Revendicare imobiliară

Pronunţând sentinţa civilă nr.112/17.02.2010 Judecătoria Podu Turcului a admis acţiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta B.A.G., domiciliată în judeţul Bacău, în contradictoriu cu pârâţii B.I., B.L., ambii din judeţul Bacău şi de reclamanta B.A.G. în nume propriu şi ca reprezentant legal al minorului B.S.A., în contradictoriu cu pârâţii B.I., B.L..

Au fost obligaţi pârâţii să restituie reclamanţilor următoarele bunuri mobile : set mobilă dormitor format din şifonier în trei canate, pat dublu cu saltea relaxa, două noptiere, comodă tv şi masa oglindă, în valoare totală de 1350 de lei; tv color Hyundai în valoare de 130 de lei; 4 scaune tapiţate cu spătar în valoare de 162 de lei ; sistem homecinema Samsung în valoare de 405 lei; covor persan maro 2/2,5 m.p în valoare de 191,25 lei; 2 perne mari în valoare de 25,6 lei; 2 perne mici în valoare de 19,2 lei; o plapumă în valoare de 96 de lei; cuvertură pat de pluş roşie în valoare de 31,5 lei; draperie galben – maro 3/2 m.p în valoare de 49,5 lei; un fier de călcat Philips în valoare de 40,5 lei; maşină de spălat automată Samsung în valoare de 765 lei; recamier cu vitrină în valoare de 192,5 lei; mochetă albastră 22/0,70 m în valoare de 120 de lei; un frigider Arctic în valoare de 990 de lei; aragaz cu 4 ochiuri Metalica în valoare de 399 de lei; mobile bucătărie set (4 corpuri jos, 4 corpuri suspendate) în valoare totală de 637,5 lei; masa extensibilă 12 persoane în valoare de 170 de lei; masă de lemn 4 persoane în valoare de 59,5 lei; filtru cafea Rowenta în valoare de 45 de lei; radiocasetofon Sony în valoare de 102 lei; set 6 ceşti cu suport metalic în valoare de 23,75 lei; tacâmuri 24 piese cu mâner roşu în valoare de 49,4 lei; pahare simple fără picior 12 buc în valoare de 13,68 lei; pahare cu picior 6 buc în valoare de 7,98 lei; cuţite de masă 12 buc în valoare de 25,65 lei; furculiţe 27 buc în valoare de 35,91 lei; linguri 9 buc în valoare de 17,1 lei; 4 pahare înalte în valoare de 6,84 lei; 6 ceşti porţelan alb în valoare de 17,1 lei; 12 pahare fără picior în valoare de 26,22 lei; 2 seturi din câte 6 ceşti şi farfuriuţe în valoare de 22,8 lei; 11 pahare ţuică simple în valoare de 9,69 lei; 24 farfurii floare albastră în valoare de 41,04 lei; 6 ceşti cu farfuriuţe în valoare de 22,8 lei; maşină de tocat carne în valoare de 28,5 lei; 2 oale cu capac emailate bleu în valoare de 14,25 lei; 2 cratiţe inox cu mâner ebonită în valoare de 32,3 lei; lighean din plastic în valoare de 23,75 lei; o butelie de aragaz în valoare de 130 de lei; 5 prosoape în valoare de 22,5 lei; 2 lenjerii în valoare de 56,3 lei; 2 feţe de masă în valoare de 14,4 lei; 7 tricouri în valoare de 39,2 lei; 5 pulovere în valoare de 80 de lei; 2 hanorace în valoare de 19,2 lei; 3 treninguri în valoare de 27 de lei; o rochie în valoare de 78 de lei; 1 geacă în valoare de 32 de lei; 1 pereche pantofi în valoare de 24,5 lei; 3 perechi sandale în valoare de 52,5 lei; 1 pereche ghete în valoare de 31,5 lei; masă de călcat în valoare de 35,15 lei; mixer bucătărie în valoare de 32 de lei; butoi din plastic de 100 l în valoare de 31,5 lei.

Au fost obligaţi pârâţii să plătească în solidar reclamantei B.A.G. suma de 1290 de lei reprezentând cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 18 din OUG nr. 51/2008 obligă pârâţii să plătească în solidar către Primăria comunei Podu Turcului – Direcţia de taxe şi impozite suma de 245 de lei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, a reţinut instanţa că : „Reclamanta B.A.G. a fost căsătorită (certificat de căsătorie fila 8) cu fiul pârâţilor, Bulmoagă Sorin, care a decedat la data de 15.11.2008 (certificat deces fila 7). Din căsătoria acestora a rezultat minorul B.S.A., născut la data de 11.07.2008.

În timpul căsătoriei reclamanta a locuit împreună cu soţul său în imobilul casă aparţinând socrilor săi, pârâţii din cauză.

După decesul soţului reclamantei au apărut neînţelegeri între părţi, motiv pentru care reclamanta şi copilul său minor au plecat din casa pârâţilor, fără a lua nici un bun mobile din acea casă.

În cauză sunt două cereri conexate, astfel cum am prezentat anterior, una prin care reclamanta solicită a-i fi restituite de către pârâţi bunurile sale proprii, şi una formulată de reclamantă în nume propriu şi în numele copilului său minor, ca moştenitori ai defunctului său soţ, pentru restituirea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei.

Din probatoriul administrat, în speţă interogatoriul luat pârâţilor şi expertiza bunuri mobile, instanţa reţine că ambele cereri conexate sunt întemeiate, pârâţii recunoscând că toate bunurile solicitate prin cele două cereri, mai puţin un butoi din fibră de sticlă de 200 litri, sunt în casa lor proprietate. De altfel pârâţii au recunoscut chiar prin întâmpinare că acele bunuri sunt în posesia lor, susţinând doar că nu o împiedică pe reclamantă să vină să şi le ia.

Având în vedere prevederile art. 480 Cod civil, instanţa va admite acţiunea aşa cum a fost ea precizată, prin acţiune înţelegând cele două cereri conexate şi va obliga pârâţii să restituie reclamanţilor bunurile cuprinse în dispozitivul ce urmează, bunurile fiind astfel stabilite în funcţie de mărturisirea pârâţilor şi bunurile enumerate de d-na expert, ţinând cont şi de precizările din cuprinsul expertizei în sensul că reclamanta şi-a luat în timpul procesului cu acordul pârâţilor câteva bunuri de strictă necesitate.

În ceea ce priveşte cererea reclamantei de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată şi solicitarea acestora de a se respinge această cerere, instanţa reţine că în speţă nu sunt întrunite condiţiile impuse de dispoziţiile art. 275 Cod procedură civilă care prevăd că „pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată”. Într-adevăr pârâţii au recunoscut la prima zi de înfăţişare, prin întâmpinare, pretenţiile reclamatei, însă înainte de introducerea celor două cereri de chemare în judecată Judecătoria Podu Turcului i-a obligat pe pârâţi prin încheierea din 12.01.2009 să permită inventarierea bunurilor mobile ce aparţin reclamantei şi care se află la domiciliul lor. Această inventariere s-a făcut de către BEJ A.P. I.N., procesul verbal întocmit fiind depus la fila 6.

Pentru aplicabilitatea art. 275 C proc civ interesează atitudinea pârâţilor faţă de faptul că au de executat o obligaţie, nefiind necesar ca aceştia să fie puşi în întârziere prin intermediul executorului judecătoresc, ci este suficient ca reclamanta să le fi cerut să-şi execute obligaţia, ceea ce e fără dubiu că le-a solicitat, din moment ce a apelat la instanţă şi la executorul judecătoresc pentru inventarierea bunurilor.

În consecinţă, instanţa reţine că pârâţii au fost puşi în întârziere cu privire la obligaţia de restituire a bunurilor mobile către reclamantă, în sensul şi spiritul art. 275 teza finală C proc civ, motiv pentru care instanţa va obliga pârâţii să plătească în solidar reclamantei suma de 1290 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, compusă din 290 lei taxă de timbru, 500 lei onorariu expert şi 500 lei onorariu avocat.

  Dispoziţiile art. 18 din OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă prevăd că „Cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviinţarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părţi, dacă aceasta a căzut în pretenţiile sale. Partea căzută în pretenţii va fi obligată la plata către stat a acestor sume.” În speţă reclamanta a beneficiat de reducerea taxei de timbru cu suma de 245 de lei, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiei legale citate, instanţa va obliga pârâţii să plătească către Primăria comunei Podu Turcului – Direcţia de taxe şi impozite suma de 245 de lei”.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii, d-na A.G.B. şi d-l S.A.B., solicitând respingerea acţiunii reclamanţilor ca nefondată, iar în cazul în care se va considera necesară administrarea de probe trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că încă de la primul termen de judecată recurenţii au fost de acord cu cererea formulată de reclamanţi, astfel încât obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată este nelegală, în mod greşit reţinând prima instanţă că ar fi fost puşi în întârziere cu privire la obligaţia de restituire a bunurilor mobile prin intervenţia executorului judecătoresc. Nicăieri în procesul-verbal din 23.01.2009 întocmit în dosarul nr.9/2009 al BEJ A.P. I.N. nu a fost consemnat refuzul recurenţilor de a permite reclamantei să preia bunurile ce au aparţinut ei şi soţului său, defunctul B.S., fiul recurenţilor.

Considerând că nu a fost achitată taxa judiciară în dosarul nr.174/829/2009, potrivit art.2 din L.146/1997, în mod greşit dispunându-se conexarea celor două dosare, au solicitat recurenţii anularea cererii formulate în acest dosar.

În lipsa unui certificat de moştenitor, se arată în motivele de recurs, acţiunea trebuie respinsă faţă de lipsa de calitate procesuală activă a reclamanţilor, aceştia dovedind numai vocaţia succesorală, nu şi pe cea de moştenitor.

Recursul a fost motivat în drept pe dispoziţiile art.304 pct.9 şi 3041 Cpc.

Formulând întâmpinare prin reprezentantul loc convenţional, avocat B.A. (f.23), intimaţii-reclamanţi au solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că recurenţii au contestat bunurile solicitate precum şi calitatea procesuală a reclamanţilor, fiind puşi în întârziere prin procesul-verbal de inventariere, astfel încât nu sunt îndeplinite cerinţele art.275 Cpc, că efectuarea unei expertize era necesară din  moment ce recurenţii au contestat parte din bunuri şi că acţiunea a fost timbrată la valoarea bunurilor stabilită prin expertiză.

În recurs nu au fost administrate probe.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Podu Turcului la 11.02.2009, reclamanta B.A. G. a solicitat obligarea pârâţilor B.L. şi B.I. să-i lase în deplină proprietate bunurile proprietate personală aflate în imobilul-casă proprietate pârâţilor, imobil în care reclamanta a locuit împreună cu soţul ei, defunctul B.S., fiul pârâţilor, cerere pentru care s-a achitat taxă judiciară de timbru în valoare de 18 lei cu chitanţa seria TS4A nr.7022413 (f.3) şi timbru judiciar în valaore de 1,5 lei iar prin cererea înregistrată pe rolul aceleiaşi instanţe la 19.03.2009, în calitate şi de reprezentant legal al fiului său, B.S.A., reclamanta a cerut obligarea pârâţilor, socrii săi, să lase în deplina proprietate şi liniştita posesie a reclamanţilor bunurile mobile dobândite în timpul căsătoriei cu defunctul B.S., cerere pentru care a fost plătită taxă judiciară de timbru în valoare de 130 lei cu chitanţa seria TS4A nr.7023181 (f.3) şi timbru judiciar în valoare de 0,30 lei.

Ulterior, intimata-reclamantă a achitat taxă judiciară de timbru în valoare de 100 lei, cu chitanţa seria TS4A nr.7023051 (f.14) şi timbru judiciar în valoare de 0,30 lei, taxă judiciară de timbru în valoare de 42 lei, cu chitanţa seria TS4A nr.7023462 (f.22) şi timbru judiciar în valoare de 4,50 lei iar prin încheierea din 9.11.2009 instanţa a dispus reducerea taxei judiciare de timbru cu suma de 245 lei pe care reclamanta o mai avea de achitat (f.55).

Constatând, deci, că cererile formulate de reclamantă au fost legal timbrate, motivul de recurs referitor la acest aspect se apreciază ca fiind neîntemeiat.

Neîntemeiată este şi susţinerea recurenţilor potrivit căreia reclamanţii nu au calitate procesuală activă, în condiţiile în care calitatea acestora de moştenitori ai defunctului B.S. nu este contestată, astfel încât nu este necesară întocmirea unui certificat de moştenitor.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, Tribunalul constată recursul ca fiind întemeiat, având în vedere atitudinea procesuală, de recunoaştere a recurenţilor-pârâţi, astfel cum aceasta este evidenţiată de întâmpinarea depusă la dosarul primei instanţe (f.19,20 dosar 90) în care aceştia arată că nu s-au opus niciodată ca reclamanta să intre în posesia bunurilor, cerând, însă, încheierea unui proces-verbal de predare-primire iar dovada contrară acestor susţineri nu s-a administrat iar inventarierea bunurilor de către executorul judecătoresc la data de 23.01.2009 (f.6 dosar 90) nu poate echivala cu o punere în întârziere în sensul art.1079 alin.(1) Cod civil, nefiind cerută şi predarea bunurilor.

Prima instanţă era, deci, datoare să dea eficienţă dispoziţiilor art.275 cpc potrivit cărora pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată.

În consecinţă, în temeiul art.312 alin.(1) Cpc, sub aspectul cheltuielilor de judecată, recursul urmează a fi admis iar sentinţa recurată modificată în parte, în sensul respingerii ca nefondată a cererii reclamanţilor privind obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Domenii speta

Spete similare