Prejudiciul rezultat din activitatea de brokeraj . Atragerea răspunderii solidare a administratorilor în condiţiile art. 138 lit. b si c din Legea nr. 85/2006. Întinderea prejudiciului.

 Prejudiciul  rezultat  din  activitatea  de  brokeraj . Atragerea  răspunderii  solidare  a  administratorilor  în  condiţiile art. 138 lit. b si  c din  Legea nr. 85/2006. Întinderea  prejudiciului.

 Prin sentinţa civilă nr. 952/SIND/19.05.2010 s-a admis acţiunea formulată de către reclamantul I - D I S.P.R.L. în calitate de creditor al debitorului S.C. E B. A S.R.L. – în faliment în contradictoriu cu pârâţii R G şi R D E şi în consecinţă:

 Au fost obligaţi pârâţii, în solidar, la plata sumei de 1.031.195,10 lei, aceasta urmând să intre în averea debitorului.

  S-au autorizat  creditorii debitorului înscrişi în tabelul definitiv consolidat al creanţelor în dosarul nr.7963/62/2008 să procedeze la punerea în executare a prezentei.

A reţinut judecătorul-sindic că, în perioada 1992 – 01.11.2001 administrator şi asociat al debitorului a fost numitul R G, iar în perioada 01.11.2001 – 08.07.2005 asociaţi şi administratori ai debitorului au fost ambii pârâţi.

 În perioada 08.07.2005 – 08.05.2008 numita R D E a fost revocată din funcţia de administrator a debitorului, calitatea de administrator aparţinând exclusiv numitului R G.

 După data de 08.05.2008 calitatea de asociat unic şi administrator al debitorului a aparţinut pârâtului A M.

 Numita R D E a fost şi director al S.C. O – A  în perioada 2004 – 09.12.2005.

 În perioada 05.12.2005 – 09.12.2005 la S.C. O – A  s-a desfăşurat un control privind modul de desfăşurare a activităţii de asigurare pentru perioada 2004 – 2005 prin intermediul contractelor de mandat şi a contractelor de consultanţă încheiate cu persoane fizice şi juridice şi astfel s-a încheiat actul de control la data de 09.12.2005.

Prin procesul verbal din 09.12.2005 s-a constatat că în perioada 20.01.2003 – decembrie 2005 debitorul a fost principalul colaborator al S.C. O – A. S-a reţinut  că prin operaţiunile desfăşurate între  debitor şi S.C. O – A  s-a adus un prejudiciu la S.C. O – A în valoare de 6.893.241,46 lei. S.C. O S.A. a solicitat înscrierea la masa credală cu suma de 7.609.339,95 lei, iar în tabelul definitiv al creditorilor debitorului acest creditor a fost înscris de către reclamant cu suma de 322.463,21 lei.

Cu prilejul inventarierii averii debitorului lichidatorul nu a identificat faptic bunuri supuse valorificării.

Din cuprinsul raportului privind cauzele şi împrejurările insolvenţei debitorului întocmit în dosarul de faliment de către practicianul în insolvenţă desemnat, pe baza documentelor debitorului, a rezultat că pârâţii au desfăşurat acte de comerţ în interes propriu, însă sub acoperirea debitorului, faptă prevăzută de art.138 alin.1 lit.b din Legea nr.85/2006. De asemenea pârâţii au dispus, în interes personal, continuarea activităţii debitorului, care a condus în mod vădit la încetarea de plăţi a debitorului, faptă prevăzută de  art.138 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2006.

Cu prilejul administrării probei cu interogatoriul pârâtului R G acesta a arătat următoarele: de finanţe şi de contabilitatea debitorului s-a ocupat exclusiv pârâta R D E, societatea a desfăşurat activitate până în anul 2007, ulterior acestui an debitorul nu a mai putut desfăşura activitate faţă de o hotărâre emisă de Comisia de Supraveghere în Domeniul Asigurărilor Şi Reasigurărilor, debitorul a fost “furat continuu” de către pârâta R şi pentru acest motiv pârâtul R G  a cesionat părţile sociale, documentele şi informaţiile debitorului au fost predate cesionarului A M pe baza de proces verbal, pârâta R D E şi-a însuşit sume de bani din trezoreria debitorului prin încasarea primelor de asigurare fără predarea acestora către debitor şi mai apoi către societăţile de asigurare.

Judecătorul sindic a  constatat că reclamantului nu i-au fost predate documentele şi informaţiile debitorului de către administratorul social actual al debitorului.

De asemenea pârâtul R G nu a făcut dovada predării documentelor şi informaţiilor debitorului către numitul A M, cu prilejul intervenirii cesiunii părţilor sociale ale debitorului.

Cu prilejul administrării probei cu interogatoriul pârâtul R G a menţionat că nu deţine actul de cesiune de părţi sociale şi nici procesul verbal de predare primire a tuturor documentelor debitorului către cesionarul A M.

Administratorul judiciar/lichidatorul nu a putut identifica faptic administratorul social A M.

S-a constatat că pârâta R D E este fosta soţie a pârâtului R G, iar în perioada în care au fost asociaţi şi administratori ai debitorului, în cote egale, erau căsătoriţi.

S-a constatat căci Comisia de Supraveghere în Domeniul Asigurărilor Şi Reasigurărilor care fiinţează în cadrul Ministerului Finanţelor Publice a constatat, cu prilejul efectuării unui control la creditorul debitorului S.C. O S.A., a constatat nereguli serioase privind desfăşurarea operaţiunilor de intermediere cu principalul colaborator, care era debitorul (procesul verbal din 09.12.2005). Numita R D E a îndeplinit pe perioada controlată (2004-2005) calitatea de director al SUC. B a acestui creditor. Creditorului S.C. O S.A. – SUCURSALA B i s-a imputat un prejudiciu cauzat din această intermediere cu debitorul în valoare de 6.893.241,46 lei.

Activitatea desfăşurată de către debitor a constat în intermedierea contractelor de asigurare prin societatea de broker de asigurare, respectiv debitorul, cu asiguraţii persoane fizice şi juridice.

Din probele administrate în cauză, reprezentând înscrisurile aflate la dosarul de faliment al debitorului, în principal înscrisurile anexate de către creditori cererilor de creanţă formulate, procesul verbal întocmit de către Comisia de Supraveghere în Domeniul Asigurărilor Şi Reasigurărilor din data de 09.12.2005 precum şi recunoaşterea pârâtului R G cu prilejul administrării probei cu interogatoriul, a rezultat că debitorul încheia cu persoane fizice şi juridice poliţe de asigurare în baza cărora încasa primele de asigurare. Potrivit contractului de intermediere (brokeraj) debitorul avea obligaţia să vireze într-un termen foarte scurt aceste sume către societatea de asigurare cu care debitorul încheiase contracte de intermediere ori consultanţă. Debitorul nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contractele de intermediere faţă de societăţile de asigurare. În nenumărate situaţii, evenimentele asigurate s-au produs şi astfel, asiguratul fiind considerat de bună credinţă, a fost despăgubit, pe baza poliţei de asigurare de către societatea de asigurare. În cazul în care societatea de asigurare constata că prima de asigurare nu a fost virată de către debitorul – broker de asigurare, potrivit contractului de intermediere ori de consultanţă, aceasta imputa debitorului şi despăgubirea acordată asiguratului.

Desfăşurând o astfel de activitate debitorul a acumulat datorii însemnate către creditorii săi – societăţi de asigurare.

Din dosarul de faliment a rezultat însă că debitorul nu deţine în trezoreria sa sumele încasate cu titlu de prime de asigurare de la asiguraţi, pe baza poliţelor de asigurare şi care ar fi trebuit să fie virate societăţilor de asigurare, în baza contractelor de intermediere respectiv consultanţă.

Pârâtul R G a afirmat că sumele de bani au fost însuşite de către pârâta R D E, care nu s-a prezentat în mod nejustificat pentru administrarea probei cu interogatoriul, deşi a fost citată cu menţiunile prevăzute de art.225 din codul de procedură civilă.

Judecătorul sindic a reţinut că în speţă ne aflăm în prezenta faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.b şi c din Legea nr.85/2006 în sensul că pârâţii au făcut acte de comerţ (intermediere asigurări) în interes personal şi sub acoperirea debitorului, de asemenea s-a dispus de către pârâţi, pe o perioadă determinată, continuarea activităţii debitorului, care a condus, în mod vădit, debitorul la starea de încetare de plăţi.

Judecătorul sindic a apreciat că răspunderea pârâţilor este una solidară, dat fiind că apariţia stării de insolvenţă a debitorului este anterioară datei la care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei debitorului, faţă de prevederile art.138 alin.3 din Legea nr.85/2006. Astfel, în perioada 1992 - 01 11 2001 administrator şi asociat al debitorului a fost numitul R G, iar în perioada 01 11 2001 – 08 07 2005 asociaţi şi administratori ai debitorului au fost ambii pârâţi. În perioada 08 07 2005 – 08 05 2008 numita R D E a fost revocată din funcţia de administrator a debitorului, calitatea de administrator aparţinând exclusiv numitului R G.

Răspunderea întemeiată pe prevederile art.138 al.1 din Legea nr.85/2006 este o formă a  răspunderii civile delictuale, conform art. 998, 999 cod civil, care prezintă anumite particularităţi.

În speţă, s-a dovedit de către reclamant comiterea de către pârâţi a faptelor ilicite prevăzute de art.138 al.1 lit.b şi c din Legea nr.85/2006.

În ceea ce priveşte prejudiciul comis prin comiterea celor două fapte de către pârâţi judecătorul sindic a reţinut, faţă de prevederile art.138 al.1 din Legea nr.85/2006 şi prevederile art.129 cod procedură civilă, că pasivul la care urmează a fi obligat pârâtul nu poate depăşi totalul creanţelor înscrise în tabelul definitiv consolidat al creanţelor debitorului şi care reprezintă obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv suma de 1.031.195,10 lei.

Faţă de cele prezentate judecătorul sindic a admis acţiunea  aşa cum a fost formulată.

În baza art.142 din Legea nr.85/2006 şi art.136 din O.G. nr.92/2003 creditorii debitorului înscrişi în tabelul definitiv consolidat al creanţelor au fost  autorizaţi să procedeze la punerea în executare a sentinţei.

 Împotriva acestei soluţii a declarat recurs pârâta R E, aducându-i critici pentru nelegalitate şi netemeinicie solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea în parte a sentinţei, în sensul de-a se dispune respingerea acţiunii.

 În expunerea motivelor de recurs se arată că pârâta a fost administrator doar în perioada 1.11.2001 – 8.07.2005, ulterior acestei date calitatea de administrator revenindu-i exclusiv pârâtului R G. Or, creanţa S.C. A-R S.A. are izvor contractul de brokeraj nr. 2645/9.06.2006 dată la care subscrisa nu mai avea calitatea de  administrator. În ceea ce priveşte creanţa S.C. A R.A. ea este datorată conform sentinţei civile nr. 7905/28.09.2007 – 46.732,51 lei respectiv, 4.957,67 lei, despăgubiri pentru o poliţă de asigurare nedepusă de debitoare şi ulterioară deschiderii procedurii insolvenţei.

Or, cele 11 contracte de asigurare încheiate de debitoare în baza contractului de intermediere de asigurări nr. 24799/21.12.2004, în temeiul cărora creditoarea a fost obligată să acorde despăgubiri asiguraţilor nu precizează data la care trebuie îndeplinită această obligaţie de către debitoare şi nici nu reţine culpa pârâtei.

 În ceea ce priveşte creanţa S.C. C A S.A. în sumă de 142.070,17 lei, stabilită prin titluri executorii, respectiv sume ce trebuie achitate de debitoare, ele sunt ulterioare datei de 8.07.2005, dată la care pârâta nu mai avea calitatea de administrator.

 În fine, V  I S.A.  a solicitat înscrierea la masa credală a sumei de 50.710,18 lei, datorată în urma contractului de intermediere în asigurări nr. 64/19.12.2006, ulterior datei de 8.07.2005, date la care pârâta-şi încetase calitatea de administrator.

 Se continuă în sensul că, din probele administrate, înscrisuri şi raportul lichidatorului judiciar nu rezultă că, pârâta ar fi dispus în interes personal continuarea activităţii, ducând-o în mod vădit la încetare de plăţi. Or, la momentul în care pârâta deţinea calitatea de administrator aceasta era într-o perioadă benefică şi nu se preconiza intrarea în procedura falimentului.

 Se continuă în sensul că, starea de insolvenţă a fost cauzată de conjunctura economică nefavorabilă şi nu de săvârşirea de către pârâtă a faptei de la art. 138 lit.c.

 Astfel, împrejurarea că debitoarea S.C. E B A S.R.L. a devenit principalul colaborator la S.C. O A S.R.L. a fost de natură a-i asigura beneficii considerabile societăţii debitoare, astfel că nu-i pot fi imputate pârâtei fapte care să fi determinat intrarea societăţii în stare de insolvenţă.

 Or, activităţile comerciale au fost realizate în beneficiul societăţii şi doar ulterior al asociaţiilor în mod personal, nefiind întrunite art. 138 alin. 1 lit.c din Legea nr. 85/2006.

 Totodată, neregulile constatate de S.C. O S.R.L. şi eventuala vinovăţie a pârâtei R E privesc activitatea aferentă funcţiei de director al sucursalei şi nu de administrator/asociat al debitoarei. Or, faptul că  pârâta a deţinut concomitent calitatea de administrator al debitoarei şi funcţia de director al S.C. O A  S.R.L. – Sucursala B nu probează efectuarea de acte de comerţ în interes personal sub acoperirea persoanei juridice.

 Or, neîndeplinirea de către debitoare a obligaţiilor asumate prin contractele de intermediere nu constituie act de comerţ în interes personal săvârşite de pârâtă cu vinovăţie care să determine insolvenţa.

 Astfel, activităţile comerciale implică un grad de risc, pasivul societăţii nefiind întotdeauna ocazionat de activitatea mai mult delictuală a conducătorilor societăţii, întrucât pârâta şi-a încetat calitatea de administrator cu 4 ani înaintea iniţierii producerii falimentului, simpla presupunere că starea de insolvenţă se datorează managementului defectuos, fără a fi susţinută de probe nefiind de natură a forma convingerea instanţei.

 Relativ la aplicarea dispoziţiilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic nu şi-a exercitat rolul activ, şi-a instituit obligaţia de plată în sarcina pârâţilor în ansamblu, fără stabilirea faptei în materialitatea ei a modalităţii în care a fost săvârşită, respectiv încadrarea concretă în vreunul din delictele prevăzute de art. 138. Astfel, judecătorul-sindic reţine că, sumele încasate cu titlu prime de asigurare de la asiguraţi nu dovedesc culpa pârâtei pentru lipsa acestora, cu atât mai mult cu cât instanţa n-a analizat perioada în care s-au constatat aceste lipsuri.

 Totodată, soluţia pronunţată s-a sprijinit pe probe aflate în dosarul de faliment, iar la dosar s-au depus înscrisuri necomunicate pârâtei. Nici asupra necesităţii efectuării probei cu expertiză contabilă judecătorul-sindic nu s-a pronunţat.

 Se conchide că, deşi judecătorul-sindic nu s-a pronunţat asupra administrării acestei probe a admis acţiunea şi-a obligat pârâţii la acoperirea pasivului societăţii exclusiv pe baza înscrisurilor de la dosar datate din 2002, în contextul în care deschiderea insolvenţei s-a pronunţat data de 5.02.2009. Astfel, se impune, în principal casarea  hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea pronunţării unei hotărâri  temeinice şi legale respectând principiile care reglementează procedura civilă, iar în subsidiar respingerea acţiunii promovate-n contradictoriu cu pârâta recurentă, nefiind dovedită îndeplinirea condiţiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006.

 În drept art. 299 şi următoarele Cod procedură civilă şi Legea nr. 85/2006.

 Recursul este nefondat.

 Principiul rolului activ, respectiv obligaţia instanţei de-a ordona din oficiu probele pe care le consideră necesare şi de a pune în dezbaterea părţilor orice împrejurări de fapt sau de drept care ar putea duce la dezlegarea cauzei trebuie exercitat cu respectarea principiului disponibilităţii, în limitele investirii instanţei şi-n raport de temeiul juridic al cauzei art. 138 lit.b şi c din Legea nr. 85/2006.

 Astfel, raportul administratorului judiciar I-D I S.P.R.L., întocmit în condiţiile art. 59 din Legea nr. 85/2006 constituie cel mai detaliat material cu privire la cauzele şi împrejurările insolvenţei debitoarei S.C. E B A S.R.L. şi totodată, un veritabil mijloc de probă pentru atragerea răspunderii persoanelor ce-au cauzat starea de insolvenţă alături de dosarul nr. 7963/62/2008 al Tribunalului Braşov privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului S.C. E S.R.L. Or, aceste probe au fost administrate-n  cauză în condiţii de contradictorialitate fără ca recurenta să probeze încălcarea dreptului la apărare, ea fiind legal  citată inclusiv cu menţiunea de-a se prezenta personal la interogatoriu şi pentru care-n cauză s-a făcut aplicarea art. 225 Cod procedură civilă. Citarea recurentei pentru termenul din 24.03.2010  cu încălcarea art. 1141 alin. 2 Cod procedură civilă constituie nulitate relativă care putea fi invocată până cel mai târziu la prima zi de înfăţişare ce a urmat neregularităţii reclamate adică 5.05.2010, ea fiind acoperită la momentul în care părţile au început să pună concluzii pe fond, respectiv 5.05.2010. (art. 108 alin. 3 Cod procedură civilă).

 Judecătorul-sindic şi-a exercitat rolul activ punând în discuţie oportunitatea administrării probei cu expertiză contabilă, fără a fi investită cu o cerere formulată de părţi în acest sens, astfel încât, în acord cu principiul disponibilităţii nu avea cum să se pronunţe asupra a ceea ce nu s-a cerut.

 Criticile recurentei, întemeiate pe inoperabilitatea dispoziţiilor art. 138 alin. 1 şi 4 din Legea nr. 85/2006 privitoare la calitatea persoanelor care răspund civil şi răspunderea solidară a acestora nu se susţine. Aceasta, întrucât, după cum a stabilit administratorul judiciar starea de insolvenţă a societăţii debitoare provine  din perioada anterioară cesiunii părţilor sociale de către cei doi foşti asociaţi şi administratori R D E şi R G, fiind o consecinţă a activităţii de brokeraj desfăşurată de societate doar în perioada administrării de către R D E şi R G, respectiv 1.11.2001 – 8.07.2005.

 Astfel, solidaritatea pasivă operează întrucât apariţia stării de insolvenţă la debitoarea S.C. E B A  S.R.L. a avut loc în timpul exercitării mandatului de către administratorul statutar R D E, ea săvârşind fapte culpabile ce-au cauzat starea de insolvenţă care pe latură civilă sunt încadrate la art. 138 lit.b şi c din Legea nr. 85/2006 iar pe latură penală le regăsim incriminate la art. 143 şi art. 145 Cod penal, privind infracţiunea de bancrută simplă şi bancrută frauduloasă, delapidare, respectiv art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 privind abuzul de bunuri sau creditul societăţii.

 Astfel, modus operandi, constă cum corect  a reţinut judecătorul-sindic în încasarea primelor de asigurare nevirarea acestor sume către societatea de asigurare cu care debitoarea încheiase contracte de intermediere ori  consultanţă, astfel încât, urmare a procedurii riscului asigurat, societatea de asigurare imputa debitoarei S.C. E B A S.R.L. şi despăgubirea acordată asiguratului.

 În acest mod debitoarea a acumulat  datorii însemnate către creditorii săi – societăţi de asigurare, existând legătură de cauzalitate între faptele descrise mai sus şi apariţia stării de insolvenţă. Interesul personal al recurentei constă în însuşirea  din trezoreria societăţii debitoare a sumelor încasate cu titlu  prime de asigurare de la asiguraţi (extrase de cont şi operaţiuni bancare cu Raiffeisen Bank), chiar şi după încetarea calităţii sale ceea ce denotă că şi după încetarea calităţii sale, deşi fără semnătură de administrator apărea în aceeaşi calitate în relaţiile cu terţii fiind practic administrator de fapt.

 Recurenta n-a probat în recurs conform  art. 305 Cod procedură civilă, că s-a opus la actele şi faptele ce-au cauzat insolvenţa sau a lipsit de la luarea deciziilor ce-au cauzat insolvenţa şi a făcut să se consemneze, ulterior luării deciziei, opoziţia  sa la aceste decizii.

 Nu pot fi primite apărările recurentei relativ la fapta de la art. 138 lit.c, privitoare la inexistenţa interesului personal motivat de faptul că beneficiile au fost realizate în beneficiul societăţii şi doar ulterior al asociaţiilor, în mod personal.

 Aceasta, întrucât în primul rând mandatul comercial este unul oneros, conform art. 374 Cod comercial iar în al II-lea rând în condiţiile inexistenţei unei strategii manageriale viabile şi-a derulării unor activităţi comerciale riscante, de natura celor descrise mai sus, pentru a încasa primele de asigurare, încă  o perioadă de timp, administratorul statutar R E a continuat activitatea. Astfel interesul nu era al societăţii, ci al recurentei personal dovadă că, sumele încasate cu titlu de prime de asigurare de la asiguraţi nu se regăsesc în trezoreria societăţii.

 Faptul că la respectivul moment, anul 2005, societatea debitoare avea deficienţe financiare rezultă din conţinutul analizei detaliate efectuate de Direcţia de Control din Centrala O ce-a evaluat situaţia poliţelor lipsă în gestiunea brokerului, S.C. E S.R.L., stabilind valoarea totală a primelor pentru poliţele  lipsă la 75,6 miliarde lei, fiind vădit deznodământul, adică încetarea plăţilor debitoarei.

 Într-adevăr nu interesează cauzei funcţia de director  al S.C. O A S.R.L. – Sucursala B – deţinută de recurentă, faptele săvârşite de aceasta privind calitatea de administrator statutar al S.C. E S.R.L., gestiunea frauduloasă fiind săvârşită în exerciţiul atribuţiilor sale statutare.

 Nu în prezentul cadru procesual judecătorul-sindic urmează a cenzura câtimea, legitimitatea ori natura creanţelor şi nu-n raport  de declaraţiile de creanţă ale S.C. A R S.A., S.C. A R S.A., S.C. C A S.A., respectiv Societatea de asigurare  V I S. A, s-a stabilit cuantumul prejudiciului cauzat de pârâţi prin faptele de la art. 138 alin. 1 lit.b şi c. Astfel, plafonul maxim al întinderii răspunderii pârâţilor pentru debitoarea S.C. E S.R.L. intrată în procedura simplificată a falimentului constă în „prejudiciul” rezultat al diferenţei dintre activul şi pasivul persoanei juridice, întrucât insolvenţa se confundă cu insolvabilitatea. Or, activul societăţii este „0” iar pasivul este cel rezultat din tabelul definitiv rectificat la 10.11.2009, respectiv suma de 1.031.195,10 lei, astfel  încât  corect l-a apreciat judecătorul-sindic, în raport de obiectul şi cauza cererii de chemare-n judecată.

 Pentru aceste raţiuni de fapt şi de drept sus amintite, conform art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge prezentul recurs, menţinând ca temeinică şi legală sentinţa recurată.

Decizia 451/R/21.09.2010 - CV

Domenii speta

Spete similare