Valorificare sporuri la pensie

Sentinţă civilă 10292 din 14.10.2011


3. valorificare sporuri la pensie

Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 8416/63/2008, reclamanta R.G. a formulat în contradictoriu cu intimata CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII DOLJ contestaţie împotriva deciziilor de pensie nr. 159491/10.03.2008 şi 159491/19.03.2008, solicitând a se emite o nouă decizie de pensie cu respectarea tuturor drepturilor sale legale.

În motivare arată în esenţă că sunt următoarele probleme privind înscrierea drepturilor de pensie:

1. pentru perioada 01 09 1986-01 02 1987, salariul de încadrare este trecut în mod greşit;

2.  pentru perioada 01 09 1987-11 02 1990, la sporul de dirigenţie au fost trecute sume a căror sursă nu o cunoaşte;

3. nu a fost trecută compensaţia salarială pe lunile noiembrie 1990- martie 1991;

4. pe luna aprilie 1991 a fost înscrisă o sumă greşită la „sporuri incluse în salariu”;

5. pe lunile iulie-august 1992, salariul a fost de 37.590 lei, respectiv 34.325 lei;

6. nu a fost luat în calcul sporul salarial prevăzut de decretul nr. 46/1982;

7. nu i-a fost acordat procentul de 3,6% pentru fiecare an suplimentar celor 25 ani care au constituit baza de calcul a pensiei;

8. nu i-au fost luate în calcul următoarele sporuri:

-a. sporul pentru activitate didactică în mediul rural;

-b.  sporul de stabilitate/fidelitate;

-c. sporul de suprasolicitare neuro-psihică;

 -d. sporul pentru activitate în mediul toxic;

9. pentru pensia suplimentară i s-a acordat un punctaj foarte mic.

Intimata a depus întâmpinare prin care solicită respingerea acţiunii, considerând că au fost valorificate toate drepturile reclamantei.

La data de 12 11 2008, reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care reia susţinerile din cererea introductivă.

La data de 24 03 2009, reclamanta a formulat precizare la acţiune prin care arată că înţelege să conteste şi decizia de pensie nr. 159491/11.12.2008, pe acelaşi argumente ca şi în cererea introductivă.

În dovedire au fost depuse copii de pe înscrisurile depuse în dosarul de pensie.

A fost administrată proba cu expertiza contabilă-specialitatea pensii, fiind depus în acest sens la dosar raportul de expertiză întocmit de expert Smarandache S. şi răspunsurile la obiecţiunile formulate de părţi.

Prin sentinţa nr. 10292/14.10.2011, instanţa a admis în parte contestaţia, a anulat în parte decizia de pensie nr. 159491/11.12.2008, a obligat intimata să emită o nouă decizie de pensie cu valorificarea sporului de dirigenţie astfel cum reiese din adeverinţa nr. 238/2008 emisă de Scoala Almăj, a respins celelalte capete de cerere, constatând următoarele:

 Prin acţiunea astfel cum a fost formulată şi precizată, reclamanta RADU GHEORGHIŢA a formulat contestaţie împotriva deciziilor de pensie nr. 159491/10.03.2008, 159491/19.03.2008 şi 159491/11.12.2008, solicitând a se emite o nouă decizie de pensie cu respectarea tuturor drepturilor sale legale.

Cum decizia de pensie nr. 159491/11.12.2008 a fost emisă în revizuirea deciziei nr. 159491/10.03.2008, respectiv în luarea în calcul a unor date nevalorificate în prima decizie reiese că prima decizie a fost revocată pe cale administrativă, iar contestaţia formulată împotriva deciziei este rămasă fără obiect.

Decizia de pensie nr. 159491/19.03.2008 a fost emisă în vederea punerii în aplicare a OUG nr. 19/2007, existenţa acesteia fiind înlăturată prin emiterea deciziei nr. 159491/11.12.2008 şi respectiv a deciziei nr. 159491/20.01.2009. 

Decizia de pensie care trebuie analizată de instanţă rămâne deci cea cu nr. 159491/11.12.2008 , prin raportare la susţinerile reclamantei, apărările intimatei şi probele administrate în cauză. 

1. Prima susţinere a reclamantei vizează salariul de încadrare pentru perioada 01 09 1986-01 02 1987. Această perioadă a fost avută în vedere în emiterea deciziei de revizuire, cu nr. 159491/11.12.2008, fiind de fapt motivul principal care a condus la emiterea deciziei respective. Reclamanta nu a adus probe suplimentare care să contrazică această situaţie de fapt. 

2.  Cu privire la sporul de dirigenţie pentru perioada 01 09 1987-11 02 1990, se au în vedere următoarele:

 Intimata susţine că a valorificat acest spor, astfel cum reiese din fişa de pensie , admiţând însă că sunt anumite contradicţii între acest act şi adeverinţa nr. 1178/24 10 2007, pe care îşi întemeiază concluziile şi expertiza.

Instanţa constată că datele din adeverinţa nr. 1178/24 10 2007 sunt întărite şi de cele conţinute în adeverinţa nr. 238/2008 emisă de Scoala Almăj, aceasta din urmă având ca principal scop tocmai elucidarea cuantumului sporului respectiv pe perioada aflată în discuţie.

În aceste condiţii, instanţa nu poate concluziona decât că sporul de dirigenţie pentru perioada 01 09 1987-11 02 1990 nu a fost valorificat în mod corect de către intimată, cu toate că la dosarul de pensie există acte eliberate de fostul angajator pentru a căror valabilitate acesta poartă întreaga răspundere , iar aceste acte sunt de natură a elucida problema acestui spor, iar refuzul intimatei de a le lua în calcul nu poate avea din această perspectivă nicio justificare. 

3. Compensaţia salarială pe lunile noiembrie 1990- martie 1991 a fost acordată în conformitate cu prevederile HG nr. 1163/1990.

Aceste compensaţii nu pot fi avute în vedere la calcularea drepturilor de pensie, astfel cum rezultă din disp. art. 3 al. 3 din HG nr. 1163/1990:

„Sumele prevăzute la lit. a) şi b) se acordă distinct de salariul tarifar şi, respectiv, pensie şi nu afectează drepturile care se acordă potrivit legii în funcţie de salariu sau pensie, după caz.”

Având în vedere dispoziţiile legale de mai sus, instanţa nu poate avea o altă interpretare a legii, întrucât ar însemna să adauge la lege, cu încălcarea atribuţiilor conferite puterii judecătoreşti.

Concluziile expertizei cu privire la posibila valorificare a acestor drepturi urmează a fi înlăturate întrucât se întemeiază pe prevederile legale referitoare la constituirea fondului pentru pensia suplimentară. 

4. Cu privire  la „sporurile incluse în salariu” pe luna aprilie 1991, aceste drepturi sunt prezentate de către reclamantă într-un mod incomplet şi neclar.

Prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta face referire la adeverinţa nr. 647/29 08 2007 în care ar fi precizate HG nr. 219/1991 şi 307/1991.

Nici prin cererea introductivă şi nici prin precizările ulterioare , reclamanta nu a lămurit ce înţelege prin „sporurile incluse în salariu”, iar simpla referire la o adeverinţă şi două acte normative cu un conţinut exhaustiv nu prezintă suficientă relevanţă pentru a desluşi regimul juridic  al drepturilor pe care pretinde că intimata nu le-a valorificat.

5. În ceea ce priveşte salariul pe lunile iulie-august 1992, aceste drepturi au fost valorificate astfel cum reiese din desfăşurătorul buletinului de calcul şi în raport de disp. art. 164 din legea nr. 19/2000, reclamanta neaducând argumente de natură a combate susţinerile intimatei pe aceste aspecte.

6. Sporul salarial prevăzut de decretul nr. 46/1982 nu poate fi avut în vedere la stabilirea pensiei, prin raportare la concluziile expertizei şi disp. alin. 1-2 ale ART. 6 din decretul nr. 46/1982, care are următorul conţinut:

„Retribuţia în acord, sporurile, indemnizaţiile, premiile, celelalte drepturi de retribuire, precum şi orice alte drepturi şi obligaţii care se determină, potrivit legii, în funcţie de nivelul retribuţiei se stabilesc fără a se lua în considerare majorările de retribuţie prevăzute la art. 1.

De asemenea, compensaţiile acordate potrivit art. 3 nu se iau în considerare la stabilirea drepturilor şi obligaţiilor care se determină în funcţie de nivelul pensiei.”

7. Majorarea punctajului cu 3,6% pentru fiecare an suplimentar celor 25 ani care au constituit stagiul complet de cotizare nu poate fi acordată întrucât nu sunt îndeplinite în mod cumulativ condiţiile referitoare nu numai la stagiu, dar şi la vârstă, astfel cum sunt prevăzute în mod expres de art. 78 alin. 8 din lg. nr. 19/2000. 

8a+d. Sporul pentru activitate didactică în mediul rural şi respectiv sporul pentru activitate în mediul toxic nu au putut fi luate în calcul întrucât din adeverinţele depuse la intimată nu rezultă cuantumul sau procentul în care a fost acordat, aspecte care sunt confirmate şi de expertiză.

8b+c.  Sporul de stabilitate/fidelitate şi respectiv sporul de suprasolicitare neuro-psihică nu sunt atestate de actele depuse la dosarul de pensie, astfel încât aceste sporuri nu au putut fi valorificate.

9. Punctajul pentru contribuţia de 2% şi 3% la pensia suplimentară a fost valorificat în mod corect de către intimată, după cum rezultă şi din buletinele de calcul depuse la dosar, reclamanta neaducând argumente pertinente din care să reiasă contrariul.

În concluzie, din considerentele mai sus expuse, instanţa va admite în parte acţiunea astfel cum a fost formulată şi precizată.

Va dispune anularea în parte a deciziei de pensie nr. 159491/11.12.2008.

 Va obliga intimata să emită o nouă decizie de pensie cu valorificarea sporului de dirigenţie astfel cum reiese din adeverinţa nr. 238/2008 emisă de Scoala Almăj.

Va respinge celelalte capete de cerere.

Potrivit disp. art. 274 cpc va obliga intimata la plata către reclamantă a sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată.

În raport de aceste dispoziţii legale, partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, iar judecătorii nu pot micşora cheltuielile de timbru, taxe de procedură şi impozit proporţional, plata experţilor, despăgubirea martorilor, precum şi orice alte cheltuieli pe care partea care a câştigat va dovedi că le-a făcut.

1