Caracterul profund uman şi esenţialmente liberal al  profesiei de preot nu pot justifica prin ele însele scoaterea acestuia din  sfera răspunderii penale pentru infracţiunea de luare de mită în cazurile când profitând atât de profesia sa, cât şi de funcţia pe care o avea - preot la penitenciar - primeşte foloase sau bani ce nu i se cuvin.

Ar însemna ca în numele umanismului declarat şi recunoscut al profesiei de preot societatea să tolereze - în afara spiritului şi  scopului legii penale- fapte şi acţiuni profund inumane, imorale şi ilegale precum sunt cele comise de inculpat.

Faţă de toate acestea pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal instanţa consideră că se impune menţinerea inculpatului în detenţie provizorie chiar în detrimentul regulii judecării în stare de libertate.

Având în vedere împrejurările în care se presupune că au fost comise faptele, modalitatea de acţiune a inculpatului, gravitatea deosebită a acestora, statutul special al inculpatului, total incompatibil cu cel de infractor, precum şi valoarea socială ocrotită de lege şi încălcată de inculpat, dovedesc o periculozitate deosebită a inculpatului, iar lăsarea sa în libertate reprezintă un pericol concret şi efectiv pentru ordinea publică.

Aşadar, în baza art. 160 ind. 8 al. 6 C.p.p. rap. la art. 160 ind. 2 al. 1 C.p.p. instanţa va respinge ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulat de inculpatul B.O.M.

Constatând culpa procesuală a inculpatului, acesta va fi obligat conform art.192 al.2 Cod pr.pen. să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.

Se va constata că inculpatul a fost asistat de apărător ales.

Domenii speta

Spete similare