Concediere individuală pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului. Cauza este reală şi serioasă dacă are un caracter obiectiv, ceea ce înseamnă că nu trebuie să dea expresie unor motive de ordin subiectiv ale angajatorului, ci trebuie să nu aibă leg

Constată  că  prin sentinţa civilă  nr.  922/M/25 iunie 2012 Tribunalul  Braşov  a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B M A în contradictoriu cu pârâta S.C. H D S.R.L. astfel după cum a fost precizată şi completată.

A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 390 euro, echivalent în lei la data plăţii, reprezentând comision aferent vânzărilor de băuturi spirtoase şi vinuri din lunile septembrie şi octombrie 2011.

A respins restul pretenţiilor.

A redus onorariul de avocat plătit de către pârâtă la suma de 5.000 lei.

A compensat în parte cheltuielile de judecată avansate de părţi în prezenta cauză, reprezentând onorariile de avocaţi, iar pe cale de consecinţă obligă reclamantul să plătească pârâtei suma de 4.700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru  a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut  următoarele:

Contestatorul B M D a fost angajatul intimatei S.C. H D S.R.L. în funcţia de manager de zonă în zona Braşov, iniţial în baza unui contract individual de muncă pe perioadă determinată, ulterior, respectiv de la data de 19.04.2008, părţile încheind un contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată.

Prin Decizia internă nr. 1573 din 11.11.2011 emisă de administratorul societăţii intimate s-a decis desfiinţarea postului de manager de zonă în zona Braşov, post ocupat de contestator.

Pentru a decide astfel, s-a avut în vedere faptul că, în zona Braşov, activitatea societăţii a cunoscut o scădere semnificativă, în raport cu celelalte zone în care societatea desfăşoară activitate, iar pentru rentabilizarea activităţii societăţii este necesară reducerea cheltuielilor, inclusiv a cheltuielilor de personal în zona Braşov, astfel încât nu mai este necesară menţinerea postului de manager de zonă în zona Braşov.

În baza acestei decizii a fost emisă Decizia nr. 1574 din 11.11.2011, prin care intimata i-a acordat contestatorului preaviz de 20 de zile lucrătoare, în perioada 14.11.2011 - 12.12.2011, iar ulterior a emis Decizia nr. 1743 din 12.12.2011 prin care a dispus încetarea contractului individual de muncă care nu ţin de persoana salariatului, începând cu data expirării termenului de preaviz, respectiv 12.12.2011.

Astfel la data de 12.12.20111, raporturile de muncă dintre contestator şi intimată au încetat. Din analiza dispoziţiilor art. 74 din Codul muncii, rezultă că spre deosebire de situaţia deciziei de concediere emisă pentru motive prevăzute de art. 61 lit. a - e, care trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, mai multe elemente obligatorii, în cazul deciziei de concediere pentru motive neimputabile, lipsa menţiunilor obligatorii din respectiva decizie nu atrage sancţiunea nulităţii absolute, astfel după cum a pretins contestatorul, legea neprevăzând expres o astfel de sancţiune.

Prin urmare, lipsa unei dintre menţiunile obligatorii ale deciziei de concediere contestate poate determina cel mult o nulitate relativă, condiţionată bineînţeles de dovedirea unei vătămări.

Cercetând decizia de concediere nr. 1743 din 12.12.2011, emisă de intimată, instanţa constată că aceasta cuprinde toate elementele obligatorii impuse de art. 74 din codul muncii, intimata arătând în mod esenţial motivele pentru care a dispus această măsură, astfel încât chiar dacă sancţiunea pentru neîndeplinirea acestei obligaţii ar fi nulitatea absolută, susţinerea contestatorului în acest sens este neîntemeiată.

Relativ la termenul de preaviz, instanţa constată că în conformitate cu dispoziţiile art. 75 alin. 1 din Codul muncii, persoana concediată pentru motive neimputabile în temeiul art. 65 din Codul muncii, este îndreptăţită la acordarea unui preaviz de 20 de zile lucrătoare, iar nerespectarea dreptului la preaviz sancţionându-se cu nulitatea absolută, potrivit art. 78 din Codul muncii. După cum rezultă din decizia de concediere contestată, contestatorul a beneficiat de 19 zile lucrătoare de preaviz, contrar celor anterior arătate.

În ceea ce priveşte postul de manager de zonă, zona Braşov, ocupat de către contestator, desfiinţarea acestuia începând cu data concedierii acestuia, a fost efectivă, astfel după cum rezultă din organigrama societăţii pentru anul 2012, comparativ cu organigrama aceleiaşi societăţi pentru anul 2011, din care reiese în mod indubitabil că postul de manager de zonă, zona Braşov, nu mai apare în structura funcţională a intimatei.

Totodată, desfiinţarea postului ocupat de către contestator a fost reală şi serioasă, fiind impusă de raţiuni care priveau eficientizare şi rentabilizarea activităţii societăţii, ceea ce a determinat adoptarea mai multor măsuri în acest sens la nivelul general al activităţii societăţii, dar şi în particular în particular în zona de activitate Braşov, după cum reiese din înscrisurile depuse la dosar.

Aspectele legate de oportunitatea luării măsurilor de organizare şi eficientizare a activităţii societăţii, sunt atributul exclusiv al agentului economic angajator, reprezentanţii acestuia fiind singurii în măsură să stabilească măsurile necesare care se impun a fi adoptate, instanţa de judecată neputând cenzura sub aspectul oportunităţii respectivele măsuri.

Împrejurarea că ulterior concedierii contestatorului, intimata a publicat pe site-ul eJobs, anunţuri privind angajarea unui merchandiser, nu înseamnă că dispoziţia privind desfiinţarea postului ocupat de contestator nu a fost reală şi serioasă, deoarece postul de manager de zonă este diferit de cel de merchandiser, astfel încât nu se poate reţine faptul că încetarea raporturilor de muncă cu contestatorul a fost urmată de angajarea unei alte persoane pe acelaşi post.

Mai mult decât atât, şi această chestiune priveşte modul de organizare a societăţii, aspect care nu poate fi cenzurat de către instanţa de judecată.

Pe cale de consecinţă, susţinerile contestatorului referitoare la nelegalitatea deciziei de concediere pentru considerente legate lipsa de realitate şi seriozitate a măsurii concedierii nu vor fi primite, cererea acestuia privind anularea deciziei de concediere urmând a fi respinsă.

 Relativ la pretenţia contestatorului privind obligarea pârâtei la plata bonusurilor aferente target-ului de vânzări, instanţa constată că la nivelul societăţii intimate, pentru realizarea şi depăşirea target-ului de vânzări se acordau anumite bonusuri în bani, aspect recunoscut de către intimată, atât prin întâmpinare cât şi prin înscrisurile depuse la dosar.

În perioada septembrie - octombrie 2011, a realizat şi depăşit target-ul la anumite sortimente de băuturi alcoolice, după cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar (volumul II filele 1 - 4 şi  76 - 77), pentru aceste realizări contestatorul fiind îndreptăţit să încaseze suma de 390 euro, echivalent în lei.

Intimata nu a făcut dovada plăţii către contestator a sumei de 390 de euro, datorate cu titlu de bonus, conform art. 168 alin. 1 din Codul muncii, şi nici nu a probat faptul că acesta nu este îndreptăţit la acordarea acestor bonusuri, după cum a învederat prin întâmpinarea depusă la dosar.

Prin urmare, în raport cu cele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 158 alin. 2, art. 159 alin. 2, art. 169 alin. 1 şi art. 166 alin. 4 din Codul muncii, intimata va fi obligată la plata către contestator a sumei de 390 de euro, reprezentând comision aferent vânzărilor de băuturi spirtoase şi vinuri din lunile septembrie şi octombrie 2011.

În ceea ce priveşte diferenţa până la suma de 900 euro, pretinsă de contestator cu titlu de bonus aferent vânzărilor de băuturi şi ţigări, instanţa de fond a constatat că este neîntemeiată.

În ceea ce priveşte pretenţia contestatorului privind obligarea intimatei la plata sumei de 900 lei, reprezentând suma reţinută de intimată cu titlu de garanţie, instanţa a constatat că, după introducerea cererii de chemare în judecată, intimata i-a restituit contestatorului, conform menţiunilor făcute de contestator la termenul de judecată de la data de 16.03.2012 şi consemnate în încheierea de şedinţă de la acel termen, motiv pentru care pretenţia contestatorului a fost respinsa.

Împotriva sentinţei de mai sus a formulat  recurs contestatorul  B  M A iar  prin motivele de recurs, întemeiate  pe dispoziţiile art. 304 pct. 9  coroborate cu cele ale art. 304 1Cod procedură civilă soluţia atacată  este criticată pentru  următoarele considerente:

Având în vedere că decizia de desfacere a contractului de muncă are caracterul unui act juridic, analiza respectării condiţiilor de formă şi de fond se raportează la momentul emiterii acesteia, în speţă 12.12.2011, or, în cazul de faţă, este incontestabil că la data emiterii, decizia de concediere nr.1743 nu îndeplinea toate cerinţele legale, respectiv nu cuprindea o motivare în fapt a măsurii adoptate. Fiind vorba de o nulitate absolută, aceasta nu poate fi acoperita prin confirmare, astfel încât sunt lipsite de relevanţă juridică, în acest moment, toate argumentele de fapt invocate prin întâmpinare şi susţinute oral, în faţa instanţei de fond, în cursul litigiului, cu privire la motivele de fapt, în măsură să determine rentabilizarea activităţii societăţii şi care se pretinde că au avut ca şi consecinţă, adoptarea măsurii de desfiinţare a nostului de Manager zona (Braşov), din cadrul intimatei. De altfel, nu poate fi ignorata dispoziţia imperativa reglementata de art.79 din Codul muncii republicat, potrivit căreia, "in caz de conflict de munca, angajatorul nu poate invoca in fata instanţei, alte motive de fapt sau de drept, decât cele precizate in decizia de concediere," or, in speţa de fata, niciun fel de astfel de motiv de fapt NU a fost invocat in decizia de concediere

Recurentul-contestator apreciază ca intimata nu a fost in măsura, nici chiar tardiv, in fata instanţei de judecata, să facă dovada caracterului real si serios al adoptării măsurii de concediere individuala a salariatului B M A, ca urmare a desfiinţării postului Manager zona (Braşov), ocupat de acesta, limitându-se la susţineri teoretice, referitoare la caracterul real si serios al desfiinţării unui post si la invocarea unor argumente de fapt care, sunt neîntemeiate.

In schimb, recurentul a demonstrat, prin situaţiile centralizatoare depuse la termenul de judecată din data de 11.05.2012 şi care au avut la bază datele furnizate de intimată, cu privire la toate produsele de tipul băuturi spirtoase şi vinuri, comercializate în cadrul societăţii, întocmite în baza situaţiei cantitative a target-ului stabilit pe toate zonele de vânzare şi a situaţiei cantitative a vânzărilor realizate pe toate zonele de vânzare din cadrul intimatului H D S.R.L., în perioada 01.01.2011 - 31.10.2011, pentru produsele de tip băuturi spirtoase şi vinuri, că în zona Braşov s-au realizat în perioada anterior amintită (perioada din anul 2011 în care contestatorul a fost angajatul intimatei, pe postul de Manger zona Braşov), vânzări de 25.685,05 L (fiind a 3-a zonă după Bucureşti)- 34.116,15 L (zonă care are oricum acoperire şi potenţial mult mai mare decât celelalte zone) şi Constanţa (27.420.20 L) şi cu mult peste Iaşi (10.878,25 L). Timişoara (18.068.90 L) şi Cluj (20.557,90 L), rezultând astfel ca era imposibil ca în această zonă să se realizeze cele mai scăzute venituri din cadrul intimatei.

Procentul, vânzările realizate în zona Braşov, au reprezentat, în perioada ian.-oct.2011 - perioadă care ar fi trebuit să reprezinte perioada de referinţă pentru adoptarea deciziei de desfiinţare a postului contestatorului - 19% din totalul vânzărilor realizate în cadrul intimatei H D S.R.L. (mai mult decât in zonele Iaşi - 8%, Timişoara - 13% si Cluj - 15%).

In ciuda acestor aspecte de ordin economic, care nu au fost contestate de intimată, societatea angajatoare a ales în mod paradoxal, să desfiinţeze un post de Manager zonă, aferent unei zone foarte profitabile şi să menţină alte trei zone de vânzări, în care a obţinut volume de vânzări mai mici, aspect de fapt care ridică serioase semne de întrebare cu privire la caracterul real al concedierii individuale, dispuse în cauză.

De asemenea, se învederează instanţei de control judiciar că un alt aspect care ridică serioase semne de întrebare cu privire la caracterul real al reorganizării societăţii H D S.R.L. respectiv cu privire la rentabilizarea activităţii societăţii prin reducerea inclusiv a cheltuielilor de personal, constă în faptul că începând cu data de 20.12.2011 şi până la data de 20.01.2012, intimata a lansat pe site-ul de recrutare eJobs, anunţuri privind efectuarea de angajări pe 10 posturi de merchandiser, pentru zonele Constanta, Craiova, Iaşi, Ploieşti, Timişoara, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Oradea şi Targu-Mureş, ceea ce ar fi presupus în mod evident, efectuarea unor cheltuieli de personal mult mai mari decât cele care ar fi fost determinate de menţinerea postului recurentului-contestator B  M A - chiar daca salariile pentru un astfel de post erau mai mici, având în vedere ca totuşi era vorba de salariile aferente a 10 angajaţi şi nu doar a unuia singur.

Instanţa de fond a respins nemotivat, pretenţia recurentului de obligare a intimatei la plata bonusului în cuantum de 450 euro, aferent vânzărilor de ţigări, cu toate ca niciodată în cursul judecării cauzei, angajatorul nu a negat realizarea de către fostul salariat a target-ului de vânzări şi pentru "ţigări" şi nici nu a făcut probe în acest sens. Astfel, în consecinţă, este întemeiată cererea recurentului-contestator cu privire la acordarea bonusului aferent vânzărilor de "ţigări", având în vedere că într-un litigiu de muncă, unde, potrivit art. 272 din Codul muncii republicat, sarcina probei revine angajatorului, care este obligat ca până la prima zi de înfăţişare, să depună toate dovezile în apărarea sa.

In mod paradoxal, deşi recurentul - contestator a înţeles că pentru termenul de judecată din data de 16.03.2012, să-şi modifice acţiunea, în sensul de a nu mai solicita instanţei de judecată să dispună, prin hotărârea pe care o va pronunţa obligarea intimatei S.C. H D S.R.L. "la plata sumei de 900 lei, reprezentând suma totală reţinută cu titlu de garanţie, salariatului B M A, lunar, începând cu data de 01.02.2008 pe o perioadă de 18 luni (50 lei / luna X18 luni)" - capătul nr.5 de cerere din acţiunea introductivă de instanţă - motivat de faptul că intimata a procedat la virarea acestei sume în contul contestatorului, ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, totuşi tribunalul a nesocotit principiul disponibilităţii părţilor, respingând acest capăt de cerere ca rămas fără obiect.

 In ceea ce priveşte cererea formulată de recurent, de reducere a cheltuielilor de judecată solicitate de intimată, prima instanţă a dat curs acesteia şi a făcut aplicarea dispoziţiilor art.274 alin.3 Cod procedură civilă, însă în mod aleatoriu, pentru ca nu a motivat şi detaliat reducerea onorariului avocaţial de la suma de 29.677,61 lei, la suma de 5.000 lei, recurentul-contestator apreciind în continuare, că în cauză, acestor cheltuieli le lipseşte cuantumul rezonabil., în raport cu activitatea prestată şi timpul alocat acesteia. Astfel, onorariul de avocat este deturnat de la finalitatea sa firească, fiind utilizat, prin cuantumul sau, împotriva recurentului-contestator.

Analizând recursul formulat, instanţa constata ca este fondat.

 Motivele de recurs referitoare la nulitatea deciziei de concediere pentru nemotivarea acesteia sunt nefondate, întrucât decizia de concediere ce face obiectul prezentei contestaţii  cuprinde în mod  explicit  motivele de fapt şi de drept ce au  stat  la  baza concedierii, respectiv „desfiinţarea locului de muncă de manager zonă (zona Braşov) ca urmare a rentabilizării activităţii societăţii prin reducerea cheltuielilor, inclusiv a cheltuielilor  de personal în zona Braşov”. Prin  urmare, în mod  corect  prima instanţă  a reţinut că  decizia de concediere cuprinde elemente obligatorii impuse de art. 74 Codul muncii, iar  faptul că  decizia nu cuprinde descrierea modului în care se face reorganizarea, dificultăţile economice ce au determinat această  reorganizare precum şi  în  ce fel  concedierea reclamantului  a dus la rentabilizarea activităţii nu atrage nulitatea deciziei de concediere, aceste aspecte ţinând de dovada caracterului real şi  efectiv al  desfiinţării postului  deţinut de contestator.

Sub acest aspect, Curtea reţine că, din compararea coroborată  a organigramelor societăţii anterioare şi  ulterioare concedierii  reclamantului  rezultă suprimarea efectivă a postului ocupat de acesta din structura angajatorului. 

Cu  toate acestea desfiinţarea postului contestatorului nu a avut o cauză reală  şi  serioasă, motivele de recurs invocate sub acest  aspect  fiind fondate.

Însăşi  hotărârea instanţei  de fond  este contradictorie în ceea ce priveşte argumentarea unei concedieri reale şi serioase. Astfel,  instanţa de fond a oferit  argumente pentru  justificarea acordării  target-ului de vânzări  în perioada  septembrie - octombrie 2011, anterioară concedierii, reţinând că pentru  această perioadă, contestatorul a realizat şi depăşit target-ul şi a depus şi dovezi în acest sens. Sunt contrazise astfel argumentele angajatorului însuşite iniţial de instanţa de fond, conform cărora, în aceeaşi perioadă  septembrie - noiembrie societatea „a cunoscut o scădere semnificativă  la activitatea de vânzare pe Braşov  în raport  cu celelalte zone”.

Instanţa de recurs constată  că, raportat la înscrisurile depuse în probaţiune la fond, emanând chiar de la intimata pârâtă, reprezentând situaţiile realizărilor target-ului pe parcursul anului  2011 pe zone, la  toate  produsele – fila 1 – 78 vol. II fond – criticile recurentului sunt fondate. Sub target-ul  impus, sau  cu  un target  mai  mic decât  cel  realizat  de recurent  pe zona Braşov  s-au  aflat  reprezentanţii  altor zone. Prin urmare, se poate reţine că, în speţă, concedierea în temeiul  art. 65 a vizat  „persoana” şi  nu „postul”.

Art.65 aplicat de intimata pârâtă ca temei al concedierii individuale exclude posibilitatea angajatorului de a dispune concedierea salariatului  pe baza selecţiei în funcţie  de competenţă. 

„Dacă angajatorul va face o selecţie pe criterii de performanţă profesională între salariaţii  care ocupă  posturi  de aceeaşi  natură , pentru  a decide care dintre salariaţi  urmează a fi  concediat  ca urmare a desfiinţării  unui  post , suntem  în prezenţa unei  concedieri pentru  motive care  ţin de persoana salariatului - necorespunderea profesională” – Revista română  de dreptul muncii  nr. 4/2003 pag. 7- 71.

În speţă  angajatorul  şi-a condus apărările în acest  scop, invocând faptul că  nu  s-a  atins target-ul  pe zona Braşov, că  era mai  mic  în comparaţie  cu alte zone, că recurentul contestator  avea facturi neîncasate şi  de aceea  nu  primea comisionul din vânzări. Aceste apărări nu  justifică  o  concediere dispusă  din  motive  economice.

Nici  argumentele  referitoare la reducerea costurilor prin reducerea chiriilor pe spaţiile închiriate nu sunt  fondate, în măsura în care aceste spaţii  au  fost  suplimentate atrăgând plata de chirie într-un cuantum care ar  echivala costurilor anterioare.

Pe de altă parte, chiar această măsură a extinderii spaţiilor închiriate ar dovedi o  „prosperitate” a activităţii comerciale.

Cauza este reală şi serioasă dacă are un caracter obiectiv, ceea ce înseamnă că nu trebuie să dea expresie unor motive de ordin subiectiv ale angajatorului, ci trebuie să nu aibă legătură cu persoana salariatului. De asemenea, cauza este reală şi serioasă dacă este precisă şi exactă, adică dacă exprimă adevărul, fără a camufla un alt motiv care determină concedierea salariatului. Cauza este serioasă dacă prezintă o anumită gravitate proporţională cu importanţa măsurii adoptate. Seriozitatea cauzei trebuie raportată atât la situaţia angajatorului, în sensul de a se stabili interesul său legitim pentru concedierea salariatului, faţă de împrejurările de fapt, cât şi la situaţia personală a salariatului, pentru a se stabili dacă sunt sau nu posibile şi alte soluţii în afara concedierii.

Deşi angajatorul este singurul îndreptăţit să aprecieze existenţa dificultăţilor economice sau oportunitatea transformărilor tehnologice sau a reorganizării activităţii, totuşi instanţa de judecată poate cenzura legalitatea măsurii de concediere pentru aceste motive.

Având în vedere că legea impune condiţia cauzei reale şi serioase pentru desfiinţarea postului, rezultă că instanţa este obligată să cerceteze toate aspectele legate de desfiinţarea postului, cu consecinţa că nu este valabilă, din această perspectivă, afirmaţia că angajatorul este singurul îndreptăţit sa aprecieze oportunitatea desfiinţării locului de muncă al salariatului, în raport cu dificultăţile economice, transformările tehnologice şi reorganizarea activităţii. Aşadar, fără a se substitui angajatorului în ceea ce priveşte alegerea posturilor ce trebuie desfiinţate, instanţa are dreptul să cerceteze situaţia economică a angajatorului, în condiţiile în care acesta este motivul invocat de angajator pentru desfiinţarea postului contestatorului. Condiţia cauzei reale presupune caracterul obiectiv al desfiinţării postului, ca urmare a dificultăţilor economice sau transformărilor tehnologice. De asemenea, din probatoriul analizat – înscrisurile reprezentând target-ul de vânzări la băuturi în perioada anterioară concedierii – filele 187-200 vol. I dosar fond sau din înscrisurile depuse în scopul dovedirii contractelor de închiriere spaţiu comercial,  nu rezultă nici iminenta unei degradări a situaţiei economice a fostului angajator.

Pentru aceste considerente, instanţa va înlătura apărările intimatei care susţine imposibilitatea instanţelor de a interveni în scopul verificării măsurii concedierii pentru considerente de ordin economic, reţinând că, pentru a dispune cu privire la caracterul real şi serios al concedierii, instanţele pot face astfel de verificări ce ţin de legalitatea concedierii.

Pentru  toate aceste considerente reţinând criticile recurentului fondate doar  sub aspectul susţinerii  unei concedieri  nereale şi neserioase, instanţa va admite recursul  şi  va modifica sentinţa în baza art. 3o4 pct. 9  Cod procedură  civilă  raportat  la  art. 3o41 Cod procedură  civilă, în parte conform celor  din dispozitivul  prezente . 

Deoarece măsura anulării deciziei de concediere presupune repunere în situaţia anterioară şi  acordarea drepturilor cuvenite salariatului pe perioada în care a operat  concedierea nelegală, se impune acordarea drepturilor cerute de contestator, mai  puţin comisionul din vânzări pe perioada cuprinsă între concediere şi până  la  reintegrarea efectivă, deoarece aceasta presupune desfăşurarea  efectivă de activitate, fiind condiţionat  de volumul  de produse vândute.

În ceea ce priveşte plata contravalorii  tichetelor  de masă  cerute pe perioada cuprinsă  de la data concederii până la reîncadrarea efectivă, plata contravalorii acestora, nefiind condiţionate de realizarea unui  procent  de vânzări  ca şi  comisioanele din vânzări, ci ele, având un cuantum cert, conform art. 5 din Legea nr. 142/1998, fiind  influenţat  de numărul de zile lucrătoare pentru  luna în care se face distribuirea, se impune acordarea acestora către contestator, fiind urmarea aplicării consecinţelor reîncadrării  şi  repunerii  în situaţia anterioară  unei  concedieri considerată  nelegală conform art.8o  alin1 din Codul  muncii. 

Condiţionarea acordării tichetelor de masă pe perioada de la concediere până la reintegrarea efectivă  de prezenţa la lucru  în unitate nu  trebuie  făcută  în acest  caz, deoarece  încetarea raporturilor de muncă, deci  împiedicarea „prezenţei  la locul  de muncă”  nu  este din vina angajatului,  ci  din vina  angajatorului  a cărui măsură  de concediere  a fost  anulată.

Restul dispoziţiilor  sentinţei, privitoare la plata comisionului  din vânzări  în cuantum de 390 euro şi cele referitoare la respingerea restului pretenţiilor privind acordarea acestui  comision pe restul  lunilor din 2011, cât şi  cele referitoare la plata sumei  cu  titlu  de garanţie  vor fi menţinute, soluţia instanţei de fond raportat la criticile din recurs şi la probele  administrate fiind corectă. 

În baza art. 274 Cod procedură  civilă va obliga  intimata la plata cheltuielilor de judecată  la fond şi  recurs, reprezentând onorariu  parţial  la fond 1000 lei  conform art. 276 din totalul de 1500 lei  şi 1000  lei onorar  avocat  pentru  recurs.

Domenii speta

Spete similare