Ordonanţă preşedinţială

Prin acţiunea înregistrată sub numărul 4268/260/2012 pe rolul Judecătoriei Moineşti, reclamanta P.E. a chemat în judecată pârâtul  M.C. solicitând în contradictoriu cu acesta stabilirea vremelnică  a locuinţei minorului  M.D.G. la reclamantă, stabilirea vremelnică  ca autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de reclamantă, suplinirea consimţământului acordului pârâtului pentru eliberarea paşaportului copilului minor, şi pentru deplasarea acestuia  în străinătate, şi  obligarea pârâtului să contribuie  lunar la cheltuielile de întreţinere ale minorului.

Prin sentinţa civilă nr. 2858/17.10.2012 pronunţată de Judecătoria Moineşti în dosarul nr. 4268/260/2012 s-a respins acţiunea ca nefondată şi s-a luat act că pârâtul nu solicită cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa sentinţa civilă de mai sus instanţa de fond a reţinut următoarele:

„Din relaţia părţilor a  rezultat minorul  M.D.G., născut la data de 06.08.2010, care în prezent  se află  la tatăl său, pârâtul din prezenta.

Martorii audiaţi  pentru părţi, relatează fiecare situaţia de fapt,  astfel cum a fost aceasta descrisă de  partea care l-a propus,  iar fiecare dintre părinţi  doreşte ca minorul să  stea la el. 

Potrivit  art. 581  alin. 1 Cod procedură  civilă, „instanţa va putea să ordone măsuri  vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept ce s-ar  putea  păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube  ce nu s-ar putea repara…”

Instanţa  apreciază că  din  probele administrate  de reclamantă nu rezultă  nici una din situaţiile  prevăzute de lege  pentru admiterea  unei cereri de  ordonanţă. Astfel,  situaţia de fapt  prezentă, respectiv  faptul că minorul se află  la tată  trenează de  un an de zile, şi instanţa constată că  nu s-a întâmplat nici un eveniment din care să rezulte că  aceasta ar dăuna  într-un fel sau altul minorului. Astfel  instanţa nu  găseşte  nici un motiv întemeiat, pentru a schimba o stare de fapt  provizorie, într-o altă  stare de fapt  tot  provizorie, ci apreciază că interesul superior al minorului este ca deocamdată să  rămână la pârât, până la stabilirea definitivă a  situaţiei prin dosarul de fond.

Instanţa consideră  că nu se poate adopta o  altă soluţie, în condiţiile în care nu s-a făcut  dovada unei stări de pericol în care s-ar afla  minorul, sau al unei alte stări speciale care  să  presupună cu necesitate existenţa mamei  lângă  copil (alăptare,  etc.), atâta timp cât  ambii părinţi  sunt egali în drepturi.”

Împotriva sentinţei civile nr. 2858/17.10.2012 pronunţată de Judecătoria Moineşti în dosarul nr. 4268/260/2012 a declarat recurs reclamanta P.E. solicitând modificarea hotărârii primei instanţe şi admiterea acţiunii reclamantei.

În motivarea recursului se arată că acţiunea reclamantei s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 505 Noul cod de procedură civilă, art. 6132 cod de procedură civilă, copilului din afara căsătoriei trebuind să i se aplice acelaşi regim ca şi pentru cel din căsătorie în ceea ce priveşte încredinţarea minorului. Recurenta-reclamantă arată că Judecătoria Moineşti a fost investită şi cu o cerere de chemare în judecată  pentru stabilirea locuinţei şi exercitarea autorităţii  părinteşti, pe dreptul comun. Instanţa a omis să analizeze şi situaţia creată prin  emiterea unui ordin de protecţie  împotriva pârâtului-intimat prin care s-a luat măsura încredinţării, provizorii, a minorului,  către reclamantă.  Consideră că  în mod netemeinic, instanţa a apreciat că minorul  poate fi crescut şi de către pârât, în condiţiile  în care acesta dovedeşte  un comportament  antisocial şi imoral, una din probele cele mai însemnate  fiind acţiunea pârâtului prin care acesta, în data de 3 oct. 2012, fiind citat la Judecătoria Podu Turcului în procesul care a avut ca obiect emiterea unui ordin de protecţie, a luat cu forţa reclamanta împreună cu copilul şi s-a deplasat cu aceştia în direcţia Comăneşti.  În acest mod, consideră că  pârâtul a săvârşit infracţiunea de lipsire de libertate a reclamantei,  pe care a împiedicat-o să se prezinte în faţa instanţei de judecată, a comis acte de violenţă psihică asupra  acesteia în prezenţa  minorului  şi a ignorat complet  autoritatea instanţei de judecată. În prezent, arată că  pârâtul convieţuieşte cu femeia care a fost cauza  separaţiei de către reclamantă şi cu care întreţine relaţii intime concomitent cu reclamanta, relaţii din care a rezultat şi cel de-al doilea copil al pârâtului.

Reclamanta mai arată că deşi avea loc de muncă în Italia, pentru  a fi alături de copilul său, a revenit în ţară. Consideră incorect modul de administrare a probei cu interogatoriul  care i-a fost luat la instanţa de fond, întrucât deşi  a răspuns  că a lăsat copilul pârâtului, în anul 2011, în condiţiile  în care acesta a ameninţat-o, judecătorul în loc să consemneze răspunsul complet, l-a scris parţial,  fapt de natură să  o prejudicieze la soluţionarea cauzei. 

În susţinerea recursului s-a depus copie conform cu originalul după plângerea penală formulată de către P.E. împotriva lui M.C..

În drept s-au invocat dispoziţiile art. 304 Cod de procedură civilă.

Intimatul nu a depus întâmpinare.

Recursul a fost declarat în termen, motivat şi timbrat cu taxă judiciară de timbru în valoare de 10 lei şi timbru judiciar de 0,3 lei.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.5C/03.10.2012 pronunţată de Judecătoria Podu Turcului, irevocabilă, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta P. V. E. în contradictoriu cu pârâtul M.C. şi s-a dispus  emiterea unui ordin de protecţie împotriva pârâtului M.C. pe o durata de 5 luni privind următoarele măsuri : obligarea pârâtului să păstreze o distanţă de minim 100 m faţă de reclamantă ; obligarea pârâtului să păstreeze o distanţă de minim 100 m. faţă de copilul minor M.D.G. şi faţă de părinţii reclamantei P. V. şi P. M.;interdicţia pentru pârât de a se deplasa în satul D., comuna R.; interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic cu reclamanta ; stabilirea reşedinţei minorului M.D.G. la mama sa, P. V. E. .

Pentru a pronunţa sentinţa civilă nr.5C/03.10.2012 instanţa a reţinut următoarele:

“ Faptul cel mai grav care reiese însă din probele dosarului este atitudinea pârâtului faţă de copilul minor, având în vedere că acesta a forţat-o pe reclamantă, aflată în faţa instanţei, să intre împreună cu minorul în maşina sa şi după ajungerea la Comăneşti a alungat-o, nepermiţându-i să ia minorul cu ea, deşi nu este în posesia niciunui document care să-l îndreptăţească să păstreze minorul în grija sa. Un astfel de comportament ce indică un dispreţ făţiş al pârâtului faţă de normele legale, contravine grav intereselor minorului care se vede nevoit să asiste nu numai la violenţe fizice exercitate de tată asupra mamei sale, dar este reţinut împotriva voinţei sale şi într-un mod de natură a-i crea traume.

În aceste condiţii, instanţa apreciază rămânerea pârâtului în proximitatea reclamantei, a minorului şi a părinţilor acesteia prezintă un real pericol pentru integritatea fizică şi psihică a acestora, existând suficiente indicii că pârâtul agresor ar putea săvârşi şi alte acte de violenţă împotriva reclamantei şi a părinţilor acesteia.”

În cauza Amurăriţei c. României pronunţată în 2008, Curtea Europeană a arătat  că instanţele trebuie sa ţină cont chiar şi de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare finalizate prin hotărâri definitive, si să nu le repună în discuţie într-o nouă procedură, ba mai mult, în funcţie de particularităţile cauzei, trebuie să analizeze şi posibilitatea ca în anumite situaţii, constatările din hotărârile judecătoreşti să poată fi opuse chiar şi terţilor (§ 31-38).

În consecinţă instanţa de recurs reţine în prezenta cauză că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că nu a intervenit nici un eveniment din care să rezulte că şederea minorului la tată ar dăuna într-un fel sau altul minorului şi care să justifice schimbarea stării de fapt provizorie. Intimatul nu respectă o hotărâre judecătorească irevocabilă, prin care s-a stabilit reşedinţei minorului M.D.G. la mama sa, iar situaţia de fapt reţinută în această hotărâre justifică schimbarea stării de fapt provizorie raportat la interesul superior al minorului.

Astfel că în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la stabilirea vremelnică a  locuinţei minorului  M.D.G. la  mama sa, reclamanta P.E., îndeplineşte condiţiile art. 581 Cod de procedură civilă.

În ceea ce priveşte stabilirea pensiei de întreţinere instanţa de recurs reţine că recurenta-reclamantă nu a invocat nici o situaţie de fapt, nici la instanţa de fond şi nici în recurs, care să justifice urgenţa , condiţie necesară pentru admisibilitatea acestui capăt de cerere în temeiul dispoziţiilor art. 581 Cod de procedură civilă.

În ceea ce priveşte celelalte capete de cerere, inculsiv cele cerute în subsidiar, instanţa de recurs reţine că interesul superior al minorului nu justifică luarea unei măsuri vremelnice( până la soluţionarea pe fond a cauzei), care au drept scop luarea minorului în Italia, având în vedere că în România, aşa cum susţine şi reclamanta prin cererea introductivă, şi cum rezultă şi din ancheta socială, recurenta - reclamantă se bucură  şi de sprijinul material şi moral al părinţilor săi.

Faţă de cele reţinute mai sus, instanţa de recurs, având în vedere şi dispoziţiile art. 312  Cod de procedură civilă coroborate cu dispoziţiile art. 304 pct.9 şi 3041 Cod de procedură civilă, urmează să admită recursul, să modifice în parte sentinţa, să admită în parte acţiunea, astfel: stabileşte vremelnic locuinţa minorului  M.D.G., născut la 06.08.2010 la  mama sa, reclamanta P.E., în comuna  R., satul D., jud. Bacău,  până la soluţionarea  irevocabilă a dosarului 4267/260/2012 şi respinge ca nefondate celelalte capete de cerere.

În baza dispoziţiilor art. 274 Cod de procedură civilă urmează să oblige intimatul  să-i plătească  recurentei 905 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu avocat conform chitanţei nr.8/2012, depusă la dosar, şi taxă judiciară de timbru.

Domenii speta

Spete similare