Renunţarea la judecata cererii de chemare în judecată. Retragerea căii de atac. Distincţie

Decizie 752 din 30.06.2009


Renunţarea la judecata cererii de chemare în judecată. Retragerea căii de atac. Distincţie

C.proc.civ., art. 246 alin. (1) (4)

Potrivit art. 246 alin. (1) C.proc.civ., „reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă”, iar conform aliniatului 4 al aceluiaşi articol „când părţile au intrat în dezbaterea fondului, renunţarea nu se poate face decât cu învoirea celeilalte părţi”.

Din economia textului de lege, rezultă că trebuie făcută distincţie între renunţarea, în căile de atac, la judecata cererii de chemare în judecată, caz în care este necesar acordul pârâtului, conform art. 246 alin. (4) C.proc.civ. şi renunţarea la judecata căii de atac, caz în care nu mai este necesar acordul intimatului.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă,

Decizia civilă nr. 752 din 30 iunie 2009

Prin Încheierea nr. 121 din 19 martie 2009, pronunţată în dosarul nr. 1647.1/55/2005, Tribunalul Arad a luat act de renunţarea intimatului B.S. la judecata apelului formulat împotriva sentinţei civile nr. 6241 din 30 noiembrie 2006 a Judecătoriei Arad.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul a reţinut că, prin declaraţia autentică nr. 108/02.03.2009, apelantul reclamant B.S. a declarat că renunţă la judecata apelului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 6241 din 30 noiembrie 2006 a Judecătoriei Arad.

Totodată, instanţa de apel a avut în vedere că apelantul reclamant a renunţat la judecata apelului înainte de a se intra în dezbaterea fondului pricinii, astfel încât nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 246 alin. (4) C.proc.civ., privind acordul celeilalte părţi.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs pârâţii B.A. şi C.E., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi trimiterea cauzei la Tribunalul Arad pentru continuarea judecăţii.

În motivarea recursului, pârâţii recurenţi au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9, art. 312 alin. (1) – (3) şi (5) şi art. 105 alin. (2) C.proc.civ., susţinând că încheierea atacată a fost dată cu încălcarea unor dispoziţii legale imperative, întrucât renunţarea la judecată poate avea loc şi în faţa instanţei de apel sau de recurs, dar cu respectarea restricţiei din art. 246 alin. (4) C.proc.civ.

Prin Decizia civilă nr. 752 din 30 iunie 2009, Curtea de Apel Timişoara a respins recursul declarat de pârâţi împotriva încheierii prin care s-a luat act de renunţarea reclamantului apelant la judecata apelului, pentru argumentele ce succed:

Potrivit art. 246 alin. (1) C.proc.civ., „reclamantul poate oricând să renunţe la judecată, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă”, iar conform aliniatului 4 al aceluiaşi articol „când părţile au intrat în dezbaterea fondului, renunţarea nu se poate face decât cu învoiala celeilalte părţi”.

În speţa de faţă, pârâţii recurenţi nu fac distincţia necesară între renunţarea, în căile de atac, la judecata cererii de chemare în judecată, caz în care este necesar acordul pârâtului, fiind aplicabile dispoziţiile art. 24 alin. (4) C.proc.civ., şi renunţarea la judecata căii de atac (în speţă, la judecata apelului), aspect care echivalează cu o achiesare la hotărârea atacată, în acest din urmă caz nemaifiind necesar acordul intimatului.

Aşadar, după introducerea apelului şi până în momentul încheierii dezbaterilor înaintea instanţei de apel, apelantul poate oricând să-şi retragă calea de atac declarată, fie în scris sau verbal în faţa instanţei de apel, fie prin înscris autentic, fără a mai fi necesar consimţământul intimatului.

Cu alte cuvinte, instanţa de apel poate să ia act de retragerea apelului, în pofida opoziţiei intimatului, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 246 alin. (4) C.proc.civ., care se referă la cererea de chemare în judecată şi prevăd că, după ce s-a intrat în dezbaterea fondului este necesară învoirea celeilalte părţi.

Or, retrăgându-şi apelul, reclamantul a achiesat la hotărârea primei instanţe, hotărâre la care şi pârâţii au achiesat prin aceea că nu au declarat apel împotriva acesteia.

 Astfel, cererea de continuarea judecăţii apare lipsită de orice logică juridică, atâta timp cât reclamantului nu i se poate agrava situaţia în propria-i cale de atac, conform principiului nor reformatio in peius, iar pârâţilor nu li se poate crea o situaţie mai favorabilă în apelul declarat de reclamant.