Legea nr. 10/2001. Restituirea preţului de piaţă către proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti. Condiţii

Legea nr. 10/2001. Restituirea preţului de piaţă către proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti. Condiţii

Legea nr. 10/2001, republicată, art. 501 alin. (1)

Potrivit art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, „proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare”.

Din economia textului precitat rezultă două condiţii care trebuie să fie îndeplinite cumulativ pentru restituirea preţului de piaţă, şi anume: contractul să fie încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995; contractul să fie desfiinţat prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă,

Decizia civilă nr. 296 din 23 martie 2011, G.O.

Prin Decizia civilă nr. 379 din 3 noiembrie 2010, pronunţată în dosarul nr. 14893/55/2009, Tribunalul Arad a respins apelul declarat de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Arad, în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice, împotriva Sentinţei civile nr. 6377 din 28.06.2010, pronunţată de Judecătoria Arad, în contradictoriu cu reclamanta intimată N.M.

Astfel, instanţa de apel a menţinut hotărârea primei instanţe, care a admis acţiunea civilă formulată de reclamanta N.M în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, având ca obiect pretenţii, obligând pârâtul să plătească reclamantei suma de 24.945 euro cu titlu de pretenţii şi suma de 704,11 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria Arad a reţinut în fapt că reclamanta ocupă imobilul în litigiu din anul 1985, iniţial în baza contractului de închiriere încheiat cu S.C. RECONS S.A. iar ulterior ca urmare a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1173/1998 încheiat cu Statul Român prin efectul Legii nr. 112/1995.

La data la care reclamanta a cumpărat apartamentul, în CF Arad era înscris dreptul de proprietate în favoarea Statului Român, conform Certificatului de vacanţă succesorală nr. 1177/1964/2.07.1965 eliberat de Notariatul de Stat Arad şi a unui act de partaj voluntar.

Prin Decizia civilă nr. 2422/8.10.2002 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara s-a constatat nulitatea certificatului de vacanţă succesorală, urmând ca prin Decizia civilă nr. 2152/8.11.2006 a aceleiaşi Curţi să se constate nulitatea actului de partaj şi a contractului de vânzare-cumpărare amintit mai sus. În consecinţă, s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare prin înscrierea pârâtei în CF ca unic proprietar, cu titlu de moştenire şi dotă.

S-a reţinut în considerente că Statul Român a fraudat legea civilă, dobândind în anii 1965 şi 1967 un titlu grav viciat. Dispoziţiile art. 30 şi art. 36 din Legea nr. 7/1996 nu protejează terţul dobânditor, chiar de bună credinţă şi cu titlu oneros, în ipoteza în care persoana fizică sau juridică de la care a dobândit a fost de rea credinţă.

Astfel devine pe deplin aplicabil principiul resoluto jure dantis, resoltivur jus accipientis respectiv quod nullum est, nullum producit efectum, în condiţiile în care reclamantul acţionează împotriva terţilor dobânditori cu bună-credinţă şi cu titlu oneros, într-un interval de 3 ani de la data pronunţării hotărârii prin care s-a constatat frauda şi viciile titlului vânzătorului, cum este şi cazul în speţă.

Prin urmare, buna sau reaua credinţă a cumpărătorilor apartamentelor în litigiu nu prezintă relevanţă din punctul de vedere al normelor legale menţionate.

Prin Sentinţa civilă nr. 1306/27.02.2008, pronunţată de Judecătoria Arad în dosar nr. 2256/55/2007, s-a dispus obligarea persoanei căreia i-a fost retrocedat bunul să încheie cu reclamanta contract de închiriere privind imobilul situat în Arad, înscris în CF Arad, pe perioada 27.02.2008-27.02.2009, cu o chirie lunară în sumă de 105,75 lei.

Prin aceeaşi sentinţă reclamanta a dobândit dreptul asupra sumei de 5100 Euro reprezentând sporul de valoare adus imobilului în condiţiile art. 48 din Legea nr. 10/2001.

Prin expertiză efectuată în cauză s-a stabilit valoarea de circulaţie a imobilului, fără investiţii, la suma de 24.945 Euro.

Legea nr. 10/2001 conferă proprietarilor ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare, iar valoarea despăgubirilor se stabileşte prin expertiză.

Potrivit art. 50 alin. (21) şi (3) din aceeaşi Lege, cererile sau acţiunile în justiţie având ca obiect restituirea preţului de piaţă al imobilelor privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, care au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, sunt scutite de taxele de timbru, iar restituirea preţului se face de către Ministerul Finanţelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995.

Reclamanta este îndreptăţită să obţină de la Statul Român prin Ministerul de Finanţe reprezentat prin D.G.F.P. Arad suma de 24.945 Euro reprezentând valoarea de circulaţie a imobilului, fără investiţiile deja restituite, deoarece îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege în situaţia în care a cumpărat, în calitate de chiriaşă, un imobil naţionalizat, iar ulterior acestei dobândiri, titlul Statului a fost desfiinţat fără ca aceasta să fi fost de rea credinţă la cumpărare ori să nu fi fost respectat cerinţele impuse de Legea nr. 112/195 atunci când a încheiat contractul.

Pe cale de consecinţă, acţiunea reclamantei a fost admisă cu această motivare, pârâtul fiind obligat în baza art. 274 Cod procedură civilă inclusiv la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 704,11 lei reprezentând onorariu achitat pentru expertiză.

În calea de atac a apelului, pârâtul apelant a susţinut interpretarea şi aplicarea greşită de  către prima instanţă a dispoziţiilor art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, întrucât contractul de vânzare-cumpărare nu a fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.

Tribunalul a apreciat că este nefondat apelul pârâtului, pe baza considerentelor mai jos redate.

Din probatoriul administrat în dosar rezultă că intimatul cumpărător a fost de bună credinţă la cumpărarea apartamentului, precum şi faptul că prin hotărârile judecătoreşti, prin care a fost anulat dreptul lui de proprietate, nu s-a constatat ca fiind încălcate, la cumpărarea apartamentului, prevederile Legii nr. 112/1995.

În considerentele acestor hotărâri s-a reţinut că Statul Român a fraudat legea civilă, dobândind în anii 1965 şi 1967, cu un titlu grav viciat apartamentul care este obiectul litigiului.

Prima instanţă în mod temeinic şi legal a aplicat prevederile art. 501 alin.(1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, deoarece intimata este îndreptăţită să obţină de la Stat prin reprezentantul său legal, Ministerul Finanţelor, reprezentat de D.G.F.P. Arad, suma de 24.945 Euro, care reprezintă valoarea de circulaţie a imobilului, fără investiţiile deja restituite, deoarece intimata a cumpărat, în calitate de chiriaşă, un imobil naţionalizat iar ulterior dobândirii, titlul Statului a fost desfiinţat fără a se statua în sensul că intimata ar fi fost de rea-credinţă la cumpărare ori că nu s-ar fi respectat cerinţele impuse de Legea nr. 112/1995 în momentul contractării.

Faţă de aceste considerente, Tribunalul a respins apelul declarat de pârâta D.G.F.P. Arad, în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice împotriva hotărârii primei instanţe.

Împotriva  deciziei Tribunalului a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Arad, în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice, solicitând admiterea recursului şi modificarea deciziei în sensul admiterii apelului său cu consecinţa respingerii acţiunii reclamantei.

În drept, recurenta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 6,7 şi 9 C. proc. civ., arătând că instanţa de fond a formulat o hotărâre împotriva unei persoane care nu a fost parte în proces (Statul Român), iar Tribunalul a menţinut această soluţie în mod greşit.

Pârâta recurentă a mai arătat că ambele hotărâri sunt netemeinice şi nelegale, fiind date cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor  art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care stabilesc două condiţii: contractele de vânzare-cumpărare să fie încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995; contractele de vânzare-cumpărare să fi fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile.

Astfel, recurenta a reţinut că buna sau reaua credinţă a intimatei reclamante nu are nicio relevanţă în speţă, singurul criteriu de admisibilitate a acţiunii fiind acela dacă contractul de vânzare-cumpărare nr. 1773/1998 a fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, ceea ce nu s-a întâmplat.

Totodată, a susţinut că instanţa de apel a omis că ea însăşi era obligată să cerceteze dacă contractul în litigiu a fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 şi nu să-şi bazeze motivarea deciziei pe ceea ce a reţinut o altă instanţă.

În fine, a învederat că din considerentele deciziei civile nr. 2422/2002 a Curţii de Apel Timişoara, rezultă că imobilul în litigiu a intrat fără titlu valabil în proprietatea statului, iar potrivit art. 1 alin. (4) din H.G. nr. 11/1997, locuinţele care au fost preluate de stat cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare la data respectivă nu intră sub incidenţa Legii nr. 112/1995, aşa încât contractul de vânzare-cumpărare nu a fost încheiat cu respectarea prevederilor acestei legi.

Prin Decizia civilă nr. 296 din 23 martie 2011, pronunţată în dosarul nr. 14893/55/2009, Curtea de Apel Timişoara a respins recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Arad în nume propriu şi ca reprezentant al Statului Român împotriva Deciziei civile nr. 379 din 3 noiembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Arad.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut considerentele mai jos enunţate.

În primul rând, nu poate fi primită susţinerea recurentului că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre  împotriva unei persoane care nu a fost parte în proces (Statul Român), iar Tribunalul a menţinut această soluţie greşit, deoarece, pe de o parte, Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Arad a stat în proces în nume propriu, el având obligaţia potrivit art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 de a restitui preţul de piaţă din fondul extrabugetar constituit în baza art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, iar pe de altă parte a stat în proces în calitate de reprezentant al Statului Român, care a preluat imobilul în litigiu, conform art. 25 din Decretul nr. 11/1954, astfel încât în mod corect prima instanţă a obligat pârâtul Statul Român la plata preţului imobilului.

În al doilea rând, Curtea are în vedere că, într-adevăr, art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 instituie două condiţii pentru restituirea preţului de piaţă al imobilului (contractul să fie încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 şi să fie desfiinţat prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă), dar, contrar susţinerilor pârâtului recurent, în speţă aceste condiţii sunt îndeplinite, aşa cum corect au stabilit ambele instanţe.

Astfel, Curtea reţine că la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 1773/1997 dintre reclamantă şi SC Recons, în CF Arad era întabulat dreptul de proprietate al Statului Român, în baza Certificatului de vacanţă succesorală nr. 1177/1964, iar după încheierea acestui contract, prin Decizia civilă nr. 2422/8.10.2002 a Curţii de Apel Timişoara s-a constatat nulitatea absolută a certificatului de vacanţă succesorală.

De asemenea, Curtea reţine că prin Decizia civilă nr. 2152/8.11.2006 a Curţii de Apel Timişoara, s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1773/1997, reţinându-se în considerente că Statul Român a fraudat legea civilă, dobândind un titlu grav viciat în anul 1965, iar din considerentele hotărârii nu rezultă susţinerile recurentei, potrivit cărora reclamanta N.M a încălcat prevederile Legii nr. 112/1995.

Această interpretare se impune a fi corectă şi pentru aceea că reclamanta intimată nu avea cum să prevadă la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 1773/1997 că titlul statului, dobândit în baza unui certificat de vacanţă succesorală, în anul 1965, urmează să fie desfiinţat.

Pe de altă parte, din considerentele Deciziei civile nr. 2152/2006 a Curţii de Apel Timişoara rezultă că nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare s-a constatat în virtutea principiilor „resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis” şi „quod nullum est, nullum producit efectum”, iar nu pentru că s-ar fi încălcat prevederile Legii nr. 112/1995 sau pentru că reclamanta ar fi fost de rea credinţă.

Prin urmare, ambele instanţe au apreciat corect că reclamanta îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001- republicată privind restituirea preţului de piaţă al imobilului, astfel că, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a respins ca neîntemeiat recursul  pârâtului.

Domenii speta

Spete similare