Contestaţie decizie de concediere

Prin contestaţia formulată, contestatoarea C.C., solicită în contradictoriu cu UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ  COM S. reprezentată prin primarul comunei S., anularea dispoziţiilor nr.14/10.02.2010 şi nr.117/28.06.2010, obligarea intimatei la reintegrarea în funcţia deţinută înainte de concediere, plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, plata cheltuielilor de judecată.

În motivare se arată că prin dispoziţia nr.14/10.02.2010 a fost sancţionată cu avertisment scris iar prin dispoziţia nr.117/28.06.2010 s-a dispus desfacerea C.I.M. în condiţiile art.61 litera a, art.263(2), 264(1) litera f Codul muncii.

În motivare se arată că : în cauză a intervenit prescripţia dreptului angajatorului de a aplica sancţiunile raportat la data la care angajatorul în speţă, primarul a luat cunoştinţă de săvârşirea abaterilor pentru care a fost sancţionată contestatoarea.

Se arată că în ceea ce priveşte dispoziţia nr.14/10.02.2010 angajatorul a luat cunoştinţă la 03.12.2009 şi 22.12.2009 potrivit referatelor nr.4558 şi 4767 iar în ceea ce priveşte dispoziţia nr.117/28.06.2010, intimata avea cunoştinţă despre faptele săvârşite din 04.03.2010 potrivit referatului nr.817 depus la dosar.

Arată contestatoarea că, în speţă dispoziţiile s-au emis cu încălcarea dispoziţiilor art.268(1) din Legea nr.53/2003.

Contestaţia s-a depus în termen, motivată, legal scutită de plata taxei de timbru.

Instanţa având în vedere excepţia invocată urmează să soluţioneze excepţia – art.137 Cod procedură civilă.

Potrivit actelor dosarului constată :

Prin dispoziţia nr.14/10.02.2010 a Primarului comunei S. s-a dispus sancţionarea contestatoarei C.C. cu Avertisment scris, avându-se în vedere referatul nr.4558/03.12.2009 întocmit de secretarul comunei prin care se consemna faptul că nu se operează corect adresele în registru de intrare – ieşire şi nu se completează toate rubricile.

De asemenea, s-a reţinut şi faptul că potrivit referatului nr.4767/22.12.2009 întocmit de consilierul economic din cadrul aparatului de specialitate al comunei, contestatoarea a fost sancţionată întrucât a refuzat să predea gestiunea persoanei numite prin dispoziţia Primarului.

Prin dispoziţia nr.117/28.06.2010  emisă de primarul comunei s-a dispus în temeiul art.61(a), 263 (2), 264(1) litera f Codul muncii, desfacerea C.I.M. a contestatoarei avându-se în vedere referatul nr.817/04.03.2010 în care se reţine faptul că :

Societatea V.V. S.R.L. Bacău a depus la Primăria comunei S. – sesizarea înregistrată sub nr.817/04.03.2010 privind eliberarea cu întârziere a autorizaţiei de construire imobil, deşi actele necesare eliberării autorizaţiei au fost depuse din 29.10.2009. Se mai arată că, certificatul de urbanism a fost eliberat cu întârziere societatea înregistrând prejudicii.

Se mai reţine în considerentele deciziei că prin nota internă nr.1451/27.04.2010 s-a dispus efectuarea de cercetări pentru identificarea persoanei vinovate.

Potrivit dispoziţiilor art.268 Codul muncii „angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termenul de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei”.

În ceea ce priveşte termenul de 30 de zile, instanţa apreciază că acesta curge de la data la care reprezentantul angajatorului, în speţă, Primarul abilitat să aplice sancţiunea potrivit art.63(5) litera e, 68(1) din Legea nr.215/2010 a luat cunoştinţă despre săvârşirea abaterii printr-o notă constatare, referat, etc., având o dată certă prin înregistrarea în registrul general al unităţii, filele 54, 55/ dosarul „documentaţie” aflat la dosar. 

Astfel se apreciază de către instanţă că sancţiunea s-a aplicat cu depăşirea termenului de 30 de zile de la data la care Primarul comunei abilitat să aplice sancţiunea a luat cunoştinţă despre faptele săvârşite respectiv : referatul nr.4558/03.12.2009 – fila 54, nr.4767/22.12.2009 – fila 55 şi referatul nr.817/04.03.2010.

Instanţa urmează să înlăture apărările intimatei că la acea dată nu se cunoştea persoana vinovată, întrucât referatul nr.4767/22.12.2009 o priveşte pe contestatoarea C.C..

În ce priveşte celălalt referat nr.4558/03.12.2009, intimata a dispus prin nota internă nr.1451/27.04.2010 efectuarea de cercetări cu depăşirea termenului de 30 zile ( 04.03.2010-27.04.2010) perioada în care contestatoarea nu se afla în C.M. pentru a fi aplicabile dispoziţiile art.50(1) b Codul muncii, aceasta fiind în C.M. potrivit actelor dosarului în perioada 13.05.2010-14.06.2010.

Apreciază instanţa că, în cauză termenul de 30 de zile în interiorul căruia intimata trebuia să aplice sancţiunea curge de la data înregistrării referatelor, angajatorul trebuind să ia toate măsurile necesare efectuării cercetărilor în cadrul acestui termen şi nu de la data când fapta a fost calificată ca abatere disciplinară.

Se mai reţine de către instanţă că pronunţându-se asupra excepţiilor de neconstituţionalitate a prevederilor art.13(4) din Legea nr.1/1970 abrogată de Codul muncii, text care a fost preluat în mare parte de noua reglementare, Curtea Constituţională reţine prin decizia nr.71/1999 publicată în M. Of. partea I nr.325/26.06.1999, caracterul constituţional a prevederilor menţionate şi faptul că ea dă expresie unor principii generale ale dreptului muncii, iar apoi ca aceste termene sunt de prescripţie a răspunderii disciplinare, Curtea Constituţională că termenele de 30 zile, respectiv 6 luni nu pot fi, ca atare neconstituţionale. Ele constituie garanţii indispensabile derulării contractului de muncă atât pentru angajat cât şi pentru cel ce angajează.

Aşa cum se arată „în cauză esenţiale sunt interesele autorului abaterii disciplinare, care trebuie să ştie, la împlinirea unui termen determinat, ce drepturi are şi în ce măsură acestea îi sunt afectate, pentru că aceste drepturi să nu fie marcate de incertitudine. Mai mult, chiar accesul liber la justiţie ar putea fi pus sub semnul îndoielii, în condiţiile în care cel îndreptăţit  să adopte măsura disciplinară ar putea-o amâna, cu rea-credinţă, la nesfârşit, împiedicându-l pe salariat să obţină în justiţie clarificarea situaţiei sale”.

În situaţia în care nu ar exista un termen de prescripţie a aplicării sancţiunii disciplinare, aplicarea sancţiunii ar echivala cu imprescriptibilitatea răspunderii, din perspectiva principiilor generale ale răspunderii juridice.

Faţă de considerentele expuse, instanţa urmează să admită excepţia şi, în conformitate cu dispoziţiile art.76, 78 Codul muncii să anuleze dispoziţiile, să dispună reintegrarea contestatoarei în funcţia deţinută anterior emiterii deciziei, să dispună obligarea intimatei la plata drepturilor salariale cuvenite egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data emiterii deciziei nr.117/28.06.2010 şi până la reintegrare.

Domenii speta

Spete similare