Evaziune fiscala - achitare

R O M A N I A

TRIBUNALUL BRASOV

-secţia penală-

EVAZIUNE FISCALA - ACHITARE

SENTINŢA PENALĂ  NR. 131 /S

ŞEDINŢĂ PUBLICĂ DIN DATA DE 14-05-2013

PREŞEDINTE – EMT

GREFIER  GM

Cu participarea  procurorului – CU  - din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov.

Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea asupra soluţionării cauzei penale privind pe inculpatul DD trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev de art 9 alin 1 lit a din legea 241/2005 . 

Dezbaterile în prezenta cauză au fost  înregistrate conform art. 304 Cod procedură penală.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică la pronunţare se constată lipsa părţilor.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza penală de faţă au avut loc  în şedinţa publică din data de 23-04-2013 ,când părţile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de şedinţă din aceea zi , care face parte integrantă din prezenta , iar instanţa, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunţarea pentru data de 30-04-2013 , apoi pentru data de 08-05-2013 , apoi pentru data de 14-05-2013.

T R I B U N A L U L

Constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov din data de 8.11.2012 în dosar penal nr 254/P/2012 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului DD cercetat relativ la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art.9 alin.l lit. a) din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal (3 acte materiale).

Materialul probatoriu avut în vedere la întocmirea actului de sesizare a constat în:proces-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare (f. 6), Proces-verbal constatare Garda Financiară(f. 10, 11), Notă de constatare - (f. 12,13), Nota explicativă şi acte doveditoare (contract de vânzare-cumpărare) - (f. 14 -20), Proces verbal de control încheiat de DGFP Constanţa - AIF - (f. 30 - 32), declaraţiile inculpatului (f. 43 - 45), adeverinţe de primire şi plată (f. 46 - 48), adrese Primăria Comunei Tărlungeni (f. 287 - 306), Cazier judiciar - fila 54. În cursul judecăţii instanţa a procedat la întocmirea unui referat de evaluare (fila 34 dosar u.p.), s-a depus de către inculpat certificat de abilitare veterinară nr. 053 CT din 5.09.2001 emis pentru SC CS judeţ Constanţa, schiţa cu amplasamentul şi delimitarea corpului de proprietate asupra imobilului aparţinând inculpatului, contract de vânzare cumpărare privind imobilul teren şi trei construcţii amplasate pe acesta, imobile aparţinând şi inculpatului DD  conform contractului de vânzare cumpărare nr. 1135 autentificat la data de 3.08.2006 la BNP BM din judeţul Constanţa (filele 59- 67 dosar instanţă), fotografii reprezentând componente şi părţi dezafectate ale unui imobil despre care inculpatul a susţinut că-i aparţine în codevălmăşie, contracte de vânzare cumpărare încheiate de inculpat asupra unor terenuri pe care sunt amplasate şi clădiri (filele 73- 81 dosar instanţă); instanţa  a procedat la audierea martorilor IB, GI (persoana care a comercializat către inculpat terenurile cu imobilele aferente). Martorul SV nu a putut fi audiat nemijlocit de către instanţă, acesta nefiind identificat la adresa cunoscută.

Examinând cauza, Tribunalul constată următoarele:

În perioada 02.12.2008 - 30.03.2009, inculpatul DD a predat la SC T SA Braşov cantitatea de 4.440 kg. materiale neferoase pentru care a primit suma de 28.159,40 lei. Materialele au fost predate de către inculpat la SC T SA Braşov astfel:

- în data de 02.12.2008 cantitatea de 1946 kg deşeuri neferoase eliberându-se adeverinţa de primire şi plată nr. 6824/02.12.2008; (f.46 dosar u.p.),

- în data de 23.02.2009 cantitatea de 1620 kg deşeuri feroase eliberându-se adeverinţa de primire şi plată nr. 7152/23.02.2009; (f.47 dosar u.p.),

 - în data de 30.03.2009 cantitatea de 874 kg deşeuri neferoase eliberându-se adeverinţa de primire şi plată nr. 7429/30.03.2009; (f.48 dosar u.p).

Conform actelor de la dosar (filele 14-17 dosar u.p. dar şi filele 63-66 dosar instanţă) în perioada anilor 2006 inculpatul a cumpărat în devălmăşie cu numitul SV imobile terenuri pe care erau amplasate construcţii cu destinaţia de anexe gospodăreşti, imobile prin intermediul cărora inculpatul ar fi intenţionat derularea unei afaceri comerciale. Potrivit actelor de la dosar, şi celor susţinute de inculpat, în clădirile achiziţionate nu s-a derulat vreo afacere comercială şi întrucât clădirile s-au degradat inculpatul a procedat la dezmembrarea acestora şi la predarea la centrele de colectare a deşeurilor rezultate.

La dosar nu există date că inculpatul că ar fi derulat, ulterior cumpărării imobilelor, activitatea comercială propusă – creşterea animalelor. Martorul GI, fostul proprietar al imobilelor aparţinând inculpatului, a susţinut că şi în prezent aceste clădiri sunt degradate, “agregatele erau arse”; acelaşi martor arată că la momentul vânzării construcţiei a comercializat şi agregatele din interiorul acesteia: “obiecte din inox, pluguri, motoare electrice” pe care şi acest martor ar fi vrut să le predea la “fier vechi” însă nu a mai făcut acest lucru.

Organul fiscal a sesizat organele de cercetare penală care au apreciat că predare de către inculpat a bunurilor care îi aparţin la centrul de colectare deşeuri se circumscrie dispoziţiilor art 78 al 2 din L 571/2000 fără a face o cercetare corespunzătoare a cazului şi a constata dacă sunt aplicabile dispoziţiile tezei II a art 152 din nromele de aplicare a L 571/2005 cu valabilitate în anul 2009: „veniturile obţinute de persoanele fizice din valorificarea prin centrele de colectare a deşeurilor de metal, hârtie, sticlă şi altele asemenea şi care nu provin din gospodăria proprie”.

Nu există  probe din care să rezulte că inculpatul ar fi colectat materialul predat la SC T SA Braşov din alte surse decât cele provenite din dezmembrarea abatorului – imobil clădire - care îi aparţinea. De altfel, în chiar cuprinsul rechizitoriului se reţine că inculpatul a declarat organelor de inspecţie fiscală că materialele predate provin din gospodăria proprie, respectiv din dezmembrarea unui abator din localitatea Sibioara, jud. Constanţa – imobil achiziţionat, în calitate de persoană fizică, de către inculpat împreună cu SV (fila 12 dosar u.p.).

Organele judiciare nu au indicat modalitatea în care inculpatul ar fi intrat în posesia cantităţii de deşeu predată la SC T SA pentru a aprecia că bunurile nu provin din gospodăria proprie a inculpatului. Singura explicaţie este aceea că organele fiscale nu au ţinut seama de cele învederate de inculpat şi au apreciat că acesta are, ca şi ocupaţie, colectarea de deşeuri. Probatoriul de la dosar nu denotă sub nicio formă acest din urmă aspect, ci din contră, din probe reiese faptul că inculpatul a dezafectat  (martorul IB –fila 82 dosar instanţă) părţi din imobilul construcţie achiziţionat de la numitul GI pe care le-a predat ulterior la Sc T SA Braşov. De altfel, nici organele de cercetare penală nu au reţinut altă stare de fapt, în sensul că inculpatul ar fi colectat din alte locaţii materialul neferos predat la C T SA Braşov, ci că într-adevăr inculpatul a predat bunuri de pe proprietatea sa, proprietate care astfel, în opinia organelor de cercetare penală, nu poate face parte din categoria “gospodărie proprie”.

Instanţa constată că inculpatul a predat efectiv către SC T SA Braşov, în 3 rânduri, cantitatea totală de 4.440 kg, materiale neferoase care proveneau de pe imobilul care îi aparţinea.

Potrivit procesului verbal din data de 25.07.2012 întocmit de DGFP Constanţa - AIF, inculpatul s-ar fi sustras de la plata impozitului pe venit, cu stopaj la sursă, în sumă de 4.505 lei, la care se adaugă obligaţii accesorii, 3.550 lei majorări de întârziere şi 676 lei penalităţi. Calculul sumelor datorate la bugetul statului s-a făcut în conformitate cu art. 78 alin.2 -79 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, iar potrivit prevederilor legale menţionate mai sus, sunt supuse impozitului pe venit, prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului brut, veniturile obţinute din alte surse, care nu se încadrează în categoriile prevăzute la art.41 lit. a-h. (venituri din activităţi independente). S-a menţionat că în art. 152 din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal se prevede că art.78 are în vedere şi veniturile obţinute de persoanele fizice din valorificarea prin centrele de colectare a deşeurilor de metal, hârtie, sticlă şi altele asemenea şi care nu provin din gospodăria proprie. Impozitul pe venit se calculează prin reţinerea la sursă la momentul plăţii veniturilor de către plătitorii de venituri, prin aplicarea cotei asupra venitului brut.

Instanţa constată că deşi organele de inspecţie fiscală reţin faptul că inculpatul datora taxe pentru suma obţinută urmare a predării materialului neferos, nu indică pentru ce anume s-a apreciat că inculpatul nu a predat bunuri din gospodăria proprie, care este criteriul pentru care au apreciat că bunurile predate provin din alte surse. De altfel organele de inspecţie fiscală nu indică nici care ar fi sursa de provenienţă a materialului predat de inculpat la centrul de colectare, respectiv faptul că bunurile ar proveni din colectarea de către inculpat, ca activitate independentă, a diverselor categorii de deşeu. Nu este obligaţia inculpatului să dovedească faptul că a declarat în mod necorespunzător adevărului, ci a organelor judiciare; or nicăieri nu se menţionează pentru ce anume s-a catalogat la aproximativ 3 ani de la momentul predării  că declaraţiile inculpatului nu sunt reale.

Instanţa constată că nu există o definiţie fiscală a noţiunii de „gospodărie proprie” – noţiune trecută pe adeverinţa de predare a materialului neferos şi de încasare a banilor emisă de SC T SA Braşov; L 571/2005 utilizează termeni precum „capul de gospodărie”, „pierderi în gospodărie”, „gospodărie individuală” însă nicăieri noţiunea de “gospodărie proprie”. De altfel, la articolul 77 din normele metodologice de aplicare a L 571/2005 este singura dată când se foloseşte o sintagmă asemănătoate: “gospodăria individuală este gospodăria care aparţine unei persoane fizice…”. Nicăieri în cuprinsul codului fiscal nu apare definită, aşa cum am spus, noţiunea de “Gospodărie proprie”. Nici organul de inspecţie fiscală nu a precizat care este, în accepţiunea sa, definiţia noţiunii de “gospodărie proprie”.

Prin urmare, catalogarea unor bunuri ca provenind sau nu din “gospodăria proprie” era lăsată – până în anul 2012, data intrării în vigoare a OUG 125/2011 - la latitudinea celui ce preda bunurile reciclabile şi implicit angajatului de la societatea de colectare a materialului neferos care înregistra dovada de predare primire şi care putea constata în funcţie de cantitatea şi felul materialului dacă acesta provine din gospodăria proprie sau din alte surse.

“Gospodăria proprie” a unei persoane reprezintă, în sens larg, totalitatea bunurilor pe care acesta le are în proprietate şi de care poate dispune în conformitate cu dispoziţiile legale. Nu există nicăieri explicat care anume din bunurile care aparţin unei persoane nu pot face parte din “gospodăria sa proprie” sau pentru ce anume, în cazul în speţă, imobilele aparţinând inculpatului nu pot fi apreciate ca făcând parte din gospodăria sa.

Instanţa constată că inculpatul a comercializat bunuri ce proveneau din dezafectarea unui imobil ce-i aparţinea. Vânzarea/cumpărarea unor construcţii, fie ele civile sau industriale, se face – dacă nu se dispune altfel – şi cu privire la instalaţiile deja existente şi incorporate în imobil, mobilier etc. De exemplu, în situaţia în care o persoană cumpără una sau mai multe locuinţe, dacă doreşte să predea la centrul de colectare instalaţiile din interiorul construcţiei , bunurile provin din gospodăria sa şi nu din alte surse şi nu desfăşoară astfel o activitate independentă, o faptă de comerţ, urmare căreia obţine venituri; că în prezent legea fiscală, în cazul valorificării de deşeuri, nu mai face deosebire între bunurile care provin din “gospodăria proprie” şi “din alte surse” este o dovadă certă a faptului că noţiunea de “gospodărie proprie” nu a primit o definiţie exactă, nu au fost indicate norme metodologice privind interpretarea acestei noţiuni, motiv pentru care nu se poate imputa contribuabilului  imprevizibilitatea legii.

Nu s-a făcut dovada că inculpatul ar fi predat la centrul de colectare un bun care nu-I aparţinea şi chiar şi în această situaţie persoana păgubită – cel care ar fi reclamat proprietatea bunurilor – ar fi avut deschisă calea unei acţiuni civile în justiţie. Nu există nici o dovadă a faptului că inculpatul ar fi predat la SC T SA materiale care nu ar proveni de pe proprietatea sa, proprietate pe care o deţinea în calitate de persoană fizică. 

Prin urmare, instanţa constată că inculpatul a declarat corespunzător agentului colector faptul că bunurile provin din gospodăria proprie. Incompleta normare a dispoziţiilor fiscale nu poate fi imputată inculpatului care a declarat corect provenienţa bunurilor.

Organul colector – în speţă SC T SA Braşov – trebuia să indice în ce constau deşeurile primite de la inculpat pentru a se putea aprecia asupra naturii bunurilor predate, dacă acestea puteau proveni din alte surse decât gospodăria proprie, respectiv din colectarea în mod independent a unor deşeuri. 

Chiar dacă nu există norme metodologice prin care să se stabilească sursa de provenienţă a deşeurilor, se constată că implicit, prin dispoziţiile art 152 a normelor de aplicare a Codului fiscal, se cataloghează drept “o activitate independentă” obţinerea de către persoanele fizice de venituri din valorificarea prin centrele de colectare a deşeurilor care nu ar proveni din gospodăria proprie. Organul colector de impozite avea posibilitatea însă să refuze sau să sesizeze organele judiciare dacă ar fi constatat că declaraţia inculpatului privind provenienţa deşeurilor nu părea a corespunde realităţii.

Prin urmare, în lipsa unor alte documente care să poată permite identificarea categoriilor de deşeu predate şi în condiţiile în care inculpatul a indicat organului fiscal că bunurile provin din “gospodăria proprie” dar şi locul unde poate fi verificat acest aspect – proprietatea sa, se constată că nu există probe suficiente care să dovedească faptul că acţiunile inculpatului pot fi apreciate ca predare de deşeuri care provin din activitate independentă care s-ar circumscrie dispoziţiilor art. 78 al 2 din Codul fiscal în vigoare în anul 2009.

Prin predarea bunurilor care-i aparţin la o societate de colectare a materialelor neferoase, inculpatul nu a efectuat nici acte de comerţ care s-ar circumscrie dispoziţiilor L 571/2003 astfel cum sunt descrise la art. 41 lit. a din L 571/2005: “venituri din activităţi independente, definite conform art. 46”. Art.46 din L 571/2005 la alin 2 defineşte veniturile din activităţi independente ca fiind: “Sunt considerate venituri comerciale veniturile din fapte de comerţ ale contribuabililor, din prestări de servicii, altele decât cele prevăzute la alin. (3), precum şi din practicarea unei meserii.

Tribunalul constată că inculpatul, prin cele trei acte materiale reţinute în sarcina sa, nu se poate include, sub nicio formă, în vreuna dintre categoriile anterior menţionate. Predarea de către o persoană, în trei rânduri, la o societate de colectare de deşeuri a unor materiale feroase care îi aparţin, nu constituie fapte de comerţ decât dacă acea persoană desfăşoară în mod constant, cu titlu de obişnuinţă, activităţi de colectare a unor materiale care pot fi predate – vândute unor centre specializate. Având în vedere persoana inculpatului, numărul actelor materiale ce ar constitui infracţiunea de evaziune fiscală, instanţa constată că nu există nici o probă care să certifice faptul că inculpatul a desfăşurat, cu titlu de îndeletnicire, acte de comerţ de colectare a materialelor reciclabile.

Aşa cum anterior am arătat, tocmai datorită problemelor apărute în practică cu privire la interpretarea de către organul fiscal, de cel colector, şi chiar de către unii dintre contribuabili, a noţiunii de “gospodărie proprie”, codul fiscal a fost modificat iar în prezent prin art 78 al 1 lit f din L 571/2005 introdus prin OUG 125/2011 nu se mai fac deosebiri în ceea ce priveşte natura bunurilor predate la centrele de colectare, toate bunurile predate fiind supuse impozitării; modificările legislative au avut în vedere tocmai prevederile ambigue înscrise în codul fiscal şi preluate pe procesele verbale de predare primire a materialului colectat prin centre de colectare (două rubrici: “din gospodăria proprie” sau “din alte surse”), sens în care prin noile dispoziţii fiscale s-a specificat cu claritate că toţi cei ce predau  deşeuri trebuie să se supună impozitării de 16%.

Altfel spus, dacă inculpatul ar fi predat deşeuri la centrul de colectare după data de 1.01.2012 (data intrării în vigoare a OUG 125/2011) era obligat ca şi pentru bunurile care  proveneau din gospodăria proprie, indiferent de calitatea şi cantitatea acestora, bunuri de care se folosea în orice mod, să plătească contribuţia de 16%.

Având în vedere considerentele de mai sus, instanţa reţine că inculpatul nu a declarat în mod necorespunzător adevărului faptul că bunurile predate proveneau din gospodăria sa; de asemenea, nu există probe care să susţină faptul că bunurile predate de inculpat ar proveni din alte surse decât din dezmembrarea imobilului/imobilelor căreia aparţineau.

Potrivit art 9 lit a din L 241/2005 evaziunea fiscală constă în: ascunderea bunului sau a sursei impozabile.

Tribunalul constată astfel că fapta de predare de bunuri a existat, că ea nu se circumscrie laturii obiective a infracţiunii de evaziune fiscală, neexistând nicio acţiune de ascundere a bunului sau a sursei impozabile, în condiţiile în care inculpatul a prezentat efectiv deşeurile la centrul de colectare. Inculpatul a declarat că bunurile provin de pe proprietatea sa; dubiul în ceea ce priveşte provenienţa bunurilor – din dezmembrarea imobilului sau din alte surse – nu poate profita decât inculpatului. Având în vedere declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, probele depuse de inculpat în apărare, instanţa constată că materialele predate de inculpat la centrul de colectare proveneau din gospodăria acestuia astfel cum corect a declarat, nefiind dovedită o acţiune, ca ocupaţie, a inculpatului de a desfăşura astfel de activităţi aducătoare de venituri. Totodată instanţa constată că nu există nici intenţia inculpatului de a ascunde bunurile sau sursa impozabilă, în condiţiile în care la momentul predării deşeurilor acestea au fost efectiv prezentate la centrul de colectare - SC T SA Braşov, societatea colectoare de impozite putând constata astfel dacă bunurile puteau sau nu să provină din gospodăria unei persoane şi să ceară documente în acest sens.

Totodată, se constată că inculpatul a recunoscut faptele(nu şi infracţiunea) pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, respectiv că a vândut la SC T SA Braşov produse neferoase pe care le avea pe proprietatea sa şi a fost de acord, astfel cum rezultă din chiar înscrisul de la fila 56 dosar u.p., să achite taxele calculate de organele de inspecţie fiscală; inculpatul a învederat că nu a intenţionat să inducă în eroare organele colectoare de taxe cu privire la provenienţa bunurilor, iar organele fiscale nu au dovedit că bunurile nu provin de pe proprietatea acestuia – nefiind dovedit nici faptul că imobilul/imobilele construcţii au fost achiziţionate pentru a fi dezmembrate şi apoi obţinute sume de bani din vânzarea deşeurilor, caz în care se putea aprecia fapta sa ca fiind una de comerţ.

Aşa fiind, se constată că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală sub aspect subiectiv şi nici probe suficiente care să probeze latura obiectivă, sens în care se va dispune potrivit art 11 pct 2 lit a rap la art 10 lit d Cpp achitarea inculpatului de sub acuzaţia de evaziune fiscală prev de art 9 alin.l lit. a) din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal (3 acte materiale).

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, Tribunalul constată că Statul Român prin ANAF – DGFP Constanţa, s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 8731 lei.

Instanţa reţine că probatoriul administrat în cauză a fost insuficient pentru a dovedi că bunurile predate de inculpat la SC T SA Braşov proveneau din alte surse şi nu din gospodăria proprie astfel cum inculpatul a indicat. Organul fiscal nu a menţionat în nici un fel, în actul de constituire de parte civilă, pentru care motiv a apreciat că inculpatul desfăşoară acte de comerţ - colectare şi revînzare de deşeuri – pentru care ar fi trebuit să plătească impozit conform art 78 al 2 sau art 46 din L 571/2005. Faptul că o inculpatul a vândut de trei ori deşeuri reciclabile, despre care a a susţinut că provin din gospodăria proprie – aspect neverificat în niciun fel de organele de inspecţie fiscală – nu conduce automat la catalogarea acestor fapte ca fiind “de comerţ”. Împrejurarea că inculpatul a cumpărat un imobil în interiorul căruia se găseau mai multe instalaţii care nu-i mai erau de trebuinţă şi astfel le-a vândut nu-l transformă pe inculpat în comerciant, activitatea sa neputând fi catalogată drept o ocupaţie, îndeletnicire cu titlu de activitate independentă, nefiind dovedit faptul că motivul achiziţionării construcţiilor a fost doar acela de a dezmembra şi preda la “fier vechi” construcţiile.

Prin urmare, inculpatul a declarat în mod real sursa de provenienţă a bunurilor, statul roman nefiind prejudiciat în niciun fel. De altfel, organele fiscale, nu numai că nu au motivat pentru ce anume s-au aplicat dispoziţiile art 78 al 2 din L 571/2005, dar chiar ele însele au sesizat organele judiciare pentru ca acestea din urmă să stabilească dacă există sau nu infracţiunea de evaziune fiscală, respective să stabilească dacă exista sau nu obligaţia inculpatului de a plăti impozit pentru suma încasată, fără a dispune prin decizie de impunere, cum se procedează în acest caz.

Cum partea vătămată a ales calea procesului penal pentru a-şi recupera prejudiciul instanţa penală soluţionează acţiunea civilă şi constată că: prin fapta sa inculpatul nu a produs nici un prejudiciu părţii civile pentru că s-a făcut dovada că a deţinut în proprietate un bun pe care îl folosea şi pe care l-a dezafectat, iar partea vătămată nu a făcut dovada că bunurile predate la centrul de colectare proveneau din alte surse decât cele indicate de inculpat.

Instanţa constată că procesele verbale întocmite de organele fiscale – filele 7 şi 10 dosar u.p. – nu se coroborează cu alte probe de la dosar. Aspectele cuprinse în aceste procese verbale de inspecţie fiscală nu precizează în niciun moment de ce s-a apreciat că susţinerile inculpatului nu sunt veridice, pentru ce motive predarea realizată de inculpat nu se înregistra la bunuri provenind din “gospodăria proprie” şi care este, în opinia organelor fiscale şi de cercetare penală, categoria de materiale care se pot încadra în noţiunea de “materiale care provin din gospodăria proprie”.

Aşa fiind, constatând că partea vătămată nu a dovedit prejudiciul indicat în procesele verbale întocmite pe numele inculpatului (lucrările cu nr 121568/2012 şi nr 8135/2012, filele 7-10 dosar u,p.), instanţa urmează a respinge pretenţiile formulate de partea civilă.

Se va constata că în cauză nu au fost dispuse măsuri asigurătorii de către organul de cercetare penală care să necesite a fi analizate.

Văzând şi dispoziţiile art 189,192 al 3 Cpp.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE :

În baza art. 11 pct 2 lit a rap la art. 10 lit d Cpp dispune achitarea inculpatului DD - pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată faptă prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. a din gea 241/2005 rep., cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Cod Penal( 3 acte materiale).

În baza art. 346 Cpp respinge pretenţiile civile formulate de Statul Român prin ANAF – DGFP Constanţa.

Constată că nu s-au dispus măsuri asigurătorii în prezenta cauză.

Cheltuielile judiciare avansate de stat, sumă ce include şi 50% onorariu avocat oficiu, rămân în sarcina statului.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 14.05.2013.

Domenii speta

Spete similare