Fond - Contencios administrativ – obligaţia de a face

Sentinţă civilă 166 din 05.02.2009


Dosar nr. 2826/88/2008

TRIBUNALUL TULCEA

SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV

Sentinţa civilă Nr. 166

Şedinţa publică de la 05 Februarie 2009

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr. 2826/88/2008,  reclamantul ........... a chemat în judecată Judecătoria Tulcea prin preşedinte, Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea, ambele prin prim-procurori şi prim-procurori adjuncţi pentru ca în contradictoriu cu aceştia prin hotărârea ce se va pronunţa, pârâţii să-i pună la dispoziţie actele de înfiinţare ale Baroului Tulcea, respectiv hotărârea  judecătorească irevocabilă de înfiinţarea a baroului, eventual Hotărârea de Guvern, legea organică de înfiinţare sau vreun alt act normativ de înfiinţare.

În motivare, reclamantul a arătat că în nenumărate rânduri a solicitat pârâţilor să-i pună la dispoziţie în copie actele mai sus menţionate însă fără nici un răspuns valabil.

Urmare acestui fapt, se arată, înţelege, în temeiul Legii Contenciosului Administrativ,să solicite instanţei, să oblige ambele parchete cât şi pe preşedintele Judecătoriei Tulcea să-i pună la dispoziţie actele de înfiinţare ale aşa-zisului Barou Tulcea; dacă nu le deţin să recunoască acest lucru în faţa instanţei oficial şi nemijlocit, sens în care roagă ca,din oficiu, să fie revizuite absolut toate hotărârile judecătoreşti în special cele emise în materia dreptului penal.

În drept, reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile Legii nr. 544/2001 şi pe cele ale Legii nr. 554/2004.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea a formulat întâmpinare.

Prin întâmpinare a fost invocată excepţia lipsi capacităţii procesuale a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, conform dispoziţiilor art. 89 alin. 3 teza a II-a din Legea nr. 304/2004 potrivit căreia parchetele de pe lângă judecătorii nu au personalitate juridică.

A mai fost invocată şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea întrucât nu este menţionat nici un motiv pentru care este chemată în judecată această instituţie, cu atât mai puţin dovedit interesul său în cauză.

Se consideră necesar a fi evidenţiat faptul că actele de înfiinţare ale Baroului Tulcea nu se circumscriu noţiunii instituită de legiuitor în actul amintit, ca atare neputându-se conforma instituţia unei solicitări care excede ariei clar definite prin textul de lege.

Examinând cauza prin prisma excepţiilor invocate, instanţa reţine următoarele :

Potrivit art. 89 alin. 3 teza a II-a din Legea nr. 304/2004 parchetele de pe lângă judecătorii nu au personalitate juridică.

Conform art. 38 alin. 1 din Legea  nr. 304/2004, judecătoriile sunt instanţe fără personalitate juridică, organizate în judeţe şi în sectoarele Municipiului Bucureşti, potrivit anexei nr. 1. Toate acestea pe de o parte.

Pe de altă parte, calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana chemată în judecată şi cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii. În cazul situaţiilor juridice pentru a căror realizare calea justiţiei este obligatorie, calitatea procesuală pasivă aparţine celui faţă de care se poate realiza interesul respectiv

Reclamantul trebuie să justifice atât calitatea procesuală activă cât şi calitatea procesuală pasivă a persoanei pe care a chemat-o în judecată prin indicarea obiectului cererii şi a motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază pretenţia sa. Instanţa trebuie să verifice atât calitatea procesuală activă cât şi calitatea procesuală pasivă. Or, în cauză nu a fost justificată calitatea procesuală pasivă a Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea.

În raport de toate aceste considerente, urmează ca instanţa să admită excepţia lipsei capacităţii procesuale a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea şi să respingă acţiunea faţă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea pentru lipsa capacităţii procesuale a acesteia.

Totodată, instanţa va  admite excepţia lipsei capacităţii procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea şi va respinge acţiunea faţă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

Instanţa va respinge acţiunea faţă de Judecătoria Tulcea pentru lipsa capacităţii procesual pasive.

Domenii speta