Atribuţiile registratorului de carte funciară cu privire la însuşirile ce fac obiectul întabulării în cartea funciară. Inadmisibilitatea examinării fondului dreptului real supus întabulării

Decizie 859 din 15.10.2009


Atribuţiile registratorului de carte funciară cu privire la însuşirile ce fac obiectul întabulării în cartea funciară. Inadmisibilitatea examinării fondului dreptului real supus întabulării

Legea nr. 7/1996, republicată, art. 48

Potrivit art. 48 din Legea nr. 7/1996, la soluţionarea cererii de înscriere, registratorul va cerceta dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de acest text de lege, respectiv dacă actul a fost încheiat cu respectarea formelor prevăzute de lege, dacă indică numele sau denumirea părţilor, individualizează imobilul cu un număr cadastral unic, este însoţit de o traducere legalizată dacă nu este întocmit în limba română şi de o copie a extrasului de carte funciară pentru autentificare sau a certificatului de sarcini care a stat la baza întocmirii actului.

Aceste condiţii nu pot aduce atingere fondului dreptului care se cere a fi înscris şi nici nu permit registratorului să se subroge în drepturile persoanelor care ar putea fi lezate prin aceste acte care stau la baza înscrierii, persoane care au la îndemână calea acţiunilor în justiţie pentru realizarea drepturilor lor.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă,

Decizia civilă nr. 859 din 15 octombrie 2009

Prin Decizia civilă nr. 285/23.06.2009, Tribunalul Arad a respins apelul declarat de petenţii C.M. şi C.V., menţinând Sentinţa civilă nr. 1466/19.02.2009 a Judecătoriei Arad, prin care s-a respins plângerea formulată de petenţi împotriva încheierii de carte funciară nr. 88997/08.12.2008.

Pentru a pronunţa aceste soluţii, atât prima instanţă cât şi instanţa de apel au reţinut că registratorul de carte funciară, la momentul examinării cererii de înscriere, verifică actul juridic doar în ce priveşte forma şi nu aspectul condiţiilor de fond care pot forma obiectul unei acţiuni specifice.

Că, registratorul de carte funciară nu poate anula sau contesta nulitatea actului, aceasta fiind de competenţa instanţei de judecată, petenţii nedeţinând un titlu (hotărâre judecătorească irevocabilă), conform art. 50 din Legea nr. 7/1996.

Împotriva deciziei Tribunalului petenţii au declarat recurs solicitând admiterea recursului şi modificarea ambelor hotărâri în sensul admiterii plângerii împotriva încheierii de carte funciară.

În motivare, recurenţii au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motivând că Serviciul de carte funciară nu a ţinut seama de nulitatea absolută invocată în cauză, care derivă din dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi care este un impediment la înregistrarea unui titlu, chiar dacă acest titlu nu a fost anulat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.

Prin Decizia civilă nr. 859 din 15 octombrie 2009, Curtea de Apel Timişoara a respins recursul declarat de petenţi împotriva Deciziei civile nr. 285/23.06.2009 a Tribunalului Arad.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a avut în vedere argumentele ce succed.

În mod corect primele instanţe au reţinut că  în materia plângerii împotriva încheierii de carte funciară, registratorul de carte funciară nu este abilitat de lege să constate  el un motiv de nulitate absolută al titlului prezentat la intabulare, respectiv acela prevăzut de art. 21 alin. (5) din Legea  nr. 10/2001.

Aceasta întrucât serviciul de carte funciară nu este un organ de jurisdicţie, pe de o parte, iar pe de altă parte valabilitatea unui titlu de proprietate se prezumă până la anularea sau constatarea nulităţii absolute în legătură cu acesta, pe cale jurisdicţională.

Acesta este şi sensul dispoziţiilor art. 48 şi urm. din Legea nr. 7/1996, care obligă registratorul de carte funciară doar la examinarea condiţiilor de formă ale titlului şi nu la aspectele legate de conţinutul dreptului real de proprietate, aspecte ce fac obiectul unei judecăţi propriu-zise.

Cu atât mai mult, ideea imposibilităţii examinării fondului dreptului în procedura  înregistrării în evidenţele de carte funciară, derivă chiar din natura acestei proceduri, care este o procedură necontencioasă, ce nu presupune o judecată în contradictoriu asupra realităţii unor drepturi reale de proprietate.

Faţă de cele arătate, Curtea a apreciat că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu respectarea întocmai a dispoziţiilor legale arătate, împrejurare ce determină inaplicabilitatea în speţă a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.