Nulitate absolută. Persoană îndreptăţită

Nulitate absolută. Persoană îndreptăţită

Codul de procedură civilă – art. 109 alin. (1)

Are calitate procesuală activă în cererea în nulitatea absolută a unui contract de vânzare-cumpărare terţul al cărui interes a fost afectat prin încheierea contractului.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă,

Decizia civilă nr. 1457 din 9 noiembrie 2011, F.Ş.

Prin cererea înregistrată sub nr. 6690/325/2008 la Judecătoria Timişoara reclamanta  Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA – Sucursala Regională de Căi Ferate Timişoara a chemat în judecată pârâţii S.C. „N.” S.A., Primăria comunei G. şi Consiliul Local al Comunei G., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va da, să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 88/2007 încheiat între Primăria Comunei G. şi S.C. „N.” S.A. şi anularea cărţii funciare în care s-a intabulat vânzătoarea; să dispună rectificarea cărţii funciare, în sensul radierii înscrierilor aici transnotate şi, pe cale de consecinţă, anularea CF 9[…], cu cheltuieli de judecată.

În motivare, a arătat că, în urma unor verificări efectuate în zona rampei de încărcare-descărcare, s-a constatat încălcarea zonei de siguranţă de către pârâta SC „N.” SA prin construirea unui gard din stâlpi metalici pe fundaţie din beton.

Ca urmare a sesizării societăţii-pârâte, aceasta a invocat dreptul său de proprietate asupra terenului, drept dobândit  cu titlu de vânzare-cumpărare; or, suprafaţa de teren astfel ocupată este înscrisă în CFC Cluj-Napoca – CF 2  G., având ca proprietar Statul Român în administrarea CNCF „CFR” S.A., făcând parte din domeniul public al statului.

În consecinţă, pârâtul vânzător Primăria Comunei G. nu avea calitatea de proprietar la data vânzării, proprietar fiind Statul Român.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 480 – 482, 948 pct. 4, 966, 968 Cod civil, art. 35, 36 din Legea nr. 7/1996.

Consecinţă a celor dispuse de instanţă, la 10.03.2010 reclamanta a învederat că prezenta acţiune este formulată în nume propriu, dată fiind calitatea sa de concesionar.

Prin sentinţa civilă nr. 7579/28.04.2010 Judecătoria Timişoara a admis excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantei, invocată de pârâta S.C. „N.” S.A. şi, pe cale de consecinţă, a respins cererea de chemare în judecată.

Pentru a dispune astfel, instanţa a avut în vedere că una dintre condiţiile de admisibilitate al acţiunii civile este aceea ca părţile in proces sa  aibă calitatea de a fi reclamant sau pârât în cauză ,calitate ce rezultă din  existenţa unui drept material la acţiune.

În speţa de faţă, reclamanta a promovat acţiunea civilă în constatarea nulităţii absolute al contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâta I şi pârâta II în nume propriu invocând acest drept din existenţa unui contract de concesiune încheiat între Ministerul Lucrărilor Publice, Transportului şi Locuinţei în reprezentarea Statului Român  în calitate de concedent  şi  reclamantă în calitate de concesionar.

Reclamanta, prin cererea de chemare în judecată, în justificarea calităţii de persoană interesată în promovarea acţiunii în nulitate absolută, a invocat existenţa unui drept de proprietate al Statului Român asupra terenului în litigiu, invocând ca şi temei de drept art. 480 C. civ.

Analizând conţinutul dreptului de concesiune, instanţa a reţinut faptul că în temeiul prevederilor Legii nr. 219/1998, contractul de concesiune este un contract prin care concesionarul dobândeşte posesia şi folosinţa bunului, putând culege fructele produse de bunul concedat  fără a avea un drept de dispoziţie juridică asupra bunului, drept ce aparţine doar concedentului în calitate de proprietar al bunului concedat.

 Promovarea  prezentei  acţiuni în justiţie prin care se tinde la revendicarea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu  corelativ  cu constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare încheiat între pârâta I şi pârâta II reprezintă un act de dispoziţie juridică care aparţine exclusiv proprietarului bunului în litigiu; or, reclamanta nu a promovat acţiunea civilă în numele concedentului său ci în nume propriu invocând un drept propriu, izvorât din contractul de concesiune.

Prin decizia civilă nr. 157/A/21.03.2011 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 6690/325/2008, apelul astfel declarat a fost admis, iar sentinţa – desfiinţată cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a avut în vedere că reclamanta a precizat, la termenul din 10.03.2010, că a formulat acţiunea în numele Statului Român prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii în calitate de concesionar, potrivit contractului de concesiune nr. 224, încheiat intre Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, în calitate de concedent si Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A., având ca obiect concesionarea bunurilor proprietate publica a statului. Art. 6 din contract prevede: „concesionarul are obligaţia sa reprezinte interesele concedentului în litigiile cu terţii, privind obiectul concesiunii”, suprafaţa de teren ce face obiectul litigiului aflându-se înscrisă în cartea funciară  nr. 202 […] (Cartea Funciara Centrala Cluj-Napoca – Staţia CF G.) având ca proprietari Statul Român, în administrarea CNCF CFR S.A. şi făcând parte din domeniul public al statului, la data respectiva cărţile funciare centrale ale căilor ferate fiind separate de cărţile funciare ordinare.

În acest context, reclamanta justifică interesul în cauză şi calitatea procesuală activă pentru invocarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, motivat de faptul ca Primăria G., în opinia reclamantei, nu avea calitatea de proprietar la momentul perfectării contractului, această calitate aparţinând Statului Român, în administrare CNCF CFR S.A. şi de împrejurarea că, potrivit sesizării făcute de Districtul 1 Timişoara Est, S.C. „N.” S.A. încalcă zona de siguranţă a căii ferate, în staţia G. […] pe o suprafaţă de aproximativ 2346 mp.

Împotriva deciziei a declarat recurs în termen pârâta S.C. „N.” S.A. care a criticat-o pentru nelegalitate, solicitând modificarea ei în sensul respingerii apelului şi al menţinerii hotărârii primei instanţe.

În drept a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 8, 9 C. proc. civ.

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate şi în baza art. 306 alin. (2) C. proc. civ., faţă de dispoziţiile art. 299 şi urm. C. proc. civ. şi de normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanţa a reţinut că, solicitând constatarea nulităţii absolute a  contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâte, reclamanta a învederat că terenul face parte din domeniul public al Statului Român şi că asupra acestui teren are personal un drept de administrare.

Ulterior, la termenul din 17.09.2008, reclamanta invocă dreptul său de proprietate asupra imobilului înstrăinat, pentru ca în cuprinsul aceluiaşi înscris intitulat „Precizări” să reafirme calitatea de proprietar a Statului Român. În consecinţă, la termenul din 24.02.2010, instanţa a pus în vedere reclamantei să  precizeze calitatea în care a formulat prezenta acţiune şi să facă dovezi în acest sens.

Urmare a celor astfel dispuse, reclamanta a precizat că acţiunea este formulată în nume propriu, în calitate de concesionar, depunând la dosar şi contractul de concesiune nr. 224.

Chiar dacă această precizare a calităţii în care reclamanta a sesizat instanţa ar putea echivala cu o modificare a cererii de chemare în judecată în sensul art. 132 alin. (1) C. proc. civ., instanţa reţine că această normă este prevăzută în beneficiul reclamantului şi, cum în cauză pârâţii nu s-au opus modificării, ea este producătoare de efecte juridice.

În consecinţă, reclamanta stă în proces în calitate de concesionar al terenului afirmativ înstrăinat cu nerespectarea normelor legale.

Corespunde realităţii că în această calitate reclamanta a invocat înstrăinarea terenului de către un neproprietar, însă a susţinut şi că bunul înstrăinat face parte din domeniul public al Statului Român. Or, potrivit art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/1998 bunurile din domeniul public nu pot fi înstrăinate, un atare act fiind lovit de nulitate absolută, sancţiune expres prevăzută de alin. (2) al aceluiaşi articol din lege.

Chiar dacă reclamanta nu a indicat explicit acest temei în motivele de drept pe care  şi-a întemeiat pretenţiile, el trebuia reţinut de prima instanţă în temeiul art. 129 C. proc. civ. raportat la art. 84 C. proc. civ., dată fiind referirea expresă în cuprinsul motivării de fapt la afirmata înstrăinare a unui bun aparţinând domeniului public al statului.

În continuare, este de observat că nulitatea absolută este sancţiunea ce lipseşte actul civil de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă, norme ce ocrotesc un interes general, ea putând fi invocată de orice persoană interesată. Or, în calitate de concesionar al terenului ce a făcut obiect al înstrăinării (potrivit susţinerilor sale) reclamanta are interesul de a-şi asigura „exploatarea tuturor bunurilor ce fac obiect al contractului de concesiune […], de a culege şi folosi fructele acestor bunuri” şi de a valorifica în condiţii de eficienţă toate aceste bunuri (art. 4 din contract), deci inclusiv imobilul ce face obiect al contractului a cărui anulare se cere.

În concluzie, în mod legal a reţinut instanţa de apel calitatea procesual activă a reclamantei, astfel că decizia recurată a fost menţinută.

Domenii speta

Spete similare