Titlu executoriu emanând de la o instanţă străină. Încuviinţarea executării silite. Limitele investirii. Dispoziţii aplicabile.

Titlu executoriu emanând de la o instanţă străină. Încuviinţarea executării silite. Limitele investirii. Dispoziţii aplicabile.

Potrivit Legii nr. 191/2007 pentru aprobarea OUG nr. 119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană, în vederea aplicării Regulamentului nr. 44/2001 cererile pentru recunoaşterea, precum şi cele pentru încuviinţarea executării silite pe teritoriul României a hotărârilor în materie civilă şi comercială, pronunţate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, în condiţiile prevederilor Regulamentului nr. 44/2001, sunt de competenţa tribunalului. Cu ocazia judecării cererilor de felul celei de faţă, instanţa trebuie doar să constate existenţa şi valabilitatea titlului executoriu ce se pune în executare, fără a fi împuternicită să analizeze în fond probleme legate de executarea efectivă.

Secţia I civilă – Decizia civilă nr. 389/28 iunie 2012

Prin cererea promovată sub nr. 15364 din 21.01.2012 la Tribunalul Sibiu s-a solicitat încuviinţarea executării silite a hotărârii pronunţată de Tribunalul Munchen în dosarul nr. 10 O 1302/11, executorie la data de 8.09.2011, cererea fiind formulată de petentul SH în contradictoriu cu intimaţii SJH şi SPS.

Prin sentinţa civilă nr. 357/2012, Tribunalul Sibiu a admis cererea formulată de petent, reţinând următoarele:

Petentul  a solicitat încuviinţarea execuţiei silite a titlului emanând de la o instanţă străină, respectiv Tribunalul Munchen, în dosarul nr. 3 O 23974/05 referitor la pretenţii, în contradictoriu cu intimatul DB.

Potrivit Legii nr. 191/2007 pentru aprobarea OUG nr. 119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană, în vederea aplicării Regulamentului nr. 44/2001 cererile pentru recunoaşterea, precum şi cele pentru încuviinţarea executării silite pe teritoriul României a hotărârilor în materie civilă şi comercială, pronunţate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, în condiţiile prevederilor Regulamentului nr. 44/2001, sunt de competenţa tribunalului. Cu ocazia judecării cererilor de felul celei de faţă, instanţa trebuie doar să constate existenţa şi valabilitatea titlului executoriu ce se pune în executare, fără a fi împuternicită să analizeze în fond probleme legate de executarea efectivă.

În ce priveşte sumele constituind debitul, acestea nu fac obiectul cererii de încuviinţare a executării, căci aceasta vizează titlul în întregime, problemele de fond legate de acesta sau chiar de executarea parţială a debitului nu pot fi discutate decât pe calea contestaţiei la executare, aceasta rămânând calea procedurală logică prin care se obţine, dacă este admisă, anularea actului de executare contestat, îndreptarea acestuia, anularea ori încetarea executării înseşi, anularea ori lămurirea titlului executoriu.

Instanţa, raportat la prevederile art. 374 C.pr.civ., care prevede că nici o hotărâre nu se va putea executa dacă nu este investită cu formula executorie şi constatând că cererea de faţă se circumscrie prevederilor legale în materie, respectiv Legea nr.105/1995 şi Regulamentul C.E. nr.44/2001, aplicabile titlurilor emise în alt stat decât cel de executare şi incidenţa prevederilor art. 3701 C.pr.civ. şi a art. 167-177 din Legea nr. 105/1992, a admis cererea.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs debitorii SJH şi SPS, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 304 ind. 1 C. proc. civ, art. 45 şi 32 din Regulamentul CE 44/2001.

În expunerea criticilor se arată în esenţă că sentinţa atacată s-a pronunţat cu greşita aplicare a legilor, având în vedere că nu erau îndeplinite condiţiile punerii în executare a titlurilor în cauză, întrucât ulterior emiterii sentinţei în Germania, între debitori şi creditor a intervenit o înţelegere de amânare a plăţii datoriei la data de 31.12.2011. Astfel sunt incidente prevederile art. 373 ind. 1 alin. 4 pct. 9 C. proc. civ. combinat c art. 45 şi 34 din Regulamentul CE nr. 44/2001, respectiv creanţa nu  îndeplineşte condiţia de exigibilitate.

Prin decizia pronunţată Curtea a constatat recursul nefondat şi l-a respins pentru următoarele:

Creditorul intimat, prin executor judecătoresc, a sesizat instanţa de judecată cu o cerere de încuviinţare a executării silite a titlului executoriu european, respectiv, sentinţa pronunţată de Tribunalul Munchen II în dosar 10 O 1302/11 la data de 12.05.2011.

În mod corect instanţa de fond a admis cererea astfel formulată.

Articolul 5 al Regulamentului 805/2004 statuează că o hotărâre judecătorească care a fost certificată ca titlu executoriu european în statul membru de origine este recunoscută şi executată în celelalte state membre, fără a fi necesară încuviinţarea executării şi fără a fi posibilă contestarea recunoaşterii sale.

Fiind calificată hotărârea în cauză ca titlu executoriu european, aceasta nu mai poate forma obiect al contestării, fiind executată ca atare în orice stat membru UE, deci şi în România.

Prin urmare şi susţinerile referitoare la lipsa exigibilităţii creanţei, datorită înţelegerii verbale dintre părţi sunt de neprimit şi, cel mult, pot constitui motiv pentru reducerea creanţei – dacă se plătesc rate până la data executării titlului executoriu european.

Potrivit art. 20 alin. 1 teza a II din acelaşi Regulament, o hotărâre judecătorească certificată ca titlu executoriu european se execută în aceleaşi condiţii ca şi o hotărâre pronunţată în statul membru de executare, iar potrivit art. 21, executarea este refuzată de către instanţa competentă din statul membru de executare, în cazul în care hotărârea certificată ca executoriu european este incompatibilă cu o hotărâre pronunţată anterior în orice stat membru sau într-o ţară terţă atunci când: …ceea ce în speţă nu s-a invocat.

Curtea urmează a analiza şi incidenţa dispoziţiilor art. 45 şi 35 din Regulamentul Consiliului Europei nr. 44/2001 – Regulamentul Bruxelles I privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială ( OUG 129/2005 aprobată şi modificată prin Legea nr. 191/2007) având în vedere dispoziţiile art. 27 din Regulamentul CE 805/2004 şi care nu exclude solicitarea executării în conformitate cu Regulamentul nr. 44/2001 a unei hotărâri judecătoreşti, privind o creanţă necontestată.

Conform dispoziţiilor art. 45 din Regulamentul Bruxelles I, instanţa sesizată cu acţiunea prev. la art. 43 şi 44, respectiv instanţa sesizată cu acţiunea şi calea de atac a recursului împotriva hotărârii de încuviinţare a executării, nu poate refuza sau revoca o hotărâre de încuviinţare decât pentru unul din motivele prev. la art. 34 şi 35.

Prin urmare, instanţa de recurs poate revoca hotărârea de  încuviinţare a executării doar pentru motivele prevăzute de articolele menţionate: hotărâre vădit contrară ordinii publice a statului membru solicitat – art. 34 pct. 1; necomunicarea corespunzătoare a actelor de sesizare a instanţei – art. 34 pct. 2; hotărâri ireconciliabile – art. 34 pct. 3 şi 4; încălcarea normelor de competenţă exclusivă în materie de asigurare şi consumatori - art. 35.

Recurenţii au invederat incidenţa art. 34 pct.. 1, arătând că hotărârea este vădit contrară ordinii publice întrucât creanţa nu este exigibilă ( datorită unei înţelegeri de eşalonare a plăţii) în dezacord cu dispoziţiile art. 373 alin. 1 şi 4 pct. 9 C. proc. civ.

Or, aceste susţineri  sunt nefondate şi exced dispoziţiilor art. 34 pct. 1 din Regulamentul Bruxelles I.

În primul rând, acest text legal se referă la hotărârea ce se solicită a fi executată să fie contrară ordinii publice. Or, recurenţii se referă la un act ulterior certificării titlului executoriu european şi nu  la hotărârea Tribunalului Munchen II.

În al doilea rând, noţiunea de ordine publică a fost definită prin jurisprudenţa CEJ ( C- 394/2007, C – 7/1998, C – 420/2007) şi trebuie să se refere la încălcarea dreptului la apărare ca un drept fundamental – art. 6 CEDO. Trebuie făcută distincţia între ordinea publică raportat la dreptul material şi la cel procedural. Acestei noţiuni nu-i corespunde încălcarea normelor de competenţă, aplicarea greşită a dispoziţiilor comunitare sau substanţiale.

Or, recurenţii nu invocă nici unul din aceste aspecte şi astfel, acest text legal arătat nu este incident în cauză.

Pentru considerentele expuse, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ, a respins ca nefondat prezentul recurs, hotărârea atacată fiind temeinică şi legală.

Domenii speta

Spete similare