Litigiu de asigurări sociale.

Litigiu de asigurări sociale. Recalcularea pensiei prin valorificarea activității prestate în grupa II-a de muncă. Adeverință emisă de deținătorul legal al arhivei fostului angajator. Lipsa indicării actului intern de nominalizare

art. 6 din Ordinul nr. 50/1990

Potrivit menţiunilor acestei adeverinţe, reclamantul a fost încadrat cu contract individual de muncă la CAP Feteşti în perioada 15.11.1988 până la 15.11.1991 având meseria de cioban încadrat în grupa a II-a de muncă 100%, temeiul încadrării fiind Ordinul nr. 50/1990.

Potrivit art. 6 din Ordinul nr. 50/1990, „Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de munca se face de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi, ţinându-se seama de condiţiile deosebite de munca concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.)”.

Or, în cuprinsul adeverinţei în litigiu nu este indicat actul prin care fostul angajator a realizat nominalizarea reclamantului în grupa a II-a de muncă şi, mai mult, nu este precizat temeiul exact al încadrării dintre cele enumerate în anexa nr. 2 la Ordinul nr. 50/1990, făcându-se menţiunea generală că temeiul încadrării este Ordinul nr. 50/1990.

Cum încadrarea în grupă superioară de muncă este o situaţie de excepţie, iar legea stabileşte anumite condiţii în acest sens, instanța nu poate constata în lipsa unor documente verificabile dacă, într-adevăr, aceste condiţii au fost îndeplinite, după cum nu se poate substitui aprecierii şi deciziei angajatorului în privinţa încadrării activităţii reclamantului în grupă de muncă şi a procentului în care acesta a prestat muncă în condiţiile grupei a II-a.

(Curtea de Apel București, Secţia a VII-a Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, decizia Nr.14 din 11 ianuarie 2016)

Prin motivele de apel, reclamantul a arătat că a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 90383 emise la data de 16.02.2015 si urma sa primească în termen de 45 de zile de la momentul depunerii contestaţiei Hotărâre emisa de Comisia Centrala de Contestaţii.

Termenul de 45 zile stabilit de către art. 156 alin. 4 din Legea nr. 263/2010 a fost depăşit, acesta neprimind nici o hotărâre pana în prezent.

Asupra excepţiei inadmisibilităţii apelantul o consideră eronată, admiterea acestei excepţii in raport de parcurgerea procedurii prealabile formulării cererii de chemare in judecata.

Apelantul arată că a parcurs procedura prealabila insa, parata nu a depus şi nu a făcut nicio menţiune cu privire la contestaţia formulata.

Arată apelantul că a fost pensionat prin decizia de pensionare nr. 9038, ulterior pensia fiindu-i recalculată. Acesta a depus la dosarul privind stabilirea cuantumului pensiei adeverinţa susmenţionată, iar la stabilirea cuantumului pensiei parata nu a avut în vedere aceasta adeverinţă, apelantul invocând art.165 din Legea nr.263/2010.

Conform art.165 alin. 2 din Legea nr.263/2010, se au in vedere la determinarea cuantumului pensiei si adeverinţele eliberate de către unitatea angajatoare, aşa cum a procedat şi apelantul cu adeverinţa depusă şi neluată în calcul, eliberată de către unitatea unde a activat cu contract de munca.

Pentru cele menţionate in adeverinţă s-a plătit CAS, aspect ce reiese chiar din conţinutul acesteia, CAS ce fost achitat in conformitate cu dispoziţiile legale în materie la acel moment.

Potrivit art. 2 lit.c din Legea nr.263/2010, "principiul contributivităţii, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice participante la sistemul public de pensii drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite."

Acelaşi principiu este dezvoltat si in dispoziţiile ulterioare din acelaşi act normativ in secţiunile referitoare la modul de calcul al drepturilor de pensie.

Astfel, potrivit art.96 alin.1 din Legea nr.263/2010 punctajul anual al asiguratului se determina prin împărţirea la 12 a punctajului rezultat in anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat in fiecare lună.

Numărul realizat in fiecare luna se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile si adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, Ia salariul mediu lunar brut lunar din luna respectiva, comunicat de către Institutul Naţional de Statistica si Studii Economice.

Acestea pot fi dovedite prin înscrisurile din cartea de munca sau prin adeverinţe întocmite conform legii de către angajatori.

Pe de o parte, se afirma in art. 2 al legii principiului contributivităţii, mai sus menţionat, iar pe de alta acelaşi legiuitor limitează fără nici o justificare rezonabila aplicarea acestui principiu înlăturând din calculul pensiilor anumite venituri si sporuri obţinute anterior datei de 01.04.2001, pe motiv ca nu ar fi avut caracter permanent.

Tot in cadrul Legii nr. 263/2010, se recunoaşte posibilitatea valorificării unor venituri, in măsura in care pentru acestea s-au achitat contribuţiile de asigurări sociale.

Ceea ce interesează nu este caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri, ci faptul ca statul si-a încasat drepturile la momentul cuvenit, iar cârd vine rândul asociaţilor sa primească o contraprestaţie, aceasta trebuie sa fie corespunzătoare, pentru a nu se rupe echilibrul raportului juridic dintre părţi.

Neluarea in considerare a acestor venituri suplimentare conduce la înfrângerea principiului inserat de către legiuitor in cadrul Legii nr. 263/2010 precara si la o discriminare intre persoane ce au realizat stagii de cotizare anterior si ulterior intrării in vigoare a Legii nr. 19/2000, in condiţiile in care baza de calcul pentru plata contribuţiilor este alcătuita din totalitatea veniturilor realizate de către angajat.

Consideră apelantul ca i-a fost adus un prejudiciu real ca urmare a recalculării eronate folosita de către parata si consideram ca urmează a obliga parata la acordarea diferenţei dintre pensia cuvenite si pensia încasata pe ultimii 3 ani anteriori introducerii cererii de chemare in judecata, repararea prejudiciului urmând a se face realiza in temeiul răspunderii civile contractuale.

Prin decizia civilă nr. 4416 din 16.11.2015 pronunţată de Curtea de Apel  Bucureşti Secţia a VII-a, a fost admis apelul formulat de apelantul reclamant împotriva sentinţei civile nr.518 din data de 09.06.2015, a fost anulată sentinţa atacată cu reţinerea cauzei spre evocarea fondului.

În considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut, contrar celor reținute de prima instanță, că apelantul reclamant a făcut dovada urmării procedurii prealabile prevăzute de art. 149 alin. 1 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice in termenul de 30 de zile de la comunicarea deciziei de pensie.

Decizia nr. 90383/16.02.2015, prin care s-a respins cererea reclamantului de recalculare a drepturilor de pensie prin valorificarea adeverinţei nr. 973/19.01.2011 emisă de Primăria Feteşti, a fost atacată la Comisia Centrală de Contestaţii, in termenul de 30 de zile de la comunicare, conform înscrisurilor și dovezilor de expediere. Chiar și intimata pârâtă recunoaște prin întâmpinare formularea contestației, înregistrată la CJP Călărași la 11.05.2015. Împrejurarea introducerii mai întâi a cererii de chemare în judecată și apoi a contestației administrative nu mai are relevanță, la data pronunțării prezentei, expirând și termenul de soluţionare a contestaţiei de Comisia Centrală de Contestaţii, de 45 de zile de la data înregistrării acesteia.

Evocând fondul în conformitate cu prevederile art. 480 alin. 3 Cod procedură civilă, Curtea reţine că reclamantul a solicitat instanţei de fond să dispună recalcularea pensiei cu valorificarea adeverinţei nr. 973/19.02.2012 eliberată de Primăria Feteşti.

Potrivit menţiunilor acestei adeverinţe, reclamantul a fost încadrat cu contract individual de muncă la CAP Feteşti în perioada 15.11.1988 până la 15.11.1991 având meseria de cioban încadrat în grupa a II-a de muncă 100%, temeiul încadrării fiind Ordinul nr. 50/1990.

Ordinul nr. 50/1990 precizează locurile de munca, activităţile şi categoriile de personal care lucrează în condiţii deosebite, ce se încadrează în grupele I şi II de munca în vederea pensionarii, astfel: 1. În grupa I de munca se încadrează locurile de munca, activităţile şi categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 1; 2. În grupa II de munca se încadrează locurile de munca, activităţile şi categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 2.

Art. 3 din ordin prevede că „Beneficiază de încadrarea în grupele I şi II de munca, potrivit celor menţionate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiştri, tehnicieni, personal de întreţinere şi reparaţii, controlori tehnici de calitate, precum şi alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de munca şi activităţile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2”.

Potrivit art. 6 din acest ordin, „Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de munca se face de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi, ţinându-se seama de condiţiile deosebite de munca concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.)”.

Or, în cuprinsul adeverinţei în litigiu nu este indicat actul prin care fostul angajator a realizat nominalizarea reclamantului în grupa a II-a de muncă şi, mai mult, nu este precizat temeiul exact al încadrării dintre cele enumerate în anexa nr. 2 la Ordinul nr. 50/1990, făcându-se menţiunea generală că temeiul încadrării este Ordinul nr. 50/1990.

Cum încadrarea în grupă superioară de muncă este o situaţie de excepţie, iar legea stabileşte anumite condiţii în acest sens, instanța nu poate constata în lipsa unor documente verificabile dacă, într-adevăr, aceste condiţii au fost îndeplinite, după cum nu se poate substitui aprecierii şi deciziei angajatorului în privinţa încadrării activităţii reclamantului în grupă de muncă şi a procentului în care acesta a prestat muncă în condiţiile grupei a II-a.

De altfel, reclamantul nu a făcut nici un fel de precizări, susţineri, aprecieri asupra încadrării activităţii sale în grupa a II-a de muncă, motivele cererii de chemare în judecată şi ale apelului referindu-se la modalitatea de valorificare a unor venituri realizate, ceea ce nu are legătură cu cauza.

Pentru aceste considerente, evocând fondul, Curtea constată că cererea nu este întemeiată şi o va respinge ca atare.

Domenii speta

Spete similare