Competenţa de soluţionare a litigiilor decurgând dintr-un raport juridic ce are ca obiect un bun proprietate publică.

Prin sentinţa civilă nr. 1338/26.04.2011, pronunţată în dosarul nr. 5307/270/2010 al Judecătoriei Oneşti, s-a admis acţiunea formulată de reclamantul Municipiul Oneşti , prin Primar, în contradictoriu cu pârâta SC A.C. SA Oneşti şi a fost  obligată pârâta să efectueze  lucrările de  reparaţie privind imobilul aflat în administrarea  sa, situat în Oneşti, lucrări necesare  aducerii în stare normală de utilizare conform destinaţiei  sale de bloc de locuinţă şi care constau în:

-         reparaţii la instalaţiile electrice şi de încălzire;

-         reparaţii la instalaţiile sanitare;

-         reparaţii la hidroizolaţii;

-         reparaţii la elementele de construcţie exterioară;

-         înlocuirea ţevilor sparte;

-         reparaţii la instalaţiile de colectare a deşeurilor.

Totodată, pârâta a fost obligată să predea imobilul  în stare de funcţionare normală,  reclamantei.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond  a reţinut că, prin HCJ nr.5/1995 s-a înfiinţat  SC O. SA Oneşti,  prin reorganizarea fostei RAGCL Oneşti, iar prin art. 4 al acestei hotărâri s-a dispus ca bunurile  care fac parte din domeniul public şi sunt în administrarea  R.A.G.C.L. să fie preluate în administrarea SC O. SA Oneşti.

În anul 2001 această societate s-a divizat înfiinţându-se  S.C.A.C. Oneşti, care a preluat în administrare  imobilul. A reţinut instanţa de fond că,  de la  momentul preluării imobilului în administrare, societatea pârâtă  nu şi-a îndeplinit obligaţiile  ce  decurgeau din exercitarea dreptului de administrare, fapt  care a dus la degradarea avansată a imobilului. Prin  expertiza tehnică efectuată în cauză s-a constatat  starea actuală a imobilului şi s-au identificat lucrările  ce ar trebui efectuate pentru ca imobilul să poată  fi adus în stare normală de folosire, cuantumul  acestor lucrări ajungând la suma de 2.601.439 lei.

În ceea ce priveşte pe reclamantă, instanţa de fond  a reţinut că aceasta  în temeiul dreptului la proprietate publică deţine şi dreptul  de dispoziţie şi dreptul de administrare şi, ca urmare, pârâta , la încetarea dreptului de administrare este obligată  a restitui imobilul reclamantei.

Raportat la apărările pârâtei, instanţa de fond  a reţinut  că înscrisurile depuse de pârâtă fac dovada  efectuării unor lucrări de întreţinere minore şi care au fost avute în vedere de expert.

În considerarea dispoziţiilor art. 998 Cod civil şi ale dispoziţiilor Legii 213/1998, instanţa a admis acţiunea.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel , în termen legal, pârâta, fiind atacată totodată şi încheierea din 12.10.2010.

Apelul a fost legal timbrat cu taxă de  timbru de 4 lei şi timbru judiciar de 0,3 lei.

În motivarea apelului s-a arătat că:

În principal, s-a arătat că încheierea din 12.10.2010  prin care a fost respinsă cererea de recuzare este  netemeinică, deoarece tatăl judecătorului ce a soluţionat cauza  este consilier local , iar soţul judecătorului este şef  în serviciul din cadrul Primăriei mun. Oneşti, ambele  instituţii – Primarul şi Consiliul Local, având interes  în soluţionarea pricinii. De asemenea, s-a arătat că şi alte cauze în care societatea apelată a fost parte,  au fost judecate de acelaşi judecător, într-un mod  defavorabil apelantei.

Raportat la fondul cauzei, s-a arătat că imobilul în discuţie a fost în administrarea RAGCL Oneşti, apoi în administrarea SC O. SA. Societatea apelantă a fost înfiinţată prin divizarea parţială  a SC O. SA şi a primit în administrare imobilul. Conform procesului verbal de inventar, imobilul a fost predat cu valoarea de inventar de 7.535.750  ROL, la 30.08.2001, iar la primire deja imobilul era într-o stare avansată de degradare. 

Prin HCL nr. 19/2000 s-a aprobat trecerea locuinţelor din fondul locativ de stat, din  administrarea SC O.  în administrarea Consiliului  Local Oneşti, mai  puţin imobilul în discuţie. Ulterior, prin HCL nr. 72/2009 privind completarea HCL nr. 39/1999 s-a aprobat completarea  inventarului bunurilor din domeniul public al  mun. Oneşti,  printre care şi imobilul  la o valoare de inventar  de 6.923.000 RON.

S-a arătat de apelantă că, în raport de valoarea  reparaţiilor stabilite de expert, competenţa ar fi revenit  din punct de vedere material tribunalului, ca instanţă  de fond,  şi nu judecătoriei.

De asemenea, raportat la această  valoare a reparaţiilor, reclamanta trebuia să timbreze acţiunea, or  instanţa de fond în mod neîntemeiat a respins  excepţia.

Suma în sine  pe care ar trebui să o suporte  apelanta pentru  reparaţii este exorbitantă şi societăţii nu i se pot reţine în sarcină efectuarea  acestor reparaţii,  atâta vreme cât imobilul  era deja degradat, doar o parte din camere au fost  închiriate,  celelalte fiind ocupate abuziv, persoanele care ocupă camerele din acest imobil sunt persoane aflate într-o situaţie materială dificilă, sunt lipsite de resurse financiare, chiriile  având valori modice şi, din cuantumul lor, neputând achita reparaţiile pe care le necesită imobilul.

Apelanta a efectuat în perioada  1995 – 2011 lucrări de  reparaţii şi întreţinere, fapt ce rezultă din actele depuse şi fiind un bloc din fondul locativ de stat este în  sarcina autorităţilor efectuarea reparaţiilor. Sub acest aspect,  s-au formulat obiecţiuni la expertiză, obiecţiuni respinse.

În susţinerea acţiunii s-au depus înscrisuri.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a  solicitat respingerea apelului arătând că nu există  motive pentru care ar fi trebuit  admisă cererea de recuzare, iar în ceea ce priveşte acţiunea, instanţa de fond a  fost învestită cu o acţiune  având ca obiect  obligaţie de „a face”, competenţa fiind a judecătoriei. În considerarea  acestui obiect  a fost şi timbrată corespunzător acţiunea.  Cât priveşte modalitatea de administrare, pârâta nu  şi-a îndeplinit obligaţia de a întreţine imobilul  fiind într-o  stare avansată de degradare. Ca titular al dreptului de administrare, pârâta avea obligaţia de a restitui bunul,  dar nu  afectat de o uzură peste limitele normale. Diferenţa  dintre cele două valori de inventar, intimata a  arătat că aceasta nu este foarte mare şi  oricum valoarea de inventar nu corespunde evaluării bunului.

În cauză s-a pus în discuţie, ca motiv  de ordine publică şi lipsa de calitatea procesuală activă a reclamantei, deoarece nu s-a făcut dovada apartenenţei imobilului  la domeniul public al municipiului, prin HCL 72 /2009 s-a completat inventarul bunurilor din domeniul  public,  însă acest inventar nu a fost însuşit de  Consiliul Judeţean Bacău şi nu a fost atestat prin hotărâre  de guvern. HG 1347/2001 este cea care atestă  domeniul public al municipiului şi în această hotărâre imobilul nu este indicat.

S-a pus în discuţie, din oficiu, raportat la obiectul  litigiului care pune în discuţie calitatea unui  bun ce aparţine domeniului public şi modalitatea de  îndeplinire a obligaţiilor ce  decurg din raportul de administrare şi excepţia necompetenţei  instanţei  de fond în considerarea acestor aspecte.

Analizând motivele de apel invocate şi excepţiile invocate de pârâţi şi din oficiu,  tribunalul:

În ceea ce priveşte criticile îndreptate împotriva  încheierii din 12.10.2010, prin care s-a respins cererea de recuzare , tribunalul reţine că motivele de recuzare  sunt limitativ prevăzute de lege şi de  strictă interpretare şi împrejurările invocate de apelantă, în sensul că soţul judecătorului şi tatăl judecătorului,  deţin  funcţii în organismele publice cu interes în soluţionarea  cauzei,  nu se regăsesc în nici unul dintre cazurile  prevăzute de art. 27 C.p.c. Împrejurarea că soţul  judecătorului este salariat al Primăriei nu poate  fi reţinută, prin ea însăşi, ca dovadă de interes în cauză a judecătorului. De asemenea, faptul că tatăl judecătorului este  consilier local, nu face dovada interesului, atâta vreme cât acţiunea  e pornită de Municipiul Oneşti, prin Primar.

Cât priveşte presupusa duşmănie dintre judecător  şi societatea apelantă, tribunalul reţine că nici  cauzul de recuzare reglementat de art 27 , pct.9,  C.p..c. nu este incident, existenţa unor dosare soluţionate  nefavorabil pentru apelantă, de către acelaşi judecător,  neputând constitui o împrejurare prin ea însăşi care să ducă  la incidenţa acestui caz de recuzare.

Privitor la excepţiile  invocate, tribunalul  urmează a analiza excepţia necompetenţei materiale urmând a reţine că:

Reclamanta-intimată a formulat acţiunea întemeindu-se pe obligaţiile ce decurg din raportul juridic  născut în urma  predării imobilului bun public în administrarea societăţii pârâte, în anul 2001, conform procesului verbal de predare - primire de la filele 51-62 dosar fond.

În acest proces verbal,  la poziţia  cu nr. de inventar 125699 (f.54),  apare indicat imobilul – bloc  de garsoniere, bun primit de  pârâtă în administrare (fila 53,  dosar apel).

A arătat reclamanta că bunul este  domeniul public având în vedere HCL nr. 72/2009 şi HCL  nr. 39/1999 şi că pârâta l-a avut în administrare, neîndeplinindu-şi obligaţiile decurgând  din acest aspect juridic. Părţile, ambele, au susţinut, că bunul a fost primit în administrare de societatea pârâtă, contestându-se doar starea în care bunul trebuie restituit.

În consecinţă tribunalul reţine că ne aflăm în situaţia unui raport juridic  de tip administrativ, prin care un subiect determinat autorizat de un organ administrativ a predat un bun public, pentru punerea lui în valoare, unui alt subiect  de drept, raportul juridic fiind guvernat de un regim de putere publică.

Faţă de acest aspect, tribunalul reţine că, în condiţiile art.2, alin.1, lit. d C.p.c., având în vedere natura litigiului, ce implică analizarea modului de îndeplinire a obligaţiei de administrare, competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă revine tribunalului – Secţia de contencios administrativ.

În considerarea acestor aspecte, instanţa învestită cu soluţionarea apelului, urmează a admite apelul, constatând incidentă excepţia de necompetenţă materială şi, anulând sentinţa civilă apelată, în temeiul art. 297 C.p.c.,  va trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bacău – Secţia de contencios administrativ, instanţă învestită cu soluţionarea în primă instanţă a prezentului litigiul. 

Domenii speta

Spete similare