Ordonanta presedintiala

Interesul superior al copilului trebuie apreciat în raport de anumite criterii, cum ar fi vârsta şi ataşamentul acestuia, comportarea părinţilor, ataşamentul şi interesul părinţilor pentru copil.

Prin cererea de ordonanţă preşedinţială înregistrată la data de 09.09.2008, sub nr. 18037/215/2008 la Judecătoria Craiova, reclamanta D.S.C.A  a chemat în judecată pe pârâtul D.S.A., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună, pe cale de ordonanţă preşedinţială, fără citarea părţilor, încredinţarea provizorie spre creştere şi educare către mama reclamantă, a minorei D.S.A.M., născută la data de 30.11.2001 şi rezultată din căsătoria părţilor, până la soluţionarea irevocabilă a dosarului având ca obiect divorţul dintre soţi.

În motivarea cererii de ordonanţă preşedinţială, reclamanta a arătat că pe rolul Judecătoriei Craiova se află dosarul având ca obiect divorţul dintre părţi, iar la scurt timp după promovarea acestei acţiuni, reclamanta a fost determinată de comportamentul necorespunzător al pârâtului, să părăsească domiciliul conjugal, împreună cu minora rezultată din căsătoria lor, mutându-se în locuinţa părinţilor săi din Arad; la cca 6 săptămâni de la acea dată, pârâtul, sub pretextul că intenţionează să vadă minora, a luat-o pe aceasta din domiciliul bunicilor materni, fără ştirea reclamantei, aducând-o la Craiova, în locuinţa sa şi refuzând de atunci să-i mai permită reclamantei să o mai viziteze pe minoră.

În continuarea motivării cererii, s-a mai arătat că pe data de 02.09.2008, când a fost primul termen în procesul de divorţ, reclamanta s-a întors în Craiova şi l-a rugat pe pârât să-i permită să vadă minora şi să o ia acasă la ea, însă cu toate că însăşi minora îşi dorea să rămână cu mama sa, pârâtul a devenit agresiv fizic şi verbal faţă de reclamantă, interzicându-i în mod expres chiar să o viziteze pe minoră.

S-a mai precizat că urgenţa promovării prezentei cereri constă în interesul superior al minorei, dorinţa acesteia de a locui împreună cu mama reclamantă, de care este puternic ataşată, precum şi în faptul că a fost înscrisă pentru a urma cursurile şcolare la o unitate de învăţământ din Arad.

Prin sentinţa civilă nr.12243 din 10.09.2008 a Judecătoriei Craiova, s-a admis cererea formulată de reclamantă şi s-a dispus încredinţarea spre creştere şi educare, către mama reclamantă, a minorei, în mod  provizoriu, până la rămânerea definitivă a hotărârii având ca obiect desfacerea căsătoriei încheiată între părţi.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a constatat faptul că minora s-a născut la data de 30 noiembrie 2001, din relaţia de căsătorie a reclamantei cu pârâtul, iar pe rolul Judecătoriei Craiova este înregistrată cererea de divorţ formulată de reclamantă, în cadrul căreia a solicitat şi încredinţarea minorei.

Potrivit art. 6132 C.proc.civ., instanţa poate lua, pe tot timpul procesului de divorţ, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri vremelnice cu privire la încredinţarea copiilor minori.

Potrivit art. 581 alin. 1 C.proc.civ. ”instanţa va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”.

Din cuprinsul declaraţiilor extrajudiciare autentificate, date de numiţii S.C.R. şi N.C.A., rezultă că la începutul lunii iunie, după ce minora rezultată din căsătoria soţilor, a absolvit cursurile preşcolare, aceasta împreună cu reclamanta s-au mutat în domiciliul bunicilor materni, în localitatea Ilidia, Jud. Caraş-Severin, datorită certurilor repetate cu pârâtul, care determina imposibilitatea continuării convieţuirii în comun.

Aceiaşi martori au mai declarat că la mijlocul lunii iulie minora a fost luată de tatăl său – pârâtul D.S.A., fără acordul mamei reclamante, promiţând bunicii materne că o va aduce în curând înapoi, fără însă a respecta această promisiune şi refuzând ulterior să o înapoieze mamei sale, în ciuda demersurilor repetate ale sale efectuate în acest sens şi utilizând un limbaj foarte violent faţă de reclamantă, chiar în prezenţa minorei.

Martorii au mai declarat că minora este puternic ataşată de mama reclamantă, care a crescut-o şi de care este despărţită în prezent prin agresivitatea manifestată de pârât atât faţă de minoră, cât şi faţă de reclamantă, atunci când a încercat doar să vadă minora.

Din probele sumar administrate în cauză mai rezultă că mai multe persoane au asistat la prima înfăţişare în procesul de divorţ al soţilor, când pârâtul a provocat scene foarte violente din punct de vedere fizic şi verbal, faţă de reclamantă şi chiar asupra minorei, aceasta din urmă plângând şi implorând-o pe mama ei să o ia în domiciliul său actual.

Potrivit art. 31 alin. 2 din Legea nr. 272/2004 exercitarea drepturilor şi îndatoririlor părinteşti trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului.

În speţă, părinţii minorei nu mai locuiesc împreună, minora se află în grija reclamantei şi  are o vârstă relativ fragedă precum şi mai multă nevoie de îngrijirea mamei, este înscrisă în vederea urmării cursurilor şcolare( conform adeverinţei nr.X depusă la dosar), iar despărţirea forţată de mama sa, de care este foarte puternic ataşată, ar determina traumatizarea ei psihică, pe termen îndelungat, astfel că cererea formulată este întemeiată deoarece încredinţarea minorei este subordonată intereselor acesteia.

Instanţa a considerat că schimbarea locuinţei minorei urmează a se face prin aprecierea comparativă a condiţiilor de trai, de creştere şi educare oferite de ambii părinţi, de gradul de afecţiune pe care a dovedit-o fiecare dintre ei faţă de copil, de vârsta minorei precum şi de orice alte elemente legate de interesul său în cadrul procesului de divorţ.

Potrivit prevederilor art. 97 alin.1c.fam., ambii părinţi au aceleaşi drepturi şi îndatoriri  faţă de copiii lor minori, iar în conformitate cu art.101 c.fam., părinţii sunt datori să se îngrijească de copil. Aceste obligaţii se regăsesc şi în dispoziţiile art.31 din Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, potrivit cărora ambii părinţi sunt responsabili pentru creşterea copiilor lor.

Ordonanţa preşedinţială poate fi folosită pentru luarea unor măsuri de ocrotire a minorilor, însă o atare soluţie se impune doar atunci când există urgenţă, aparenţa dreptului şi neprejudecarea fondului cauzei.

În speţă, prin probele administrate, s-a dovedit că dacă soţii continuă să locuiască în acelaşi imobil, interesul minorei este afectat în urma discuţiilor contradictorii, ea având nevoie de un climat de linişte şi protecţie familială, de o îngrijire şi o supraveghere corespunzătoare.

În consecinţă, fiind întrunite în mod cumulativ condiţiile specifice de admisibilitate a cererii de ordonanţă preşedinţială, respectiv urgenţa, aparenţa dreptului şi neafectarea fondului cauzei, în temeiul textelor de lege sus-menţionate, instanţa a admis cererea reclamantei, dispunându-se încredinţarea, în mod provizoriu, până la soluţionarea acţiunii de divorţ, către aceasta, a minorei.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâtul D.S.A.

În motivarea recursului, s-a arătat că soluţia instanţei de fond este criticabilă, întrucât nu reţine sub nici un aspect interesul minorei, însuşindu-şi în mod unilateral probatoriile administrate de către intimata-reclamantă ( la primul şi la singurul termen de judecată - fără citarea părţilor ).

Probele administrate au un caracter pur extrajudiciar, fiind  departe de a reflecta realitatea raporturilor de familie  dintre cei doi soţi şi întrutotul străine de interesul minorei sub aspectul climatului în care aceasta ar trebui să crească şi să se dezvolte.

Încredinţarea spre creştere şi educare a minorei către mamă este de natură a produce un dezechilibru la nivel mintal şi fizic, întrucât aceasta  este mai ataşată de tatăl cu care a rămas după ce mama a părăsit domiciliul conjugal pentru un alt bărbat, cu care de altfel locuieşte în oraşul Arad, încă din timpul căsătoriei.

Sub aspectul condiţiilor de locuit, materiale şi morale, cele oferite de tată sunt net superioare celor oferite de mamă.

Consideră astfel că, în raport de interesul superior al copilului, aşa după cum prevede art. 31 alin. 2 din Legea 272/2004, şi de probele pe care le depune, se impune admiterea recursului, desfiinţarea sentinţei civile nr. 12243/10.09.2008 şi rămânerea minorei în grija tatălui său până la soluţionarea acţiunii de divorţ.

Cu ocazia judecării recursului, minora a fost audiată în camera de consiliu.

Prin decizia civilă nr. 171/17.10.2008 a Tribunalului Dolj-Secţia pentru Minori şi Familie, s-a respins recursul pârâtului.

În motivarea deciziei, s-au arătat următoarele:

Critica esenţială, dedusă din motivarea recursului, se referă la faptul că instanţa de fond, când a încredinţat minora mamei, nu ar fi avut în vedere interesul minorei.

Ori, tribunalul constată că la pronunţarea acestei soluţii, instanţa de fond a avut în vedere tocmai acest interes.

Astfel, interesul minorei trebuie apreciat  în primul rând în raport de vârsta acesteia, care are numai 7 ani şi a fost luată de lângă mamă, de care este mai ataşată (conform chiar celor declarate de minoră, cu ocazia audierii sale), nemai beneficiind de condiţiile de creştere şi educare pe care le avea de la mamă.

Este adevărat că la această vârstă, de 7 ani, oricare dintre părinţi se poate ocupa de minor, spre a-l îngriji, însă pe plan psihologic, echilibrul nu i-l poate oferi decât mama, pentru că, aşa cum se ştie, de la naştere şi până în jurul vârstei de 10 ani, copii îşi iubesc şi sunt ataşaţi cel mai mult de mamă şi ar suferi o traumă dacă ar fi despărţiţi de aceasta, neputând să înţeleagă care ar fi motivele unei astfel de despărţiri.

Un alt criteriu de apreciere al interesului copilului, se referă la comportarea părinţilor, la ataşamentul şi interesul acestora pentru copil.

Ori, în speţa de faţă, aşa cum a declarat chiar şi minora, cu ocazia audierii sale, cea care a avut mai multă grijă de minoră, a fost mama, minora spunând că „mama o iubeşte cel mai mult”.

În schimb, tatăl, cel puţin de la data pronunţării hotărârii instanţei de fond, a avut un comportament, care contravine drepturilor copilului, consacrate prin dispoziţiile Legii 272/2004.

Astfel, acesta nu i-a mai permis reclamantei să o viziteze pe minoră, ceea ce contravine art. 14 alin. 3 din Legea 272/2004, unde se arată „părinţii sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relaţiile personale ale acestuia cu bunicii, fraţii şi surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie”.

De asemenea, nu a dus-o pe minoră la şcoală în prima zi, deşi această zi este una dintre cele mai importante pentru orice copil, sub pretextul că reclamanta  putea pune în executare hotărârea instanţei de fond şi o lua pe minoră la ea. Ori, această atitudine contravine art. 22 alin. 4 din Legea 272/2004, unde se arată „copiii nu pot fi folosiţi sau expuşi de către părinţi, în scopul de a influenţa deciziile autorităţilor publice”.

Cu privire la aspectul, invocat de recurent, cum că reclamanta nu are un domiciliu stabil în Arad, se constată că acesta este nefondat întrucât din copia contractului de închiriere încheiat la data de 01.08.2008, reiese că reclamanta a închiriat un imobil în Arad pe o perioadă de 7 luni, cu posibilitatea de prelungire.

 Referitor la afirmaţia, că nu trebuie schimbat mediul minorei, aceasta frecventând o grădiniţă din Craiova şi astfel la şcoală are aceeaşi colegi de la grădiniţă, pe când la şcoala din Arad nu ar cunoaşte pe nimeni şi s-ar simţi străină, instanţa constată că aceasta este irelevantă în faţa interesului minorei, arătat mai sus şi nu poate fi nici pertinentă de vreme ce este ştiut că un copil de această vârstă nu are personalitatea dezvoltată şi astfel se adaptează relativ repede la schimbările de mediu, mai ales când este lângă persoana de care este cel mai ataşat. 

Ca urmare a celor arătate mai sus, constatând astfel că recursul de faţă este neîntemeiat, instanţa, în baza art. 312 C.p.civ., l-a respins.

Domenii speta

Spete similare