Acţiune în instanţă pentru constatarea rezilierii unui contract de concesiune. Hotărârea instanţei de judecată bazată pe probe. Aplicarea prevederilor o.g. nr. 34/2006 privind achiziţiile publice la încheierea contractului de concesiune şi a prevederilor

Asupra recursului de faţă, constată că:

La data de 30 ianuarie 2012 reclamanta S.C. H-S R S.R.L.  a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Local al Municipiului T şi Municipiul T, solicitând:

-să se dispună anularea HCL nr. 19 şi 20 emise la data de 08.02.2011;

-să se constate rezilierea contractului de concesiune nr. 4212/18.10.2010 din culpa exclusivă a pârâtelor;

-obligarea pârâtelor, în solidar, la plata către reclamantă a daunelor în cuantum de 392.000,00 lei reprezentând venit nerealizat pentru perioada contractată;

-obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 183.200,34 euro, în echivalent în lei (795.089,49 lei), reprezentând daune const5ituite din investiţia realizată cu prilejul participării la licitaţia organizată de UAT  T.

Acţiunea reclamantei a format obiectul dosarului nr. 328/119/2012 al Tribunalului Covasna. În acest dosar, instanţa de fond a pronunţat sentinţa civilă nr. 1924/30.05.2012 a Tribunalului Covasna.

Prin această hotărâre, instanţa de fond a dispus următoarele:

S-a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC H S R SRL în contradictoriu cu pârâtele Consiliul Local al Mun. T şi Municipiul T şi, în consecinţă dispune anularea HCL nr. 19/2011 şi 20/2011.

S-a respins ca nefondată cererea reclamantei având ca obiect să se constate rezilierea contractului de concesiune nr. 4212/18.10.2010 din culpa exclusivă a pârâtelor, obligarea pârâtelor, în solidar, la plata către reclamantă a daunelor în cuantum de 392.000,00 lei reprezentând venit nerealizat pentru perioada contractată şi a sumei de 183.200,34 euro, în echivalent în lei cu titlu de daune constituite din investiţia realizată cu prilejul participării la licitaţia organizată de UAT T.

Pârâtele au fost obligate la plata către reclamantă a sumei de 541 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel,m prima instanţa a reţinut în fapt şi în drept următoarele:

La data de 08.09.2009 a fost adoptată de Consiliul Local al mun. T  Hotărârea nr. 127/2009 privind aprobarea regulamentului activităţii de blocare, ridicare, transport, depozitare şi eliberare/deblocare a autovehiculelor şi/sau a remorcilor staţionate neregulamentar, expuse în scopul vânzării sau abandonate pe domeniul public şi/sau privat al mun. T şi concesionarea prin licitaţie publică a activităţii (f.133-134). S-a aprobat şi caietul de sarcini al licitaţiei precum şi a instrucţiunilor pentru ofertanţi iar anexa 1 la această HCL l-a constituit Regulamentul de aplicare (f. 22-28).

La data de 27.10.2009 a fost adoptată de Consiliul Local al mun. T Hotărârea 168/2009 privind interzicerea expunerii spre vânzare a vehiculelor pe domeniul public sau privat al mun. T f.189-190).

Prin HCL 104/08.06.2010 s-a aprobat înlocuirea anexelor 2 şi 3 la HCL 127/2009 cu anexa 1 – caiet de sarcini şi anexa 2 – documentaţie de atribuire (f.33-36,41).

În cuprinsul caietului de sarcini s-au evidenţiat condiţiile şi obligaţiile pe care trebuie să le îndeplinească agentul economic care solicită atribuirea contractului pentru prestarea activităţilor de blocare, ridicare transport şi depozitare a autovehiculelor (condiţii tehnice ale autovehiculelor folosite în activitatea de ridicare şi transport, condiţii privind spaţiul de depozitare a autovehiculelor şi remorcilor ridicate,  condiţii organizatorice, etc.).

În conformitate cu prevederile art. 9 din OUG 34/2006 a fost aleasă procedura de licitaţie deschisă pentru atribuirea activităţii menţionate în HCL 127/2009 iar singurul ofertant a fost societatea reclamantă, astfel cum rezultă din procesul verbal nr. 13707/16.09.2010 (f. 191-192).

Oferta societăţii reclamante a fost declarată câştigătoare şi s-a încheiat între partea reclamantă şi mun. T contractul nr. 4212/18.10.2010, modificat prin actul adiţional nr. 1 din data de 29.10.2010 (f. 120-131).

Contractul de delegare a gestiunii a avut a avut ca obiect dreptul şi obligaţia de a presta activitatea de blocare, ridicare, transport, depozitare şi eliberare a autovehiculelor staţionate neregulamentar în parcările cu plată, a celor abandonate, lăsate pe spaţii verzi şi a celor staţionate neregulamentar pe domeniul public din mun. S.

Contractul a intrat în vigoare la data de 03.01.2011 şi durata acestuia a fost convenită la 5 ani.

La data de 08.02.2011 a avut loc şedinţa consiliului local al mun. T iar pe ordinea de zi au fost incluse propunerile de modificare a HCL 127 şi 168/2009.(f.54-59)

În ceea ce priveşte HCL 168/2009, instanţa a reţinut că proiectul de modificare viza doar înlocuirea sancţiunilor contravenţionale din amendă în avertisment (f.40). Cu toate că în şedinţa consiliului local din data de 08.02.2011 s-a constatat că proiectul pentru modificarea HCL 168 avea aviz nefavorabil din partea Comisiei pentru amenajarea teritoriului şi urbanism, s-a propus, în loc de modificare, revocarea acestei HCL, propunere adoptată şi astfel a fost emisă HCL 19/08.02.2011(f.45).

Referitor la HCL 127/2009, instanţa a constatat că proiectul de modificare viza art. 2 din HCL în sensul  înlăturării redevenţei şi anexele 1 şi 2 – schimbarea tarifelor (f. 50). Totuşi, în şedinţa consiliului local din data de 08.02.2011 doi consilieri locali, în numele grupurilor de consilieri pe care îl reprezentau şi-au ,,cerut scuze de la locuitorii municipiului deoarece consideră că hotărârea a fost adoptată în grabă fără a se gândi la consecinţele aplicării ei”. De asemenea s-a mai menţionat în cuprinsul procesului verbal faptul că ,,societatea care se ocupa cu ridicarea şi blocarea autovehiculelor nu a respectat regulamentul activităţii şi nici prevederile contractului. Art. 13 al. 2 din Regulament prevede ca în cazul în care proprietarul autovehiculului este prezent la faţa locului înainte să se termine activitatea propriu - zisă de ridicarea vehiculului, trebuie să plătească numai taxa de blocare.

Acest fapt însă nu s-a aplicat, deoarece au fost mai multe reclamaţii din cauză că autovehiculul a fost transportat în toate situaţiile şi s-a perceput achitarea tuturor cheltuielilor privind manoperelor efectuate.

Din aceste considerente propune ca şi hotărârea în cauză să fie revocată. ”

I. În legătură cu primul petit al acţiunii introductive şi anume cererea de anulare a HCL 19 şi 20/08.02.2011, instanţa a constatat că reclamanta a invocat prevederile art. art. 6 din Legea 52/2003, art. 44 alin. 1 şi art. 45 alin. 6 din Legea 215/2001 iar la termenele de judecată din data de 28.03.2012 şi 11.04.2012 (f. 139, 196) s-a solicitat pârâtei Consiliul Local al mun. T să comunice dacă la adoptarea acestor hotărâri s-au respectat aceste prevederi legale şi să înainteze actele doveditoare în acest sens dar pârâta nu s-a conformat.

În consecinţă, la termenul de judecată din data de 09.05.2012 s-a comunicat ambelor pârâte câte un interogatoriu, pentru pârâta Consiliul Local interogatoriu cuprinzând puncte de întrebări referitoare la îndeplinirea prevederilor legale privind revocarea HCL 127 şi 168/2008 dar nu s-a comunicat răspuns la interogatoriu în termenul acordat în acest scop.

Principala problemă de drept asupra căreia instanţa s-a pronunţat a fost în ce măsură hotărârile nr. 127 şi 168/2009 adoptate de Consiliul Local erau susceptibile de revocare.

Principiul revocabilităţii actului administrativ este esenţa acestuia, cu excepţiile prevăzute de lege. Una dintre aceste excepţii este circumscrisă dispoziţiilor art. 1 al. 6 din Legea 554/2004 conform căruia ,,autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal poate să solicite instanţei anularea acestuia, în situaţia în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice. În cazul admiterii acţiunii, instanţa se pronunţă, dacă a fost sesizată prin cererea de chemare în judecată şi asupra validităţii actelor juridice încheiate în baza actului administrativ nelegal, precum şi asupra efectelor juridice produse de acestea. Acţiunea poate fi introdusă în termen de un an de la data emiterii actului”..

Prin decizia 638/2006 Curtea Constituţională a statuat pe marginea controlului de constituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 al. 6 că „acestea reglementează un caz de contencios administrativ obiectiv, care se referă la analizarea în abstract a unei chestiuni de legalitate, având în vedere realizarea unui interes public, caracterizându-se prin generalitate şi impersonalitate.

Justificarea constituţională a unui asemenea text apare cu claritate în prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, potrivit cărora, ,,în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie". Astfel, Curtea a reţinut că posibilitatea autorităţii publice emitente a unui act administrativ nelegal să solicite instanţei constatarea nulităţii acestuia, în situaţia în care actul nu mai poate fi revocat, întrucât a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice, este o expresie a textului art. 1 alin. (5) din Constituţie. Curtea a constatat că un act administrativ emis cu nerespectarea legii este nul, iar în lipsa art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 s-ar putea ajunge la menţinerea în sistemul normativ a unor acte nelegale care, în lipsa unei persoane interesate în mod direct şi personal sau vătămate, nu ar putea fi atacate în justiţie, rămânând definitive şi putând pe această cale să pericliteze anumite interese de ordin public”.

Astfel fiind, în situaţia în care actul administrativ nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice, este susceptibil de a fi atacat cu acţiune în anulare în temeiul şi în condiţiile procedurale prevăzute de art. 1 al. 6 din Legea 554/2004.

Că actul administrativ irevocabil pentru autoritatea emitentă este susceptibil de control de legalitate pe calea contenciosului administrativ, s-a decis şi de către jurisdicţia de control constituţional printr-o altă decizie prin care a examinat constituţionalitatea prevederile art. 1 al. 6 din Legea 554/2004.

În acest context prin Decizia nr. 478/2011 jurisdicţia de contencios constituţional a statuat în esenţă că, ,,…susţinerea autorului excepţiei de neconstituţionalitate în sensul că aceste prevederi încalcă principiul separaţiei puterilor în stat, prevăzut la art. 1 alin. (4) din Constituţie, prin faptul că se dă posibilitatea instanţelor judecătoreşti de a anula un act administrativ intrat deja în circuitul civil, este neîntemeiată, deoarece, pe de-o parte, potrivit art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti, iar, pe de altă parte, principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat presupune exercitarea atribuţiilor specifice de către fiecare putere în parte, în mod independent. Or, dispoziţiile de lege criticate dau expresie acestui principiu constituţional, prevăzând că, în cazul în care actul administrativ unilateral nu mai poate fi revocat de autoritatea publică emitentă întrucât a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice, anularea acestuia se poate dispune numai de instanţele judecătoreşti.”

Din cele ce precedă, a rezultat că, atunci când actul administrativ este irevocabil pe considerentul că a intrat pe circuitul civil şi a produs efecte juridice nu poate fi supus reanalizării de către autoritatea publică emitentă în sensul revocării sale chiar dacă aceasta apreciază că este nelegal, ci această autoritate are obligaţia legală de a sesiza instanţa competentă în vederea examinării legalităţii actului administrativ pretins nelegal şi nesusceptibil de revocare.

În plus de acesta instanţa a constatat că nu s-au invocat în şedinţa Consiliului Local din data de 08.02.2011 argumente de nelegalitate a HCL 127 şi 168 ci argumente ce ţine de temeinicia şi oportunitatea acestor acte administrative cu caracter normativ – după cum rezultă din argumentele consilierilor locali care au propus revocarea şi care şi-au cerut scuze cetăţenilor pentru modul în care au fost reglementate activităţile de ridicare a autovehiculelor pe raza mun. T.

Cu atât mai mult şi din această perspectivă se poate reţine că actele administrative unilaterale cu caracter normativ materializate în HCL 127/2009 şi 168/2009 nu mai puteau fi revocate unilateral de către autoritatea emitentă oricât pare de nelegal în optica acesteia ci legalitatea acestora ( nu temeinicia) este susceptibilă de a fi analizată exclusiv pe calea acţiunii în anulare în contencios administrativ în condiţiile prevăzute de art. 1 al. 6 din Legea 554/2004.

Posibilitatea de a revoca un act administrativ individual care, prin intrarea în circuitul civil, a produs efecte juridice specifice altei ramuri de drept, constituie o nesocotire a dreptului la justiţie garantat de art.6 C.E.D.O.

În consecinţă, actele de revocare şi anume HCL 19 şi 20/2011 au fost emise cu încălcarea art. 9 al. 6 din Legea 554/2004 şi vor fi anulate potrivit dispozitivului de mai jos.

Faţă de acesta, instanţa nu a mai fost necesar să cerceteze dacă s-au respectat prevederilor art. 6 din Legea 52/2003, art. 44 alin. 1 şi art. 45 alin. 6 din Legea 215/2001 la adoptarea HCL 19 şi 20/2011.

II. Reclamanta a mai solicitat prin cererea formulată să se constate rezilierea contractului de concesiune nr. 4212/18.10.2010 din culpa exclusivă a pârâtelor, în conformitate cu prevederilor art. 11 lit. f şi art. 15 lit. c din contract.

Potrivit acestor clauze contractuale ,,art. 11: delegatarul are următoarele obligaţii...f) să nu modifice în mod unilateral contractul de delegare, în afară de cazurile expres prevăzute de lege... art. 15: prezentul contract de delegare a serviciului încetează în următoarele situaţii...c)în cazul nerespectării obligaţiilor contractuale de către părţi, prin reziliere, cu plata unei despăgubiri pentru partea în culpă”(f.130-131).

La art. 19 din contract s-a stipulat faptul că ,,modificarea prezentului contract de delegare a gestiunii se face numai prin act adiţional încheiat între părţile contractante”.

Din interpretarea clauzelor contractuale rezultă că doar în cazurile expres prevăzute de lege modificarea contractului se poate face unilateral iar în celelalte situaţii doar prin act adiţional.

Din starea de fapt expusă anterior rezultă că partea reclamantă a desfăşurat activitatea în baza contractului menţionat începând cu data de 03.01.2011 - data intrării în vigoare a contractului potrivit actului adiţional şi data de 10.02.2011 - astfel cum rezultă din copia Registrului de casă în care s-au evidenţiat încasările (f.186-188), coroborat cu copiile registrelor de evidenţă a activităţii desfăşurate (f.69-76).

S-a mai constatat că, potrivit art. 11 din contractul nr. 4212/2010 ,,delegatarul are următoarele obligaţii:...e) să nu îl tulbure pe delegat în exerciţiul drepturilor rezultate din prezentul contract de delegare...g) să notifice delegatului apariţia oricăror împrejurări de natură să aducă atingere drepturilor acestuia”.

În consecinţă, faţă de motivele de fapt şi de drept invocate de reclamantă în susţinerea cererii de constatare a rezilierii instanţa a considerat că este necesar mai întâi a constata:

- dacă prin revocarea HCL 127 şi 168/2010 care şi-au produs efectele, aşa după cum s-a arătat la pct. I, intrând în circuitul civil, s-a modificat implicit şi contractul nr. 4212/2010 prin reducerea duratei contractului prevăzut în art. 4 de la 5 ani la 2 luni sau acest contract a fost revocat ori desfiinţat în alt mod;

- în caz afirmativ dacă această situaţie este una dintre cele ,,prevăzute expres de lege” - situaţie în care pârâta mun. T - parte contractantă - şi nu Consiliul Local putea modifica unilateral contractul conf. art. 11 lit. f teza II;

- dacă era obligatorie în orice caz notificarea părţii reclamante de către pârâta mun. T cu privire la modificarea contractului pentru ca aceasta să poată opera.

Instanţa a constatat că parte contractantă a fost mun. T, prin Primar, nu pârâta Consiliul Local T (f.126) iar societatea reclamantă nu a fost notificată de către pârâta mun. T, în condiţiile art. 11 lit. g din contract în legătură cu desfiinţarea contractului ca efect al revocării HCL 127 şi 168/2010 sau cu modificarea art. 4 din contract - durata contractului.

Pe de altă parte, revocarea HCL 127 şi 168/2009 nu a avut ca efect revocarea sau încetarea contractului nr.4212/2010 prin reziliere sau în alt mod şi aceasta deoarece revocarea, în sensul Legii nr. 554/2004 priveşte numai actele administrative unilaterale ori contractul de delegare nr. 4212/2010 este un act juridic civil bilateral şi nu poate fi revocat numai de una dintre părţi, ci doar prin acordul părţilor contractante, conform dispoziţiilor art.969 alin.2 Cod civil, în vigoare la data încheierii acestuia.

Consiliul Local T nu avea temei de fapt sau de drept pentru a lua o decizie în legătură cu contractul încheiat de reclamantă cu mun. T, nefiind parte contractantă. Chiar dacă în şedinţa Consiliului Local din 08.02.2011 s-a invocat faptul că nu s-au respectat de către reclamantă prevederile Regulamentului nr. 127/2009, nu s-au depus la dosar dovezi în acest sens din partea nici unei pârâte şi de altfel propunerea consilierului local a avut drept temei „mai multe reclamaţii” fără să se prezinte documente scrise în acest sens.

Ca urmare, contractul încheiat între părţi este încă în vigoare dar reclamanta nu a mai desfăşurat activitatea de ridicare a autovehiculelor din data de 10.02.2011. Aşa după cum a arătat şi reclamanta prin acţiunea introductivă (f.4 pct.3) şi în precizarea de acţiune formulată (f.67), nu a existat nici o acţiune iniţiată de Consiliul Local T prin care să se solicite constatarea de drept a unei rezilieri în temeiul HCL 19 şi 20/2011.

În consecinţă, contractul fiind în vigoare, nu a fost modificată durata acestuia, în mod unilateral, de către pârâta mun. T, aceasta nu a avut nici o intervenţie în derularea contractului.

Potrivit prevederilor art. 969 din vechiul cod civil ,, Convenţiile legal făcute au putere de lege intre părţile contractante. Ele se pot revoca prin consimţământul mutual sau din cauze autorizate de lege”.

În consecinţă, reţinând că pârâta mun. T nu a modificat unilateral contractul şi nu a încălcat prevederile art. 11 lit. f şi art. 15 lit. c din contract s-a respins ca nefondată cererea reclamantei de reziliere.

III. Reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 392.000,00 lei cu titlu de daune pentru reziliere (f. 68 alin. final din precizarea de acţiune) reprezentând venitul nerealizat pentru perioada contractată, sumă determinată prin înmulţirea sumei reprezentând media veniturilor lunare  realizate (6535,00 lei) cu durata contractului (60 luni).

Cum contractul nr. 4212/2010 nu a fost modificat şi nici desfiinţat, societatea reclamantă a încetat să-şi desfăşoare activitatea cu toate că drepturile legitime ale acesteia, ce s-au configurat în urma încheierii contractului 4212/2010 nu au fost încălcate.

Încetarea activităţii de ridicare a autovehiculelor în condiţiile stipulate în contract a fost determinată, în susţinerea reclamantei, de emiterea HCL 19 şi 20/2011, în mod nelegal, după cum s-a arătat la pct. I.

Totuşi, conform prevederilor art. 10 pct. p din contract ca ,,în cazul în care sesizează existenţa sau posibilitatea existenţei unei cauze de natură să conducă la imposibilitatea realizării activităţii ori serviciului public, va notifica de îndată acest fapt autorităţii publice în vederea luării măsurilor ce se impun pentru asigurarea continuităţii activităţii sau serviciului public”

Reclamanta nu a făcut dovada că a notificat pârâta mun. T cu privire la existenţa unei cauze de natură să conducă la imposibilitatea realizării activităţii ori serviciului public.

Daunele pentru reziliere nu pot fi aşadar acordate reclamantei, cererea de reziliere fiind respinsă.

IV. Reclamanta a mai solicitat obligarea în solidar a pârâtelor la plata sumei de 795.089,49 lei reprezentând contravaloarea investiţiei realizate pentru participarea la licitaţie – condiţie impusă prin caietul de sarcini şi cuprinsă în contract.

Această cerere a fost nefondată deoarece partea reclamantă a ales în mod liber să participe la licitaţia organizată în vederea atribuirii contractului de delegare şi în acest scop trebuia să îndeplinească toate condiţiile din caietul de sarcini. Nu i s-a impus reclamantei de către pârâte obligaţia de a participa la licitaţie însă, odată ce a ales să participe, reclamanta a trebuit să facă dovada că îndeplineşte condiţiile referitoare la dotare, condiţii tehnice ale autovehiculelor folosite în activitatea de ridicare şi transport, condiţii privind spaţiul de depozitare a autovehiculelor şi remorcilor ridicate,  condiţiile organizatorice, etc.

Bunurile a căror contravaloare o pretinde reclamanta sunt proprietatea acesteia, dobândită anterior încheierii contractului cu mun. T şi au rămas în folosinţa acesteia şi ulterior datei de 08.02.2011.

Pârâtele nu au fost părţi în contractele încheiate de reclamantă cu terţi pentru dobândirea proprietăţii sau folosinţei asupra unor bunuri din patrimoniul său deci pârâtele nu şi-au asumat obligaţii referitor la contravaloarea acestor bunuri; achiziţionarea bunurilor de către partea reclamantă a avut loc anterior încheierii contractului 4212/2010, când nu exista nici un raport juridic cu vreuna dintre pârâte.

Contractul nefiind reziliat produce în continuare efecte între părţi şi deci nu se poate pune problema daunelor pentru reziliere.

Reclamanta a dovedit că a suportat suma de 1622, 5 lei cheltuieli de judecată.

Instanţa de fond a reţinut şi prevederile art. 272 şi 276 Cod procedură civilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, reclamanta S.C. H S R S.R.L. Botoşani, solicitând instanţei admiterea recursului şi modificarea în parte a sentinţei civile atacate în sensul admiterii în totalitate a acţiunii formulată în contradictoriu cu cei doi pârâţi.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată următoarele:

Recurenta a considerat netemeinică şi nelegală hotărârea atacată netemeinică şi nelegală doar în ceea ce priveşte constatarea rezilierii contractului de concesiune (completare obiect cerere în temeiul art. 132 alin. 1 Cod Procedură Civilă la termenul din 28.03.2012) precum şi cererea de acordare daune atât pentru încetarea contractului din culpa exclusivă a pârâtelor înainte de termen cât şi a daunelor rezultate din investiţia realizată.

În fapt, recurenta reclamantă a formulat şi depus la data de 30.01.2012 pe rolul Tribunalului Covasna o cerere prin care a solicitat instanţei:

-să dispună anularea HCL 19/2011 şi 20/2011 emise de Consiliul Local T la data de 08.02.2011 - fila 2 dosar fond;

-să constante instanţa rezilierea contractului de concesiune 4212/18.10.2010 din culpa exclusivă a pârâtelor - fila 66 dosar fond;

-obligarea pârâtelor în solidar la plata daunelor în cuantumul sumei de 392.000,00 lei reprezentând venit nerealizat pentru perioada contractată - fila 66 dosar fond;

-obligarea pârâtelor în solidar la plata sumei de 183.200,34 EURO echivalent în lei la data plăţii efective, reprezentând daune constituite din investiţia realizată cu ocazia participării la licitaţia organizată de Unitatea Teritorial Administrativă T.

Având în vedere capetele de cerere arătate mai sus, recurenta reclamantă a arătat instanţei de fond că, în cursul anului 2010 ca urmare a participării şi adjudecării licitaţiei organizate de Unitatea Teritorial Administrativă T, societatea reclamantă a încheiat un contract de prestări servicii având ca obiect activitatea de blocare, ridicare, transport şi depozitare a autovehiculelor staţionate neregulamentar pe domeniul public din municipiul T.

De asemenea, pentru participarea la licitaţie în vederea atribuirii acestui contract, societatea a efectuat o serie de investiţii pentru a îndeplini condiţiile de eligibilitate impuse de caietul de sarcini, utilaje şi aparatura necesară în vederea desfăşurării în bune condiţii a activităţii contractate.

În ceea ce priveşte primul capăt de cerere referitor la revocarea HCL 19/2011 şi 20/2011, admis de instanţa de fond prin anularea acestora, recurenta nu a avut critici de formulat, Tribunalul Covasna apreciind corect necesitatea anulării acestora pentru considerentele expuse în motivarea hotărârii.

Legat de respingerea celorlalte capete de cerere, şi anume, constatarea rezilierii contractului de concesiune din culpa exclusivă a pârâtelor precum şi obligarea pârâtelor în solidar la plata de daune, recurenta a precizat că instanţa de fond a apreciat în mod eronat solicitarea acesteia de reziliere, considerând că aceasta nu poate fi admisă atâta timp cât recurenta nu a notificat şi nici nu a fost notificată de către pârâte printr-un înscris cu privire la reziliere, mai mult decât atât instanţa a considerat că recurenta reclamantă nu s-a încadrat în condiţiile exprese stabilite de legiuitor sau de către contractul a cărui reziliere o solicită.

Dat fiind aceste considerente, recurenta reclamantă a mai arătat că, Consiliul Local T este forul legislativ care prin încălcarea flagrantă a normelor imperative de drept administrativ prevăzute de art. 1 aliniat 6 din Legea 554/2004, art. 44 aliniat 1 şi art. 45 aliniat 6 din Legea 215/2001 a dispus revocarea HCL 127/2008 şi 168/2008 urmând o cale nelegală, aşa cum a constatat şi instanţa de fond prin admiterea în parte a acţiunii - anularea HCL 19/2011 şi 20/2011, cauzând astfel prejudicii irecuperabile recurentei reclamante din punct de vedere financiar.

Prin adoptarea celor două HCL-uri, respectiv 19/2011 şi 20/2011, societatea reclamantă a fost pusă în imposibilitatea de a-şi desfăşura activitatea conform obiectului de activitate stabilit prin contractul de concesiune, or s-a aflat în situaţia în care nu e imperios necesar ca pentru o reziliere să se încadreze doar în cele două situaţii reţinute de instanţă şi anume cea expres prevăzut de lege şi rezilierea prin act adiţional cu acordul părţilor caz în care nu mai putem vorbi de o eventuală culpă a pârâtelor legată de desfiinţarea contractului.

În cazul contractelor de concesiune, ca şi în dreptul privat, acestea pot înceta prin voinţa ambelor părţi contractante (atunci când ambele cad de acord asupra acestui fapt) ceea ce nu este cazul în speţa de faţă sau prin efectul legii, ceea ce iarăşi nu este cazul, însă în ceea ce priveşte acest tip de contract, ca o particularitate trebuie avut în vedere că, încetarea mai poate opera şi prin reziliere pronunţată de instanţa de judecată în caz de culpa gravă a administraţiei, ceea ce de altfel s-a întâmplat în cazul de faţă - culpa gravă fiind stabilită chiar de către instanţă prin anularea HCL-urilor emise abuziv prin încălcarea normelor imperative din materia dreptului administrativ.

În situaţia descrisă mai sus este necesar a preciza că, prin emiterea abuzivă şi nelegală a HCL 19/2011 şi 20/2011 au încetat să-şi producă efectele juridice şi HCL 127/2009 şi 168/2009 care au stat la baza desfăşurării licitaţiei (temei al încheierii contractului de concesiune) precum şi la baza desfăşurării obiectului de activitate al contractului de concesiune, recurenta reclamantă fiind pusă astfel în situaţia de nu îşi mai putea desfăşura activitatea concesionată tocmai din culpa gravă a Consiliului Local Tg. S, culpă care în mod indubitabil trebuia sancţionată cu rezilierea ca sancţiune contractuală, urmată de plata daunelor solicitate, acestea reprezentând prejudiciu cauzat societăţii dovedit prin înscrisurile ataşate dosarului de fond.

De asemenea, recurenta reclamantă a solicitat instanţei prin cererea de recurs să ţină cont şi de faptul că, recurenta, în calitate de concesionar al serviciului de blocare, ridicare, transport şi depozitare a autovehiculelor staţionate neregulamentar pe domeniul public din municipiul T, s-a achitat de obligaţia ce i-a revenit de a exploata eficace în regim de continuitate şi permanenţă a activităţii arătate mai sus, şi pe cale de consecinţă nu i se poate reproşa o eventuală neîndeplinire a clauzelor contractului, la dosar fiind ataşate copii după întreaga activitate desfăşurată până la momentul opririi activităţii prevăzut în obiectul de activitate a contractului de concesiune.

În condiţiile admiterii recursului şi implicit a constatării rezilierii contractului de concesiune din culpa exclusivă a pârâtelor, recurenta reclamantă a mai solicitat să se dispună şi admiterea obligării acestora la plata daunelor solicitate cu titlu de despăgubiri ce i se cuvin conform Notei de Concluzii ataşată dosarului de fond la data judecării fondului - 23.05.2012.

Recursul a fost declarat în termen legal şi timbrat conform legii – fila 11 dosar.

Faţă de recursul declarat în cauză, intimatul UAT Municipiul T prin primar B T a formulat întâmpinare – filele 23-33 şi 34-39 şi a depus copie de pe sentinţa civilă nr. 863/11.04.2011 a Tribunalului Covasna pronunţată în dosarul nr. 875/119/2011 – filele 40-44 privind respingerea cererii de suspendare a executării HCL nr. 19 şi 20 din 08.02.2011 ale Municipiului T, hotărâri ce fac obiectul prezentului dosar, cu acţiune în anularea acestora.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentei aflată în insolvenţă şi excepţia puterii lucrului judecat.

Faţă de poziţia intimatului, recurenta a formulat un răspuns la întâmpinare – filele 50-51 şi a solicitat respingerea celor două excepţii pentru argumentele expuse în acest răspuns la întâmpinare.

În sensul respingerii excepţiei şi a apărării, recurenta a depus copie de pe procesul verbal al adunării generale extraordinare a asociaţilor SC  H S R  SRL – filele 52-53 şi copie de pe sentinţa civilă nr. 692/37.11.2012 a Judecătorului Sindic – filele 54-58 dosar.

În cauză, intimata UAT Municipiul T a formulat concluzii scrise – filele 64-68 (pe fax şi cu corespondenţa – filele 69-73 şi 74-78).

Recurenta reclamantă a depus diferenţa de taxă judiciară de timbru – filele 60 şi 80 dosar.

Curtea, examinând actele şi lucrările dosarului, sentinţa civilă atacată nr. 1924/30.05.2012 a Tribunalului Covasna prin prisma criticilor de recurs, a prevederilor legale aplicabile respectiv prevederile Legii nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, OUG nr. 34/2006 republicată şi modificată, Legii nr. 554/2004 cu modificările ulterioare şi având în vedere prevederile art. 3041 Cod procedură civilă, constată că recursul declarat de reclamanta SC H S R SRL este nefondat pentru următoarele considerente:

Din verificarea întregului probatoriu administrat în cauză, raportat la obiectul acţiunii reclamantei aşa cum a fost formulată şi precizată, faţă  de prevederile legale aplicabile şi faţă de argumentele de fapt şi de drept reţinute de instanţa de fond, rezultă că în mod corect şi legal a apreciat instanţa de fond situaţia de fapt şi de drept dedusă judecăţii, admiţând în parte acţiunea reclamantei şi dispunând anularea celor 2 HCL nr. 19/2011 şi 20/2011 emise de intimatul Consiliul Local al Municipiului T.

Cât priveşte criticile de recurs invocate de reclamanta SC H S R SRL, instanţa constată că acestea sunt neîntemeiate şi nelegale, urmând a fi înlăturate pentru următoarele argumente:

În fapt, reclamanta a criticat nelegalitatea sentinţei civile atacate, susţinând că în mod greşit instanţa de fond a respins cererea de constatare a rezilierii contractului de concesiune nr. 4218/18.10.2010 din culpa exclusivă a pârâtelor.

Ori, sub acest aspect, instanţa de recurs constată că în mod corect a soluţionat acest capăt de cerere şi a argumentat respingerea acestei cereri.

Dată fiind respingerea acestei cereri, desigur că şi petitul cu privire la plata daunelor nu poate fi admis, fiind o consecinţă a respingerii cererii de reziliere a contractului de concesiune astfel că se impune şi respingerea acordării acestor daune pretinse de recurenta reclamantă.

Nu se poate reţine faptul invocat de recurentă, în sensul că prin anularea celor două HCL emise de intimatul Consiliul Local al Municipiului T atacate în cauză se impune şi rezilierea contractului de concesiune încheiat între părţi. Rezilierea contractului respectiv presupune îndeplinirea mai multor condiţii juridice şi mai ale notificarea de către reclamantă a pârâtelor, aspect nedovedit de reclamantă în dosarul de fond şi nici în recurs iar acest aspect a fost soluţionat în mod corect de instanţa de fond prin hotărârea dată, clauză cuprinsă la art. 10 punctul p) din contractul de concesiune depus la dosarul de fond.

În concluzie, pentru toate considerentele de fapt şi de drept expuse, instanţa va înlătura criticile de recurs formulate la punctele 1-3 de recurentă ca nelegale şi netemeinice.

De altfel, se reţine că recurenta nu a indicat nici un motiv expres de drept prevăzut la art. 304 Cod procedură civilă cu privire la nelegalitatea sentinţei civile atacate..

Aşa fiind, se va reţine ca justificată apărarea intimatei în sensul respingerii recursului recurentei reclamante ca nefondat.

În baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, se va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia nr. 1714/R/4 aprilie 2013, dos  nr. 328/119/2012 – redactat judecător I.M

Domenii speta

Spete similare