Dreptul la libera circulaţie. Limitare. Caracter excepţional. Consecinţe

Dreptul la libera circulaţie. Limitare. Caracter excepţional. Consecinţe

Tratatul CEE ( actual art. 39 paragraful 3 din Tratatul CE ), art. 48

Constituţia României, art. 148

Directiva nr. 2004/38 referitoare la dreptul cetăţenilor Uniunii Europene şi a membrilor  familiilor acestora de a circula şi de a se stabili în mod liber pe teritoriul statelor membre

Potrivit art. 48 din Tratatul CEE (actual art. 39 paragraful 3 din Tratatul CE) cetăţenii statelor membre au dreptul de a intra şi a se stabili în mod liber în statele membre în aceleaşi condiţii ca şi naţionalii ţării gazdă.

Acest drept la libera circulaţie poate fi îngrădit numai pentru motive care ţin de ordinea publică, de securitatea şi sănătatea publică.

Aceste dispoziţii au efect direct şi aplicabilitate directă şi reprezintă un izvor de drepturi şi obligaţii pentru toate subiectele de drept, indiferent dacă este vorba de statele membre sau despre particulari, iar efectele lor se întind asupra oricărei instanţe naţionale, sesizate în cadrul competenţei sale, care, ca autoritate a unui stat membru, are ca misiune protecţia drepturilor conferite particularilor de dreptul comunitar.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă,  decizia civilă nr. 35 din 19 februarie 2008

Prin decizia civilă nr. 35 din 19 februarie 2008 Curtea a respins ca neîntemeiat apelul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative împotriva sentinţei civile nr. 1304 din 8 noiembrie 2007 2007 pronunţată de Tribunalul Arad în contradictoriu cu pârâtul A. A.

Curtea a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 1304 din 8 noiembrie 2007 Tribunalul Arad a admis cererea formulată de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte Bucureşti din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative în contradictoriu cu pârâtul A.A. şi, în consecinţă, a dispus suspendarea exercitării dreptului pârâtului la libera circulaţie în Belgia, Luxemburg şi Ţările de Jos, pentru o perioadă de 5 (cinci) ani, începând cu data rămânerii definitive şi irevocabile a acestei sentinţe.

Tribunalul a reţinut că reclamanta a solicitat suspendarea exercitării dreptului la liberă circulaţie a pârâtului A.A. pe o perioadă de 5 ani, motivând că acesta a fost returnat din Belgia la data de 31.03.2007 în baza Acordului de readmisie dintre România şi Belgia, ratificat prin H.G. nr. 825/1995 şi invocând dispoziţiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, modificată.

Reclamanta a arătat că prin sentinţa civilă nr. 557 din 31 martie 2007 a Tribunalului Arad s-a dispus restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie a pârâtului în Belgia pe o perioadă de 6 luni.

Ulterior, la data de 28.09.2007, pârâtul a mai fost returnat din Belgia în baza aceluiaşi acord de readmisie.

Reclamanta a invocat astfel şi dispoziţiile art.  42 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 248/2005.

Pârâtul nu s-a prezentat în instanţă şi nu a formulat întâmpinare.

Din analiza probelor administrate în cauză, respectiv declaraţia extrajudiciară a pârâtului în faţa autorităţilor de frontieră şi taloane completate cu ocazia returnării în  ţară, instanţa a reţinut că pârâtul A.A. a fost returnat din Belgia la data de 31.03.2007, în baza Acordului de readmisie încheiat cu această ţară, ratificat prin H.G. nr. 825/1995, întrucât a fost depistat că a locuit fără forme legale de şedere în acest stat.

Prin sentinţa civilă nr. 557 din 31 martie 2007 a Tribunalului Arad a fost restrâns exerciţiul dreptului la libera circulaţie al pârâtului pe o perioadă de 6 luni, dar cu toate acestea, la data de 28.09.2007 pârâtul a fost returnat din Belgia în baza aceluiaşi acord de readmisie.

În raport de dispoziţiile art. 42 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 248/2005 , potrivit cărora, suspendarea exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate reprezintă interdicţia temporară de a călători în anumite state instituită pe o perioadă de maxim 5 ani, dispusă de autorităţile competente române, în cazul persoanei care a fost returnată în baza unui acord de readmisie din statul pentru care i-a fost restrâns dreptul la liberă circulaţie, tribunalul a apreciat că se impune admiterea cererii reclamantei.

Împotriva sentinţei reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a declarat apel în termen, solicitând schimbarea ei în parte, în sensul suspendării exercitării dreptului la liberă circulaţie faţă de pârât în străinătate, iar nu numai în Belgia, Luxemburg şi Ţările de Jos

Reclamanta arată, în motivarea apelului, că prima instanţă a dispus suspendarea exercitării dreptului la libera circulaţie a pârâtului pe o perioadă de 5 ani începând cu data rămânerii definitive şi irevocabile a sentinţei în Belgia, Luxemburg şi Ţările de Jos, deşi prin cererea adresată instanţei s-a solicitat suspendarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate.

Reclamanta arată că pârâtului i-a fost restrâns pe o perioadă de 6 luni dreptul la libera circulaţie în Belgia prin sentinţa civilă nr. 577 din 31 martie 2007 a Tribunalului Arad, dar ulterior, la data de 28.09.2007, pârâtul a fost din nou returnat din Belgia, aşa încât se impune admiterea cererii în totalitate.

Analizând apelul declarat de reclamantă în raport de  motivele invocate, de probele dosarului şi de dispoziţiile art. 282-297 C.proc.civ., Curtea apreciază că este neîntemeiat, după cum urmează.

Prin Legea nr. 248/2005, modificată şi completată prin O.G. nr. 5/2006, a fost reglementată procedura restrângerii şi suspendării exercitării dreptului la libera circulaţie a cetăţenilor români .

Curtea observă însă că de la data de 1.01.2007, dată la care România a dobândit calitatea de stat membru al Uniunii Europene, au aplicabilitate dispoziţiile tratatelor constitutive ale Comunităţilor Europene, aşa cum acestea au fost modificate ulterior, precum şi cele ale celorlalte acte normative comunitare ce au efect direct şi aplicabilitatea directă.

Potrivit art. 48 din Tratatul CEE (actual art. 39 paragraful 3 din Tratatul CE) cetăţenii statelor membre au dreptul de a intra şi a se stabili în mod liber în statele membre în aceleaşi condiţii ca şi naţionalii ţării gazdă.

Acest drept la libera circulaţie poate fi îngrădit numai pentru motive care ţin de ordinea publică, de securitatea şi sănătatea publică.

Aceste dispoziţii au efect direct şi aplicabilitate directă.

Curtea are în vedere şi principiul priorităţii dreptului comunitar, potrivit căruia, aşa cum s-a reţinut de către Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene prin hotărârea din 9 martie 1977 în cauza Administraţia Financiară de Stat c. Simmenthal Spa., pronunţată într-o acţiune preliminară, dispoziţiile Tratatului şi actele direct aplicabile ale instituţiilor au ca efect, în raporturile cu dreptul intern al statelor membre şi ca urmare a intrării lor în vigoare, nu doar faptul că fac inaplicabilă, potrivit legii, orice dispoziţie contrară a legislaţiei naţionale existente,  ci şi – deoarece aceste dispoziţii şi acte fac parte integrantă, cu rang de prioritate, din ordinea juridică aplicabilă pe teritoriul fiecăruia din statele membre – faptul că împiedică formarea valabilă a unor noi acte legislative naţionale, în măsura în care acestea ar fi incompatibile cu normele comunitare. Rezultă că orice judecător naţional, sesizat în cadrul competenţei sale, are obligaţia de a aplica dreptul comunitar şi de a proteja drepturile pe care acesta le atribuie particularilor, prin neaplicarea oricărei eventuale dispoziţii contrare din legea naţională, indiferent dacă aceasta este anterioară sau ulterioară normei comunitare.

În aceste condiţii, dispoziţiile dreptului comunitar reprezintă un izvor de drepturi şi obligaţii pentru toate subiectele de drept, indiferent dacă este vorba de statele membre sau despre particulari, iar efectele lor se întind asupra oricărei instanţe naţionale, sesizate în cadrul competenţei sale, care, ca autoritate a unui stat membru, are ca misiune protecţia drepturilor conferite particularilor de dreptul comunitar.

 Potrivit art.148 din Constituţia României revizuită:

„(1) Aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, în scopul transferării unor atribuţii către instituţiile comunitare, precum şi al exercitării în comun cu celelalte state membre a competenţelor prevăzute în aceste tratate, se face prin lege adoptată în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu o majoritate de două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.

(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

(3) Prevederile alineatelor (1) şi (2) se aplică, în mod corespunzător, şi pentru aderarea la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene.

 (4) Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alineatului (2).”

 Ca urmare, dreptul la libera circulaţie al pârâtului în cauză, ca drept fundamental, se impune a fi analizat din această perspectivă.

Dreptul la libera circulaţie nu poate fi astfel restrâns sau limitat, pentru că altfel ar rămâne golit de conţinut.

Curtea mai reţine că prin Directiva nr. 2004/38 referitoare la dreptul cetăţenilor Uniunii Europene şi a membrilor familiilor acestora de a circula şi de a se stabili în mod liber pe teritoriul statelor membre sunt reglementate aspectele privitoare la libera circulaţie a persoanelor, având ca reper principal calitatea de cetăţean al Uniunii Europene a persoanelor care sunt resortisanţi ai statelor membre. Potrivit prevederilor acestei directive, numai ordinea publică, securitatea şi sănătatea publică justifică instituirea unor restricţii în ceea ce priveşte intrarea şi şederea persoanelor care sunt cetăţeni ai Uniunii Europene şi a membrilor  familiei acestora, indiferent de cetăţenia lor, pe teritoriul statelor membre.

Curtea mai constată că prin hotărârea Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene din 27.10.1997, cauza C-30/1977 The Queen c.P.Bouchereau, pronunţată într-o acţiune preliminară, s-a reţinut că măsurile de ordine publică sau de securitate publică, invocate pentru limitarea dreptului la libera circulaţie trebuie să fie întemeiate şi să respecte principiul proporţionalităţii, aşa încât existenţa unor condamnări penale nu justifică asemenea restrângeri, ci numai comportamentul persoanei în cauză care trebuie să reprezinte o ameninţare reală, actuală şi suficient de gravă pentru un interes fundamental al societăţii.

În această hotărâre, instanţa europeană a mai reţinut că ameninţarea în raport de care reacţionează autorităţile trebuie să fie suficient de gravă, întrucât un pericol minor nu justifică invocarea excepţiei de ordine publică. 

În această cauză, circumstanţele în care se solicită suspendarea dreptului la libera circulaţie al pârâtului nu au fost arătate, având în vedere şi împrejurarea că pârâtul nu a fost prezent la judecarea cererii, nu s-a apărat şi nici nu a atacat hotărârea primei instanţe.

Curtea apreciază că, de principiu, numai în raport cu un anumit stat sau cu anumite state se poate impune limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie, iar nu în raport cu toată străinătatea.

În raport de aceste considerente, Curtea apreciază că atâta timp cât în cauză reclamanta nu a invocat asemenea  raţiuni ce ţin de ordinea publică, securitatea ori sănătatea publică, cărora să li se aducă atingere prin comportamentul pârâtului, nu se poate admite cererea acesteia de suspendare a dreptului la libera circulaţie în toată străinătatea .

În consecinţă, Curtea apreciază că în temeiul art. 296 C.proc.civ., se impune respingerea apelului declarat de reclamantă.

Domenii speta

Spete similare