Nu se poate dispune, printr-o încheiere de îndreptare a erorii materiale dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor, ulterior redactării minutei şi pronunţării hotărârii, schimbarea încadrării juridice reţinute prin actul de sesizare al insta...

Nu se poate dispune, printr-o încheiere de îndreptare a erorii materiale dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor, ulterior redactării minutei şi pronunţării hotărârii,  schimbarea încadrării juridice reţinute prin actul de sesizare al instanţei faptei comise de inculpat. Dispoziţiile art. 334 Cod procedură penală pot fi aplicate de către instanţă doar în cursul judecăţii, deci până la pronunţarea hotărârii, cu respectarea drepturilor recunoscute de Codul de procedură penală părţilor.

Prin sentinţa penală nr. 178/17.05.2011 pronunţată de Judecătoria Zărneşti în dosarul penal nr. 1486/338/2010 s-a dispus în baza art.334 Cod procedură penală schimbarea încadrării juridice a faptelor de evaziune fiscala reţinute în sarcina inculpatului din infracţiunea de evaziune fiscala, prevăzută de art.9 al.1 lit. a si b din Legea nr.241/2005 in infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art.9 al.1 lit. a din Legea nr.241/2005.

În baza art.11 pct.2 lit. a Cod procedură penală raportat la art.10 al.1 lit. d Cod procedură penală a fost achitat inculpatul P.S.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscala, prevăzută de art.9 al.1 lit. a din Legea nr.241/2005, fals intelectual, prevăzută de art.289 Cod penal, uz de fals, prevăzută de art.291 teza I Cod penal, nerefacerea cu intenţie a evidentei contabile distruse în termen de 30 de zile, prevăzută de art.3 din Legea nr.241/2005, toate cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal.

In baza art.14, 346 al.2 Cod procedură penală raportat la art.998-999 Cod civil a fost  respinsă acţiunea civila formulata de AF - DF D.

In baza art.353 Cod procedură penală raportat la art.163 Cod procedură penală a fost respinsă cererea de luare a masurilor asiguratorii.

În baza art.192 alin.1 pct.1 lit.b Cod procedură penală a fost obligată partea civilă ANAF – DGFP D la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care onorariul apărătorului din oficiu s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pucioasa s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului P.S.M. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art.9 al.1 lit. a  si art.9 al.1 lit. b (2 fapte) din Legea nr.241/2005, fals intelectual, prevăzută de art.289 Cod penal, uz de fals, prevăzută de art.291 teza I Cod penal si nerefacerea, cu intenţie, a documentelor de evidenta contabile distruse, prevăzută de art.3 din Legea nr.241/2005, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal

Inculpatul a fost audiat în cursul urmăririi penale, nerecunoscând săvârşirea faptei poziţie procesuală menţinută şi in fata instanţei de judecată.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanţa de fond a  reţinut în fapt că prin Sentinţa civilă nr.351/2008 a Judecătoriei Pucioasa, SC K. SRL administrată de către inculpat, a fost obligata să îi plătească numitului D.C. suma de 6.980 lei cu titlu de despăgubiri civile, litigiul având la origine livrarea necorespunzătoare de către firma sus menţionata a unor componente auto către numitul D.C.. Respectiva sentinţă a rămas irevocabilă prin nerecurare la data de 26.05.2008, fiind investită cu formulă executorie. Creditorul D.C. a solicitat si obţinut încuviinţarea executării silite, fiind deschis dosarul execuţional cu nr.119/2008 la BEJ „G.V.” din localitatea Pucioasa.

In demararea formalităţilor de executare silita, executorul a  încheiat la data de 23.06.2008 procesul verbal cu nr.119/2008, în care a consemnat că deplasându-se împreună cu creditorul la sediul societăţii debitoare, s-a instituit sechestru pană la concurenta sumei de 8.086 lei asupra autoturismului marca Fiat Stilo cu nr. de înmatriculare DB-…, custode fiind instituit însuşi inculpatul, care a declarat la momentul respectiv ca autoturismul fusese deja vândut numitului C.N. din Târgovişte la data de 16.06.2008, aspect consemnat în procesul verbal.

 În data de 27.06.2008 executorul a încheiat un al doilea proces verbal  sub nr. 119/2008 în care a consemnat că inculpatul s-a prezentat la sediul biroului său înfăţişând factura seria KARINT nr.00790/06.06.2008 si chitanţa cu seria CHKARINT  nr.101019/06.06.2008, care atestau vânzarea autoturismului obiect al sechestrului numitului S. C. contra sumei de 3.700 lei, motiv pentru care executorul a constatat ca respectivul bun nu mai exista în patrimoniul inculpatului si a procedat la ridicarea definitivă a sechestrului.

Ca urmare a sesizării primite, la data de 15.10.2008 Garda Financiara D a întocmit nota de constatare nr.509577 (fila 26 dosar urmărire penală) prin care a reţinut că întrucât autoturismul marca Fiat Stilo cu nr. de înmatriculare DB-… a fost vândut numitului S.C. contra sumei de 7.000 EUR, din care societatea vânzătoare a înregistrat în evidenta contabilă doar 3.700 lei, aceasta datorează TVA în suma de 3.544 lei şi impozit pe profit în sumă de 2.985 lei, sustrase de la plata, si încălcându-se totodată prevederile art.9 al.1 lit. a si art.9 al.1 lit. b din Legea nr.241/2005.

La data de 28.01.2009 DGFP D a înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pucioasa procesul verbal nr.3880/28.01.2009 (fila 37 dosar urmărire penală) întocmit în urma controlului efectuat la SC K.  SRL, conchizând că întrucât agentul economic nu a refăcut documentele de evidentă contabilă menţionate în procesul verbal nr.32565/17.10.2008 (fila 41 dosar urmărire penală) şi în procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria A/2007 nr.3710/17.10.2008 în termenul legal înscris în actul de control, se apreciază ca administratorul societăţii a încălcat prevederile art.3 din Legea nr.241/2005. La data de 17.10.2008 organele fiscale au efectuat un control inopinat la sediul societăţii si au constatat ca agentul economic nu poate prezenta registrele de evidenta si nici documentele de intrare aferente trimestrului II al anului 2007, constatând astfel încălcarea art.41 pct.2 lit. b din Legea nr.82/1991, fapta pentru care s-a aplicat sancţiunea amenzii in cuantum de 300 lei si s-a stabilit ca termen de refacere a evidentei contabile data de 14.11.2008.

Ulterior, reprezentantului legal al societăţii i s-au expediat un număr de 3 invitaţii pentru a prezenta actele contabile de la înfiinţare pana la zi, astfel: invitaţia nr.38654/16.12.2008 (fila 61 dosar urmărire penală), prin care era chemat sa se prezinte in data de 22.12.2008 ora 09.30, la sediul organului fiscal, si care a fost primita după cum rezulta din confirmarea de primire ataşata la fila 64 dup chiar în data stabilita pentru convocare, respectiv 22.12.2008, invitaţia nr.39640/30.12.2008 (f.62 dup), prin care era chemat sa se prezinte in data de 07.01.2009 ora 09.30, la sediul organului fiscal, si care a fost primita după cum rezulta din confirmarea de primire ataşata la fila 65 dup la o zi după data stabilita pentru convocare, respectiv in 08.01.2009, si invitaţia nr.2617/16.01.2009 (fila 63 dosar urmărire penală), prin care era chemat sa se prezinte in data de 26.01.2009 ora 09.30, la sediul organului fiscal, şi pe care nu figurează nicio semnătură de primire, după cum rezulta din confirmarea ataşată la fila 64 dup. Ca răspuns, inculpatul s-a adresat DGFP D  (fila 79 dosar urmărire penală) expunând situaţia invitaţiilor primite şi solicitând înştiinţarea sa intr-un termen rezonabil pentru a putea prezenta documentele necesare.

Inculpatul a ataşat de asemenea la dosar (fila 70 dosar urmărire penală) înscrisuri conţinând situaţia facturilor emise in perioada 30.05.2008-01.07.2008, instanţa de fond reţinând pe baza acestora ca neverosimila ante-datarea facturii de vânzare a autoturismului întrucât din studierea înscrisurilor rezultă că se respecta ordinea de numerotare, inculpatul  arătând că a emis în data de 30.05.2008, respectiv la sfârşit de luna, un număr de 100 de facturi către abonaţi individuali pentru servicii de internet si date, facturile încadrându-se in intervalul KARINT nr.00689- 00789. 

Fiind audiat, inculpatul a declarat că data efectiva  a vânzării vehiculului este cea înscrisă în factura, respectiv 06.06.2008, însa livrarea efectiva s-a realizat in 25 sau 26.06.2008, întrucât a mai efectuat pe cheltuiala sa proprie nişte reparaţii, acesta fiind şi motivul pentru care executorul a găsit maşina la sediul societăţii în data de 23.06.2008. Inculpatul a motivat  declararea către executor a datei vânzării ca fiind 16.06.2008 si a numelui cumpărătorului ca fiind C.N. prin inexistenta asupra sa, la acel moment a facturii, învederând ca actele se aflau la contabila societăţii. De asemenea, inculpatul a susţinut că nu a solicitat si nu a primit altă sumă de bani drept preţ al vânzării decât cea înscrisa în factură. Pentru a justifica faptul ca maşina a necesitat reparaţii, inculpatul a ataşat la dosarul cauzei un calcul estimativ de reparaţii datat 12.06.2008 (f.37), care îl are înscris la rubrica proprietar pe S.C. si care însumează un deviz orientativ in valoare de 18.119,06 lei.

In fata Judecătoriei Zărneşti inculpatul a susţinut (fila 44) ca s-a întâlnit cu S.C. la începutul lunii mai, iar cu părinţii săi la sfârşitul lunii mai 2008, convenind verbal cu cel dintâi un preţ de 1.000 EUR, iar cu părinţii săi un preţ de 7.500 EUR, pentru că martorul dorea sa ascundă părinţilor săi faptul ca intenţiona sa cheltuiască restul de bani proveniţi din creditul contractat pentru cumpărarea maşinii şi în alte scopuri. Inculpatul mai arată raportat la cele reţinute în referatul de terminare a urmăririi penale, care înfăţişează ca incredibil faptul ca 100 de clienţi sa se fi prezentat la sediul firmei in aceeaşi zi, respectiv 30.05.2008, când au fost emise acest număr de facturi, că este vorba doar despre emiterea facturilor, nu si de plata efectivă, aceasta făcându-se de fiecare client la o dată diferită, în funcţie de posibilităţile financiare.

Raportat la situaţia de fapt desprinsă din probatoriul administrat, instanţa de fond a reţinut că este indubitabil faptul ca înainte de data obţinerii creditului de consum, în speţa 23.06.2008, martorul S. C. împreună cu părinţii săi s-au deplasat la domiciliul inculpatului sa vizualizeze obiectul contractului, respectiv autoturismul marca Fiat Stilo cu nr. de înmatriculare DB-… Aceasta ipoteza reiese atât din declaraţiile martorei S. N., ale inculpatului, dar si ale martorului S.C., care învederează cu claritate ca si-a exprimat în cursul anului 2008 dorinţa de a cumpăra autoturismul, manifestare de voinţa echivalenta cu lansarea unei oferte de a contracta, iar ulterior stabilirii preţului de către vânzător, deci acceptării ofertei, martorul a efectuat demersuri in vederea obţinerii creditului. Ipoteza datei încheierii acordului de voinţă ca fiind 06.06.2008, respectiv cea înscrisă pe factură, se coroborează si cu declaraţia martorei S., care arată ca a văzut maşina cu 2-3 săptămâni înainte de achiziţie, în viziunea martorei aceasta data fiind cea a plătii preţului, iar la acel moment soţul si fiul sau au fost de acord cu preţul.

Or, potrivit dispoziţiilor din materia Codului Civil aplicabile la încheierea convenţiilor, art.1295 Cod civil prevede că „vinderea este perfectă între părţi şi proprietatea este de drept strămutata la cumpărător, îndată ce părţile s-au învoit asupra lucrului si asupra preţului, deşi lucrul încă nu se va fi predat si preţul nu se va fi numărat”. Acest aspect conduce la concluzia ca în momentul încheierii înţelegerii verbale cu privire la vânzare contra unui anumit preţ, s-a încheiat valabil contractul de vânzare cumpărare, pe care părţile au înţeles sa îl subordoneze principiului consensualismului, ce guvernează în dreptul romanesc materia încheierii actelor juridice.

Un argument în plus cu privire la veridicitatea datei emiterii facturii este într-adevăr situaţia emiterii facturilor prezentata de către inculpat in perioada 30.05 -01.07.2008, data si numărul facturii emise in data de 06.06.2008 încadrându-se în ordinea numerica si cronologica a celor emise în acea perioada, prima instanţă remarcând ca înainte de data prezentării executorului judecătoresc, respectiv 23.06.2008, inculpatul mai emisese o factura în data de 18.06.2008, ceea ce conduce încă o data la prezumţia corespondentei datei facturii cu realitatea, în sensul nealterării ei prin ante-datare. Instanţa de fond a reţinut ca şi temeinică deopotrivă apărarea inculpatului vizavi de faptul ca emiterea celor 100 de facturi in data de 30.05.2008 vizează facturarea serviciului prestat, şi nicidecum plata acestuia de către beneficiari.

In ceea ce priveşte preţul vânzării, prima instanţă a reţinut că tot potrivit art.1191 al.1, 2 Cod civil dovada actelor juridice având o valoare mai mare de 0,025 lei nu se poate face decât prin înscris autentic sau sub semnătură privata, neputându-se totodată dovedi cu martori împotriva sau peste cuprinsul unui înscris, ambele dispoziţii legale nefiind aplicabile însa în cazul „fraudei la lege”, cu posibile valenţe penale, ca în speţa de fata.

Însă, constatând că declaraţiile inculpatului sunt constante în a susţine că preţul vânzării a fost cel înscris pe factură, iar ale martorului S.C. şi ale mamei sale ca a fost de 7.000 EUR, cu observarea faptului ca nici martora S. si nici soţul său nu au fost de fata la plata preţului, iar cumpărătorul, plecat din ţara din data de 26.10.2009, a înaintat Judecătoriei Pucioasa declaraţia autentificată la data de 15.10.2009  (fila 25) prin care menţionează că preţul vânzării achitat de către el a fost de 3.700 lei, constatând deopotrivă ca declaraţiile martorilor S.R. şi P.R., audiaţi de Judecătoria Pucioasa, nu pot fi reţinute ca reprezentând adevărul prin prisma relaţiilor subiective cu inculpatul, unul fiind angajatul, iar celalalt nepotul sau, şi în special datorita faptului ca înţelegerea între părţi nu a fost decât verbală, contractul nefiind consemnat în scris, instanţa apreciază că există un puternic dubiu asupra preţului vânzării, cu consecinţe directe asupra întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunilor de evaziune fiscala pentru care inculpatul a fost trimis in judecata. Nici prezumţia ca preţul real al vehiculului ar fi fost de 7.000 Euro, întrucât suma este relativ similară cu valoarea creditului obţinut, nu pate fi aplicabilă în speţă, deoarece dovada indubitabilă ar fi fost reprezentata de virarea întregii sume in contul vânzătorului, insa in situaţia de fata creditul obţinut a fost unul de consum, pentru nevoi nespecifice, destinaţia sa neputând fi controlată ulterior ridicării banilor in numerar. 

Astfel, instanţa de fond a constatat că elementele constitutive ale celor două infracţiuni vizează ascunderea bunului sau a sursei impozabile, respectiv omisiunea evidenţierii in actele contabile a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate. Întrucât din cele expuse rezultă că inculpatul a evidenţiat în contabilitate operaţiunea de vânzare, dovada emiterea facturii si chitanţei aferente de plata a preţului, nu poate fi vorba in terminis de „ascunderea sursei impozabile”, motiv pentru care instanţa de fond a apreciat că se impune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art.9 al.1 lit. a si b din Legea nr.241/2005 în infracţiunea prevăzută de art.9 al.1 lit. b din acelaşi act normativ. În ceea ce priveşte schimbarea încadrării juridice a faptei fără a mai fi pusă in discuţia părţilor, prin eliminarea lit. a din cuprinsul art.9 al Legii nr.241/2005 instanţa de fond a reţinut că art.6 par.3 lit. a din CEDO recunoaşte acuzatului dreptul de a fi informat, în mod detaliat, nu numai cu privire la cauza acuzării, adică faptele materiale de care este acuzat si pe care este fondata acuzaţia, dar si cu privire la natura acuzării, adică încadrarea juridică a faptelor. Potrivit jurisprudenţei stabilită prin cauzele Pelissier si Sassi c. Frantei, Dallos c. Ungariei, Sadak c. Turciei, instanţa europeana apreciază că în cazul în care jurisdicţia interna dispune de dreptul de a da o noua încadrare faptelor cu care a fost sesizata, trebuie sa se asigure ca acuzatul a avut posibilitatea sa-si exercite concret si efectiv dreptul la apărare cu privire la acest aspect. Astfel, instanţa apreciază ca reţinerea în sarcina inculpatului doar a unei fapte de evaziune fiscala reprezintă exclusiv o dispoziţie de favoare, ceea ce nu poate implica exercitarea unui drept la apărare din partea sa, prin care acesta sa conteste măsura, întrucât nu îi îngreunează in nici un fel poziţia procesuală.

Cu privire la întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscala prin omisiunea parţiala de a evidenţia în contabilitate veniturile realizate, prima instanţă a  reţinut că întrucât nu se poate stabili un alt preţ al vânzării decât cel înscris in factura, exista un dubiu asupra laturii obiective, în speţă neînregistrarea unei părţi din venit, motiv pentru care se impune achitarea.

In ceea ce priveşte infracţiunile de fals intelectual şi uz de fals, instanţa de fond a  reţinut în primul rând că inculpatul, în calitate de administrator al unui SRL, nu putea avea la nivelul anului 2008 calitatea de funcţionar în sensul art.147 Cod penal, întrucât ulterior modificărilor aduse in 2006 Legii nr.31/1990 administratorul unei societăţi cu răspundere limitată nu mai poate deţine şi calitatea de salariat, el activând exclusiv în baza unui contract de mandat comercial. Având în vedere că inculpatul nu poseda la momentul săvârşirii faptei calitatea ceruta de lege subiectului activ, aceea de „funcţionar în exerciţiul atribuţiilor de serviciu”, cu atât mai mult cu cat obiectul material al infracţiunii, în speţa factura, nu este înscris oficial, aspect admis unanim de către doctrina, prima instanţă a apreciat ca nici elementele constitutive ale acestei infracţiuni nu sunt întrunite sub aspect obiectiv, motiv pentru care  se impune achitarea inculpatului

Întrucât factura nu este un înscris oficial, neemanând conform art.150 al.2 Cod penal de la o unitate din cele prevăzute de art.145 Cod penal,  prima instanţă a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale primei teze a art.291 Cod penal astfel că se impune  achitarea inculpatului şi pentru această infracţiune; datorită faptului că nu s-a dovedit o „plăsmuire” a facturii sub aspectul înscrierii unei date sau sume necorespunzătoare realităţii, prima instanţă a arătat că nu se impune în speţă nici o schimbare a încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art.291 teza a -II- a Cod penal.

În ceea ce priveşte infracţiunea de nerefacere, cu intenţie, a documentelor de evidenta contabile distruse, instanţa de fond a apreciat că singurul mijloc de proba administrat de organele de urmărire penala este procesul verbal de constatare întocmit de către DGFP Dâmboviţa, prin care organele fiscale au constatat cu ocazia unui control ca agentul economic nu poate prezenta registrele de evidenta şi nici documentele de intrare aferente trimestrului II al anului 2007, trimiţându-i în acest sens trei invitaţii succesive de a se prezenta cu evidenta contabila de la momentul înfiinţării societăţii şi până în prezent. Aspectul subiectiv esenţial al laturii constitutive a infracţiunii este intenţia, pe care organele de urmărire penala au dedus-o din neprezentarea documentelor ca urmare a celor trei invitaţii, cu privire la care  s-a arătat anterior ca fie au fost primite de către inculpat în aceeaşi zi sau tardiv, fie nu exista confirmarea ca au fost primite, ca în cazul celei din urma. Apreciind că din cercetările efectuate nu s-a putut dovedi intenţia inculpatului în nerefacerea evidentei contabile, instanţa de fond a considerat că se impune achitarea inculpatului şi pentru această infracţiune,  existând un dubiu asupra elementului subiectiv.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Zărneşti şi  A.F., D.F.  D criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând casarea ei iar în cadrul rejudecării pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice.

În motivarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Zărneşti  s-a arătat în esenţă că  se impune casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c raportat la art. 3859 pct. 10 Cod procedură penală întrucât instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin rechizitoriu, respectiv asupra infracţiunii prevăzută de art. 9 lit. a şi art. 9 lit. b din Legea nr. 241/ 2005. S-a precizat în acest sens de către parchet că instanţa de fond a reţinut, prin aplicarea art. 334 Cod procedură penală, atât în minută cât şi în dispozitiv, doar prevederile art. 9 lit. a din Legea nr. 241/ 2005, fără ca schimbarea încadrării juridice să fie pusă în discuţia părţilor, încălcându-se astfel principiul contradictorialităţii;ulterior instanţa a pronunţat o încheiere de îndreptare a erorii materiale însă situaţia expusă nu se încadrează în prevederile art. 195 Cod procedură penală.

În subsidiar sentinţa pronunţată de către Judecătoria Zărneşti a fost criticată cu privire la soluţia de achitare  a inculpatului pentru infracţiunea de evaziune fiscală, reţinând că există un dubiu puternic cu privire la suma reală plătită pentru autovehicul de către martorul S. C.

La adoptarea acestei hotărâri instanţa de fond nu a luat în considerare faptul că martorul S.C. a fost constant în declaraţiile date în cursul urmăririi penale cu privire la data şi preţul tranzacţiei, a arătat că a achiesat la acest procedeu din dorinţa de a-l ajuta pe inculpat să plătească taxe mai mici către stat, cu riscul de a se incrimina pentru complicitate la evaziune fiscală; în mod netemeinic instanţa de fond a înlăturat această declaraţie, luând în considerare declaraţia notarială transmisă de către martor prin care confirmă varianta inculpatului; declaraţia notarială nu lămureşte aspectele de detaliu pe care martorul le-a furnizat în cursul urmăririi penale referitoare la provenienţa banilor, cauzele pentru care nu a adus la cunoştinţa instanţei aspectele învederate instanţei de judecată, iar instanţa era obligată să verifice aceste susţineri pentru stabilirea împrejurărilor comiterii faptei.

O altă critică adusă sentinţei recurate vizează reţinerea în cauză defectuos a art. 289 şi 281 teza 1 Cod penal, întrucât instanţa avea obligaţia de a pune în discuţia părţilor schimbarea de încadrare juridică prin reţinerea prevederilor art. 290 Cod penal urmând a aprecia întrunirea elementelor constitutive ale acestei infracţiuni.

În consecinţă se impune admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, înlăturarea depoziţiilor notariale date de martorul S.C., reţinerea depoziţiilor date de către acesta în cursul urmăririi penale, punerea în discuţie a încadrării juridice, pronunţarea unei soluţii de condamnare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 9 lit. b din Legea nr. 241/ 2009 şi art. 290 Cod penal.

Recursul promovat, A F, D F  D nu a fost motivat.

Verificând hotărârea  atacată pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, prin prisma criticilor formulate, precum şi din oficiu sub toate aspectele, astfel cum cer dispoziţiile art. 3856 alin. 3 Cod procedură penală, dar în limitele prevăzute de alin. 1 al aceluiaşi articol, Curtea constată că recursurile declarate de Parchet şi de A.F., D.F.  D  sunt nefondate  pentru următoarele considerente:

Prima instanţă a reţinut pe baza materialului probator administrat atât în cursul urmăririi penale cât şi a cercetării judecătoreşti o stare de fapt corectă constând în esenţă în aceea că prin Sentinţa civila nr.351/2008 a Judecătoriei Pucioasa, SC K. SRL administrata de către inculpatul P.S.M. a fost obligata să îi plătească numitului D.C. suma de 6.980 lei cu titlu de despăgubiri civile, litigiul având la origine livrarea necorespunzătoare de către firma sus menţionata a unor componente auto către numitul D.C. Respectiva sentinţă a rămas irevocabilă prin nerecurare la data de 26.05.2008, fiind investita cu formulă executorie. Creditorul D.C. a solicitat si obţinut încuviinţarea executării silite, fiind deschis dosarul execuţional cu nr.119/2008 la BEJ „G.V.” din localitatea Pucioasa.

In demararea formalităţilor de executare silita, executorul a  încheiat la data de 23.06.2008 procesul verbal cu nr.119/2008, în care a consemnat că deplasându-se împreună cu creditorul la sediul societăţii debitoare, s-a instituit sechestru pană la concurenta sumei de 8.086 lei asupra autoturismului marca Fiat Stilo cu nr. de înmatriculare DB-…, custode fiind instituit însuşi inculpatul, care a declarat la momentul respectiv ca autoturismul fusese deja vândut numitului C.N. din T la data de 16.06.2008, aspect consemnat în procesul verbal.

 În data de 27.06.2008 executorul a încheiat un al doilea proces verbal  sub nr. 119/2008 în care a consemnat că inculpatul s-a prezentat la sediul biroului său înfăţişând factura seria KARINT nr.00790/06.06.2008 si chitanţa cu seria CHKARINT  nr.101019/06.06.2008, care atestau vânzarea autoturismului obiect al sechestrului numitului S.C. contra sumei de 3.700 lei, motiv pentru care executorul a constatat ca respectivul bun nu mai exista în patrimoniul inculpatului si a procedat la ridicarea definitivă a sechestrului.

La data de 15.10.2008 Garda Financiara D a întocmit nota de constatare nr.509577 (fila 26 dosar urmărire penală) prin care a reţinut că au fost încălcate de către administratorul SC K. SRL M prevederile art.9 al.1 lit. a si art.9 al.1 lit. b din Legea nr.241/2005 întrucât autoturismul marca Fiat Stilo cu nr. de înmatriculare DB-… a fost vândut numitului S.C. contra sumei de 7.000 EUR, din care societatea vânzătoare a înregistrat în evidenta contabilă doar 3.700 lei, situaţie în care aceasta datorează TVA în suma de 3.544 lei şi impozit pe profit în sumă de 2.985 lei sumele respective fiind  sustrase de la plata.

La data de 17.10.2008 organele fiscale au efectuat un control inopinat la sediul  SC K. SRL Moţăieni si au constatat ca agentul economic nu poate prezenta registrele de evidenta si nici documentele de intrare aferente trimestrului II al anului 2007, constatând astfel încălcarea art.41 pct.2 lit. b din Legea nr.82/1991, fapta pentru care s-a aplicat sancţiunea amenzii in cuantum de 300 lei si s-a stabilit ca termen de refacere a evidentei contabile data de 14.11.2008.

Ulterior, reprezentantului legal al societăţii i s-au expediat un număr de 3 invitaţii pentru a prezenta actele contabile de la înfiinţare pana la zi, astfel: invitaţia nr.38654/16.12.2008 (fila 61 dosar urmărire penală), prin care era chemat sa se prezinte in data de 22.12.2008 ora 09.30, la sediul organului fiscal, si care a fost primita după cum rezulta din confirmarea de primire ataşata la fila 64 dup chiar în data stabilita pentru convocare, respectiv 22.12.2008, invitaţia nr.39640/30.12.2008 (fila 62 dosar urmărire penală), prin care era chemat sa se prezinte in data de 07.01.2009 ora 09.30, la sediul organului fiscal, si care a fost primita după cum rezulta din confirmarea de primire ataşata la fila 65 dosar urmărire penală la o zi după data stabilita pentru convocare, respectiv in 08.01.2009 şi invitaţia nr.2617/16.01.2009 (fila63 dosar urmărire penală), prin care era chemat sa se prezinte în data de 26.01.2009 ora 09.30, la sediul organului fiscal şi pe care nu figurează nicio semnătură de primire, după cum rezulta din confirmarea ataşată la fila 64 dosar urmărire penală. Ca răspuns, inculpatul s-a adresat DGFP D  (fila 79 dosar urmărire penală) expunând situaţia invitaţiilor primite şi solicitând înştiinţarea sa intr-un termen rezonabil pentru a putea prezenta documentele necesare.

La data de 28.01.2009 DGFP D a înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pucioasa procesul verbal nr.3880/28.01.2009 (fila 37 dosar urmărire penală) întocmit în urma controlului efectuat la SC K.  SRL, conchizând că întrucât agentul economic nu a refăcut documentele de evidentă contabilă menţionate în procesul verbal nr.32565/17.10.2008 (fila 41 dosar urmărire penală) şi în procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria A/2007 nr.3710/17.10.2008 în termenul legal înscris în actul de control apreciindu-se că administratorul societăţii a încălcat astfel prevederile art.3 din Legea nr.241/2005. 

În raport de starea de fapt stabilită, prima instanţă a stabilit în mod judicios că în cauză se impune achitarea inculpatului pentru toate infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată.

Curtea reţine, contrar celor susţinute de către parchet că probele administrate în cauză nu sunt suficiente pentru a dovedi fără putinţă de tăgadă că factura seria KARINT nr.00790/06.06.2008 si chitanţa cu seria CHKARINT  nr.101019/06.06.2008, care atestau vânzarea autoturismului marca Fiat Stilo cu nr. de înmatriculare DB-… numitului S.C. contra sumei de 3.700 lei şi care a condus la ridicarea de către executorul judecătoresc a  sechestrului instituit asupra bunului cuprind menţiuni neconforme cu realitatea, fiind astfel false.

Astfel, societatea administrată de inculpat a vândut un autoturism martorului  S.C. emiţând  urmare a încheierii convenţiei de vânzare cumpărare factură la data seria KARINT nr.00790/06.06.2008 si chitanţa cu seria CHKARINT  nr.101019/06.06.2008. Pe factură  este înscrisă suma de 3.700,00 lei cu titlu de preţ, iar cumpărătorul S.C. a semnat pe factură de primirea bunului, chitanţa emisă în aceeaşi zi atestând şi plata preţului.

SC K.  SRL a înregistrat în contabilitatea firmei această operaţiune comercială şi a plătit statului TVA-ul şi impozitul aferent.

Împrejurarea că ulterior semnării facturii, primirii bunului şi plăţii preţului martorul S. C. arată într-o declaraţie dată în faţa urmăririi penale că preţul real al tranzacţiei ar fi fost unul mai mare, respectiv 7000 Euro şi nu suma înscrisă pe factură nu  este în măsură să dovedească contrariul celor cuprinse în factură, înscris semnat de ambele părţi, cu atât mai mult cu cât acest martor a avut în cursul procesului penal o poziţie procesuală oscilantă; deşi la urmărire penală a dat declaraţii menite să-l incrimineze pe inculpat, ulterior în cursul cercetării judecătoreşti nu s-a prezentat în vederea audierii însă a dat o declaraţie autentică în faţa unui notar prin care reafirmă veridicitatea celor înscrise în factură şi revine asupra afirmaţiilor făcute în cursul procesului penal, arătând că preţul autoturismului a fost  de 3700 lei (respectiv 1000 de Euro) pe care i-a plătit încă de la data încheierii convenţiei, respectiv 6.06.2008. În declaraţia autentică dată martorul a mai afirmat că la încheierea convenţiei a fost de faţă martorul S.R.I., un angajat al SC K.  SRL M, care audiat în etapa cercetării judecătoreşti a confirmat faptul că tranzacţia între inculpat şi martorul S.C. a avut loc la data de 6.06.2008 (dată care coincide cu cea de pe factură) şi că preţul cu care a fost vândut autoturismul a fost de 1000 de Euro.

Înlăturarea declaraţiei acestui din urmă martor nu se poate face doar pentru că acesta a avut la data de 6.06.2008 calitatea de angajat al SC K.SRL M deci era în raport de subordonare cu inculpatul, câtă vreme martorul a dat declaraţia sub prestare de jurământ,  cu atât mai mult cu cât declaraţia sa se coroborează cu declaraţia inculpatului şi a martorului P.R.I., care arată de asemenea că are cunoştinţă despre împrejurarea că preţul cu care a fost vândut autoturismul a fost de 1000 de euro, fiind de faţă când s-au dat banii şi s-a întocmit factura precum şi cu menţiunile de pe factura seria KARINT nr.00790/06.06.2008 si chitanţa cu seria CHKARINT nr.101019/06.06.2008 care a fost înregistrată în contabilitate în ordine cronologică (aspect care reiese din înscrisurile depuse la dosar în probaţiune de către condamnat şi care infirmă varianta antedatării facturii şi a chitanţei.

 Împrejurarea că ulterior încheierii convenţiei de vânzare cumpărare autoturismul a rămas la inculpat pentru a efectua unele reparaţii la acesta este confirmată atât de către inculpat cât şi de către martori, iar din înscrisurile existente la filele  37-40 dosar rezultă fără îndoială că la momentul efectuării reparaţiilor  adică 12.06.2008 proprietarul autoturismului era S.C..

În acest context declaraţiile martorei S.A. care arată că plata preţului autoturismului cumpărat de fiul ei s-a realizat în jurul datei de 25.06.2008 cu banii proveniţi din Creditul de consum contractat la SC B S.A  nu poate fi primită şi nu se coroborează cu materialul probator de la dosar; în mod corect a sesizat prima instanţă că împrejurarea că martorul a contractat un împrumut de nevoi personale  la data de 23.06.2008 nu echivalează cu dovada faptului că preţul autoturismului a fost plătit cu bani proveniţi din acest împrumut; destinaţia sumei împrumutate putea fi oricare, nefiind un credit cu o destinaţie specială, astfel că acest contract nu poate dovedi data plăţii preţului autoturismului şi nu dă valenţă probatorie declaraţiei martorei S.A., căruia fiul ei putea să-i comunice orice dorea în legătură cu modul de folosire a banilor; de altfel deşi martora arată că ştie că preţul autoturismului a fost plătit în jurul datei de 25.06.2008, martora recunoaşte că nu a fost de faţă la momentul efectuării plăţii preţului, ori în acest context, punând în balanţă declaraţiile a doi martori care au declarat sub prestare de jurământ că au fost prezenţi la momentul efectuării plăţii preţului cu cea a unei martore care tot sub prestare de jurământ declară că nu a fost de faţă la acest moment, apare firesc să se  reţină ca veridice declaraţiile celor doi martorilor oculari.

Faţă de cele expuse Curtea reţine că apare fără relevanţă în speţă sub aspectul modalităţii de stabilire a stării de fapt împrejurările invocate în recurs de către parchet referitoare la modalitatea succintă în care a fost dată declaraţia autentică  de către martorul S.C. care nu a dat  detalii cu privire la sursa banilor cu care a achiziţionat autoturismul la data de 6.06.2008, la înţelegerea intervenită între el şi inculpat cu privire la reparaţiile autoturismului achiziţionat şi la neconcordanţa între declaraţia autentică dată în faţa notarului şi cea dată în etapa urmăririi penale. Este adevărat că în situaţia în care martorul ar fi fost audiat în instanţă, în condiţii de contradictorialitate, probabil că declaraţia acestuia ar fi fost mai detaliată, iar martorul ar fi expus şi motivul pentru care a înţeles să revină asupra celor declarate în etapa urmăririi penale, însă instanţa de fond a reţinut din declaraţia martorului acele împrejurări care se coroborau cu restul materialului probatoriu administrat în cauză, astfel că, nu există nici un impediment legal ca prima instanţă să ţină seama de declaraţia autentică  a martorului în condiţiile în care conţinutul ei se coroborează cu alte elemente probatorii din dosar şi conduce la lămurirea stării de fapt.

Or, în aceste condiţii în mod corect a apreciat prima instanţă că în speţă nu a fost răsturnată prezumţia de legalitate a facturii seria KARINT nr.00790/06.06.2008 si a chitanţei cu seria CHKARINT nr.101019/06.06.2008, situaţie în care nu se poate reţine în sarcina inculpatului că s-a sustras de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale (de plată a sumei de 3,544 lei cu titlu de TVA şi 2.985 lei cu titlu de impozit pe profit) prin ascunderea sursei impozabile sau taxabile şi prin omisiunea înregistrării în contabilitate a veniturilor realizate.

În legătură cu această din urmă acuzaţie, în mod corect a sesizat prima instanţă că se impune, pentru considerentele dezvoltate în cuprinsul hotărârii, schimbarea încadrării juridice dată prin actul de sesizare al instanţei din infracţiunea  prevăzută de art. 9 alin 1 lit. a şi art. 9 alin 1 lit. b din Legea 241/2005 într-o singură infracţiune  de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 al. 1 lit. a din Legea 241/2005; cu toate acestea, în mod greşit a procedat instanţa de fond schimbând, după pronunţarea hotărârii, încadrarea juridică menţionată printr-o  încheiere de îndreptare a erorii materiale pronunţată în şedinţă publică  din 24.08.2011.

În cauză nu sunt aplicabile, aşa cum corect a sesizat şi parchetul de pe lângă Judecătoria Zărneşti, dispoziţiile art. 195 Cod procedură penală; nu se poate schimba încadrarea juridică a unei fapte, printr-o încheiere ulterioară pronunţării hotărârii, indiferent dacă este  vorba despre o hotărâre de achitare sau condamnare.

În speţă prima instanţă a omis să pună în discuţia părţilor, anterior încheierii dezbaterilor, încadrarea juridică dată prin actul de sesizare al instanţei infracţiunii  prevăzută de art. 9 alin 1 lit. a şi art. 9 alin 1 lit. b din Legea 241/2005, cu toate acestea a pronunţat o hotărâre reţinând încadrarea pe care a apreciat-o corectă, aceea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 al. 1 lit. a din Legea 241/2005.

Potrivit art. 334 Cod procedură penală, dacă în cursul judecăţii  se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare al instanţei urmează să fie schimbată, instanţa este obligată să pună în discuţia părţilor noua încadrare şi să atragă atenţia inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau eventual amânarea judecăţii, pentru a-şi pregăti apărarea.

Indiferent dacă încadrarea juridică a faptei ar fi una mai uşoară ori mai grea, instanţa arte obligaţia să respecte dispoziţiile art. 334 Cod procedură penală pentru că ele se constituie într-o veritabilă garanţie procesuală recunoscută de lege inculpatului, iar pe altă parte din economia dispoziţiilor art. 334 Cod procedură penală rezultă că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare al instanţei se poate efectua, cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale menţionate, în tot cursul procesului, până la pronunţarea hotărârii evident şi nu  într-un moment  ulterior; dacă s-ar admite teza contrarie, ar însemna o gravă vătămare a principiului securităţii  actelor juridice, în speţă a hotărârilor penale, care ar putea fi schimbate, chiar după rămânerea lor definitivă printr-o încheiere de schimbare a încadrării juridice adoptată fără respectarea principiului contradictorialităţii.

În raport de cele relevate, Curtea apreciază că sub aspectul nelegalei schimbări a încadrării juridice dată faptei prevăzute de art. evaziune fiscală prevăzută de art. 9 al. 1 lit. a din Legea 241/2005 criticile formulate de parchetul de pe lângă Judecătoria Zărneşti sunt fondate, sens în care se impune casarea hotărârii şi reformarea acesteia în sensul celor ce preced.

Pentru considerentele expuse însă anterior se impune conform art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală achitarea inculpatului  P.S.M. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 al. 1 lit. a din Legea 241/2005.

În ceea ce priveşte infracţiunile prevăzute de art.  289 şi 291 teza I Cod penal pentru care a fost trimis în judecată inculpatul P.S.M. argumentele pe larg dezvoltate,  pentru care prima instanţă a apreciat că în speţă nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni sunt corecte şi pertinente (argumentele  nefiind de altfel criticate de către parchet în dezvoltarea motivelor de recurs formulate), motiv pentru care Curtea şi le însuşeşte şi apreciază că este legală şi temeinică hotărârea de achitare a inculpatului în temeiul art. 11 pct.2 lit. a Cod procedură penală rap. la art.10 al.1 lit. d Cod procedură penală pentru aceste infracţiuni.

Curtea apreciază neîntemeiate criticile aduse sentinţei recurate de către parchet în sensul că  prima instanţă ar fi trebuit să pună în discuţia părţilor, prin prisma faptului că este evident că inculpatul nu a avut nici un moment calitatea de funcţionar public iar înscrisul falsificat nu poate fi considerat înscris oficial,  schimbarea încadrării juridice din infracţiunile prevăzută de art. 289 şi 291 teza I Cod penal în infracţiunea prevăzută de art. 290 Cod penal şi să pronunţe o hotărâre raportat la această din urmă infracţiune. Instanţa de fond ar fi trebuit să procedeze în sensul indicat de către parchet dacă ar fi reţinut că faptele pentru care a fost trimis în judecată inculpatul  nu ar întruni elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzută de art. 289 şi 291 teza I Cod penal dar ar fi întrunit elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 290 Cod penal. Or, câtă vreme instanţa de fond a analizat faptele inculpatului şi prin prisma dispoziţiilor art. 290 Cod penal şi a expus de ce în speţă nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale acestei infracţiuni, o schimbare a încadrării juridice dint-o infracţiune pentru care nu sunt întrunite elementele constitutive în altă infracţiune pentru care de asemenea nu sunt întrunite elementele constitutive apare lipsită de sens. În mod corect a procedat prima instanţă apreciind că atâta timp cât faptele reţinute în sarcina inculpatului nu întrunesc elementele constitutive nici ale infracţiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi nici  ale nici ale vreunei alte  infracţiuni din codul penal sau dintr-o altă lege specială, a pronunţat o hotărâre de achitate în temeiul art. 11 pct.2 lit. a Cod procedură penală raportat la art.10 al.1 lit. d Cod procedură penală pentru infracţiunile care au constituit obiectul judecăţii.

Faţă de toate considerentele expuse şi văzând Parchetul de pe lângă Judecătoria Zărneşti a declarat în mod expres în conţinutul memoriului de recurs că soluţia de achitare a inculpatului P.S.M. de către prima instanţă pentru comiterea infracţiunii pre. de art. 3 din Legea 241/2005 nu formează obiectul recursului întrucât este corectă, Curtea urmează ca în baza art. 585 15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală să admită recursul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Zărneşti împotriva sentinţei penale nr. 178//17.05.2011 care va fi  casată doar  sub aspectul încadrării juridice dată faptei de evaziune fiscală reţinută în sarcina inculpatului P.S.M..

Se va casa încheierea  de îndreptare a erorii materiale pronunţată de Judecătoria Zărneşti în şedinţă publică la 24.08.2011.

În baza art. 334 Cod procedură penală se va schimba  încadrarea juridică dată prin actul de sesizare al instanţei faptei de evaziune fiscală pentru care a fost trimis în judecată inculpatul din infracţiunea prevăzută de art. 9 al. 1 lit. a şi art. 9 alin 1 lit. b din Legea 241/2005 într-o singură infracţiune de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 al. 1 lit. a din Legea 241/2005.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală va fi achitat inculpatul  P.S.M. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 al. 1 lit. a din Legea 241/2005.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale  hotărârii atacate.

Întrucât recursul promovat în cauză de către A F, D F D  nu a fost motivat, iar instanţa de recurs verificând cauza sub toate aspectele nu a identificat alte  cauze, cu excepţia celor expuse,  care să impună reformarea hotărârii, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b cod procedură penală, se va respinge ca nefondat recursul promovat de către A F, D F D împotriva sentinţei penale nr. 178//17.05.2011 pronunţate de Judecătoria Zărneşti.

În baza art. 192 alin 2 Cod procedură penală va fi obligată  recurenta AF DF D să plătească statului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 192 alin 3 Cod procedură penală restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs vor rămâne în sarcina acestuia.

(Decizia penală nr. 232/R din 16 martie 2012 – N.H.)

Domenii speta

Spete similare