Infracţiunea de înşelăciune

TRIBUNALUL BRAŞOV

- SECŢIA PENALĂ -

SENTINŢA PENALĂ NR. 127/S

Şedinţa publică din data de 09.05.2013

PREŞEDINTE: CCG– judecător

GREFIER :GC

Cu participare PROCUROR : BAEEA – din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov

Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea asupra cauzei penale privind pe inculpaţii BI şi BS trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art 215 alin 1,3 şi 5 Cod  penal.

Dezbaterile în prezenta cauză au fost înregistrate potrivit art. 304 Cod procedură penală.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, la pronunţare, se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile în cauza penală de faţă au avut loc în şedinţa publică din data de 25.04.2013, când părţile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanţa, pentru a da părţilor  posibilitatea de a formula concluzii scrise, a amânat pronunţarea cauzei pentru data de 09.05.2013.

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra cauzei penale de faţă:

Prin rechizitoriul Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov cu numărul 2733/P/2010 din data de 03.08.2012 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor BI şi BS sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 215 al. 1, 3 şi 5 Cod Penal.

Ca stare de fapt s-a reţinut că BI şi BS au indus şi menţinut în eroare pe MD cu prilejul încheierii antecontractului de vânzare – cumpărare din data de 28.08.2006 şi a actului adiţional din data de 30.08.2008 prin care se promitea înstrăinarea imobilului înscris în CF 18601 Bacău, lucru nerealizat din cauza atitudinii culpabile a învinuiţilor. S-a apreciat că această faptă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 al. 1, 3 şi 5 Cod Penal, prejudiciul iniţial creat fiind în cuantum de 928.000 lei, constituirea de parte civilă purtând asupra sumei de 300.000 euro.

În cursul judecăţii şi soţul părţii civile MD a solicitat introducerea în cauză ca parte civilă.

Ca atare s-a dispus introducerea în cauză în calitate de parte civilă a numitului VGR.

Constituirea de parte civilă s-a efectuat de cei doi pentru suma de 300.000 euro daune materiale şi suma de 100.000 euro daune morale.

Prezenta procedură a fost declanşată ca urmare a plângerii formulate de doamna MD. În virtutea relaţiilor de prietenie dintre cele două familii, doamna MD a împrumutat soţii B cu sumele de bani necesare participării la licitaţie pentru achiziţia unei hale şi ulterior pentru plata acesteia, urmând ca ulterior, hala să fie înstrăinată celor doi creditori.

După adjudecarea halei, inculpaţii au declarat că au efectuat o serie de acte de conservare asupra imobilului. Partea civilă a declarat că ea a suportat contravaloarea acestora.

Nu s-a putut realiza vânzarea halei la scurt timp de la achiziţia acestui bun de către soţii B, deoarece debitorul creanţei ce a determinat scoaterea la licitaţie publică a halei, a contestat licitaţia.

Ulterior, soţii B au efectuat o serie de împrumuturi la bancă, ipotecând hala, aspect ce nu a fost cunoscut de părţile vătămate şi care a determinat imposibilitatea vânzării halei, aşa cum se convenise.

Ca stare de fapt, instanţa constată următoarele:

Conform declaraţiei părţilor, părţile se cunoşteau fiind buni prieteni de familie.

Doamna MD este prietenă din copilărie cu BI şi ulterior a devenit foarte bună prietenă cu doamna BS.

În virtutea acestei relaţii doamna MD şi soţul acesteia au împrumutat soţii B cu diferite sume de bani pentru desfăşurarea activităţilor comerciale.

 În anul 2005, BI i-a solicitat acordarea unui împrumut bănesc pentru cumpărarea unui spaţiu comercial în Bacău.

Din cauza faptului că soţii B mai aveau să-i restituie alţi 25.000 de euro, MD nu a dorit să acorde împrumutul solicitat, astfel aceasta a propus ca spaţiul comercial să-l achiziţioneze în nume propriu iar soţii B îl puteau închiria contra unei sume simbolice.

La data de 28.10.2005 era preconizată desfăşurarea unei licitaţii organizată de către executorul judecătoresc TMR prin care se urmărea executarea garanţiei imobiliare constituită de debitorul SC AGINTERVAL IMPEX SRL în vederea restituirii împrumutului în valoare de 4.015.813.023 lei, creditorul fiind BCR SA, Agenţia Buhuşi.

Imobilul în discuţie era constituit din teren plus construcţie situat în Bacău, strada G. Bacovia nr. 156 în suprafaţă de 3080,9 mp, depozit frigorific, în suprafaţă construită de 1275,39 mp şi birou, în suprafaţă construită de 17,85 mp, având număr cadastral 1363/1/2/2. 

Ca atare, la data de 28.10.2005, SC TSISRL împreună cu MD au participat la licitaţia organizată de către TMR, procedură finalizată prin adjudecarea imobilului contra sumei de 928.000 RON aşa cum rezultă din procesul – verbal de licitaţie imobiliară.

Taxa de participare a fost achitată de doamna MD, bani pe care aceasta i-a avut de la soţul ei VGR.

Cu privire la procedura licitaţiei organizate, MD a afirmat că iniţial, ea a adjudecat imobilul dar, din cauza dorinţei de a evita plata TVA – ului, a consimţit ca bunul să fie trecut pe numele SC TSISRL, urmând ca ulterior BI să-l înstrăineze către partea civilă.

Este clar că între SC TSI SRL reprezentată de BI şi partea civilă MD a intervenit o înţelegere la acel moment, în sensul participării împreună la licitaţie, ultima persoană menţionată urmând să pună la dispoziţie banii de achiziţie a imobilului descris mai sus.

Actele cauzei confirmă faptul că adjudecatar a fost SC TSI SRL, ca atare se va avea în vedere că la licitaţie a participat şi partea civilă MD, dar imobilul nu s-a adjudecat în favoarea acesteia. Este posibil ca între părţi să fi existat înţelegeri pentru ca în acest fel să fie mai mici taxele ce plătesc sau care se pot deduce.

Licitaţia a fost organizată de către BCR Bacău şi prin aceasta a fost oferit spre vânzare spaţiul comercial în discuţie, bun ce aparţinea SC AI SRL.

La licitaţia respectivă au participat MD şi SC TSI SRL (reprezentată de BI).

La data de 17.11.2005, SC TSI SRL a devenit adjudecatara imobilului, banii fiind plătiţi de către MD şi de soţul acesteia.

Banii pentru participarea la licitaţie şi pentru achiziţia halei au fost plătiţi de părţile civile. De altfel, toate părţile implicate recunosc acest fapt. Viramentele bancare confirmă de asemenea această stare de fapt.

Ulterior între SC TSI SRL şi SC A SRL au intervenit o serie de procese civile având în vedere refuzul celei din urmă societăţi de a părăsi spaţiul.

Fiind notate procesele nu s-a put realiza vânzarea halei către MD, astfel cum a existat înţelegerea iniţială dintre părţi.

Pentru a-şi preconstitui un mijloc de probă, MD a încheiat cu BI un contract de împrumut (f. 47), specificându-se suma împrumutată (258.500 euro), scopul acordării (cumpărarea imobilului descris mai sus) şi dobânda anuală (6% - adică 15.500 de euro). Data încheierii actului a fost 01.11.2005. nu a fost prevăzut un termen de rambursare.

La data de 28.08.2006 a fost încheiată o promisiune bilaterală de vânzare – cumpărare prin care promitenta SC TSI SRL se obligau să vândă către MD imobilul respectiv în momentul în care procesele civile cu SC A SRL se vor finaliza specificându-se în contract faptul că preţul de achiziţie a fost plătit prin banii trimişi de petentă (f. 44 – copie, f. 423 – 425 original).

La punctul 3 din actul menţionat este precizat preţul stabilit de comun acord (928.000RON) specificându-se că a fost plătit integral în lunile octombrie şi noiembrie 2005, existând extrase de cont doveditoare, între MD şi BI.

 Termenul stabilit de comun acord pentru perfectarea actului de vânzare – cumpărare a fost de o lună de la soluţionarea irevocabilă a tuturor celor trei procese menţionate în antecontract.

Părţile au stabilit că, în cazul în care dreptul de proprietate va fi pierdut ca urmare a celor trei procese intentate de către debitorul executat, promitenta vânzătoare (societatea) se obligă să restituie suma primită ca preţ.

În Cartea Funciară a fost notată promisiunea de vânzare – cumpărare din data de 28.08.2006 (f. 72).

În decembrie 2007 s-a stabilit ca de sărbătorile pascale să fie încheiat actul de vânzare – cumpărare pentru hală.

Conform declaraţiei părţii civile, în toată această perioadă numita MD s-a comportat faţă de imobil ca un adevărat proprietar, în acest sens a plătit impozitul aferent anilor 2005 – 2007, a participat cu bani pentru repararea acoperişului, pentru demararea lucrărilor pentru alimentarea cu apă, pentru lucrări de intabulare etc., investiţie cuantificată de parte civilă la suma de 15.181 euro. Partea civilă a declarat că aceşti bani au fost daţi inculpatului BI.

În aprilie 2008 soţii B au refuzat să încheie actul preconizat, în acest sens aceştia nu s-au prezentat la notar conform înţelegerii avute cu părţile civile.

Având în vedere refuzul celor doi, doamna MD a efectuat o serie de investigaţii pe cont propriu şi a aflat că imobilul respectiv a fost grevat în februarie 2007 cu o ipotecă în favoarea BRD Bacău pentru garantarea unui împrumut luat de la unitatea bancară menţionată.

În anul 2008 a fost încheiat un act adiţional la antecontractul de vânzare – cumpărare soţii B venind cu alte două garanţii – casa bun propriu şi o baracă metalică proprietatea SC TT SRL (o altă societate a învinuiţilor).

Actul a fost încheiat la data de 30.08.2008 şi face trimitere la data încheierii antecontractului menţionat anterior (28.08.2006).

Data limită a încheierii actului de vânzare – cumpărare a fost fixată la 01.03.2009.

Două dintre ipotecile încheiate în favoarea BRD – Bacău urmau a fi radiate până la data de 31.12.2008, iar cea de-a treia urma să fie preluată de promitenta – cumpărătoare pe o perioadă de maxim 3 ani.

Promitenţii – vânzători aduc ca şi garanţie două imobile şi se obligă la plata integrală a datoriei către BRD – Bacău.

În Cartea Funciară a fost notată promisiunea ipotecară în conformitate cu actul adiţional menţionat (f. 66 – 68, 70 – 71).

În noiembrie 2008, MD a notat în Cartea Funciară antecontractul încheiat şi actul adiţional.

Părţile civile au efectuat numeroase încercări pentru a se încheia actul de vânzare – cumpărare în formă autentică, aceasta nu s-a realizat.

Soţii B au plătit către părţile civile lunar, sau aproape lunar sume da bani (1500 euro), acestea au fost percepute de părţile civile ca fiind chiria pentru spaţiu, iar de către soţii B ca fiind restituire de împrumut. Totodată inculpatul BI a susţinută că la rândul său a efectuat o serie de îmbunătăţiri la hală, astfel că pentru a avea lichidităţi a efectuat împrumuturi şi a deschis linii de credit la bancă.

Faptul că nu s-a rambursat nicio parte din împrumut ci se plătea chiria lunar este cert, pentru că împrumutul şi dobânda stabilită nu putea fi restituit în 8-10 ani cu plata sumei de 1500 euro pe lună. De altfel la acea dată chiar dacă exista intenţia de vânzare între cele două părţi nu se perfectase contractul de vânzare cumpărare, ca atare plata sumei de bani era cu titlu de chirie şi nu de rată. Antecontractul de vânzare – cumpărare din data de 28.08.2006 relevă obligaţia celor două părţi de a încheia contractul preconizat în maximum o lună de la soluţionarea irevocabilă a procedurilor iniţiate de SC AI SRL.

La data de 30.08.2008, între SC TSI SRL şi MD se încheie un act adiţional la antecontractul de vânzare – cumpărare menţionat anterior (f. 46) prin care părţile stabilesc un termen ferm de încheiere a contractului (01.03.2009) şi stabilesc modalitatea de stingere a datoriilor către BRD – Bacău.

Inculpaţii au negat semnarea acestui act, însă raportul tehnico – ştiinţific (f. 405 – 414) a stabilit că BS a semnat actul, iar referitor la BI s-a arătat că există o probabilitate ca acesta să fi semnat actul. Inculpatul BI a arătat că acest act a fost semnat în alb, la cererea părţii civile MD, care a solicitat acest act ca o garanţie.

Ulterior soţii B prin SC TSI SRL au constituit drepturi de ipotecă în favoarea BRD – Sucursala Bacău (f. 417 – 422) şi astfel nu s-a mai putut realiza vânzarea halei către MD.

Simplificând situaţia se constată că părţile civile solicită tragerea la răspundere penală a inculpaţilor, persoane fizice, care în cadrul unui contract sinalagmatic iniţial a existat un contract de împrumut după care pentru suma împrumutată au stabilit vânzarea imobilului hală licitat, vânzare care urma să fie efectuată de persoana juridică, pentru faptul că inculpaţii în calitate de persoane fizice nu au mai executat obligaţiile contractuale, astfel cum au fost stabilite prin voinţa părţilor, rezultatul produs fiind unul evident prejudiciabil pentru părţile civile, cu obţinerea concomitentă a unui folos material injust pentru inculpaţi.

Partea civilă MD l-a împrumutat pe inculpatul B cu suma de bani necesară participării la licitaţie şi apoi pentru adjudecarea halei în favoarea societăţii comerciale ce aparţine inculpaţilor. Societatea comercială care aparţine celor doi inculpaţi s-a obligat să vândă părţii civile bunul adjudecat, adică hala, la preţul dat cu ocazia împrumutului realizat între partea vătămată şi inculpatul B.

Potrivit dispoziţiilor art. 215 alin. 3 Cod Penal, constituie infracţiunea de înşelăciune în convenţii, inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul, în condiţiile stipulate.

În cauză instanţa apreciază că este o singură parte vătămată numita MD, ea şi soţul acesteia VGR fiind părţi civile. Cei doi au vocaţia de parte civilă, banii fiind daţi din patrimoniul comun al soţilor.

Partea vătămată MD a arătat că a avut reprezentarea că a fost indusă în eroare în momentul în care au solicitat inculpaţilor să se prezinte la notar pentru încheierea contractului de vânzare cumpărare a halei, inculpaţii nu s-au prezentat şi ulterior au constatat existenţa ipotecii instituită asupra halei.

Se impune ca atare a se stabili momentul comiterii presupusei fapte, în condiţiile în care inducerea în eroare s-a realizat prin acţiune, instituirea unor ipoteci asupra bunului imobil fără acordul părţilor civile şi prin inacţiune, neprezentarea la notar pentru perfectarea actelor, aceasta în condiţiile în care ne aflăm în prezenţa a două raporturi juridice, un contract de împrumut încheiat între două persoane fizice, inculpatul BI şi partea vătămată MD şi un antecontract de vânzare cumpărare încheiat între persoana juridică SC TSI SRL şi partea vătămată MD.

Pentru aplicarea art. 215 alin. 3 Cod Penal se cere ca, fie la încheierea contractului, fie pe parcursul executării, inculpatul să fi întreprins acţiuni de inducere în eroare prin mijloacele prevăzute de lege şi numai în acest fel să fi determinat cealaltă parte să încheie sau să execute contractul.

Ca urmare, pentru a reţine existenţa infracţiunii de înşelăciune, instanţa trebuie să constate în ce constă inducerea în eroare şi dacă datorită acestei erori, partea vătămată a săvârşit vreo acţiune sau omisiune de pe urma căreia a suferit vreo pagubă materială.

La momentul participării la licitaţie pentru adjudecarea halei şi ulterior acestui moment, în sarcina inculpaţilor nu se poate reţine vreo acţiune sau inacţiune specifică inducerii în eroare. Încheierea contractului de împrumut pentru banii necesari adjudecării halei şi a promisiunii de vânzare a halei, s-a efectuat în condiţiile în care inculpaţii nu au exercitat manopere dolosive.

Atitudinea ulterioară constând în ascunderea faptului că au fost finalizate litigiile cu privire la hală şi instituirea unor ipoteci asupra halei, fără acordul părţii vătămate nu pot fi considerate acţiuni de inducere sau menţinere în eroare.

Pe de o parte aceste acţiuni se circumscriu unei conduite imorale, iar pe de altă parte simpla minciuna, simplul fapt de a afirma un neadevăr sau de a nega un adevăr, nu constituie un mijloc de inducere în eroare. Poziţia procesuală a inculpaţilor, de negare, de recunoaştere parţială şi respectiv de prezentare a stării de fapt în alt mod decât părţile civile, nu reprezintă dovezi ale inducerii în eroare a părţilor civile.

Prin acţiunile ulterioare, inculpaţii au răspuns cererii părţii vătămate şi a soţului acesteia de a institui diferite garanţii pentru recuperarea de către părţile civile a prejudiciului suferit.

Astfel în anul 2008 a fost încheiat un act adiţional la antecontractul de vânzare – cumpărare soţii B prin societatea comercială au venit cu alte două garanţii – casa bun propriu şi o baracă metalică proprietatea SC TT SRL (o altă societate a învinuiţilor), act care are loc după momentul considerat de părţile civile ca fiind momentul inducerii în eroare.

De asemenea, faptul că proprietatea din sat Hemeiuş cu care societatea comercială a celor doi inculpaţi garantase la data de 30.08.2008 executarea antecontractului de vânzare – cumpărare, a fost vândută la data de 22.11.2010 către mama inculpatei (f. 440 – 441) cu 80.000 de lei deşi inculpaţii o achiziţionaseră cu 100.000 euro, poate fi considerat un act de rea credinţă, dar acesta a avut loc după consumarea şi epuizarea acţiunii ce formează obiectul prezentului dosar, ca atare nu are relevanţă decât sub aspectul analizei măsurii în care inculpaţii au urmărit cu rea credinţă diminuarea patrimoniului lor în detrimentul creditorilor, conduită ce poate fi sancţionată printr-o acţiune pauliană.

Potrivit art. 215 din Codul penal constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 12 ani, inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă.

Potrivit alin.3 din Codul penal, inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate.

Practica judiciară a consacrat că pentru existenţa înşelăciunii prev în alin 3 al art. 215 cod penal este necesar ca inducerea în eroare sau menţinerea în eroare să se fi produs în aşa fel încât fără aceasta eroare cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate. Prin alte cuvinte, este necesar ca inducerea sau menţinerea în eroare să fi avut rol hotărâtor în determinarea persoanei la încheierea sau executarea contractului în condiţiile stipulate.

Dacă fără inducerea sau menţinerea în eroare a persoanei, aceasta tot ar fi contractat, existenta infracţiunii de înşelăciune este exclusă, chiar şi în situaţiile în care s-ar constata ulterior că a avut de suferit prejudicii de pe urma acelui contract.

În plus, infracţiunea de înşelăciune presupune însă sub aspectul laturii obiective o acţiune de inducere în eroare. În mod excepţional ea se săvârşeşte printr-o inacţiune. Pentru ca o inacţiune să poată formula elementul material al înşelăciunii este necesar să se stabilească în sarcina făptuitorului obligaţia de a acţiona într-un anume fel, lucru pe care nu l-a făcut.

Transpunând aceste principii în cauza de faţă se constată că la momentul încheierii contractului de împrumut, sau a promisiunii de vânzare nu a existat din partea inculpaţilor nicio acţiune de inducere în eroare, faptul că ulterior nu şi-au îndeplinit obligaţia de a se prezenta la notar pentru perfectarea contractului în formă autentică, nu reprezintă un act de inducere în eroare, în condiţiile în care după acest moment se încheie un nou act juridic prin care societatea inculpaţilor găseşte modalităţi de garantare a acoperirii prejudiciului suferit de părţile civile.

Pe de altă parte, neaducerea la cunoştinţa părţilor civile a finalizării litigiilor civile cu privire la hală, chiar dacă de acest moment era legat încheierea contractului în formă autentică, nu poate reprezenta inducere în eroare deoarece nu s-a prevăzut în mod expres o asemenea obligaţie în sarcina inculpaţilor. Prezentarea neadevărată a situaţiei în sensul că litigiile nu au fost finalizate este o negare a adevărului, fără ca prin aceasta să se fi realizat inducerea în eroare.

Pe de altă parte, pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate de inculpaţi, părţile civile avea la îndemână o serie de pârghii civile pentru recuperarea prejudiciului suferit. Există un contract de împrumut, o promisiune de vânzare şi un contract de garanţie. Or în aceste condiţii se puteau pune la adăpost pentru recuperarea prejudiciului.

Între persoana fizică pe de o parte şi persoana juridică reprezentată de aceeaşi persoană fizică, pe de altă parte şi obligaţiile asumate de aceste persoane există diferenţe, ca atare tragerea la răspundere penală a persoanei fizice pentru infracţiunea de înşelăciune în convenţii pentru o inacţiune a persoanei juridice nu este posibilă, lipsind şi latura subiectivă a infracţiunii.

Partea vătămată a realizat în cursul anului 2008 inducerea în eroare, cu toate acestea plângerea pentru înşelăciune este formulată în cursul anului 2010. În mod evident, legea nu prevede în cazul înşelăciunii un termen de introducere a plângerii.

Cu toate acestea şi conduita părţii vătămate trebuie analizată prin prisma existenţei consecinţei prevăzute de lege, respectiv a inducerii în eroare şi ca atare că prin plângerea formulată nu urmăreşte de fapt substituirea cadrului civil celui penal, pentru a obţine în condiţii mai uşoare contraprestaţia celui despre care afirmă că l-a indus în eroare.

Nu în ultimul rând, înţelegerea dintre părţi s-a bazat pe relaţiile de prietenie ce existau între acestea. Ca atare la baza raporturilor juridice ce s-au născut între părţi nu a stat vreo acţiune dolosivă a inculpaţilor, ci părţile civile au acceptat participarea firmei inculpatului la licitaţie, cu plata sumei de participare au fost de acord cu  achiziţia halei cu banii lor, fără ca pentru aceasta să se fi exercitate acte dolosive, acţiuni fiind exercitate de părţile civile în virtutea relaţiilor de prietenie cât şi pentru a realiza o investiţie.

Atitudinea ulterioară a inculpaţilor, prin ascunderea unor situaţii şi împrejurări, care de altfel ar fi putut fi descoperite cu uşurinţă, cu atât mai mult cu cât părţile civile au cotizat inclusiv pentru plata onorariilor avocaţilor pentru litigiile ulterioare referitoare la hală, fiind vorba de două persoane mature, cu pregătire profesională ridicată, cu o situaţie socială şi economică aptă se le asigure accesul la informaţii, nu realizează din punct de vedere al laturii subiective intenţia de a induce în eroare.

Lipsind latura obiectivă adică elementul material, acţiunea de inducere în eroare cât şi latura subiectivă, intenţia de induce în eroare, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 litera d Cod Procedură Penală.

Deşi raportul juridic de conflict are la bază un contract civil, iniţial ce a avut rolul unui împrumut şi ulterior transformat de părţi într-o promisiune de vânzare a unui bun imobil, chiar dacă una dintre părţi nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată, tribunalul apreciază că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 lit. b Cod Procedură Penală.

Prestaţia părţii vătămate a constat în aceea de a da banii împrumut în ideea că bunul cumpărat cu banii împrumutaţi de ea să intre în patrimoniul ei ca urmare a vânzării acestui bun de debitorii contractului de împrumut. Această prestaţie a fost îndeplinită.

Contraprestaţia consta în restituirea banilor împrumutaţi, ulterior în contraprestaţia ca societatea comercială ce a devenit proprietară a bunului cumpărat cu banii împrumutaţi să vândă părţii vătămate bunul.

Este clar că patrimoniul părţii vătămate a fost diminuat cu suma împrumutată în favoarea patrimoniului inculpaţilor care a crescut cu aceeaşi sumă, iar faptul că această situaţie nu a fost restabilită are la bază o acţiune culpabilă a inculpaţilor de natură a fi atrasă răspunderea civilă delictuală şi nu o răspundere contractuală.

Sub aspectul laturii civile, părţile civile s-au constituit părţi civile cu suma de 300.000 euro daune materiale şi suma de 100.000 euro daune morale.

La termenul de judecată din data de 25.04.2013partea vătămată MD, asistată de avocatul ales a învederat instanţei că îşi restrânge pretenţiile la suma de 264.000 euro daune materiale şi 100.000 euro daune morale. Daunele materiale reprezintă sumele de bani efectiv date inculpaţilor pentru participarea la licitaţie şi pentru achiziţia halei.

Conform art. 998 Cod Civil, orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat a-l repara.

Potrivit art. 999 Cod Civil, omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau imprudenţa sa.

Faptele care formează obiectul cauei fiind comise înainte de intrarea în vigoare a noului Cod Civil, conform art. 6 din acesta din urmă sunt aplicabile dispoziţiile Codului Civil în Vigoare la epoca faptelor.

În cauză poate opera răspunderea civilă delictuală, deoarece sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: să existe o faptă ilicită, în speţă inculpaţii au împrumutat de la părţile civile, sume de bani, pe care pe de o parte nu le-au restituit, iar pe de altă parte nici nu şi-au îndeplinit obligaţia de a vinde imobilul astfel cum s-au obligat, prin aceste acţiuni şi inacţiuni exercitate de inculpaţi, chiar dacă nu au fost considerate de natură penală, au fost aduse o serie de atingeri drepturilor subiective şi intereselor legitime ale părţilor vătămate; un prejudiciu, acele consecinţe dăunătoare de natură patrimonială, efecte ale încălcării drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane; legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, între acţiunile şi inacţiunile inculpaţilor şi diminuarea patrimoniului părţilor civile există legătură; vinovăţia autorului faptei ilicite, în condiţiile în care, în materia răspunderii civile, este atrasă această răspundere pentru cea mai mică culpă. Or în speţă, vinovăţia inculpaţilor se grefează pe întreaga conduită pe care au avut-o în cadrul neîndeplinirii obligaţiilor asumate.

Prejudiciul material este cert suma de 264.000 euro reprezintă suma de bani plătită de părţile civile pentru participarea firmei inculpatului la licitaţie şi suma de bani plătită efectiv de părţile civile pentru achiziţia halei. La constituirea de parte civilă, părţile civile nu au solicitat dobânzi penalizatoare.

Deoarece ambii inculpaţi au recunoscut primirea banilor şi disponibilitatea de a despăgubi părţile civile şi ca atare pentru a restabili situaţia anterioară, pornind şi de la premisa că banii au profitat ambilor inculpaţi, urmează ca în baza art. 346 alin. 1 Cod Procedură Penală art. 998, 999 Cod Civil inculpaţii să fie obligaţi în solidar la plata despăgubirilor civile de 264.000 euro sau contravaloarea în lei la cursul oficial din ziua plăţii.

În ceea ce priveşte daunele morale, pentru sentimentul de frustrare încercat de părţile civile ca urmare a faptului că erau prieteni de familie cu inculpaţii, nu se pot acorda daune morale în prezenta procedură, fiind vorba de o infracţiune contra patrimoniului.

Instanţa nu exclude de plano posibilitatea ca o infracţiune contra patrimoniului să atragă acordarea de daune morale ci în speţă, având în vedere faptul că părţile civile au contractat de bună voie fără luarea unor măsuri minime anterioare de conservare a investiţiei, se apreciază că daunele morale sunt excluse, deoarece au la bază invocarea propriei culpe.

Părţile civile au solicitat instituirea măsurii sechestrului asigurator asupra bunurilor inculpaţilor pentru a se asigura recuperarea prejudiciului.

Au fost enumerate bunurile inculpaţilor şi anume: teren intravilan în suprafaţă de 500 mp situat în localitatea Hmeiuş Judeţul Bacău; teren extravilan în suprafaţă de 860 mp situat în localitatea Luncani Judeţul Bacău şi clădire, casă de locuit în suprafaţă de 180 mp situată în Hemeiuş Judeţul Bacău. Audiaţi inculpaţii, au arătat că aceste bunuri nu se mai află în patrimoniul lor.

În aceste împrejurări nu se poate institui măsura sechestrului asupra bunurilor inculpaţilor.

În ceea  ce priveşte cheltuielile judiciare, în baza art. 192 alin. 3 Cod Procedură Penală acestea rămân în sarcina statului.

Referitor la cheltuielile judiciare solicitate de părţile civile MD şi VGR, au fost solicitate sumele de 8.064 lei onorariu avocat, 4.100 lei onorariu avocat şi 913,48 euro, cheltuieli de transport şi hotel.

Având în vedere soluţia de achitare a inculpaţilor, cererea de acordare a cheltuielilor judiciare nu poate fi admisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

În baza art. 11 punctul 2 litera a Cod procedură penală raportat la art. 10 litera d Cod procedură penală achită pe inculpaţii: BI şi BS pentru infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 215 al. 1, 3 şi 5 Cod Penal.

  În baza art. 346 alin. 1 Cod Procedură Penală obligă inculpaţii în solidar să plătească părţilor civile MD şi VGR suma de 264.000 euro sau contravaloarea în lei la cursul oficial din ziua plăţii, cu titlu de daune materiale.

Respinge cererea părţilor civile de acordare a daunelor morale ca fiind neîntemeiată.

Respinge cererea de instituire a sechestrului asigurator asupra bunurilor inculpaţilor.

În baza art. 192 alin. 3 Cod Procedură Penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Respinge cererea părţilor civile constând în obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare şi comunicare cu partea civilă VGR.

Pronunţată în şedinţă publică azi data de 09.05.2013.

Domenii speta

Spete similare