Asigurări sociale

Sentinţă civilă 998/D din 16.06.2010


Prin contestaţia formulată, contestatoarea H.M. solicită in contradictoriu cu C.J.P. Bacău anularea Deciziei nr. 196695/07.07.2009 întrucât cuantumul pensiei este prea mic nefiind luat in consideraţie actul adiţional – contract de asigurări sociale nr. 399/2002 in baza căruia a plătit o contribuţie suplimentara, solicita recalcularea punctului de pensie funcţie de veniturile obţinute.

La dosar s-a  depus Decizia contestata, actul adiţional 68/2005, acte stare civila.

Prin întâmpinarea depusa la dosar, intimata solicita respingerea contestaţiei, întrucât la stabilirea cuantumului pensiei s-au respectat dispoziţiile art.76, 77 din Legea 19/2000, de asemeni s-a luat in calcul si contractul de asigurare sociala  nr. 399/2002.

Acţiunea s-a depus in termen, motivată legal, scutita d e plata taxei de timbru.

La dosar s-a depus documentaţia care a stat la baza emiterii Deciziei, de asemeni s-a dispus efectuarea unei expertize contabile care a avut ca  obiectiv, verificarea modului de calcul a pensiei,

Instanţa, verificând actele si lucrările dosarului, constată:

Prin Decizia 196695/2009 s-a dispus pensionarea reclamantei pentru limita de vârsta cu o pensie de asigurări sociale in cuantum de 854 lei.

Potrivit documentaţiei depusă la dosar, reclamanta avea la data formulării cererii de pensionare nr. 12515/19.05.2009, vârsta standard de pensionare respectiv 58 ani si 6 luni, un stagiu total de cotizare de 41 ani 4 luni, 8 zile lucrate in condiţii normale.

Potrivit calculelor efectuate cu respectarea dispoziţiilor art.76,77 ,art.164 – 165 din Legea19/2000, reclamanta a realizat un număr de puncte de 33.04200, cu un punctaj mediu anual de 1.22378, in cazul reclamantei valoarea punctajului de pensie fiind de 697.50 lei, valoarea pensiei fiind de 854 lei.

In ce priveşte contractul de asigurări nr. 399/2002 modificat ulterior  prin actul adiţional nr. 119/2004 si 68/2005, calculul s-a făcut corect, punctajul fiind corect prin însumarea veniturilor salariale cu veniturile asigurate.

Expertiza efectuata in cauza constata faptul ca  potrivit perioadei 01.01.1992 – 31.03.1992 punctajul a fost calculat, funcţie de salariile nete si nu cele brute, insa acest lucru nu influenţează cuantumul pensiei, motiv pentru care instanţa va înlătura aceasta critica.

Fata de situaţia reţinuta, instanţa având in vedere dispoziţiile art. 76,77, 164 – 165 din Legea 19/2000, va respinge contestaţia ca nefondată.