Obligaţia angajatorului societăţii comerciale de a încheia contracte individuale de muncă cu salariaţii pentru prestarea orelor de muncă. Sancţiunea aplicată de Inspectoratul Teritorial de Muncă este legală în cazul în care nu se face dovada de angaja

Asupra recursului de faţă, constată că:

La data de 6.05.2011 reclamanta S.C. E S S.R.L. B a chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă B, contestând pe calea contenciosului administrativ procesul-verbal de control nr. 9123/13.04.2011, seria BV 10909 încheiat de pârâtă pe numele reclamantei, solicitând anularea acestuia ca nelegal şi neîntemeiat.

Acţiunea reclamantei a format obiectul dosarului nr. 6228/62/2011 al Tribunalului Braşov. În acest dosar instanţa de fond a pronunţat sentinţa civilă nr. 1360/CA/6.03.2012. Prin această hotărâre s-a dispus respingerea acţiunii reclamantei S.C. E S S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul I.T.M. B.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în fapt şi în drept următoarele:

Prin procesul-verbal de control seria BV 10909 nr. 9123/13.04.2011 încheiat de către pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă B s-a constatat că din cele 39 de persoane cu care societatea are încheiat contract individual de muncă, un număr de 10 persoane ce desfăşurau activitate pentru societate în cadrul S J U B nu au avut încheiate contracte individuale de muncă pentru perioada 15.10.2010-25.10.2010, fapta întrunind elementele constitutive ale contravenţiilor prevăzute de art. 276 alin.1 din Codul muncii, astfel că s-au dispus în sarcina societăţii mai multe măsuri obligatorii – încheierea contractelor în formă scrisă, recalcularea salariilor, a contribuţiilor legale şi plata acestora.

Prin acelaşi act au mai fost constatate şi alte aspecte referitoare la evidenţa orelor de muncă prestate, repaosul săptămânal, repaosul zilnic, orele suplimentare, fiind dispuse o serie de măsuri, dar aceste aspecte nu fac obiectul prezentei acţiuni, nefiind contestate de către societatea reclamantă, în temeiul principiului disponibilităţii, ce guvernează procesul civil – lato sensu.

Societatea reclamantă a contestat numai aspectele reţinute de pârât referitoare la faptul că 10 persoane au desfăşurat activitate pentru societate în cadrul S J U  B  şi nu au avut încheiat contract individual de muncă pentru perioada 15.10.2010-25.10.2010, astfel că numai acest aspect a fost analizat.

Activitatea celor 10 salariaţi a fost desfăşurată în vederea îndeplinirii obligaţiilor contractuale asumate de către reclamantă faţă de achizitorul S J U B, contract care a expirat la data de 15.10.2010, astfel că şi contractele individuale de muncă ale salariaţilor săi au fost încheiate pe o perioadă nedeterminată, respectiv până la data expirării contractului de achiziţii publice, aceste contracte de muncă încetând de drept la data de 15.10.2010.

Ulterior, la data de 26.10.2010 reclamanta a încheiat cu S J U B un nou contract – nr. 1799, însă în cuprinsul său a fost indicată ca şi dată de început data de 16.10.2010, la aceeaşi dată fiind încheiate noi contracte de muncă celor 10 salariaţi.

Pentru lucrările prestate în perioada 16.10.2010-31.10.2010, reclamanta a emis factura nr. 470/29.10.2010 către S J U B, achitată de achizitor, fiind întocmite şi pontaje pentru acelaşi interval de timp, din care rezultă că 10 persoane au prestat activitate în favoarea societăţii în cadrul unităţii sanitare.

Reclamanta a susţinut că a anunţat salariaţii că le-a încetat contractul individual de muncă, astfel că nu trebuiau să se mai prezinte la muncă, aspect susţinut de declaraţia martorului G I. Instanţa a înlăturat această declaraţie, pe de o parte ca fiind vădit subiectivă, faţă de raportul de prepuşenie dintre martor şi societatea reclamantă, iar pe de altă parte, datorită faptului că este combătută de proba cu înscrisuri – pontajele întocmite de persoanele desemnate de către societate cu aceste atribuţii, înainte de încetarea de drept a contractelor de muncă anterioare, coroborate cu actele emise de către S J U B, relevă faptul că în intervalul 16.10.2010-31.10.2010 au fost prestate activităţi în favoarea unităţii sanitare de către persoane care desfăşurau activitate pentru societatea reclamantă.

Nu s-a putut reţine susţinerea societăţii în sensul că S J U B are culpă în neîndeplinirea obligaţiilor sale referitoare la încheierea contractului comercial, acest aspect fiind unul extern raporturilor de muncă dintre societatea reclamantă şi cei 10 angajaţi ai săi, care în intervalul 16.10.2010-25.10.2010 au prestat activitate fără a avea contract de muncă încheiat în formă scrisă, în urma acesteia societatea reclamantă fiind de altfel remunerată de achizitor.

Faţă de aceste considerente instanţa a constatat că situaţia de fapt reţinută de către pârât este corectă, încadrarea dată acesteia şi măsurile dispuse fiind în concordanţă cu dispoziţiile art. 276 alin. 1 Codul muncii, în forma în vigoare la data controlului. Prin urmare, instanţa a respins ca nefondată acţiunea promovată de către reclamanta S.C. E S  S.R.L.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal reclamanta S.C. E S S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea criticilor de recurs se aduc următoarele argumente de nelegalitate a sentinţei atacate:

1. Tribunalul a încadrat în mod greşit faptul că în perioada 15-25 octombrie 2010 un număr de 10 persoane nu au avut încheiat contract individual de muncă cu societatea reclamantă, reţinând in mod nejustificat că fapta ar întruni elementele constitutive ale contravenţiei prevăzute de art. 276 alin. l Codul Muncii. Ca urmare a acestei încadrări juridice greşite, în sarcina societăţii s-au dispus mai multe măsuri obligatorii printre care: încheierea contractelor individuale de muncă în formă scrisă, recalcularea salariilor, a contribuţiilor legale şi plata acestora către salariaţi.

2. Tribunalul nu a efectuat o analiză temeinică a înscrisurilor depuse de I.T.M. B ca şi probatoriu.

Documentul de pontaj a fost emis şi semnat de către una din cele 10 persoane în discuţie. Această persoană fiind nemulţumită de faptul că în perioada celor 10 zile nelucrate nu ar fi putut să beneficieze de indemnizaţie de şomaj, a sesizat ITM Bz ca o presupusă bază a reclamaţiei făcute de acesta. Referitor la documentul de pontaj, Tribunalul nu a reţinut împrejurările în care acesta a fost emis, şi anume: controlul propriu-zis iniţiat de către ITM B a început la aproximativ 6 luni după ce persoanele respective au făcut reclamaţie la ITM Bz.

Se arată instanţei că societatea reclamantă a comunicat ITM B în cursul controlului, pontajul emis de societate pentru luna octombrie 2010 care indica în mod corect că în perioada 16-25 octombrie 2010 cei 10 salariaţi nu au prestat activitate pentru societate în favoarea Spitalului Judeţean B, pentru motivele arătate şi anume întreruperea contractului comercial.

Factura comercială emisă de societate pentru luna octombrie 2010 este un aspect pur comercial, de natură financiar-contabilă, care nu demonstrează presupusa încălcare a societăţii de la prevederile art. 16 (1) Codul Muncii şi presupusa încadrare la prevederile art. 276 alin.1 Codul Muncii. Recurenta a încercat reglarea financiar-contabilă a acestei facturi emise în mod eronat pentru luna octombrie 2010, fie prin stornare fie prin compensare din datorii ale Spitalului către societatea E, însă S J U B nu a fost de acord.

3. Societatea a pus la dispoziţia organelor de control şi a tribunalului acte doveditoare din care a rezultat incontestabil ca cele 10 persoane au desfăşurat activitate pentru societate, pe bază de contracte de muncă cu durată determinată, până la data de 15.10.2010 şi apoi începând din data de 26.10.2010, în cadrul S J U B, cu respectarea dispoziţiilor legale în materie (art. 16 alin.1 Codul Muncii).

Explicaţia întreruperii activităţii pe durata celor 10 zile a stat în aceea că la baza relaţiilor comerciale între societate şi S J U B s-a aflat contractul de prestări servicii mentenanţă care a expirat la data de 15.10.2010 prin ajungerea sa la termen. Pe cale de consecinţa, contractele de munca ale celor 10 angajaţi au încetat de drept, acestea fiind încheiate la rândul lor pe o durată determinată.

Contractul comercial semnat de societate cu S J U B  pentru reluarea relaţiilor comerciale începând cu data pe 26.10.2010, arată în cuprinsul său că acesta s-ar fi încheiat în data pe 15.10.2010, aspect care nu a fost temeinic analizat de Tribunalul Braşov, astfel ca acesta a reţinut în mod greşit ca temeinice susţinerile organului de control.

Cei 10 salariaţi cunoşteau în mod nemijlocit cât şi prin informările verbale

din partea reprezentanţilor desemnaţi ai E S S.R.L. faptul că la semnarea

contractelor individuale de muncă, acestea sunt încheiate cu societatea E S

pe durată determinată, şi anume până în 15.10.2010, iar la încetarea contractelor de

muncă, salariaţilor li s-a comunicat verbal şi telefonic să nu se mai prezinte la muncă,

deoarece contractele de muncă au încetat, ca urmare a încetării contractului comercial

între societate şi spital la data de 15.10.2010.

Prin urmare, înlăturarea de către instanţă a declaraţiei făcute cu privire strict la acest aspect de către martorul recurentei G I, şef lucrări în cadrul S J U B, denotă o insuficientă apreciere a probatoriului administrat de recurentă. Legat de acest aspect, este relevantă împrejurarea că declaraţia martorului G I nu poate fi combătută cu înscrisul numit "Pontaj" emis si semnat de către unul din cei 10 salariaţi in discuţie, pentru motivele pe larg arătate în cuprinsul recursului.

Se susţine de asemenea că instanţa a reţinut greşit că pontajul a fost întocmit "înainte de încetarea de drept a contractelor de muncă anterioare coroborate cu actele emise de S J U B" deoarece pontajul - daca salariaţii ar fi muncit cele 10 zile in S J U B în favoarea recurentei - ar fi trebuit în mod normal emis după prestarea muncii/pe parcursul prestării muncii, fără a avea nicio legătură cu contractele de muncă anterioare, cum eronat s-a reţinut.

Pentru toate aceste motive, recurenta consideră că instanţa nu a reţinut corect situaţia de fapt, încadrarea dată acesteia şi măsurile dispuse în temeiul art. 276 alin.1 Codul Muncii fiind nejustificate.

În recurs reclamanta a depus înscrisuri (filele 10-14), copii procese-verbale, copie notă de constatare încheiate de pârâtul I.T.M. B.

În cauză, intimatul I.T.M. B a formulat întâmpinare la recurs (filele 21-23), solicitând respingerea recursului declarat de reclamantă ca nefondat pentru argumentele expuse pe larg şi menţinerea sentinţei civile ca legală şi temeinică.

Recurenta reclamantă S.C. E S S.R.L. a depus concluzii scrise, în sensul admiterii acestuia (filele 28-31). 

Curtea, examinând actele şi lucrările dosarului, sentinţa atacată nr. 1360/CA/6.03.2012 a Tribunalului Braşov prin prisma criticilor de recurs, a prevederilor legale aplicabile art. 276 (1) lit. e din Legea nr. 53/2003 modificată şi completată prin OG nr. 65/2005, raportat la prevederile legii contenciosului administrativ şi la dispoziţiile art. 41 din Constituţia României, la Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 1948, constată recursul declarat în cauză ca nefondat pentru următoarele considerente:

În cadrul controlului s-au verificat prin sondaj documentele întocmite de societate pentru cele 10 persoane ce desfăşurau activitate în cadrul S J U B. Din verificările efectuate, având în vedere contractele de prestări servicii încheiate între S J U B, în calitate de „achizitor" şi firma E S  S.R.L., in calitate de „prestator", pe de o parte, cât si documentele primite de la S J U B împreuna cu declaraţia semnata de conducerea S J U B, pe de altă parte, a rezultat că cele 10 persoane ce au desfăşurat activitate pentru societate până la data de 15.10.2010, şi apoi începând din data de 26.10.2010 în cadrul S J U B, au prestat activitate pentru firma E S S.R.L. şi în perioada 16 - 25.10.2010, dar fără a avea încheiate în formă scrisă contracte individuale de muncă.

Deşi această stare de fapt nu a fost confirmată în scris de către reprezentantul firmei, nefiind prezentate la control documentele cu privire şi la orele prestate în perioada 16 - 25.10.2010  s-a reţinut in sarcina firmei E S S.R.L. săvârşirea, în formă continuă in perioada 16 - 25.10.2010, a faptei ce constituie contravenţie, prevăzută la art. 276(1) lit. e din Legea nr. 53/2003, modificată şi completată prin O.U.G. 65/2005.

Pentru această contravenţie ce a fost constatată în data de 12.04.2011, societatea a fost sancţionată cu amenda minima prevăzuta de lege de 30.000 lei RON (adică 3.000 lei de persoana fără forme legale de angajare), prin procesul verbal de constatare si sancţionare a contravenţiilor nr. 9124/13.04.2011 (având seria BV nr. 29064) la sediul I.T.M. B.

Faţă de cele constatate s-au dispus următoarele măsuri obligatorii in sarcina recurentei:

- de a încheia in formă scrisă contracte individuale de munca pentru cele 10 persoane, pentru perioada determinata 16 - 25.10.2010;

- de a întocmi dovezile de calculare a salariilor rectificative, pentru luna octombrie 2010, ţinându-se cont şi de orele prestate de cele 10 persoane în perioada 16 - 25.10.2010, aşa cum rezultă din pontajele întocmite de firmă şi înaintate S J U B;

- de a prezenta documente justificative care să demonstreze efectuarea plăţii salariilor aferente perioadei 16 - 25.10.2010, către cele 10 persoane.

Recurenta a contestat pontajul prezentat, document ce emană chiar de la recurentă, dând o explicaţie complet nereală şi care nu este susţinută de nici o probă, cum că pontajul a fost întocmit de un salariat care urmărea tocmai sancţionarea recurentei. Mai mult, a contestat şi propria factură emisă şi onorată de S J U B, emisă în mod „eronat", dar care culmea, confirmă starea de fapt reflectată de pontaj, în sensul că cei 10 salariaţi au lucrat în perioada 15-25.10.2012. Prin adresa nr. 9049/12.04.2011, S J U B confirmă că cei 10 salariaţi ai recurentei au prestat activitate, onorând cele două facturi emise chiar de SC E S S.R.L, facturi aferente perioadei 01-15.10.2010, respectiv, 16-31.10.2010.

Instanţa de recurs reţine că, în mod corect prima instanţă a respins depoziţia martorului audiat, care contrazice flagrant starea de fapt constatată de inspectorul de muncă, fiind evident că acesta are un punct de vedere viciat, având în vedere că acesta este prepusul contravenientei.

Fapta săvârşită prezintă un pericol social, care încalcă ordinea de drept şi aduc prejudicii atât intereselor statului cât şi intereselor indivizilor care nu pot beneficia de protecţia legii şi de garanţia respectării drepturilor conferite prin acte juridice interne şi internaţionale. Gradul crescut al pericolului social al faptei este pus în evidentă de natura relaţiilor sociale apărate prin prevederea şi sancţionarea contravenţiei de faţă, dreptul la muncă fiind un drept fundamental recunoscut de art. 41 din Constituţia României, art. 23, pct.1 şi 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 1948 şi prin art. 1, partea a II-a din Carta Socială Europeană adoptată la Strasbourg la data de 3 mai 1986 şi care este apărat prin modalităţile prevăzute în Codul muncii, unul dintre aceste instrumente fiind contractul individual de muncă.

În esenţă, instanţa de recurs reţine că din întreg probatoriul administrat în cauză şi faţă de prevederile legale aplicabile sus-menţionate, în mod corect şi legal a apreciat instanţa de fond situaţia de fapt şi de drept dedusă judecăţii pronunţând o hotărâre temeinică şi legală.

Referitor la criticile de recurs formulate de reclamantă, se constată că toate criticile de la pct. 1-6 (filele 1-5) sunt neîntemeiate şi nelegale, urmând a fi înlăturate pentru argumentele expuse mai sus.

În concluzie, se va respinge recursul ca nefondat în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia nr. 467/R/31.01.2013, dosar nr. 6228/62/2011, redactat – judecător I.M.

Domenii speta

Spete similare