Instanţa competentă să judece contestaţia la executare. Împrejurarea că un motiv al contestaţiei priveşte tocmai faptul că executarea a fost începută de un executor necompetent, nu este de natură a atrage competenţa teritorială a altei instanţe decât...

Prin sentinţa civilă nr.19778/30.11.2009 Judecătoria Constanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulată de contestatoarea S.C. P. S.A.-Membru OMV Grup în contradictoriu cu intimata C.E., în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Prin contestaţia la executare formulată, contestatoarea a solicitat instanţeisă dispună anularea formelor de executare efectuate în dosarul nr.277/2008 al BEJ Volintiru Ştefan, suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei şi obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea contestaţiei, contestatoarea a contestat expertiza contabilă efectuată în faza executări,i atât sub aspectul temeiniciei acestui act, susţinând că sumele rezultate în urma calculului efectuat de expert, al cărui algoritm nu e prezentat, sunt eronate, cât şi pentru încălcarea disp. art.201 şi urm. Cod procedură civilă. S-a arătat că toate actele realizate de organul de executare privind numirea expertului, stabilirea obiectivelor, efectuarea expertizei, nu s-au comunicat contestatoarei, încălcându-se astfel în mod flagrant dreptul la apărare, precum şi principiul contradictorialităţii administrării unei astfel de probe. A precizat că executorul nu a înţeles să-i comunice expertiza decât după efectuarea acesteia şi după înfiinţarea popririi pentru sumele stabilite prin aceasta.

Totodată, contestatoarea a considerat că cheltuielile de executare impuse sunt solicitate în mod nelegal, întrucât la dosarul cauzei nu se regăseşte nici o dovadă a achitării onorariului de expert şi de avocat, iar onorariul de executare depăşeşte limita legală impusă de OUG nr.144/2007.

Prin precizări depuse ulterior, contestatoarea a arătat că toate actele de executare efectuate pentru creditor sunt nelegale, având în vedere că societatea şi-a exprimat în mod clar intenţia de a executa de bună voie obligaţiile impuse de Tribunalul Constanţa prin titlul executoriu; astfel, prin notificarea trimisă creditorului în 12.06.2008 a solicitat acestuia comunicarea contului bancar în care urmau a fi virate sumele de bani datorate în temeiul sentinţei civile pronunţate de Tribunalul Constanţa în dosarul civil nr.2188/118/2008. A susţinut că în cadrul expertizei ce va fi efectuată, trebuie să se pornească de la contractele colective de munca din perioada 2005-2008, care stabilesc drepturile salariale cuvenite salariaţilor societăţii contestatoare.

La data de 16.03.2009 contestatoarea a depus la dosar cerere având ca obiect întoarcerea executării silite prin restabilirea situaţiei anterioare, în situaţia în care instanţa va admite contestaţia la executare şi va anula formele de executare efectuate în dosarul de executare nr.277/2008 al BEJ Volintiru Ştefan.

În drept, a invocat disp. art.399 şi urm., art.403 alin.1 Cod procedură civilă.

La termenul de judecată din 02.11.2009 instanţa a invocat din oficiu, în temeiul art.400 alin.1 coroborat cu art.373 alin.2 Cod procedură civilă excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Constanţa, cu privire la care a reţinut următoarele :

Urmare a cererii formulată de creditoarea-intimată C.E., în baza titlului executoriu – sentinţa civilă nr.585/14.05.2008 pronunţată de Tribunalul Constanţa, a fost începută executarea silită împotriva debitorului SC P. SA – membru OMV Group, cu sediul central în Bucureşti, sector 1 şi punct de lucru Zona Petromar Constanţa, formându-se dosarul de executare nr. 277/2008 al BEJ Volintiru Ştefan.

A fost emisă în acest sens adresa de înfiinţare a popririi asupra conturilor deţinute de debitor la terţul poprit Raiffeisen Bank SA Bucureşti, adresa fiind comunicata terţului poprit, la sediul din Bucureşti, conform dovezii de comunicare.

Conform art.400 alin.1 Cod procedură civilă, contestaţia se introduce la instanţa de executare.

Potrivit art.373 alin.2 Cod procedură civilă, instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În speţă, astfel cum rezultă din adresa de înfiinţare a popririi, executarea se realizează prin poprirea conturilor deţinute de debitor la Raiffeisen Bank SA Bucureşti, în consecinţă judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea este Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Instanţa a reţinut că în speţă nu sunt incidente disp. art.454 alin.2 ind.2 Cod procedură civilă, în condiţiile în care în adresa de înfiinţare a popririi nu se indică elemente de identificare pentru fiecare titular de cont în parte şi nici pentru fiecare subunitate a societăţii debitoare şi nici disp. art.454 alin.2 ind.3 Cod procedură civilă, deoarece adresa de înfiinţare a popririi este adresată şi comunicata către Raiffeisen Bank SA.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs atât contestatoarea SC P. SA-Membru OMV Grup, cât şi intimata C.E.

În recursul declarat de contestatoarea SC P. SA-Membru OMV Grup, s-a arătat că deoarece executarea silită a fost efectuată în Constanţa, contestatoarea a introdus contestaţia la executare la instanţa competentă teritorial-Judecătoria Constanţa, respectând dispoziţiile imperative ale art.373 şi art.400 din Codul de procedură civilă. Este adevărat că s-a invocat, ca şi motiv de nelegalitate  a executării silite, necompetenţa executorului judecătoresc investit de către intimată cu efectuarea executării silite, însă consecinţa efectuării actelor de un executor necompetent este anularea executării şi desfiinţarea tuturor actelor efectuate de acesta, de către instanţa în circumscripţia căreia a fost efectuată executarea, chiar şi nelegal.

În recursul declarat de intimata C.E., s-a susţinut că hotărârea este nelegală deoarece executarea silită a fost îndreptată în contra Agenţiei Constanţa a Reiffeisen Bank, iar potrivit art.453 alin.1 din Codul de procedură civilă poprirea se înfiinţează de executorul de la sediul terţului poprit.

Analizând sentinţa recurată în raport de criticile formulate, tribunalul reţine următoarele :

Cu privire la recursul declarat de contestatoarea SC P. SA-Membru OMV Grup.

Dispoziţiile legale aplicabile speţei au fost în mod corect reţinute de instanţa de fond, însă interpretarea acestora s-a făcut în mod greşit.

Potrivit art.373 alin.2 Cod procedură civilă, instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Cum executarea a fost începută de creditoarea C.E. la BEJ Volintiru Ştefan din municipiul Constanţa, acesta aflându-se în circumscripţia Judecătoriei Constanţa, instanţă de executare este Judecătoria Constanţa.

Conform art.400 alin.1 Cod procedură civilă, contestaţia se introduce la instanţa de executare.

Cum instanţă de executare este Judecătoria Constanţa, în mod corect contestaţia la executare a fost introdusă la Judecătoria Constanţa.

Aşa cum a susţinut şi recurenta, împrejurarea că un motiv al contestaţiei priveşte tocmai faptul că executarea a fost începută de un executor necompetent nu este de natură a atrage competenţa teritorială a altei instanţe decât cea în circumscripţia căreia se află situat biroul executorului judecătoresc ale cărui acte sunt contestate, deoarece prin instanţă de executare unde se introduce contestaţia se înţelege instanţa în circumscripţia căreia s-a început executarea silită şi nu instanţa care ar fi fost competent dacă cererea de executare ar fi fost instrumentată de un executor competent teritorial, potrivit legii.

Pentru considerentele de fapt şi de drept expuse, în temeiul art.312 alin.3 din Codul de procedură civilă, constatând că în mod greşit prima instanţă s-a dezinvestit fără a intra în cercetarea fondului, tribunalul va admite recursul, va casa sentinţa civilă recurată şi va trimite cauza primei instanţe pentru continuarea judecăţii.

Cu privire la recursul declarat de intimata C.E.

Art.3021 alin.2 Cod procedură civilă prevede că la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii.

Pentru termenul de judecată din 16.02.2010, recurenta a fost citată cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru de 4 lei şi a timbrului judiciar de 0,3 lei, însă aceasta nu s-a conformat.

În acest sens, prin deciziile Curţii Constituţionale nr.65/2000, nr.372/2004 şi nr.242/2005 s-a reţinut că accesul liber la justiţie, consacrat de art.21 din Constituţie şi art.6 din Convenţia europeană a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, nu înseamnă gratuitate, scutirile de la plata taxei judiciare de timbru fiind în mod expres prevăzute de art.15 din Legea nr.146/1997.

Potrivit art.20 alin.1 din Legea nr.146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea acestei obligaţii până la termenul stabilit se sancţionează, conform art.20 alin.3 din aceeaşi lege, cu anularea acţiunii sau a cererii.

Constatând că recurenta nu a îndeplinit această obligaţie stabilită de lege, recursul va fi anulat ca netimbrat.

Domenii speta

Spete similare