Potrivit art. 237 al 1 lit a şi c din Lg31/1990,orice persoană interesata poate cere dizolvarea unei societati când aceasta nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni, precum şi atunci când societatea si-a încetat activitatea ,nu are se

Sentinţă comercială 335 din 02.12.2013


Potrivit art. 237 al 1 lit a şi c din Lg31/1990,orice persoană interesata poate cere dizolvarea unei societati când aceasta nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni, precum şi atunci când societatea si-a încetat activitatea ,nu are sediu social cunoscut,asociaţii au dispărut ori nu au domiciliu cunoscut.

Prin decesul administratorului societatea nu  mai are o conducere administrativă propriu-zisă, aşa cum impune legea, şi nici o conducere deliberativă datorită imposibilităţii de întrunire a adunării generale a asociaţilor,activitatea societăţii fiind încetată în fapt.

Asupra cauzei de faţă, deliberând, constată următoarele:

Constată că la data de 25 ianuarie 2013, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj -Secţia a II-a Civilă, sub nr. 1978/63/2013,  reclamantele G C şi  J A M au chemat în judecată pârâtele SC A SRL, M M şi N B G, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună dizolvarea pârâtei SC A SRL datorită imposibilităţii continuării activităţii ca urmare a inexistenţei organelor statutare şi desemnarea unui lichidator pentru inventarierea şi evaluarea patrimoniului societăţii, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii a arătat că la data de 05.04.2002, numitul G M A, fostul soţ al reclamantei G C şi tatăl reclamantei J A M, a hotărât înfiinţarea SC A SRL, societatea fiind înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dolj, sub nr. J16/280/2002. Ulterior, la data de 06.02.2007, în baza hotărârii asociatului unic al SC A SRL nr. 1/06.02.2007, s-a aprobat cesionarea a şase părţi sociale deţinute de asociatul unic către pârâtul M M, precum şi cesionarea a şase părţi sociale deţinute de asociatul unic către pârâtul N B G.

Prin urmare, în urma cesiunii părţilor sociale deţinute de asociatul unic G A M, cota sa de participare la capitalul social al SC A SRL s-a diminuat la 8 părţi sociale a 10 lei fiecare, pârâtul M M, având o cotă de participare la capitalul social de 6 părţi sociale a 10 lei fiecare, iar pârâtul N B G o cotă de participare la capitalul social de 6 părţi sociale a 10 lei fiecare.

A susţinut că  la data de 03.04.2008 asociatul administrator al SC A SRL a decedat, în acest sens fiind eliberat de către SPCLEP Craiova certificatul de deces seria DS nr. 038295/04.04.2008, iar masa succesorală rămasă de pe urma autorului a fost reprezentată de cele 8 părţi sociale în valoare nominală de 10 lei fiecare, deţinute la SC A SRL, acestea fiind moştenite de reclamanta G C, în calitate de soţie supravieţuitoare şi reclamanta J A M, în calitate de fiică) în acest sens a se vedea certificatul de moştenitor nr.43/10.04.2010, emis de BNP P G.

A mai susţinut că, după decesul autorului, societatea nu mai are o conducere administrativă propriu-zisă şi nici o conducere deliberativă datorită imposibilităţii de întrunire a adunării generale a asociaţilor, activitatea societăţii fiind încetată în fapt.

Mai mult decât atât, a precizat că a încercat să contacteze ceilalţi asociaţi ai societăţii pentru a găsi o formulă de continuare a activităţii societăţii, însă aceştia nu au putut fi găsiţi la adresa de domiciliu şi nici la numerele de telefon comunicate ONRC Dolj, prin urmare societatea nu are organe statutare, respectiv administratorul social nu mai este în viaţă fiind în imposibilitatea de a-şi exercita prerogativele statutare, iar adunarea generală a asociaţilor nu mai poate reprezenta deliberativul societăţii în condiţiile în care acelaşi asociat acţionar a decedat. Ori, societatea ca formă de asociere, presupune dorinţa specifică a asociaţilor de a colabora în realizarea unui scop comun. Fiind părţi într-o societate în care elementul intuitu personae este mai pronunţat, lipsa de înţelegere poate duce la nerealizarea interesului comun, în fapt neimplicarea absolută a pârâţilor în activitatea societară a determinat încetarea faptică a activităţii SC A SRL.

Pe de o parte, prin efectul acceptării moştenirii de către reclamante, transmiterea părţilor sociale care au aparţinut asociatului decedat se produce de plin drept către moştenitori, iar din punct de vedere al efectelor juridice această dobândire reprezintă o continuare a societăţii prin moştenitorii asociatului decedat.

Pe de altă parte, chiar dacă textul de lege incident în cauză, art. 237 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 arată că tribunalul va putea pronunţa dizolvarea, această formulare nu lasă instanţei de judecată posibilitatea să respingă o cerere de dizolvare atâta timp cât condiţiile cerute de lege pentru dizolvare sunt îndeplinite, iar raţiunea dizolvării este atât cea de sancţiune aplicată unei societăţi comerciale care nu mai are organe statutare sau ale cărui organe, deşi mai există, nu se pot întruni, cât şi cea de asanare a mediului economic al societăţilor comerciale abandonate sau neviabile.

În concluzie, apreciază că în cauză se face dovada existenţei unor motive întemeiate referitoare la imposibilitatea de realizare a obiectului de activitate, a faptului că societatea nu a avut activitate în perioada imediat următoare decesului asociatului administrator al societăţii, că societatea nu mai are organe statutare şi că nu există înţelegere între acţionarii actuali ai societăţii în sensul continuării activităţii societare, toate aceste aspecte constituind prin ele însele obstacole insurmontabile în continuarea activităţii acesteia.

În drept a invocat dispoziţiile art.237 alin. 1 lit. a şi lit. c din Legea nr. 31/1990, privind societăţile comerciale.

A depus un set de înscrisuri în dovedirea cererii.

În cauză a fost încuviinţată şi administrată proba cu înscrisuri, cu interogatoriu pârâţilor şi proba testimonială fiind audiat martorul S I, declaraţia acestuia fiind ataşată la dosarul cauzei.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa constatată întemeiată acţiunea formulata de reclamanta , pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 237 al 1 lit a şi c din Lg31/1990,orice persoană interesata poate cere dizolvarea unei societati când aceasta nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni, precum şi atunci când societatea si-a încetat activitatea ,nu are sediu social cunoscut,asociaţii au dispărut ori nu au domiciliu cunoscut.

În speţă, reclamantele sunt moştenitoarele  numitului G M decedat la data de 3.04.2008, aşa cum rezultă din certificatul de moştenitor şi de deces (filele 6 şi 9). Acesta a deţinut calitatea de asociat  al SC A SRL alături de pârâţii M M şi N B G,fiind şi administratorul societăţii până la data decesului. După această dată, societatea nu a mai avut o conducere administrativă propriu-zisă, aşa cum impune legea, şi nici o conducere deliberativă datorită imposibilităţii de întrunire a adunării generale a asociaţilor,activitatea societăţii fiind încetată în fapt. Acest lucru este susţinut şi de răspunsurile la interogatoriul luat de instanţă celorlalţi doi asociaţi la termenul din 4.04.2013(fila 83-84) precum şi din declaraţia martorului S I ,audiat în cauză.

Ca atare, instanţa constată că în speţă sunt întrunite condiţiile impuse de art. 237 al 1 lit. a şi c din Legea nr. 31/1990 şi va admite acţiunea cu consecinţa dizolvării societăţii şi numirii unui lichidator pentru evaluare şi inventariere bunuri în vederea lichidării. Totodată va dispune înscrierea menţiunii dizolvării la ORC şi publicarea în MO partea IV a.