Fond funciar

Pronunţând sentinţa civilă nr. 590/22.02.2011 Judecătoria Moineşti a admis excepţia autorităţii lucrului judecat şi a respins ca atare cererea formulată de reclamanţii A.N. şi A.C. în contradictoriu cu Uniunea Judeţeană a Cooperaţiei de Consum Bacău, Prefectura Bacău, Cooperativa de Consum B. T., E.V. şi Notar Public G.F. din Bacău.

Prin aceeaşi sentinţă, judecătoria a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, a reţinut judecătoria că:

„Prin acţiunea înregistrată sub nr.5941/260/2006 pe rolul Judecătoriei Moineşti, reclamanţii A.N., A.C. au chemat în judecată pe pârâţii Uniunea Judeţeană a Cooperaţiei de Consum Bacău, Prefectura Bacău, Cooperativa de Consum B. T., E.V., Notar Public G.F., solicitând constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de vânzare-cumpărare dintre F.C. Bacău şi Cooperativa de Consum A., autentificat de BNP G.F. din Bacău sub nr.3746/08.05.1996, repunerea părţilor în situaţia anterioară, precum şi să se constate nulitatea absolută a Ordinului Prefectului 82/1996 care a fost anulat prin Ordinul Prefectului 71/1997.

Cererea a fost timbrată cu 12 lei prin chitanţa nr.51982/25.10.2006, 0,30 lei timbru judiciar şi în motivare, au arătat reclamanţii că autorii lor au dobândit terenul care face obiectul contractului a cărui anulare se solicită printr-un partaj voluntar din anul 1947, prin două ordine succesive ale prefectului constatându-se că proprietatea aparţine F.C. Bacău care, la rândul său, a vândut terenul Cooperativei de Consum A..

În cauză s-au depus acte, a fost ataşat în vederea consultării dosarul 796/260/2008 al Judecătoriei Moineşti, probatorii din analiza cărora instanţa a reţinut următoarele:

La data de 25.10.2006 A.N. şi A.C. se adresează Judecătoriei Moineşti cu o cerere prin care solicită în contradictoriu cu Uniunea Judeţeană a Cooperaţiei de Consum Bacău, Prefectura Bacău, Cooperativa de Consum B. T., E.V., Notar Public  G.F.  să se constate nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare-cumpărare dintre F.C. Bacău şi Cooperativa de Consum A., autentificat de către Notar Public G.F. sub nr.3746/08.05.1996, repunerea părţilor în situaţia anterioară, precum şi să se constate nulitatea absolută a Ordinului Prefectului 82/1996 care a fost anulat prin Ordinul Prefectului 71/1997.

Prin încheierea din data de 16.01.2007 (fila 72), faţă de situaţia că  s-a declarat apel împotriva S.C. nr.2292/24.10.2006, Dosar 3790/260/2006, s-a suspendat judecata cauzei, conform art.244 pct.1 Cod proc civilă.

Prin S.C. nr. 2292/24.10.2006 a Judecătoriei Moineşti, s-a admis acţiunea formulată de reclamanţii A.N. şi A.C. în contradictoriu cu Uniunea Judeţeană a Cooperaţiei de Consum Bacău, Cooperativa de Consum B. T., s-a respins ca rămasă fără obiect cererea aceloraşi reclamanţi formulată împotriva Prefecturii Bacău şi a Uniunii Judeţene a Cooperaţiei de Consum, s-a admis excepţia prematurităţii cererii formulate faţă de Comisia Locală A. şi Cooperativa de Consum B. T., s-a constatat nul absolut parţial contractul de vânzare autentificat de către Notar Public G.F. sub nr. 3746/08.05.1996, numai în ceea ce priveşte suprafaţa de 1810,17 mp situat în intravilanul com A., jud.Bacău, s-au constat revocate Ordinele nr.82/1996 şi 71/1997 ale Prefectului judeţului Bacău, s-a respins ca prematură cererea privind plângerea la Legea 247/2005, s-a respins cererea privind daunele cominatorii.

Prin DC Nr.1057/R/22.10.2007 a Tribunalului Bacău s-a casat sentinţa judecătoriei, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Rejudecând cauza, prin S.C. nr.1941/25.09.2008, Judecătoria Moineşti a admis în parte acţiunea reclamanţilor formulată în contradictoriu cu COMISIA LOCALĂ A. de aplicare a legilor fondului funciar.

A fost obligată pârâta Comisia Locală să întocmească documentaţia conform prevederilor Legii 18/1991, pentru suprafaţa de 1754 m.p., teren situat în com. A., cu vecinii: N - Drumul Naţional, E- C.G. (fost proprietar G.Ţ.), S- moşt. def. Ţ.G.,V –Nor (fost A.C.), în vederea atribuirii acestei suprafeţe reclamanţilor.

S-a respins cererea privind obligarea acestei pârâte la plata daunelor cominatorii.

S-a respins acţiunea formulată de reclamanţi împotriva  pârâtelor COOPERATIVA de CONSUM B. T., UNIUNEA JUDEŢEANĂ a Cooperativelor de Consum Bacău şi a  COMISIEI JUDEŢENE Bacău pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.

În considerentele S.C. nr. 1941/25.09.2008 a Judecătoriei Moineşti s-a reţinut că reclamanţii au solicitat în baza Legii nr. 247/2005 să li se reconstituie dreptul de proprietate pentru terenul în suprafaţă de 1751 m.p. pe vechiul amplasament, pe raza comunei A., să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat pentru această suprafaţă de teren, cu obligarea Comisiei Locale A. la plata de daune cominatorii.

Reclamanţilor li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 1751 m.p. teren  în com. A., cu această suprafaţă de teren intrând în CAP autorii reclamanţilor.

Deoarece reconstituirea dreptului de proprietate nu s-a făcut pe vechiul amplasament, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, reclamanţii au solicitat  ca reconstituirea dreptului de proprietate să se facă pe vechiul amplasament.

Terenul în litigiu a fost ocupat de F.C. Bacău, care în perioada 1965 – 1966 a construit pe acesta un magazin universal.

Cu toate că după apariţia Legii 18/1991, reclamanţii au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru acest teren, prin Ordinul Prefectului nr. 82/19.03.1996, terenul în litigiu a fost atribuit F.C. Bacău, care prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 3746/ 8.05.1996 l-a vândut Cooperativei de Consum  A., contract de vânzare – cumpărare a cărui nulitate absolută au solicitat-o reclamanţii.

După înstrăinarea terenului prin contractul de vânzare – cumpărare menţionat, prin Ordinul Prefectului judeţului Bacău nr. 71/24.03.1997 s-a revocat Ordinul nr. 82/1996.

În aceeaşi perioadă, a avut loc şi o reorganizare a F.C. Bacău şi a Cooperativei de Consum A., în locul acestora înfiinţându-se Uniunea Judeţeană a Cooperativelor de Consum Bacău în care este membră şi Cooperativa de Consum B. – T., care a absorbit Cooperativa de Consum A..

În urma demersurile efectuate de către reclamanţi pentru atribuirea terenului ce a aparţinut autorilor lor pe vechiul amplasament, Comisia Locală A. le-a comunicat că nu există teren în rezervă pentru compensare.

Cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate, al reclamanţilor pe vechiul amplasament:

Conform prevederilor art.11 alin.2.1 din Legea nr.18/199, modificată şi completată, terenurile preluate abuziv de cooperativele agricole de producţie de la persoanele fizice, fără înscriere în cooperativele agricole de producţie sau de către stat, fără nici un titlu, revin de drept proprietarilor care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane.

Terenul în litigiu nu a fost atribuit legal altor persoane. Atribuirea acestui teren iniţial F.C. Bacău, în folosinţă, nu i-a conferit acesteia un drept de proprietate.

Situaţia că ulterior pentru acest teren s-a încheiat un contract de vânzare – cumpărare, nu este de natură a anula dreptul proprietarului terenului de a solicita atribuirea în natură.

Referitor la cererea privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare – cumpărare existent pentru terenul în litigiu, instanţa a respins cererea pentru următoarele considerente:

Prin Ordinul Prefectului nr.82/19.03.1996, a fost atribuit terenul  în litigiu F.C. Bacău, care prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 3746/ 8.05.1996 l-a vândut Cooperativei de Consum  A., contract de vânzare – cumpărare a cărui nulitate absolută au solicitat-o reclamanţii.

După înstrăinarea terenului prin contractul de vânzare – cumpărare menţionat mai sus, prin Ordinul Prefectului judeţului Bacău nr.71/24.03.1997,  s-a revocat Ordinul nr.82/1996.

Motivul invocat de către reclamanţi pentru constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare – cumpărare este că Ordinul nr.82/1996 a fost revocat prin Ordinul nr.71/1997.

Instanţa a apreciat că revocarea Ordinului nr.82, nu prezintă relevanţă juridică în cauză, prin prisma respectării condiţiilor imperative prevăzute de lege la încheierea unui contract de vânzare – cumpărare.

Contractul de vânzare – cumpărare încheiat întruneşte condiţiile de formă şi fond prevăzute de lege iar actul în baza căruia a fost încheiat era în vigoare la data încheierii lui.

S-a menţionat că reclamanţii nu au dovedit că ar fi existat la data încheierii contractului de vânzare – cumpărare nr. 3746/1996 o cauză ilicită, sau că acesta a fost încheiat prin fraudarea legii, deoarece la data încheierii contractului nu fusese emis Ordinul nr. 71/1997 şi că nu pot fi imputate părţilor care au încheiat contractul de vânzare – cumpărare nereguralităţi ce cad în sarcina emitentului ordinului.

De asemenea, situaţia că primul ordin nu putea fi  revocat tot printr-un ordin de către instituţia Prefectului, nu are relevanţă, instanţa  având în vedere împrejurarea că primul ordin a intrat în circuitul civil şi putea fi anulat doar de către instanţa de judecată.

Prin D.C. nr. 1134/R/19.12.2008 pronunţată de Tribunalul Bacău s-a respins ca nefondat recursul formulat împotriva S.C. nr. 1941/25.09.2008 a Judecătoriei Moineşti de către A.N. şi A.C., a fost admis recursul formulat împotriva aceleiaşi sentinţe de către Comisia Locală pentru aplicarea legilor fondului Funciar A., s-a reţinut cauza spre rejudecare şi pe fond s-a respins acţiunea reclamanţilor în contradictoriu cu această pârâtă cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

Din considerentele D.C. nr. 1134/R/19.12.2008 pronunţate de Tribunalul Bacău se reţine că Ordinul Prefectului nr.82/1996 a fost anulat de Ordinul Prefectului nr. 71/1997, actul administrativ ulterior emis intrând în contradicţie cu principiul irevocabilităţii actelor administrative care au produs efecte juridice, astfel că Ordinul Prefectului cu nr.82/1996 nu putea fi anulat decât de către o instanţă.

De asemenea, se arată că prin emiterea Ordinului 71/1997 s-a adus atingere dreptului de proprietate al F.C. Bacău, cu consecinţa încălcării art.1 din Protocolul nr.1 C.E.D.O. şi prin urmare contractul de vânzare-cumpărare nu este afectat de nici o nulitate absolută, Cooperativa de Consum B. – T. cumpărând de la proprietar fără ca între părţi să fie identificată o conivenţă frauduloasă ori să existe o cauză ilicită.

Faţă de cele arătate anterior instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia autorităţii lucrului judecat.

Părţile, mai puţin Uniunea Judeţeană a Cooperaţiei de Consum Bacău, Cooperativa de Consum B. T., au solicitat respingerea excepţiei deoarece nu există identitate de părţi şi astfel nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 1201 Cod proc civilă.

Autoritatea lucrului judecat (res iudicata pro veritate habetur) este o instituţie de drept procesual civil destinată să asigure stabilitatea raporturilor juridice devenite litigioase şi soluţionate de către organele de jurisdicţie. Un lucru odată judecat trebuie considerat ca fiind adevărat, iar hotărârea judecătorească ţine loc de adevăr.

Sintagma „lucru judecat” provine din latinescul „res iudicata”, care semnifică ceea ce s-a judecat sau soluţionat. Din punct de vedere procesual această expresie se raportează la efectele hotărârii judecătoreşti. Fundamentul lucrului judecat rezidă în necesitatea de a da eficienţă hotărârii judecătoreşti şi de a evita o nouă judecată asupra aceleiaşi chestiuni litigioase.

Instituţia lucrului judecat este reglementată şi de Codul civil în art. 1201.

Potrivit acestui text: „Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcute de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate”. Codul civil reglementează lucrul judecat ca o prezumţie legală absolută şi irefragabilă de conformitate a hotărârii cu adevărul .

Pentru existenţa lucrului judecat, art. 1201 din Codul civil cere existenţa identităţii între hotărârea dată şi cea care urmează, respectiv: identitatea de obiect (eadem res), identitatea de cauză (eadem causa), şi identitatea de părţi (conditio personarum).

Cele trei elemente arătate anterior trebuie să fie întrunite cumulativ. În cazul în care lipseşte unul dintre cele trei elemente nu mai putem să vorbim despre autoritatea lucrului judecat (quae nisi omnia concurrunt, alia res est), astfel că pentru a opera excepţia autorităţii lucrului judecat se cere o identitate între raportul juridic dedus judecăţii şi raportul juridic judecat anterior, iar părţile care stau în judecată trebuie să aibă aceeaşi calitate procesuală.

Primul element al puterii lucrului judecat se referă la identitatea de obiect. Pentru a exista autoritate de lucru judecat este necesar ca obiectul din cea de-a doua acţiune să fie identic. Acest lucru se poate verifica prin raportarea statuărilor cuprinse în dispozitivul hotărârii cu obiectul determinat în cea de-a doua acţiune. Dacă în cererea ulterioară se formulează mai multe capete de cerere, există autoritate de lucru judecat cu privire la acel capăt de cerere care a format deja obiectul unei judecăţi, altfel, s-ar putea ajunge la situaţia ca una din părţi să formuleze o cerere de chemare în judecată ulterioară în mod formal, cu mai multe capete de cerere, spre a evita astfel consecinţele puterii lucrului judecat. De asemenea, jurisprudenţa noastră a decis în mod judicios că pentru a exista autoritate de lucru judecat nu este necesar ca obiectul să fie formulat în ambele acţiuni în acelaşi mod, fiind suficient ca din cuprinsul cererilor să rezulte că scopul final urmărit de parte este identic; chiar dacă cu prilejul primei judecăţi dreptul pretins de una dintre părţi s-a discutat numai pe cale incidentă, hotărârea pronunţată are putere de lucru judecat faţă de o altă acţiune în cadrul căreia se urmăreşte valorificarea unuia şi aceluiaşi drept.

Al doilea element esenţial al puterii lucrului judecat este identitatea de cauză.

Cauza reprezintă justificarea pretenţiei promovate în justiţie. Raţiunea cauzei constă într-un fapt juridic, care formează baza dreptului cerut.

În funcţie de drepturile recunoscute unei părţi sau constatările făcute printr-o hotărâre definitivă, dată într-un alt proces se poate stabili în concret dacă într-o cauză civilă există sau nu autoritate de lucru judecat.

Puterea lucrului judecat este, în mod indiscutabil, o calitate pe care o dobândeşte hotărârea judecătorească.

Cum repunerea în discuţie într-o nouă procedură judiciară a aceloraşi cereri şi în contradictoriu cu aceleaşi părţi sau cu succesorii lor ar însemna ignorarea efectelor juridice a acestei hotărâri si menţinerea pe termen nelimitat a unui conflict între parţi si/sau între acestea si succesori, ceea ce ar afecta grav siguranta raporturilor juridice civile si încrederea în sistemul judiciar, în temeiul art. 166 Cod pr civila şi al art. 1201 Cod civil, instanţa va admite excepţia.

De altfel, în acest sens, este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care se reţine în mod constant că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 § 1 trebuie interpretat prin prisma principiului preeminenţei dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor semnatare ale Convenţiei, principiu enunţat în preambulul Convenţiei. Unul dintre elementele fundamentale ale principiului preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care presupune, printre altele, ca soluţiile definitive date de instanţele judecătoreşti să nu mai poată fi rediscutate (Brumărescu c. Romaniei, § 61).

Recent, în cauza Amurăriţei c. României, din data de 23.09.2008, Curtea Europeană a mers mai departe arătând că instanţele trebuie sa ţină cont chiar şi de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare finalizate prin hotărâri definitive, si să nu le repună în discuţie într-o nouă procedură, ba mai mult, în funcţie de particularităţile cauzei, trebuie să analizeze şi posibilitatea ca în anumite situaţii, constatările din hotărârile judecătoreşti să poată fi opuse chiar şi terţilor (§ 31-38).

Referitor la faptul din speţă, instanţa constată ca în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului se reţine în mod constant ca autorităţilor judiciare nu le este permis ca prin acţiunile sau inacţiunile lor să împiedice realizarea scopului unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, scop care poate rezulta nu doar din dispozitiv ci şi din motivare, decât în cazurile în care există o imposibilitate obiectivă de executare, temeinic justificată de către autoritatea care invocă imposibilitatea de executare (a se vedea spre exemplu în acest sens cauza Niţescu c. României).

Faţă de cele arătate anterior va fi admisă excepţia şi va fi respinsă cererea pe excepţia autorităţii lucrului judecat.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii, d-nii C.A. şi N.A. solicitând casarea hotărârii pronunţate de judecătorie, rejudecarea cauzei şi, pe fond, respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat şi admiterea acţiunii.

S-a arătat în motivarea recursului că S.C. nr. 590/22.02.2011 este nelegală întrucât prima instanţă nu a manifestat rol activ, neadministrând toate probele necesare pentru elucidarea cauzei, încălcând astfel art. 129 pct.4 şi 5 Cpc, ceea ce impune trimiterea cauzei spre rejudecare.

Sentinţa Judecătoriei Moineşti este şi netemeinică, se arată în continuare, întrucât această instanţă nu a admis toate probele solicitate de recurenţii-reclamanţi şi nici nu a analizat excepţiile invocate şi apărările formulate de aceştia, fiind încălcate prevederile art.6 alin.(1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat, se arată în finalul declaraţiei de recurs, prima instanţă s-a aflat într-o gravă eroare de interpretare a art.1201 Cod civil întrucât în cauză nu este îndeplinită cerinţa identităţii de părţi în condiţiile în care în primul litigiu ce a format obiectul dosarului nr.3790/2006 acţiunea a fost îndreptată împotriva pârâţilor UJCC Bacău, C.C. B. T., Instituţia Prefectului Bacău şi Comisia Locală A. de aplicare a legilor fondului funciar, în timp ce în cel de-al doilea litigiu ce a format obiectul dosarului nr.159/260/2006 acţiunea s-a îndreptat, pe lângă cei din prima acţiune, şi împotriva pârâţilor BNP G.F. din Bacău şi E.V.. Conchid recurenţii arătând că, acestor din urmă pârâţi nu li se poate opune puterea lucrului judecat, sentinţa recurată încălcând principiul dreptului la apărare şi pe cel al contradictorialităţii procesului civil.

Formulând întâmpinare (f.23), Prefectul judeţului Bacău, d-l C.S., a arătat că lasă soluţia ce se va pronunţa cu privire la recursul declarat de reclamanţi la aprecierea instanţei, cu precizarea că prin adresa ME/1350/21.01.2011 a prezentat Judecătoriei Moineşti un punct de vedere referitor la excepţia autorităţii de lucru judecat în sensul respingerii acestei excepţii.

Examinând actele şi lucrările dosarului, motivele de recurs prin raportare la excepţia autorităţii de lucru judecat, în condiţiile în care recurenţii nu au indicat vreo altă excepţie pe care prima instanţă să fi omis să o analizeze cu prioritate, sau pe care instanţa de recurs să fie datoare a o soluţiona în acelaşi mod, Tribunalul constată că în mod judicios a reţinut Judecătoria Moineşti incidenţa dispoziţiilor art.1201 Cod civil în cauză, având în vedere că scopul urmărit de recurenţii-reclamanţi prin cele două acţiuni este identic, adică recunoaşterea dreptului de proprietate al recurenţilor-reclamanţi asupra suprafeţei de 1751 mp, teren situat în T.46/31, P.19, cu următoarele precizări:

Pentru a soluţiona cererea de constatare a nulităţii absolute a Ordinului Prefectului judeţului Bacău nr.82/1996 şi a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3746/1996, instanţa de judecată este datoare să verifice mai întâi interesul unei astfel de acţiuni, adică posibilitatea reclamanţilor de a obţine la rândul lor recunoaşterea dreptului de proprietate asupra bunului ce a făcut obiectul celor două acte pretinse lovite de nulitate absolută.

Or, prin decizia civilă nr.1134/R/19.12.2008 pronunţată în dosarul nr.796/260/2008 Tribunalul Bacău a stabilit în mod irevocabil că terenul solicitat a fi restituit a fost atribuit în proprietate în mod legal altei persoane, astfel încât nu se mai poate dispune reconstituirea pe vechiul amplasament decât cu încălcarea art.11 alin.21 din L.18/1991, reclamanţii urmând să primească teren pe un alt amplasament sau despăgubiri. Totodată, ca instanţă de recurs, Tribunalul a analizat şi cererea reclamanţilor privind valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3746/1996 reţinând că, întrucât la momentul încheierii contractului vânzătoarea era proprietara bunului vândut iar între părţi nu a fost identificată nici o conivenţă frauduloasă, contractul nu este afectat de nici o cauză de nulitate absolută.

Potrivit dispoziţiilor art.1201 Cod civil „este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate”.

Având în vedere obiectul diferit al celor două cauze, Tribunalul apreciază că în cauză nu este incidentă autoritate de lucru judecat ci prezumţia puterii de lucru judecat, prezumţie legală, absolută, irefragabilă prevăzută de art. 1200 alin.(4) cod civil.

Împrejurarea modificării obiectului acţiunii nu înlătură prezumţia puterii de lucru judecat, care reprezintă adevărul ce constituie temeiul, raţiunea şi fundamentul social al acestui efect al hotărârii judecătoreşti.

Puterea de lucru judecat este prevăzută şi ca excepţie de fond, peremptorie şi absolută de art. 166 cod procedură civilă, atât prezumţia cât şi excepţia lucrului judecat reprezentând instrumente juridice menite să servească instituţia puterii lucrului judecat care, în calitate de cel mai important efect al hotărârilor judecătoreşti, are la bază două reguli fundamentale: o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată; soluţia cuprinsă în hotărâre este prezumată  a exprima adevărul şi nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre. Autoritate de lucru judecat urmăreşte şi evitarea contrazicerilor între două hotărâri judecătoreşti, în sensul ca drepturile recunoscute printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o hotărâre ulterioară, dată în alt proces, această situaţie existând şi în cazul în care problema a fost discutată în primul proces numai pe cale incidentă, ceea ce trece, deci, în puterea lucrului judecat fiind nu doar dispozitivul hotărârii ci şi considerentele în măsura în care acestea explică dispozitivul şi se reflectă în acesta.

Iată de ce instanţele de judecată nu pot soluţiona pe fond acţiunea reclamanţilor prin care aceştia au solicitat să se constate nulitatea absolută a Ordinului Prefectului judeţului Bacău nr. 82/1996 precum şi a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3746/8.06.1996 de BNP F. G. din Bacău fără a încălca puterea de lucru judecat a considerentelor deciziei nr.1134/R/19.12.2008.

În ceea ce priveşte primul element cerut de art. 1201 Cc, constant s-a subliniat în literatură că textul consacră principiul relativităţii efectelor hotărârii judecătoreşti care oferă unei persoane posibilitatea de a se apăra de efectele unei hotărâri judecătoreşti în care nu a fost parte sau de a se opune unei a doua judecăţi cu privire la aceleaşi fapte soluţionate anterior pe cale judecătorească.

Împrejurarea că în ceea de a doua acţiune sunt chemate în judecată şi alte persoane nu poate duce la o altă concluzie întrucât, astfel cum am arătat, instanţa nu a ajuns să soluţioneze în fond cererea cu care a fost învestită odată ce a constatat incidenţa unei excepţii peremptorii şi absolute, aceste alte persoane nefiind prejudiciate în vreun fel, argumentele recurenţilor vizând încălcarea principiului dreptului la apărare şi  pe cel al contradictorialităţii faţă de BNP F. G. şi E. V. fără ca părţile pretins prejudiciate să se plângă de acest lucru.

Considerând sentinţa recurată legală şi temeinică sub aspectul incidenţei excepţiei puterii de lucru judecat a deciziei civile nr. 1134/2008, Tribunalul constată inutil a mai analiza motivul de recurs referitor la neadministrarea de probe, acestea nefiind indicate şi nici precizată relevanţa lor cu privire la chestiunea analizată cu precădere de instanţă.

În consecinţă, în temeiul art. 312 alin.(1) Cpc recursul urmează a fi respins ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare