Măsuri preventive. Liberarea provizorie sub control judiciar. Încheiere de admitere a cererii inculpatului, privind încuviinţarea părăsirii localităţii de domiciliu, pe perioada liberării provizorii. Admisibilitatea recursului

Măsuri preventive. Liberarea provizorie sub control judiciar. Încheiere de admitere a cererii inculpatului, privind încuviinţarea părăsirii localităţii de domiciliu, pe perioada liberării provizorii. Admisibilitatea recursului.

Potrivit art.1609 alin.10 Cod de procedură penală, dispoziţiile referitoare, printre altele, la atacarea cu recurs a încheierii prin care s-a admis sau s-a respins cererea de liberare provizorie, se aplică în mod corespunzător şi în cazul modificării sau ridicării controlului judiciar.

Prin cazurile referitoare la modificarea sau ridicarea controlului judiciar se înţeleg nu doar situaţiile în care instanţa modifică sau ridică o parte din obligaţiile sau măsurile dispuse în conformitate cu prevederile art.1602 alin.3 şi 31 Cod de procedură penală, ci şi situaţiile atipice în care instanţa înţelege să detalieze modul de efectuare a controlului, ulterior instituirii acestuia, prin diferitele încuviinţări şi permisiuni ce derogă de la obligaţiile stabilite, potrivit ipotezelor de excepţie ce se pot ivi în activitatea practică.

Ca urmare, orice interpretare contrară, în sensul că un recurs îndreptat împotriva încheierii de încuviinţare a părăsirii razei teritoriale sau localităţii de domiciliu de către inculpat ar fi inadmisibil, nu poate fi primită, deoarece atât în ipoteza respingerii cererii, cât şi în ipoteza admiterii ei, erorile de apreciere din partea judecătorului fondului nu ar putea fi înlăturate, fapt ce s-ar răsfrânge în mod negativ asupra situaţiei inculpatului sau bunului mers al procesului penal.

(Tribunalul Constanţa, decizia penală nr.428/12.05.2010)

Prin încheierea Judecătoriei Constanţa din data de 07.05.2010, pronunţată în dosarul penal nr.17906/212/2010, în baza art.1603 Cod de procedură penală, a fost admisă cererea formulată de inculpatul P.V., prin apărător ales, privind modificarea controlului judiciar instituit prin încheierea nr.295/23.03.2010 a Judecătoriei Constanţa.

S-a încuviinţat ca inculpatul P.V. să părăsească localitatea Valu lui Traian, jud.Constanţa, în perioada 10.05.2010 – 29.05.2010, respectiv 31.05.2010 – 27.06.2010, în vederea deplasării la Universitatea Danubius Galaţi – Facultatea de Ştiinţe Economice – specializarea Finanţe şi Bănci, cu scopul participării la activităţile didactice tutoriale, respectiv al susţinerii sesiunii de examene.

Au fost menţinute restul obligaţiilor şi măsurilor impuse inculpatului P.V. prin încheierea nr.295/23.03.2010 a Judecătoriei Constanţa.

În baza art.192 alin.3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au fost lăsate în sarcina acestuia.

S-a dispus ca o copie a încheierii de şedinţă să fie comunicată inculpatului, secţiei de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte acesta, jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor de frontieră, organelor competente să elibereze paşaportul.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin încheierea de şedinţă nr.39/15.03.2010 Tribunalul Constanţa a  admis recursul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa împotriva încheierii nr.30/11.03.2010 a Judecătoriei Constanţa şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului P.V., pe o durată de 29 de zile.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a apreciat că în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art.143 Cod de procedură penală, existând indicii care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul P.V. ar fi comis infracţiunile pentru care este cercetat, respectiv producerea de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea fiscală competentă, prevăzută de art.2961 alin.l lit.b din Legea nr.571/2003 (Codul Fiscal), înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor, prevăzută de art.297 alin.l şi 2 Cod penal, evaziune fiscală în modalitatea ascunderii bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, prevăzută de  art.9 alin.l lit.a din  Legea nr.241/2005, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.

De asemenea, s-a considerat că este incident cu privire la inculpat şi cazul prevăzut de art.148 lit.f Cod de procedură penală, raportat la pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile de care este acuzat şi împrejurarea că există elemente din care rezultă că lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Prin încheierea nr.29523.03.2010 a Judecătoriei Constanţa, pronunţată în dosarul penal nr.17906/212/2010, s-a dispus liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului, stabilindu-se în sarcina acestuia şi obligaţia de a nu depăşi limita teritorială a localităţii Valu lui Traian, jud.Constanţa, decât în condiţiile stabilite de  instanţă.

Ulterior, prin încheierea nr.388/08.04.2010 a Judecătoriei Constanţa, s-a admis cererea formulată de inculpatul P.V., prin apărător ales, având ca obiect modificarea controlului judiciar instituit prin încheierea de şedinţă nr.295/23.03.2010 a Judecătoriei Constanţa şi s-a încuviinţat ca acesta să părăsească localitatea Valu lui Traian, în perioada 14 – 16.04.2010, pentru a se  deplasa în municipiul Constanţa, la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie, precum şi în municipiul Bucureşti, la Spitalul Clinic Nicolae Malaxa, cu scopul  de a fi examinat medical.

Analizând prezenta cerere şi înscrisurile prezentate în susţinerea ei, din care rezultă fără echivoc faptul că inculpatul urmează cursurile unei facultăţi de pe raza municipiului Galaţi, susţinând anterior examenele din sesiunea de iarnă, instanţa apreciază că o restrângere discreţionară a libertăţii de mişcare a inculpatului, constând în interdicţia generală a părăsirii localităţii de domiciliu, ar fi disproporţionată, în raport de scopul liberării provizorii, urmărit prin însăşi instituirea acesteia, şi dreptul la viaţă privată al inculpatului.

Astfel, potrivit art.8 din C.E.D.O., orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului sau/şi a corespondenţei sale, nefiind admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept, decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirii faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.

Ori, în condiţiile în care inculpatul a depus dovezile la care s-a făcut referire anterior, instanţa apreciază că este oportună şi justificată admiterea cererii formulate.

Împotriva încheierii de şedinţă de mai sus a declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, solicitând casarea acesteia şi respingerea cererii de încuviinţare a părăsirii localităţii în intervalul menţionat, cu motivarea că interesul individual nu poate prevala asupra celui general, referitor la buna desfăşurare a anchetei penale.

S-a arătat ca o atare ingerinţă în sfera libertăţii persoanei este prevăzută de lege, înţelegând prin aceasta şi art.8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, iar măsura dispusă de către instanţă echivalează ca lipsa unui control judiciar efectiv asupra inculpatului.

Deosebit de aceasta, se mai susţine că deplasarea inculpatului ar fi fost benefică anchetei penale aflate în curs de derulare prin stabilirea anumitor date, corespunzătoare zilelor de susţinere a examenelor sau de participare la stagiile tutoriale, ori prin măsura dispusă deplasările inculpatului scapă oricărui control din partea organului judiciar, câtă vreme, în privinţa examenelor, datele nu sunt încă stabilite.

Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul constată recursul admisibil, iar în parte întemeiat.

Sub un prim aspect şi anume acela al admisibilităţii recursului, tribunalul constată că potrivit art.1609 alin.10 Cod de procedură penală, dispoziţiile referitoare, printre altele, la atacarea cu recurs a încheierii prin care s-a admis sau s-a respins cererea de liberare provizorie, se aplică în mod corespunzător şi în cazul modificării sau ridicării controlului judiciar.

Prin cazurile referitoare la modificarea sau ridicarea controlului judiciar se înţeleg nu doar situaţiile în care instanţa modifică sau ridică o parte din obligaţiile sau măsurile dispuse în conformitate cu prevederile art.1602 alin.3 şi 31 Cod de procedură penală, ci şi situaţiile atipice în care instanţa înţelege să detalieze modul de efectuare a controlului, ulterior instituirii acestuia, prin diferitele încuviinţări şi permisiuni ce derogă de la obligaţiile stabilite, potrivit ipotezelor de excepţie ce se pot ivi în activitatea practică.

Ca urmare, orice interpretare contrară, în sensul că un recurs îndreptat împotriva încheierii de încuviinţare a părăsirii razei teritoriale sau localităţii de domiciliu de către inculpat ar fi inadmisibil, nu poate fi primită, deoarece atât în ipoteza respingerii cererii, cât şi în ipoteza admiterii ei, erorile de apreciere din partea judecătorului fondului nu ar putea fi înlăturate, fapt ce s-ar răsfrânge în mod negativ asupra situaţiei inculpatului sau bunului mers al procesului penal.

Altfel spus, câtă vreme instituţia liberării provizorii este prevăzută atât în interesul inculpatului, cât şi în interesul bunei desfăşurări a procesului penal, este firesc ca orice eroare strecurată cu ocazia soluţionării cererilor accesorii să poate fi corectată pe calea recursului, în caz contrar existând riscul eludării controlului, într-o modalitate atipică, prin acordarea unor derogări care scapă cenzurii instanţei superioare.

De asemenea, câtă vreme recursul inculpatului împotriva încheierii de respingere a cererii de modificare a controlului judiciar a fost apreciat admisibil prin decizia penală nr.364/23.04.2010 a Tribunalului Constanţa, nu se poate considera că recursului Ministerului Public, având ca obiect o soluţie similară, dar favorabilă inculpatului, ar fi inadmisibil.

Acceptarea punctului de vedere al apărării, exprimat cu ocazia dezbaterilor, ar echivala cu instituirea unui tratament juridic diferenţiat în situaţii identice, încălcându-se principiul de drept potrivit căruia identitatea de situaţii presupune identitatea soluţiilor, în absenta unor norme derogatorii contrare, prevăzute în mod expres de legiuitor.

Pe fondul recursului, tribunalul constată că prima instanţă, în evaluarea situaţiei intervenite, a făcut o corectă apreciere cu privire la necesitatea deplasării inculpatului în municipiul Galaţi, pe perioada stagiului de practică universitară, potrivit adeverinţei depuse la dosar, astfel încât, din acest punct de vedere, criticile procurorului sunt nefondate.

Cu toate acestea, prima instanţă a dat o greşită interpretare dispoziţiilor art.8 din C.E.D.O., referitoare la amestecul autorităţii în viaţa privată a persoanei, nu doar în ceea ce priveşte conţinutul şi interpretarea acestor reglementări, dar şi în ceea ce priveşte incidenţa acestora la circumstanţele speţei.

Astfel, este evident că orice amestec al autorităţii în viaţa privată a persoanei este permis în măsura în care acesta este prevăzut de lege, săvârşirea oricărei infracţiuni fiind de natură a atrage unele restrângeri în planul libertăţii individuale a persoanei, care, în măsura în care îşi păstrează doza de proporţionalitate şi rezonabilitate, nu pot fi apreciate ca având un caracter excesiv.

În situaţii ca cea de faţă, intervenţia autorităţii în viaţa privată a persoanei are la bază necesitatea bunei desfăşurări a urmăririi penale, care, având un caracter de ordine publică şi fiind consecinţa săvârşirii unei infracţiuni, nu poate decât să justifice restricţiile aduse libertăţii de mişcare a individului.

De asemenea, o astfel de intruziune în viaţa privată a persoanei, fiind prevăzută în mod expres de legislaţia internă şi art.8 din Convenţie, sub forma motivului de siguranţă publică, de reprimare şi prevenire a faptelor penale,  poate constitui o restrângere acceptată într-o societate democratică, fiind rezonabilă ca durată şi servind, deopotrivă, scopului recunoscut de lege.

Prin urmare, inculpatul nu poate invoca tocmai necesitatea protejării exclusive a interesului personal, în detrimentul anchetei penale, care trebuie să se desfăşoare în mod continuu, fără întreruperi nejustificate, pe o perioadă rezonabilă de timp şi cu respectarea principiului operativităţii.

De aceea, câtă vreme nu se poate reţine o violare a dreptului protejat în substanţa sa, motivul invocat de inculpat nu poate fi primit, acesta asumându-şi obligaţiile specifice controlului judiciar odată cu formularea cererii şi neputând absolutiza importanţa unor chestiuni ce ţin de viaţa privată, în încercarea de a se sustrage controlului judiciar.

Deosebit de aspectul referitor la necesitatea bunei desfăşurări a urmăririi penale, care ar fi în mod serios perturbată prin absenţa din localitate a inculpatului timp de două luni, trebuie observat că, în situaţii excepţionale, interesul general prevalează asupra celui individual, iar în cazul de speţă părăsirea localităţii Valu lui Traian nu poate avea un efect neîntrerupt, pe întreaga perioada fixată.

Este, astfel, de notorietate, că orice sesiune de examene nu se desfăşoară pe o întreagă lună calendaristică, ci aceasta presupune anumite zile determinate, motiv pentru care inculpatul poate solicita încuviinţarea părăsirii localităţii după stabilirea în concret a datelor de examen.

În condiţiile în care din adeverinţa depusă la dosar nu rezultă decât în mod generic perioada aferentă sesiunii de examene, încuviinţarea părăsirii localităţii de domiciliu în intervalul 31.05.2010-27.06.2010 apare ca nejustificată şi prematură, măsura dispusă neavând la baza elemente certe de apreciere, care să ajute, cel puţin parţial, la menţinerea controlului judiciar şi pe această perioadă de timp.

Pentru toate aceste considerente, tribunalul, în baza art.38515 pct.2 lit.d Cod de procedură penală, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa împotriva încheierii de şedinţă nr.531 din data de 05.05.2010 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul penal nr.17906/212/2010.

A casat, în parte, încheierea penală recurată şi, rejudecând, a respins ca nefondată cererea inculpatului P.V., privind încuviinţarea părăsirii localităţii Valu lui Traian în perioada 31.05.2010-27.06.2010, în vederea deplasării în municipiul Galaţi, pentru susţinerea sesiunii de examene.

Au fost înlăturate din cuprinsul încheierii recurate dispoziţiile privind încuviinţarea părăsirii de către inculpatul P.V. a localităţii Valu lui Traian în perioada 31.05.2010-27.06.2010, în vederea deplasării în municipiul Galaţi şi au fost menţinute celelalte dispoziţii.

În baza art.192 alin.3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Domenii speta

Spete similare