Dreptul muncii. Competenţa teritorială de soluţionare a unui conflict de drepturi

Dreptul muncii. Competenţa teritorială de soluţionare a unui conflict de drepturi

C.muncii, art. 284 alin. (2)

Potrivit art. 284 alin. (2) din Codul muncii, cererile având ca obiect litigii de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul. Prin urmare, reclamantul persoană fizică are un drept de opţiune între instanţa competentă material de la domiciliul său şi cea competentă material de la reşedinţa sa.

Indicarea uneia din aceste instanţe reprezintă o alegere reglementată de legiuitorul român doar în favoarea reclamantului, nu şi în beneficiul celorlalte părţi în proces sau al instanţei.

Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale,

Decizia civilă nr. 36 din 16 ianuarie 2009

Prin sentinţa civilă nr. 3750/20.11.2008, pronunţată în dosarul nr. 4188/30/2008, Tribunalul Timiş, Secţia civilă a declinat competenţa teritorială de soluţionare a acţiuni formulată de către reclamantul M.Z. împotriva dispoziţiei de desfacere a contractului de muncă, în favoarea Tribunalului Mureş, instituţie în raza căreia reclamantul îşi are domiciliul.

În motivarea sentinţei s-a arătat faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 284 alin. (2) din Codul muncii, în domeniul conflictelor de muncă, cum este şi speţa pendinte, competenţa teritorială nu este alternativă, ci revine exclusiv instanţei în a cărei circumscripţie contestatorul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.

Cum domiciliul reclamantului se află în zona administrativă a judeţului Mureş, împrejurare atestată de cartea de identitate, şi nu a dovedit că are reşedinţa în limitele administrative ale judeţului Timiş, competenţa teritorială revine Tribunalului Mureş.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre rejudecare în fond la Tribunalul Timiş, instanţă în a cărei rază şi-a desfăşurat raporturile de muncă, până la încetarea lor, şi în care a avut reşedinţa inclusiv la data introducerii acţiunii.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 284 alin. (2) din Codul muncii, care permit reclamantului, ce declanşează un litigiu de muncă, să adreseze cererea, conform propriei opţiuni, fie tribunalului de la locul de domiciliu, fie celui în a cărui rază îşi are reşedinţa.

Or, prin contestaţia formulată, el a înţeles să valorifice această a doua opţiune, adresând-o Tribunalului Timiş, în  a cărui rază teritorială avea reşedinţa la data introducerii acţiunii, astfel cum rezultă şi din actul nou depus ca probă în recurs, respectiv adeverinţa eliberată de Asociaţia de proprietari a imobilului în care locuia.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, societatea intimată a solicitat respingerea recursului ca nefondat, considerând că Tribunalul Timiş a făcut o corectă aplicare a legii în cauza dedusă judecăţii.

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, potrivit tuturor temeiurilor de nulitate prevăzute de art. 3041 C.proc.civ., şi pe baza tuturor probelor de la dosar, Curtea a constatat că recursul declarat în cauză este fondat.

Potrivit art. 284 alin. (2) din Codul muncii, cererile având ca obiect litigii de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.

În cauza dedusă judecăţii, reclamantul M.Z. a înţeles să investească Tribunalul Timiş cu o astfel de acţiune, considerând că este instanţa competentă teritorial, întrucât la data înregistrării cererii îşi avea reşedinţa în circumscripţia de jurisdicţie a acestui tribunal, aspect dovedit prin actul nou depus ca probă în recurs, respectiv prin  adeverinţa eliberată de Asociaţia de proprietari ai imobilului în care îşi avea locuinţa.

În condiţiile în care cea de-a doua alternativă atributivă de competenţă teritorială, prevăzută de art. 284 alin. (2) din Codul muncii, a fost dovedită ca incidentă în cauză şi cum indicarea ei este o alegere pusă de legiuitorul român doar la dispoziţia reclamantului, iar nu a celorlalte părţi în proces sau a instanţei, solicitarea reclamantului de judecare a cauzei sale de către Tribunalul Timiş este legitimă.

Pentru toate aceste considerente, Curtea a admis recursul reclamantului M.S. şi a casat sentinţa recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare în fond la instanţa competentă teritorial, conform art. 284 alin. (2) din Codul muncii, respectiv Tribunalul Timiş.

Domenii speta

Spete similare