Validare poprire. Proba plăţii parţiale a debitorului.

Prin sentinţa nr. 1409/16.11.2011, pronunţată în dosarul nr. 845/829/2011, Judecătoria Podu Turcului a admis cererea de validare a popririiformulată de creditorul P.V., în contradictoriu cu debitorul N.N. şi terţul poprit P.I.V.V., a validat poprirea înfiinţată prin adresa Biroul Executorului Judecătoresc  C.I. din data de 29.03.2011, emisă în dosarul de executare nr.55/EX/2010 şi în consecinţă, a obligat terţul poprit să plătească creditorului suma de 44,834 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele:

“Prin contractul de imprumut incheiat la data de 6.10.2009 creditorul  a imprumutat debitorului  N.N. suma de 40.000 lei .

Pentru recuperarea acestei sume creditorul a formulat cerere de executare silită la BEJ „ C.I. în urma căreia s-a format dosarul de executare nr. 55//EX/2011.

La data de 29.03.2011, în temeiul art. 387 C.proc.civ., organul de executare a emis o somaţie pentru  debitor prin care acestuia i s-a pus în vedere să achite suma imprumutata.

Din investigatiile efectuate de catre creditor rezulta ca debitorul are de primit de la numitul  P.I.V.V. suma de 17.500 euro asa cum rezulta din continutul contractului de credit atasat la fila 5 din dosar.

Având în vedere că debitorul  nu au dat curs somaţiei şi nici nu au dat vreun răspuns, organul de executare, în temeiul art. 452-461 C.proc.civ., a înfiinţat poprirea executorie asupra sumei pe care numitul P.I.V.V. o datoreaza debitorului.

Fata de aspectele aratate mai sus .

Avand in vedere si dispozitiile art 452-460 Cod Proc Civila instanta urmeaza sa admita cererea si sa dispuna validarea popririi si obligarea tertului poprit la plata  catre creditor a sumei de 44.834 lei.”

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs P.V.V., solicitând în principal casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare şi, în subsidiar, modificarea acesteia în sensul validării popririi până la concurenţa  sumei rămase de achitat.

În motivare, recurentul a arătat că locuieşte de mai mulţi ani în Italia, iar judecata la fond s-a desfăşurat în lipsa sa, prin citare doar la uşa instanţei, deşi pe citaţie se menţionase că nu locuieşte în ţară. Întrucât prima instanţă nu a dispus citarea sa şi printr-un ziar de largă circulaţie, recurentul  a învederat că i s-a încălcat dreptul la apărare şi la un proces echitabil, sancţiunea fiind cea prev de art, 105 C. pr.civ., nulitatea.

Având în vedere că şi comunicarea sentinţei recurate s-a făcut tot prin afişare la uşa instanţei iar recurentul nu a vut posibilitatea de a lua la cunoştinţă de aceasta, a solcita repunerea în termenul de recurs.

Pe fondul cauzei, recurentul a arătat că a achitat debitorului o parte din datorie, rămânând de achitat suma de 750 euro, plata find confirmată de împrumutător pe ameble exemplare ale actului de împrumut. Deoarece a solicitat o amânare a restului de plată, debitorul i-a solicitat o dobândă, astfel că s-a consemnat  ca fiind rămasă de plată suma de 2750 Euro.

Astfel, la data de înfiinţare a adresei de poprire, împrumutul acordat de debitor era achitat aproape în totalitate.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 105 al. 2, art. 95, art. 304 şi urm C. pr.civ.

Recursul a fost legal timbrat.

Intimatul P.V. a formulat note scrise, prin care a  arătat că publicarea citaţiei şi într-un ziar de largă circulaţie nu este o obligaţie care să atragă nulitatea actului de procedură, ci este o facultate a instanţei care este abilitată ca, în raport de împrejurări, să aprecieze dacă se impune şi o astfel de măsură.

Intimatul a invocat  şi excepţia tardivităţii recursului, cererea de repunere în termen neîndeplinind cerinţele prevăzute de art. 103 c. pr.civ, recurentul neprevalându-se de o împrejurare mai presus de voinţa sa şi nu a făcut dovada  datei la care a încetat această împrejurare.

Intimatul N.N. nu a formulat în termen legal întâmpinare şi nici nu s-a prezentat în faţa instanţei de recurs.

La termenul din 12.09.2012, instanţa a respins excepţia tardivităţii recursului,  considerând că acestă cale de atac  a fost promovată în termenul legal.

Analizând actele dosarului, instanţa apreciază recursul ca fiind întemeiat, pentru considerentele ce urmează:

În ceea ce priveşte nelegala citare a recurentului, instanţa constată că potrivit art. 95 C. pr.civ. citarea prin publicitate  se face afişându-se citaţia la uşa instanţei. Citaţia se publică şi în Monitorul Oficial al României sau într-un ziar mai răspândit, în cazurile în care preşedintele tribunalului sau completului de judecată apreciază că o asemenea măsură este necesară.

Din interpretarea acestui text legal rezultă că citarea prin publiciate nu presupune obligaţia instanţei de a dispune şi  citarea şi printr-un ziar de largă circulaţie, aceasta reprezentând doar o  posibilitate pe care o are instanţa, judecătorul fiind abilitat ca, în funcţie de împrejurări, să aprecieze necesitatea unei astfel de măsuri.

Prin urmare, tribunalul consideră că în speţă nu au fost încălcat dispoziţiile  legale mai sus arătate şi astfel, sancţiunea prev. de art. 105 al. 2 C. pr.civ nu este aplicabilă. De asemenea, atâta timp cât recurentul nu a făcut dovada că domiciliul său din Italia era sau putea fi cunoscut de către reclamant, instanţa de recurs apreciază că procedura de citare prin afişare la uşa instanţei  nu este de natură a-i încălca dreptul la apărare şi la un proces echitabil.

Pe fondul cauzei, tribunalul reţine că la dosarul de recurs (fila 7 şi fila 67) s-a depus contractul de împrumut nr. 1793/6.10.2009, care poartă pe verso, menţiuni olografe ale creditorului potrivit cărora din acest contract a mai rămas de achitat suma de 2750 Euro şi că la data de 13.01-2011, N.N. a cedat  această sumă în favoarea lui P.V..Aceleaşi aspecte sunt confirmate de declaraţia  pe propria răspundere autentificată sub nr. 1133/10.08.2012, în care creditorul N.N. arată că din contractul de împrumut nr. 1793/6.10.2009, la data de 30.12.2010, mai era de achitat suma de 2750 Euro.

Instanţa de recurs apreciază că aceste menţiuni ale creditorului sunt probe suficiente în accepţiunea art. 1169 c. civ (în foma în vigoare la data sesizării instanţei) pentru dovedirea faptului că suma menţionată în contractul de împrumut a fost parţial achitată. 

Prin urmare, întrucât la data înfiinţării popririi suma datorată de recurent debitorului N. era de doar de 2750 euro, faţă de dispoziţiile art. 460 al. 2 C.pr.civ, poprirea trebuia validată numai până la concurenţa acestei sume.

Pentru toate aceste motive, în baza art. 304 1 C. pr.civ.,  instanţa va admite recursul şi va modifica în parte sentinţa recurată în sensul că obligă terţul poprit să plătească creditorului echivalentul în lei la data plăţii a sumei de 2750 Euro, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

În baza art. 274 c. pr.civ, tribunalul va obliga intimaţii să plătească recurentului câte 300 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat în recurs.

Domenii speta

Spete similare