Înlocuirea pedepsei amenzii penale cu pedeapsa închisorii, conform art.631 Cod penal. Sustragerea cu rea-credinţă de la executarea amenzii. Obligaţia dovedirii relei-credinţe. Executarea amenzii penale în recurs. Aplicaţia principiului ,,non bis in ...

Decizie 100 din 05.02.2010


Înlocuirea pedepsei amenzii penale cu pedeapsa închisorii, conform art.631 Cod penal. Sustragerea cu rea-credinţă de la executarea amenzii.  Obligaţia dovedirii relei-credinţe. Executarea amenzii penale în recurs. Aplicaţia principiului ,,non bis in idem” .

Potrivit art.631 Cod penal, amenda penală se poate înlocui cu pedeapsa închisorii atunci când se constată reaua credinţă a condamnatului în plata amenzii penale.

Reaua credinţă nu se prezumă, trebuind să fie probată de organele judiciare, astfel cum indică şi art.287 Cod procedură penală, care prevede că ,,Instanţa îşi formează convingerea pe baza probelor administrate în cauză”.

Simplul fapt al neplăţii amenzii nu atrage concluzia relei credinţe, câtă vreme pot exista obiectiv şi alte circumstanţe, neimputabile condamnatului, care să fi condus la neexecutarea pedepsei aplicate.

(Tribunalul Constanţa, decizia penală nr.100 din 05.02.2010)

Prin sentinţa penală nr.1007 din data de 22.09.2009, pronunţată în dosarul penal nr.2111/212/2009, Judecătoria Constanţa a admis sesizarea  Biroului  Executări  Penale şi în  baza  art.631 Cod penal şi art.4491 Cod de procedură penală, a înlocuit pedeapsa  amenzii  penale  în  cuantum de 800 lei  aplicată inculpatului N.A.A. prin sentinţa penală nr.1051/2007 a Judecătoriei Constanţa, definitivă prin decizia nr.1074/2007 a Tribunalului Constanţa, cu pedeapsa de 3  luni închisoare, pedeapsa urmând a se executa în regim de detenţie, conform  art.57 Cod penal.

În baza art. 71 Cod penal, a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor  prevăzute  de  art.64  lit.a teza a II a şi  lit.b Cod penal.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele :

Prin sentinţa penală nr.1051/2007 a Judecătoriei Constanţa, rămasă definitivă la data de 15.11.2007 prin decizia penală nr.1074/2007 a Tribunalului Constanţa, inculpatul N. A. A. a fost condamnat de pedeapsa de 800 lei, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.180 alin. 2 Cod penal, reţinându-se în sarcina acestuia că la data de 1.05..2005 a lovit-o cu pumnii pe partea vătămată P.G.; pentru vindecarea leziunilor suferite partea vătămată a necesitat 11-12 zile îngrijiri medicale.

Instanţa, prin decizia penală nr.1074/15.11.2007, a făcut aplicarea art 631 Cod penal, atrâgându-i atenţia inculpatului asupra posibilităţii înlocuirii amenzii penale cu pedeapsa închisorii, în caz de sustragere cu rea-credinţă de la executarea amenzii penale.

Potrivit art. 631 Cod penal, dacă cel condamnat se sustrage cu rea-credinţă de la executarea amenzii, instanţa poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute pentru infracţiunea săvârşită, ţinând seama de partea din amendă care a fost achitată.

Prin decizia pronunţata în recursul în interesul legii nr.50/2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că dispoziţiile art.631 Cod penal se interpretează în sensul că, în cazul înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, pedeapsa ce se stabileşte de instanţă nu poate fi decât cu executare efectivă.

Aşadar, pentru a analiza în ce măsură este incident art.631 Cod penal, trebuie să se stabilească dacă a existat o sustragere cu rea-credinţă de la executarea amenzii din partea condamnatului.

Din actele dosarului se constată că la data de 10.06.2009 s-a emis un mandat de aducere pe numele condamnatului; părinţii acestuia au afirmat că  N.A.A. este plecat la serviciu şi nu a mai venit de o lună la domiciliu; la termenele următoare, ca urmare a neprezentării, au fost emise alte mandate de aducere, tatăl condamnatului menţionând că fiul său este plecat din localitate de 4 luni în Bucureşti, unde lucrează.

Prin adresa de la fila 15 din dosar, înregistrată la data de 14.04.2009, I.T.M. Constanţa a comunicat faptul că în baza de date nu figurează ca având calitatea de angajat condamnatul N. A. A.

Potrivit anchetei sociale efectuate de Primăria Constanţa, condamnatul a locuit până în luna martie 2009 împreună cu părinţii, după care a părăsit locuinţa şi nu a ţinut legătura cu familia, astfel că nu s-a putut preciza adresa unde acesta ar putea fi găsit.

Examinând fişa de cazier judiciar a condamnatului, se constată că prin sentinţa penală nr.193/2006 a Judecătoriei Constanţa condamnatului i-a fost aplicată pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie ; condamnatul a fost arestat la data de 28.11.2005 şi eliberat la data de 2.12.2008, având un rest neexecutat de 725 zile.

Prin adresa înregistrată la data de 21.05.2009, A.F.P. Ovidiu a comunicat faptul că până la data verificării, condamnatul nu a achitat amenda.

Faţă de cele expuse mai sus, constatând că din demersurile efectuate a rezultat că numitul N.A.A. se sustrage cu rea-credinţă de la executarea pedepsei amenzii  penale  în  cuantum  de  800  lei, că de la această condamnare a mai suferit o condamnare definitive cu închisoarea pentru comiterea unei infracţiuni de tâlhărie, raportat la cuantumul amenzii penale aplicate şi neexecutate de condamnat, s-a admis sesizarea Biroului Executări Penale din cadrul  Judecătoriei Constanţa şi, în  baza  art.631 Cod penal şi art.4491 Cod de procedră penală, s-a înlocuit pedeapsa  amenzii  penale  în  cuantum  de  800  lei  aplicată  prin sentinţa penală nr.1051/2007 a Judecătoriei Constanţa, definitivă prin  decizia nr.1074/2007 a Tribunalului Constanţa cu pedeapsa de 3  luni  închisoare, pedeapsa minimă prevăzută de art.180 alin. 2 Cod penal.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul N.A.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivele de recurs, condamnatul arată că neachitarea, pana la data de 13.10.2009 amenzii penale, nu se datorează relei-credinţe, în condiţiile în care acesta a fost liberat în decembrie 2008, iar faţă de el nu s-a pronunţat o hotărâre de contopire a pedepselor, astfel că nu a cunoscut că, pe lângă pedeapsa privativă de libertate, mai are de achitat şi o amendă penală.

Mai mult, din procesele verbale încheiate cu ocazia executării mandatelor de aducere, precum şi din referatul întocmit de Serviciul de Probaţiune, rezultă că recurentul, doar 3 luni a domiciliat cu părinţii după eliberare, apoi a plecat în căutarea unui loc de muncă.

Examinând sentinţa penală recurată prin prisma criticilor formulate, precum şi din oficiu, conform art. 3856 alin 3 Cod procedură penală, tribunalul constată recursul condamnatului ca fiind fondat, urmând a-l admite pentru considerentele care urmează :

În timpul judecăţii infracţiunii şi după rămânerea definitivă a sentinţei penale nr.1051/2007 a Judecătoriei Constanţa, prin care condamnatului i s-a aplicat pedeapsa de 800 lei amendă penală, acesta s-a aflat în stare de detenţie, în executarea unei alte pedepse cu închisoarea, astfel cum rezultă din fişa de cazier judiciar. Astfel, condamnatul N.A.A. s-a aflat în executarea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.193/2006 a Judecătoriei Constanţa, în perioada 28.11.2005-02.12.2008, la această dată fiind liberat condiţionat cu un rest neexecutat de 725 zile închisoare.

Tribunalul reţine că în perioada executării pedepsei închisorii, până la 02.12.2008, condamnatul nu a avut posibilitatea materială de a achita amenda penală definitiv aplicată, întrucât, fiind în stare de detenţie, nu a putut desfăşura activităţi producătoare de venituri care să-i permită plata amenzii penale.

Sesizarea Compartimentului executări penale din cadrul Judecătoriei Constanţa a fost înregistrată pe rolul instanţei la data de 28 ianuarie 2009, adică la mai puţin de 2 luni de la data liberării condiţionate a condamnatului .

Potrivit adresei Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanţa, condamnatul N.A.A. nu figurează ca fiind angajat cu contract individual de muncă la vreunul din angajatorii avuţi în evidenţă de ITM.

Tribunalul reţine, însă, că acest aspect nu poate fi interpretat ca o rea credinţă a condamnatului de a se sustrage de la plata amenzii penale, câtă vreme cauzele care au putut conduce la neangajarea cu contract de muncă a acestuia se pot datora unor împrejurări independente de voinţa sa - lipsa unei calificări cerute, refuzul angajatorilor de a angaja o persoană cu antecedente penale, etc .

Din referatul de anchetă socială efectuat de Primăria M. K., rezultă că N.A.A. a plecat de la domiciliu din luna martie 2009, nefiind cunoscut domiciliul său actual. Din alte informaţii rezultă că recurentul desfăşoară activităţi lucrative, pentru a se întreţine.

Aceste informaţii conduc la concluzia că recurentul, neavând o locuinţă stabilă şi fiind nevoit să se întreţină atât din punct de vedere alimentar, al vestimentaţiei şi altor obiecte de strictă necesitate, cât şi din punct de vedere al locuinţei, şi ţinând seama şi de precaritatea veniturilor obţinute din muncă,  nu a avut posibilitatea materială de a achita amenda penală de 800 lei până la data pronunţării sentinţei de înlocuire a amenzii penale cu închisoare.

Este de reţinut că, deşi valoarea în sine a amenzii penale nu este excesivă, cuantumul ei poate fi suficient de important pentru condamnat încât să nu poată acumula în scurt timp această sumă, câtă vreme  aceasta depăşeşte salariul lunar minim pe economia naţională. Rezultă că este posibil ca recurentul condamnat să obţină din muncă doar acest salariu minim, care nu-i permite acumularea de economii în vederea plăţii amenzii penale.

Potrivit art.631 Cod penal, amenda penală se poate înlocui cu pedeapsa închisorii atunci când se constată reaua credinţă a condamnatului în plata amenzii penale.

Reaua credinţă nu se prezumă, trebuind să fie probată de organele judiciare, astfel cum indică şi art.287 Cod procedură penală, care prevede că ,,Instanţa îşi formează convingerea pe baza probelor administrate în cauză” .

Ori, în speţă, nu s-a făcut dovada că condamnatul a avut mijloacele materiale necesare plăţii amenzii penale, fără a-şi prejudicia propria existenţă şi întreţinere minimă, şi că, astfel fiind, s-a sustras cu rea credinţă de la plata amenzii penale respective.

Ansamblul probator, fără a fi suficient de precis, conturează o situaţie materială precară a condamnatului, aspect care se impune a fi interpretat în favoarea acestuia, în lipsa unor probe concrete care reliefează reaua credinţă.

Simplul fapt al neplăţii amenzii nu atrage concluzia relei credinţe, câtă vreme pot exista obiectiv şi alte circumstanţe, neimputabile condamnatului, care să fi condus la neexecutarea pedepsei aplicate.

Un alt motiv întemeiat de recurs al condamnatului este acela potrivit căruia nu a cunoscut despre aplicarea pedepsei de 800 lei amendă penală şi despre obligaţia plăţii.

Din cuprinsul dosarului de fond (de condamnare), rezultă că hotărârea de condamnare la pedeapsa amenzii penale a rămas definitivă la 15.11.2007, dată la care condamnatul se afla în Penitenciarul Poarta Albă, în executarea unei  pedepse privative de libertate. 

Din actele dosarului rezultă însă că acestuia nu i s-a comunicat decizia penală la penitenciar, iar la primirea extrasului, Judecătoria Constanţa a emis o comunicare privind obligaţia plăţii amenzii penale de către condamnat, la domiciliul acestuia din sat P., comuna M.K., şi nu la locul de deţinere. Astfel, nu există nici o dovadă că recurentul condamnat a cunoscut, până la data aducerii sale cu mandat în faţa instanţei, că a fost condamnat la pedeapsa amenzii penale, pe care are obligaţia să o plătească.

Pe de altă parte, tribunalul constată că, în recurs, condamnatul a executat amenda penală aplicată, din acest punct de vedere nemaifiind justificată înlocuirea acesteia cu pedeapsa închisorii şi executarea din nou a unei pedepse pentru aceeaşi infracţiune săvârşită, întrucât ar fi încălcat principiul ,,Non bis in idem” (nimeni nu poate executa două pedepse – principale - pentru aceeaşi faptă).

Pentru considerentele expuse, recursul condamnatului a fosd admis, a fost casata sentinţa penală recurată, iar în rejudecare tribunalul a respins sesizarea  Biroului executări penale din cadrul Judecătoriei Constanţa, privind înlocuirea amenzii penale aplicate condamnatului N.A.A. prin sentinţa penală nr.051/2007 a Judecătoriei Constanţa, cu pedeapsa închisorii.

A constatat executată, la data de 13.10.2009,  amenda penală în sumă de 800 lei aplicată condamnatului N.A.A. prin sentinţa penală nr.1051/2007 a Judecătoriei Constanţa.

A înlăturat din sentinţa penală recurată dispoziţiile privind înlocuirea amenzii penale cu pedeapsa de 3 luni închisoare, privind aplicarea art.57 Cod penal, art.71-64 Cod penal, şi dispoziţiile privind obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Cheltuielile judiciare în fond şi recurs, avansate de stat, au rămas în sarcina acestuia.