Regulator de competenţă: stabilirea instanţei competente ratione materiae în funcţie de valoarea terenului, în lipsa unui criteriu legal în materia cererilor imobiliare.

Regulator de competenţă: stabilirea instanţei competente ratione materiae în funcţie de valoarea terenului, în lipsa unui criteriu legal în materia cererilor imobiliare.

-Codul de procedură civilă: art. 104, art. 98, art. 94 alin. (1) lit. k)

În absenţa unui criteriu obiectiv de stabilire a valorii obiectului acţiunii, a poziţiei părţii reclamante, care nu a oferit elemente pertinente ale evaluării terenului, şi a posibilităţii instanţei de a contesta din oficiu valoarea propusă, rezultă că în determinarea competenţei materiale se impune a fi reţinută valoarea orientativă a proprietăţilor imobiliare menţionată în grila notarială.

(sentinţa civilă nr. 128 din 18 septembrie 2018)

Analizând conflictul negativ de competenţă, Curtea a stabilit că instanţa competentă ratione materiae a soluţiona cauza este tribunalul, iar nu judecătoria, pentru următoarele considerente:

Divergenţa ce a cauzat conflictul de competenţă a fost generată de incidenţa normelor de procedură ce reglementează competenţa materială a instanţelor de judecată, determinată de valoarea obiectului acţiunii, în raport de prevederile art. 94 alin. (1) lit. k) C.pr.civ., care statuează că judecătoriile judecă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti.

Dispoziţiile art. 104 C.pr.civ. oferă o reglementare expresă cu privire la determinarea competenţei după valoarea obiectului cererii introductive de instanţă, în sensul că în cererile având ca obiect un drept de proprietate sau alte drepturi reale asupra unui imobil, valoarea lor se determină în funcţie de valoarea impozabilă, stabilită potrivit legislaţiei fiscale. În cazul în care valoarea impozabilă nu este stabilită sunt aplicabile dispoziţiile art. 98. În această ultimă situaţie, competenţa se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere. În caz de contestaţie, valoarea se stabileşte după înscrisurile prezentate şi explicaţiile părţilor

Acţiunea are ca obiect constatarea dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate asupra imobilului constituit din terenul în suprafață de aprox. 196 mp și o construcție.

Prin acţiune reclamantul a evaluat obiectul dedus judecăţii la suma de 60.000 lei, echivalentul în lei a sumei de 15.000 euro, achitat ca preţ la momentul achiziţiei imobilului prin înscris sub semnătură privată. Prin rezoluţia de înregistrare a acţiunii, reclamantului i s-a pus în vedere să precizeze valoarea impozabilă pentru imobilul în litigiu, cu depunerea de înscrisuri emise de autorităţile fiscale, iar în situaţia în care nu există stabilită valoare impozabilă, cu înscrisuri emise de un notar public referitoare la valoarea imobilului, prin raportare la valorile orientative din grilele notariale privitoare la bunuri similare. Prin precizarea depusă, reclamantul şi-a menţinut poziţia procesuală cu privire la valoarea obiectului aflat în litigiu, respectiv valoarea de achiziţie, dar s-a conformat dispoziţiilor instanţei de a achita taxa de timbru de 8.884,59 lei, calculată prin raportare la grila notarială cuprinzând valorile orientative ale proprietăţilor imobiliare.

Demersurile în vederea stabilirii instanţei competente material au continuat prin emiterea unei adrese către Direcţia Venituri Buget Local sector 2, care a transmis certificatul de atestare fiscală nr. (..), din care rezultă valoarea de impunere pentru imobilul construcţie de 36.004,5 lei. Cu privire la evaluarea imobilului teren, reclamantul a invocat H.C.G.M.B. nr. 218/10.12.2015, prin care au fost stabilite nivelurile impozitelor şi taxelor locale începând cu anul 2016, fiind calculată, personal, o valoare pentru impozitare de 127.380 lei.

Obiectul cererii şi valoarea acestuia prezintă importanţă, deoarece fixează limitele cadrului procesual în care se va desfăşura judecata, determină competenţa şi un anumit cuantum al taxei judiciare de timbru (în acest sens, decizia Curţii Constituţionale nr. 230 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 1 iunie 2016).

Având în vedere teza întâi a art. 194 lit. c) C.pr.civ., potrivit căreia cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă şi valoarea obiectului acesteia "după preţuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum şi modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare", Curtea constată că reclamantul va trebui să ataşeze cererii de chemare în judecată certificatul fiscal din care să rezulte valoarea impozabilă a imobilului. În cazul în care această valoare nu este stabilită se procedează la estimarea valorii de către reclamant, care va indica modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, precum şi înscrisurile corespunzătoare. Prin urmare, reglementarea de către legiuitor a unui criteriu general valabil pentru stabilirea valorii imobilelor raportată la valoarea impozabilă, potrivit legislaţiei fiscale, face previzibilă pentru justiţiabili atât competenţa în soluţionarea cauzei şi normele de procedură aplicabile cât şi modalitatea de calcul al taxelor judiciare de timbru, eliminând astfel subiectivismul în stabilirea acestor elemente.

Situaţia e diferită în cazul imobilelor teren, normele de procedură nefiind corelate cu legislaţia fiscală care stabilesc o modalitate diferită de calcul a impozitului/taxei pe teren, „luând în calcul suprafaţa terenului, rangul localităţii în care este amplasat terenul, zona şi categoria de folosinţă a terenului, conform încadrării făcute de consiliul local. În cazul unui teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la categoria de folosinţă terenuri cu construcţii, impozitul/taxa pe teren se stabileşte prin înmulţirea suprafeţei terenului, exprimată în hectare, cu suma corespunzătoare prevăzută în tabel” [art. 465 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 227/2015].

În această situaţie, devin incidente prevederile art. 98 C.pr.civ., evaluarea imobilului teren fiind atributul reclamantului, cu obligaţia de a indica modul de calcul şi înscrisurile corespunzătoare. Partea reclamantă a determinat o valoare pentru impozitare a terenului de 127.380 lei (0,0196 ha × 6499 lei/ha) invocând hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 218/10.12.2015, prin care au fost stabilite nivelurile impozitelor şi taxelor locale începând cu anul 2016. La un simplu calcul matematic se constată că nu poate rezulta valoarea indicată de reclamant pentru evaluarea imobilului teren, ci suma de 127.380 lei, echivalentul impozitului stabilit de autoritatea fiscală în raport de criteriile indicate de legislaţia fiscală. De altfel, nici nu ar avea cum să rezulte o valoare de impunere pentru teren, cât timp normele legale au avut în vedere stabilirea impozitelor şi taxelor locale, noţiuni care nu se confundă.

În absenţa unui criteriu obiectiv de stabilire a valorii obiectului acţiunii introductive, a poziţiei părţii reclamante, care nu a oferit elemente pertinente ale evaluării terenului, şi a posibilităţii instanţei de a contesta din oficiu valoarea propusă, Curtea reţine că în determinarea competenţei materiale a instanţei de judecată se impune a fi reţinută valoarea orientativă a proprietăţilor imobiliare menţionată în grila notarială. Asta cu atât mai mult cu cât art. 31 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013 oferă ca element accesibil şi previzibil părţilor, dar şi instanţei de judecată posibilitatea evaluării obiectului „în cererile având ca obiect dreptul de proprietate sau un alt drept real asupra unui imobil, în funcţie de valoarea impozabilă a bunului imobil. Dacă valoarea impozabilă este contestată sau apreciată de instanţă ca vădit derizorie, taxarea cererilor se va face prin raportare la grilele notariale cuprinzând valorile orientative ale proprietăţilor imobiliare”.

Cum valoarea obiectului cererii introductive este unicul element în raport de care se determină atât competenţa materială, cât şi taxa de timbru, iar reclamantul nu şi-a îndeplinit corespunzător obligaţia impusă de art. 194 lit. c) C.pr.civ., Curtea reţine că se impune, în tranşarea divergenţei, valoarea orientativă a proprietăţilor imobiliare menţionată în grila notarială, care nu reflectă valoarea reală a terenului, dar se bazează pe un studiu rezultat în urma colectării informaţiilor în ceea ce priveşte oferta/cererea şi valorile de piaţă corespunzătoare proprietăţilor imobiliare care fac obiectul transferului dreptului de proprietate în anul 2017.

Domenii speta

Spete similare