Recurs – plângere contravenţională

Decizie 182 din 25.02.2009


Dosar nr. 2629/327/2008

R O M Â N I A

TRIBUNALUL TULCEA

SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIVDECIZIA DECIZIA CIVILĂ NR. 182

Şedinţa publică de la 25 februarie 2009

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea cu nr. 2629/327/2008 petentul P - Filiala Teritorială Tulcea, a solicitat anularea procesului-verbal de contravenţie nr. 20 din 14 mai 2008 încheiat de Primăria Municipiului Tulcea, prin care a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 1000 lei.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că  a fost sancţionată pentru faptul că a amplasat un bener electoral în zona Poliţiei de Frontieră fără a deţine autorizaţie de amplasare. În opinia acesteia s-au încălcat prevederile O.G. 2/2001 a Legii nr. 14/2003 privind partidele politice şi statutul P

S-a arătat că, procesul verbal reţine ca fiind contravenient P iar identitatea contravenientului este incert definită şi nu se regăseşte în structura organizatorică a P

Conform art. 1 din Legea 14 /2003, partidele politice sunt persoane juridice de drept public şi dobândesc personalitate juridică de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii instanţei privind admiterea cererii de înregistrare şi se înscriu în registrul partidelor politice existent la Tribunalul Municipiului Bucureşti  ( art.22-23 din Legea 14/2003).

Coroborând susţinerea că P-Tulcea nu este persoană juridică, cu dispoziţiile art. 3 alin.2 din O.G. 2/2001 rezultă că nu poate fi subiect activ al contravenţiei.

S-a mai arătata în plângere că s-au încălcat disp. art. 16 alin. 6 din O.G. 2/2001 întrucât nu s-au menţionat datele de identificare ale persoanei ce reprezintă contravenientul şi potrivit art. 19 din O.G. nr2/2001 lipsa contravenientului trebuie confirmată de cel puţin un martor.

Procesul-verbal reţine ca martor un coleg de birou al agentului constatator, care îndeplineşte aceleaşi atribuţii de serviciu.

În dovedirea plângerii petenta a depus la dosar înscrisuri.

Organul constatator legal citat a depus întâmpinare în conţinutul căreia a solicitat respingerea plângerii ca nefondată.

Pe cale de excepţie s-a invocat tardivitatea arătându-se că plângerea a fost înregistrată la organul emitent în data de 09 iunie 2008 după expirarea perioadei de 15 zile de la comunicarea actului.

A mai fost invocată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Municipiului Tulcea prin raportare la disp.art.15 şi art.33 din OG2/2001.

Pe fondul cauzei s-a arătat că procesul verbal îndeplineşte condiţiile de fond şi de formă cerute de lege, astfel la pct.3 al procesului-verbal este specificat atât numele cât şi funcţia persoanei care reprezintă contravenientul, celelalte elemente de identificare nefiind menţionate întrucât persoana nu a fost prezentă la încheierea procesului-verbal, acesta fiind şi motivul pentru care nu au fost consemnate eventualele obiecţiuni ale contravenientei, în mod corect arată intimata că s-a dispus amendarea P - Filiala Tulcea, întrucât aceasta a amplasat benere electorale înainte de a obţine autorizaţie de amplasare încălcând prevederile art. 1 din Legea 50/1991.

Astfel, benerele trebuiau amplasate după obţinerea certificatelor de urbanism, nu înaintea lor.

Prin sentinţa civilă  nr. 2598 din 14.10.2008, Judecătoria Tulcea a respinsă ca nefondată excepţia de tardivitate şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Totodată a fost respinsă plângerea formulată de petentul P -  FILIALA TERITORIALĂ TULCEA, împotriva procesului-verbal de contravenţie nr. 20 încheiat la 14.05.2008 de PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TULCEA.

Pentru  a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut că prin procesul-verbal de contravenţie nr. 20 din 14 mai 2008 încheiat de Primăria Municipiului Tulcea, petentul a fost sancţionată contravenţional cu amendă în cuantum de 1000 lei întrucât începând cu data de 12 mai 2008 a amplasat fără autorizaţie un bener electoral, de dimensiunea 1x 6m  executat din material poliplan, care a fost amplasat transversal pe strada Isaccei în dreptul sediului Poliţiei de Frontieră fixat de stâlpii de iluminat, fără a se deţine autorizaţie, fapta fiind prevăzută şi sancţionată de art.26 din Legea 50/1991

A mai reţinut Judecătoria Tulcea că, referitor la excepţia de tardivitate invocată de către intimată în conţinutul întâmpinării, aceasta trebuie  respinsă ca nefondată întrucât a fost respectat termenul de 15 zile prevăzut de disp. art.  31 din O.G. 2/2001 rezultând din actele depuse la dosar că procesul verbal de contravenţie a fost comunicat petentei cu scrisoare recomandată şi primită în data de 20 mai 2008 ( fila 5), plângerea fiind depusă la instanţă în data de 05 iunie 2008 înăuntrul termenului de 15 zile.

De asemenea şi excepţia calităţii procesuale pasive a fost respinsă ca nefondată întrucât procesul-verbal de contravenţie a fost emis de către Primăria Municipiului Tulcea şi în calitate de organ emitent are calitate procesuală pasivă, contradictorialitatea vizând subiectul activ al contravenţiei şi organul sau instituţia care a emis actul sancţionator.

A mai reţinut instanţa de fond că potrivit art. 12 din Legea nr. 14/2003, alin.1 partidele politice au ca subdiviziuni organizaţii teritoriale, potrivit organizării administrative a ţării, care au numărul minim de membri prevăzut de statut, iar conform alin.2 organele locale pot reprezenta partidul politic faţă de terţi la nivelul local corespunzător, pot deschide conturi la bancă şi răspund de gestionarea acestora.

Din interpretarea dispoziţiile alin. 2 menţionat, rezultă nu numai că organele locale reprezintă partidul politic faţă de terţi la nivel local dar şi răspund de gestionarea conturilor bancare rezultând astfel existenţa şi a unor obligaţii în sarcina acestora de îndeplinirea cărora se fac răspunzătoare.

Prin urmare organele locale sunt răspunzătoare de unele acţiuni efectuate în teritoriu.

S-a mai reţinut în motivare că nu s-au încălcat disp.art.16 alin.6 din OG 2/2001, întrucât s-au identificat datele persoanei ce reprezintă contravenientul arătându-se sediul, codul fiscal ale acesteia. Susţinerile petentei în sensul că martorul consemnat în conţinutul actului precum şi faptul că organul constatator se afla în data de 14 mai 2008 orele 800 în cinci locaţii diferite din Municipiul Tulcea nu au fost probate în cauză aşa cum cer dispoziţiile art.1169 Cod civil, sarcina probei revenind reclamantei.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs P - Filiala teritorială Tulcea care  a criticat-o pentru nelegalitate.

În motivarea orală a recursului, dar şi prin concluziile scrise, recurentul a arătat că  hotărârea este nelegală deoarece potrivit Legii nr. 14 /2003 subdiviziunile teritoriale ale partidului sunt distincte la nivel judeţean şi la nivel municipal.

S-a mai arătat că agentul constatator a reţinut ca făptuitor generic al contravenţiei P Tulcea, fără să concretizeze identitatea organizaţiei sub aspect teritorial.

S-a mai arătat că au fost încălcate dispoziţiile  art. 16 al. 6 din O.G. 2/2002, iar caracterul formal şi tendenţios al sancţionării recurentei este demonstrat şi de cele 10 copii ale proceselor verbale prin care P a fost sancţionată în aceeaşi zi

Analizând recursul, tribunalul constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente :

Astfel, prin procesul verbal atacat, se constată că identitatea contravenientului este neclar stabilită dacă este vorba despre organizaţia centrală, judeţeană sau municipală.

Tribunalul reţine că la descrierea faptei, se arată că amplasarea ilegală a bannerului a fost făcută de P Tulcea fără se preciza dacă este vorba de Filiala teritorială a judeţului Tulcea ori de organizaţia municipală Tulcea.

Instanţa de recurs constată că potrivit Legii 14/2003 privind partidele politice , acestea au subdiviziuni teritoriale, iar art. 25 din Statul P.N.L precizează că la nivel de teritoriu se disting organizaţii judeţene şi municipale.

În aceste condiţii, se observă că există o imposibilitate de a determina care a fost intenţia agentului constatator şi pe cine a avut în vedere când a aplicat sancţiunea  (P filiala judeţeană sau P. organizaţia municipală) astfel încât procesul-verbal de constatare este lovit de nulitate.

Faţă de cele expuse, tribunalul urmează să admită recursul declarat de petentul P.N.L Filiala teritorială Tulcea.

În consecinţă, va fi modificată în totalitate sentinţa civilă nr. 2598 din 14.10.2008 a Judecătoriei Tulcea în sensul că se va admite plângerea şi se va dispune anularea procesului verbal atacat.

1

Domenii speta