Venituri încasate în acord direct, valorificare la stabilirea cuantumului pensiei de asigurări sociale, incidenţa Deciziei nr.19/2012 Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în recurs în interesul legii

SENTINŢA CIVILĂ NR. 4236

Data - 04.10.2017

Autor: Pavel-Anton Alina

Domeniu asociat: pensii

Titlu: venituri încasate în acord direct, valorificare la stabilirea  cuantumului pensiei de asigurări sociale, incidenţa Deciziei nr.19/2012 Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în recurs în interesul legii

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr.---, la data de 28.06.2017, contestatorul XXXa chemat în judecată intimatele Casa Judeţeană de Pensii Prahova şi Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale – Comisia Centrală de Contestaţii, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea intimatei Casa Judeţeană de Pensii Prahova să recalculeze pensia valorificând veniturile, aşa cum rezultă din adeverinţa depusă, începând cu luna următoare depunerii cererii la C.J.P. Prahova; anularea deciziei emise de Casa Judeţeană de Pensii Prahova şi a hotărârii emise de Casa Naţională de Pensii, astfel: contestaţia nr. ---, decizia nr. ---, emisă de CJP Prahova, adeverinţa nr. ---  eliberată de ---  SA Ploieşti.

În fapt, contestatorul a arătat că solicită obligarea intimatei Casa Judeţeană Prahova să recalculeze pensia, valorificând veniturile, aşa cum rezultă din adeverinţa depusă, începând cu luna următoare depunerii cererii la C.J.P. Prahova, anularea deciziei emise de Casa Judeţeană de Pensii Prahova şi a hotărârii emise de Casa Naţională de Pensii.

În susţinerea cererii, contestatorul a înţeles să facă trimitere la dispoziţiile legale ce sunt aplicabile în speţa dedusă judecăţii, un istoric legislativ fiind reprezentat de: Legea nr. 57/1974 privind Legea retribuirii după cantitatea şi calitatea muncii şi cea care stabileşte ca forma de retribuire obţinută în acord global să fie luată în considerare la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public, sumă ce a fost inclusă în salariul brut şi pentru care s-a plătit contribuţia de asigurări sociale la sistemul public de pensii; coroborările impuse de aplicarea OUG nr. 4/2005 şi a Deciziei nr. 19 din 17.10.2011 şi 2012 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu jurisprudenţa, ce au stabilit că reprezintă venituri suplimentare la retribuţia tarifară de încadrare (avută în vedere iniţial la stabilirea drepturilor la pensie) venituri suplimentare care au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale şi au avut caracter permanent.

Aşa cum reiese din anexa la OUG nr.4/2005 (pct.VI), adeverinţele prin care se dovedesc acordul global şi sporurile trebuie să cuprindă denumirea unităţii, perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere şi încetare a raporturilor de muncă, denumirea dreptului, procentul sau suma acordată şi perioada în care s-a primit dreptul.

Contestatorul a învederat că veniturile neluate în considerare la stabilirea dreptului la pensie au beneficiat de deducerea cotei de contribuţie la bugetul asigurărilor sociale, aşa cum rezultă din menţiunea cuprinsă în adeverinţe, respectiv: « Pentru perioadele menţionate societatea a reţinut şi virat CAS-ul conform legii».

Veniturile de asigurat au beneficiat de deducerea cotei de contribuţie la acest buget. S-au reţinut şi virat contribuţiile pentru asigurări sociale şi pensie suplimentară, prin raportare la întregul venit brut realizat lunar, care include şi salariul cu sporul de acord global.

Conform dispoziţiilor art.7 alin. 3 din OUG nr.4/2005 aprobată şi modificată prin Legea nr. 78/2005, decizia de recalculare poate fi modificată, la cerere, în baza actelor doveditoare prezentate de pensionar, întocmite conform prevederilor legale, din care rezultă alte date şi elemente decât cele utilizate la calculare, referitoare la drepturi cu caracter salarial care, conform legii, se au în vedere la stabilirea punctajului mediu anual sau la stagii de cotizare realizate până la 01.04.2001.

Totodată, contestatorul a înţeles să invoce şi deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care stabilesc norme obligatorii pentru instanţă, în sensul că aceste venituri vor fi avute în vedere la stabilirea şi la recalcularea pensiilor.

Contestatorul a solicitat obligarea intimatei să procedeze la recalcularea pensiei, începând cu luna următoare înregistrării cererii la CJP Prahova. 

Intimatele Casa Judeţeană de Pensii Prahova şi Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale – Comisia Centrală de Contestaţii au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării, intimatele au învederat că, prin cererea nr. --- , înregistrată la Casa Judeţeană de Pensii Prahova, contestatorul a solicitat recalcularea drepturilor de pensie, anexând în acest sens adeverinţa nr. --- , eliberată de SC ---  SA Ploieşti.

Prin Decizia nr. --- a fost respinsă solicitarea de valorificare a sumelor reprezentând acord direct, întrucât acestea nu reprezintă sporuri cu caracter permanent, conform anexei 15 la normele de aplicare a Legii nr. 263/2010 şi nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislaţiei anterioare datei de 01.04.2001.

Intimatele au susţinut că adeverinţa a cărei valorificare se solicită nu este întocmită cu respectarea prevederilor art. 127 alin. (2) lit. f) din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, aprobate prin HG nr. 257/2011, în sensul că nu este precizat temeiul legat în baza căruia s-a acordat sporul privind acordul global.

Potrivit Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 19/2011 privind stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, prin luarea în considerare a formelor de retribuire obţinute în acord global „Formele de retribuire obţinute în acord global, prevăzutede art. 12 alin.  1 lit. a) din Legea retribuirii după cantitatea şi calitatea muncii nr. 57/1974, vor fi luate în considerare la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut şi, pentru acestea, s-a plătit contribuţia de asigurări sociale la sistemul public de pensii.

Intimatele au solicitat să se constate că adeverinţa a cărei recalculare se solicită nu întruneşte condiţiile dispuse de Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 19/2011, cu trimitere la menţiunile înscrise de angajatorla finalul adeverinţei nr. --- , respectiv: nu sunt venituri realizate în acord global în acceptul precizărilor art. 12 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 57/1974; veniturile realizate în acord direct nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor şi nu au fost înregistrate în carnetele de muncă; pentru aceste venituri realizate în acord direct salariatului nu i s-a reţinut contribuţia pentru pensia suplimentară; salariatului nu i s-a reţinut contribuţia de asigurări sociale la sistemul public de pensii.

Prin urmare, intimatele consideră că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Decizia nr. 19/2011, motiv pentru care au solicitat respingerea acţiunii.

În situaţia în care instanţa va trece peste susţinerile anterioare, intimatele au solicitat a se avea în vedere următoarele:

Având în vedere data depunerii cererii formulate de contestator, intimatele au arătat că aceasta se află sub incidenţa Legii nr. 263/2010.

Or, intimatele au arătat că, potrivit H.G. nr. 257 din 20 martie 2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, Anexa nr. 15: „Nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din bază de calcul a pensiilor, conform legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001: formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale; participarea la beneficii a oamenilor muncii din unităţile economice; premiile anuale şi premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite; recompensele cu caracter limitat, acordate personalului din unele sectoare de activitate; diurnele de deplasare şi de delegare, indemnizaţiile de delegare, detaşare şi transfer; drepturile de autor; drepturile plătite potrivit dispoziţiilor legale, în cazul desfacerii contractului de muncă; al treisprezecelea salariu; formele de retribuire definite sub sintagma "plata cu ora", acordate cadrelor didactice şi specialiştilor din producţie sau din alte domenii de activitate pentru activitatea didactică de predare, seminare, lucrări practice, desfăşurate în afara obligaţiilor de muncă de la funcţia de bază, pentru acoperirea unor posturi vacante sau ai căror titulari lipseau temporar, precum şi pentru îndeplinirea unor activităţi didactice pentru care nu se justifică înfiinţarea unor posturi; formele de retribuire pentru "orele suplimentare" realizate peste programul normal de lucru; sporul acordat pentru personalul didactic care îndrumă practica psihopedagogică şi care asigură perfecţionarea de specialitate a învăţătorilor şi educatorilor; indemnizaţiile de muncă nenormată; compensaţiile acordate conform decretelor nr. 46/1982 şi nr. 240/1982; alte sporuri care nu au avut caracter permanent (....)".

Aşadar, intimatele au susţinut că aceste dispoziţii exprese ale legiuitorului vizând veniturile suplimentare obţinute în forma de retribuire a acordului global nu lăsa loc de interpretare fiind excluse din calculul pensiei.

În ceea ce priveşte Deciziile Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, intimatele au susţinut că acestea au avut în vedere spete aflate, de asemenea, sub incidenţa Legii nr. 19/2000, act normativ abrogat la 01.01.2011. Or, în cauza de faţă, atât cererea de recalculare, cât şi decizia de respingere a acestei cererii se află sub incidenţa Legii nr.263/2010.

În acest sens, intimatele au arătat că, Decizia nr. 19/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie condiţionează valorificarea veniturilor obţinute în acord cu includerea acestor venituri în baza de calcul a pensiei conform legislaţiei anterioare datei de 01.04.2001, precum şi de plata contribuţiilor de asigurări sociale atât de către angajator cât şi de angajat.

Intimatele au subliniat că, acest ultim aspect reiese nu numai din dispozitiv cât şi din considerentele Deciziei nr.19/2012, conform cărora: ,, (...) contribuţia pentru pensia suplimentară, această formă de asigurare socială a reprezentat expresia unei forme, chiar primare, a principiului contributivităţii"; (...) atât angajatorul, cât şi salariatul contribuiau la sistemul de asigurări sociale de stat, sistem contributiv, dualist, care se regăseşte şi în reglementarea actuală".

Or, anterior datei de 01.04.2001, contribuţia la asigurările sociale de stat ce se reţinea din drepturile angajatului era contribuţia la pensia suplimentară (contribuţie care astăzi se numeşte contribuţie individuală).

În acest sens, intimatele au solicitat să se observe că, din adeverinţa depusa de contestator, în dovedirea cererii de recalculare, rezultă fără echivoc că, pentru sumele obţinute în acord global nu s-a reţinut şi achitat contribuţia la pensia suplimentară, din drepturile angajatului.

Din analiza sumelor înscrise, dar şi din menţiunile adeverinţei sus-menţionate, s-a constatat că angajatorul nu a reţinut contribuţia la pensia suplimentară asupra sumelor obţinute în acord global şi prime, cota de 2%, respectiv 3%, fiind reţinute la salariul tarifar înscris în adeverinţă şi la sporul de vechime în muncă.

În opinia intimatelor, este lesne de observat, la o primă lecturare a actelor normative care reglementau obligaţia de plată a contribuţiei de asigurări sociale de stat (Decret nr. 389/1972, Legea nr. 49/1992) că plata contribuţiei de asigurări sociale de stat era obligaţia angajatorului şi nu a angajatului, angajatul având obligaţia contribuţiei la pensia suplimentară (astăzi contribuţia individuală).

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1 din Decretul nr. 389/11.10.1972 cu privire la contribuţia pentru asigurările sociale de stat „unităţile socialiste de stat, organizaţiile cooperatiste, alte organizaţii obşteşti, orice alte persoane juridice, precum şi persoanele fizice, care folosesc personal salariat, sunt datoare să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat, o contribuţie de 15% asupra câştigului brut realizat de personalul lor salariat ... „.

Aşa după cum rezultă din dispoziţiile legale menţionate anterior, precum şi din Legea nr. 49/1992, obligaţia plăţii contribuţiei la asigurările sociale de stat îi revenea angajatorului, care calcula această contribuţie la fondul total de salarii şi o vira la bugetul asigurărilor sociale de stat.

Intimatele au precizat că plata contribuţiei de asigurări sociale de stat, de către angajator, nu însemna diminuarea drepturilor salariale ale angajaţilor, aşa cum erau acestea înscrise în contractele individuale de muncă.

De asemenea, s-a arătat că prin Precizările nr. 181679/10.07.1992 privind aplicarea prevederilor Legii nr. 49/1992, la punctul 2 se menţionează, fără echivoc că sumele ce se utilizează la stabilirea pensiei, sunt sumele la care s-a reţinut contribuţia la pensia suplimentară, suma reţinuta din drepturile salariale ale angajatului.

Astfel, în opinia intimatelor, se poate observa corelaţia între baza de calcul a pensiei conform legislaţiei anterioare datei de 01.04.2001, la care face trimitere atât Legea nr. 19/2000 cât şi Legea nr. 263/2010, compusă din salariu tarifar şi sporurile expres şi limitativ prevăzute de lege, contribuţia la pensia suplimentară, suma care se reţinea din drepturile salariale ale angajatului şi sumele ce se utilizează la stabilirea punctajului mediu anual.

Prin urmare, având în vedere aceste dispoziţii legale şi nu în ultimul rând adeverinţa prezentată de contestator, intimatele au învederat că sumele obţinute în acord nu reprezintă sporuri care au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislaţiei anterioare şi nu au fost avute în vedere la calcularea şi reţinerea contribuţiei la pensia suplimentară.

Intimatele au solicitat să se reţină faptul că legislaţia în vigoare la acea dată nu permitea reţinerea contribuţiei la pensia suplimentară pentru sumele obţinute în acord.

În concluzie, intimatele au învederat ca niciodată sumele obţinute în acord nu au fost valorificate la stabilirea pensiei, nici potrivit legislaţiei anterioare şi nici potrivit Legii nr.263/2010, mai ales că niciun act normativ nu a reglementat stabilirea pensiei in funcţie de veniturile realizate, ci în funcţie de salariile tarifare de încadrare şi sporurile cu caracter permanent.

Faţă de toate motivele menţionate mai-sus, intimatele au solicitat să se respingă acţiunea ca neîntemeiată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile legale indicate în întâmpinare.

În dovedirea întâmpinării, intimatele au solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

În raport de motivele invocate prin întâmpinare, contestatorul a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a solicitat instanţei să respingă apărările formulate şi argumentele invocate prin întâmpinare şi să admită cererea, aşa cum a fost formulată, pentru următoarele motive:

Potrivit deciziei nr. ---, motivarea intimatei de a nu-i valorifica munca în acord este următoarea: „Se respinge cererea de recalculare a drepturilor de pensie, prin valorificarea veniturilor realizate în acord, întrucât acestea nu reprezintă sporuri cu caracter permanent, conform anexei nr. 15 din normele de aplicare a prevederilor Legii nr.263/2010, aprobate prin HG nr. 257/2011”.

În decizia indicată, intimata nu a invocat nicio altă motivare, cu atât mai puţin cele precizate prin întâmpinare, apreciind că motivarea intimatei de a nu-i valorifica munca în acord nu poate fi complinită prin alte apărări realizate în faţa instanţei de judecată.

Referitor la susţinerea din decizia nr. ---, că veniturile privind munca în acord nu au fost valorificate la calculul pensiei, întrucât acestea nu reprezintă sporuri cu caracter permanent, conform anexei nr. 15 din normele de aplicare a prevederilor Legii nr.263/2010, aprobate prin HG nr. 257/2011, contestatorul a făcut următoarele menţiuni:

Deşi sporul de acord nu a fost menţionat ca spor ce se ia în calculul drepturilor de pensie, întrucât nu a constituit un spor cu caracter permanent, conform anexei 15 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 aprobate prin HG nr. 257/2010, prin decizia nr. 19 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 17.10.2011, s-a stabilit că interpretarea disp. art. 2 lit. e, art. 78 şi art. 164 din Legea nr. 19/2000 şi ale OUG nr. 4/2005, formele de retribuire în acord global prevăzute de art. 12 alin. 1 lit. a din Legea nr. 57/1974 privind retribuirea după calitatea şi cantitatea muncii vor fi luate în considerare la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut şi pentru acestea s-a plătit contribuţia de asigurări sociale.

Astfel, această decizie, deşi a avut în vedere la data pronunţării dispoziţiile legale înscrise în Legea nr. 19/2000, este pe deplin aplicabilă şi în contextul Legii nr.263/2010, act normativ ce a reluat sub acest aspect dispoziţiile Legii nr. 19/2000.

În concluzie, decizia menţionată are deplină aplicabilitate şi sub imperiul Legii nr.263/2010, astfel încât adeverinţele menţionate şi eliberate de angajator fac proba completă a faptului că au fost achitate bugetului de stat la data respectivă contribuţiile de asigurări sociale de către angajator.

Faţă de apărările formulate prin întâmpinare, apărări ce nu se regăsesc în motivarea deciziei nr. ---, prin care veniturile în acord nu i-au fost valorificate, contestatorul a făcut următoarele menţiuni:

Intimata susţine că, în adeverinţă, nu este precizat temeiul legal în baza căruia s-a acordat sporul privind acordul global.

Din conţinutul adeverinţei se constată că a beneficiat de sume primite în acord şi care, împreună cu salariul de bază, constituie salariul brut, sume asupra cărora au fost reţinute impozitul şi contribuţii la asigurări sociale, temeiul acestor reţineri fiind art. 1 din Decretul nr. 389/1972 cu privire la contribuţia privind asigurările sociale de stat, act normativ care dispunea ca angajatorii să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuţie de 15% asupra câştigului brut realizat de salariat.

Atât Legea nr. 19/2000, cât şi Legea nr.263/2010 a pensiilor au statuat ca principiu de bază principiul contributivităţii, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice, participante la sistemul public, drepturile de pensie cuvenindu-se în raport de contribuţiile plătite. Contestatorul consideră că este îndreptăţit să beneficieze de recalcularea pensiei în raport de sumele încasate în acord global în temeiul principiului contributivităţii, menţionat de art. 2 din Legea nr. 263/2010.

Potrivit prevederilor art. 107 alin.3 şi 5 din Legea nr.263/2010, pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor şi/sau a stagiilor de cotizare, prevăzute de lege nevalorificate la stabilirea acesteia, sumele rezultate urmând a se acorda începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată solicitarea.

Intimata susţine că din adeverinţă ar rezulta că nu s-a reţinut contribuţia pentru pensia suplimentară şi omite faptul că acea contribuţie plătită de angajaţi, ce s-a numit contribuţie pentru pensie suplimentară, nu condiţiona şi nu condiţionează includerea în baza de calcul pentru pensia de asigurări sociale a veniturilor obţinute din munca de salariat care, prin plata respectivei contribuţii (la pensia suplimentară) primea, separat o majorare a punctajelor anuale.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. c) şi d) din Legea nr.263/2010, sistemul public de pensii se organizează şi funcţionează pe baza principiului contributivităţii, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale, cuvenindu-se pe temenii contribuţiilor de asigurări sociale plătite.

De asemenea, conform prevederilor art. 107 alin.3 şi 5 din Legea nr. 263/2010, pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor şi/sau a stagiilor de cotizare prevăzute de lege, nevalorificate la stabilirea acesteia.

Principiul contributivităţii consacrat de prevederile art. 2 din Legea nr.263/2010 trebuie să primeze faţă de argumentele intimatei, întrucât soluţia contrară ar însemna încălcarea acestui principiu de bază al sistemului de asigurări sociale, cu consecinţa generării unei grave dezavantajări a persoanelor care au rost retribuite în acord şi care au realizat venituri mai mari decât cele prevăzute în carnetul de muncă.

Având în vedere aspectele menţionate, contestatorul a solicitat instanţei să respingă apărările formulate prin întâmpinare şi să admită cererea. 

În cauză, s-a procedat la administrarea probei cu înscrisuri.

Analizând materialul probatoriu existent la dosar, tribunalul retine următoarea situaţie de fapt:

Prin cererea nr. --- , înregistrată la Casa Judeţeană de Pensii Prahova, contestatorul XXX a solicitat recalcularea drepturilor de pensie ce i-au fost stabilite anterior, prin valorificarea veniturilor atestate prin adeverinţa nr. --- , eliberată de SC ---  SA Ploieşti,  pe care le-a încasat în perioada 15.05.1971-01.04.2001, cu titlul de sume acordate pentru ore după normă.

Potrivit adeverinţei indicate (filele 12-16 dosar),  veniturile înscrise nu sunt venituri în acord global, ci în acord direct, care erau condiţionate de tarife pe unitatea de produs în care măsurarea muncii s-a făcut pe bază de norme, angajatorul plătind contribuţiile de asigurări sociale datorate, anterior aplicării legii nr.19/2000.

Prin Decizia nr. --- (fila 11) a fost respinsă solicitarea de valorificare a sumelor reprezentând acord direct, cu motivarea că  acestea nu reprezintă sporuri cu caracter permanent, conform anexei 15 la normele de aplicare a Legii nr. 263/2010 şi nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislaţiei anterioare datei de 01.04.2001.

Intimata Casa Judeţeană de Pensii Prahova a susţinut că adeverinţa a cărei valorificare se solicită nu este întocmită cu respectarea prevederilor art. 127 alin. (2) lit. f) din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, aprobate prin HG nr. 257/2011, în sensul că nu este precizat temeiul legat în baza căruia s-a acordat sporul privind acordul global.

Împotriva acestei decizii, XXX a formulat contestaţie, înregistrată la intimată sub nr. ---, fără a se fi emis hotărâre de către Comisia Centrală de Contestaţii de soluţionare a acestei contestaţii nici până la momentul pronunţării prezentei sentinţe.

Tribunalul subliniază împrejurarea că demersul procesual ce este dedus spre soluţionare are atât  natura juridică a unei contestaţii împotriva deciziei de respingere a cererii de recalculare a drepturilor de pensie, cât şi natura unei acţiuni/contestaţii îndreptată refuzului nejustificat al intimatei Comisia Centrală de Contestaţii de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale, susceptibilă a fi adresată direct instanţei de judecată, potrivit art.153  lit. f din actul normativ indicat.

Pornind de la Decizia nr.956/13.11.2012 a Curţii Constituţionale, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 151 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 sunt constituţionale în măsura în care se interpretează că nesoluţionarea contestaţiilor şi necomunicarea în termenul legal a hotărârilor Comisiei Centrale de Contestaţii, nu împiedică accesul la justiţie, tribunalul consideră că raţiunile ce au determinat adoptarea respectivei decizii trebuie avute în vedere şi în prezentul proces, astfel că acţiunea contestatorului poate şi trebuie să fie considerat admisibilă.

Revenind la fondul cauzei, tribunalul observă că intimata Casa Judeţeană de Pensii Prahova consideră că valorificarea veniturilor privind munca în acord direct prin recalcularea drepturilor de pensie nu este posibilă întrucât acestea nu reprezintă sporuri cu caracter permanent prevăzute în anexa nr.15 din HG nr.257/2011 privind Normele de aplicare a prevederilor Legii nr.263/2010.

Conform art. 3 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţă socială, ce constituia dreptul comun în materie, dreptul la pensie era recunoscut tuturor cetăţenilor care desfăşuraseră activitate permanentă pe baza unui contract de muncă şi pentru care angajatorii plătiseră contribuţia de asigurări sociale prevăzută de lege. Fondurile necesare pentru plata pensiilor de asigurări sociale de stat se constituie din contribuţiile pe care le plătesc unităţile socialiste, precum şi din sumele alocate în acest scop de la bugetul de stat.

Pornind de la interpretarea literală şi sistematică a normei legale enunţate în precedent, tribunalul observă că vizează contribuţia angajatorului, iar nu contribuţia individuală a salariatului. Drept urmare, este nefondată susţinerea intimatelor din cuprinsul  întâmpinării depuse la dosar, potrivit căreia contribuţia angajatorului nu ar impieta asupra modului de calcul al pensiei stabilite potrivit legislaţiei anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 şi, pe cale de consecinţă, susţinerea că principiul contributivităţii nu s-ar aplica decât odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000, iar nu şi pensiilor stabilite în temeiul Legii nr. 3/1977 şi recalculate după principiile noii legi.

În realitate, anterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, salariaţii nu au plătit contribuţie de asigurări sociale, o atare sarcină revenind numai angajatorilor pentru întregul fond de salarii.

Este adevărat că, potrivit  art. 70 din Legea nr. 27/1966 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi pensia suplimentară, intrată în vigoare la 1 ianuarie 1967, s-a instituit pentru angajaţi obligaţia plăţii unei contribuţii în cuantum de 2% din salariul tarifar lunar de încadrare, pentru pensia suplimentară, care, conform normei în cauză, se baza pe "principiul mutualităţii între angajaţi".

Potrivit art. 71 alin. (1) din acelaşi act normativ, fondurile necesare pentru plata pensiei suplimentare urmau să se formeze din contribuţia tuturor angajaţilor.

Obligaţia de plată a contribuţiei pentru pensia suplimentară s-a menţinut în sarcina angajaţilor până la intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.

La momentul edictării normei, legiuitorul a înţeles să întemeieze pensia suplimentară şi contribuţia corelativă pe "principiul mutualităţii între angajaţi", date fiind condiţiile politice, sociale şi economice de la acea vreme.

Esenţial este, însă, faptul că acea contribuţie plătită de angajaţi ce s-a numit „contribuţie pentru pensie suplimentara” nu condiţiona şi nu condiţionează includerea în baza de calcul pentru pensia de asigurări sociale a veniturilor obţinute din muncă de salariat care, prin plata respectivei contribuţii (la pensia suplimentară) primea, separat, o majorare  a punctajelor anuale.

Respectiva contribuţie a salariatului reprezenta o formă suplimentară de pensie faţă de pensia de asigurări sociale de stat, având menirea să sprijine statul să asigure angajaţilor venituri constante după încetarea raporturilor de muncă prin pensionare.

Sistemul public modern de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale a fost instituit prin Legea nr.19/2000, având la bază principiile unicităţii, egalităţii, solidarităţii sociale, obligativităţii, contributivităţii, repartiţiei şi autonomiei, conform art. 2 din lege, cu precizarea  că aceste principii pot fi identificate într-o formă sau alta şi în legislaţia aplicabilă anterior intrării în vigoare a acestei reglementări.

 În privinţa sporurilor şi veniturilor suplimentare utilizate la determinarea punctajelor anuale pentru perioadele anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, art. 10 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţă socială, în forma sa iniţială, prevedea că baza de calcul al pensiei o constituie retribuţia tarifară, iar prin Legea nr. 49/1992 acest text de lege a fost modificat în sensul că la stabilirea drepturilor de pensie erau avute în vedere salariul de bază şi o serie de sporuri cu caracter permanent, care nu intraseră anterior în această bază.

Ulterior, prin art. 164 din Legea nr. 19/2000, s-a prevăzut că la determinarea punctajelor anuale pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, în procedura de stabilire şi recalculare a drepturilor de pensie, se iau în calcul salariile brute sau nete, în conformitate cu modul de înregistrare în carnetul de muncă, sporurile care au făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislaţiei anterioare şi sunt înregistrate în carnetul de muncă şi sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislaţiei anterioare şi care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau care sunt dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare.

 Prin pct. V din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 au fost enumerate sporurile cu caracter permanent, cu menţiunea că aceste sporuri se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, atât pentru perioadele anterioare, cât şi pentru cele ulterioare datei de 1 aprilie 1992, iar în pct. VI al acestui act normativ sunt menţionate expres sporurile, diurnele şi alte drepturi care nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001.

Cu referire la interpretarea acestui articol, prin Decizia nr. 19 din 17 octombrie 2011 pronunţată în recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii şi a stabilit că, în interpretarea dispoziţiilor art. 2 lit. e), art. 78 şi art. 164 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi ale art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, formele de retribuire obţinute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 57/1974, vor fi luate în calcul la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut şi pentru acestea s-a plătit contribuţia de asigurări sociale la sistemul public de pensii.

Pentru a pronunţa această soluţie, Înalta Curte a reţinut că dispoziţiile pct. VI din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 pot fi înlăturate, întrucât intră în contradicţie atât cu prevederile anterioare din acelaşi act normativ, cât şi cu Legea nr. 19/2000, deoarece încalcă principiul fundamental al contributivităţii anterior datei de 1 aprilie 2001.

Ulterior, prin Decizia nr.19/10.12.2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie tot în recurs în interesul legii, s-a statuat, în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 2 lit. e) şi art. 164 alin. (2) şi (3) din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi pct. V din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, sporurile şi alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 vor fi luate în considerare la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public dacă au fost incluse în baza de calcul conform legislaţiei anterioare, sunt înregistrate în carnetul de muncă sau în adeverinţele eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare, şi pentru acestea s-a plătit contribuţia de asigurări sociale.

Din considerentele acestei decizii rezultă că includerea sau neincluderea acestor venituri în baza de calcul şi încasarea sau neîncasarea contribuţiei de asigurări sociale pentru veniturile prevăzute de textele legale care au generat o practică neunitară constituie o problemă de fapt, specifică fiecărui caz.

Principalul element obiectiv apt să conducă la o justă şi legală stabilire şi reactualizare a pensiilor provenind din fostul sistem de asigurări sociale de stat îl reprezintă contribuţiile de asigurări sociale plătite, astfel că la stabilirea şi reactualizarea drepturilor de pensie trebuie luate în calcul toate sporurile şi alte venituri de natură salarială pentru care angajatorul/angajatul a plătit contribuţia pentru asigurările sociale de stat.

În mod indubitabil, tribunalul nu poate lua în considerare susţinerea intimatei potrivit căreia nu ar trebui să  se dea eficienţă în prezenta cauză deciziilor pronunţate în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie întrucât s-ar nesocoti prevederile imperative ale  art.3307 alin.4 Cod procedură civilă vechi, reluate prin dispoziţiile art.521 alin.3 din Noul Cod de Procedură Civilă, atât timp cât dezlegarea dată chestiunilor de drept cu prilejul unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru toate instanţele de judecată.

Astfel, chiar dacă respectivele hotărâri au fost pronunţate în interpretarea prevederilor art.164 din Legea nr.19/2000, raţiunile avute în vedere de instanţa supremă se aplică mutatis mutandis şi cu privire la dispoziţiile art.165 din Legea nr.263/2010 care nu reprezintă altceva decât o reluare a textului similar din actul normativ anterior (fără vreo modificare semnificativă).

În altă ordine de idei, este lesne de observat că Decizia nr.19/10.12.2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie nu vizează numai veniturile încasate în acord global, ci sporurile şi alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau în adeverinţele eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare, şi pentru care s-a plătit contribuţia de asigurări sociale.

Referitor la natura veniturilor în acord direct, tribunalul reţine că, potrivit art.12 din legea nr.57/1974, una dintre formele de retribuire era în acord sau cu bucata, atunci când retribuţia

cuvenita rezulta din înmulțirea tarifului pe unitatea de produs sau pe lucrare cu numărul produselor sau al lucrărilor realizate.

În funcție de condițiile concrete de organizare a muncii si de interesul stimulării mai puternice a unor laturi cantitative sau calitative ale activității, se pot aplica următoarele variante ale acordului:

- acord direct, când retribuția realizata de muncitori, stabilita pe baza de tarife pe unitatea de produs sau pe lucrare, este direct proporționala cu cantitatea de produse, lucrări sau alte unităţi fizice executate; aceasta forma de retribuire se aplica in industrie in raport cu numărul de bucăţi, metri, tone executate; in construcții in raport cu numărul de mp zidărie, mp dulgherie, tencuieli; in agricultura in raport cu numărul de hectare lucrate sau animale îngrijite; in transporturi in raport cu tonele-marfa transportate, precum si in alte ramuri si activităţi unde măsurarea muncii se poate face individual pe baza de norme;

- acord global, când o formație de lucru, lot, șantier, ferma îşi asuma pe baza unui contract încheiat cu unitatea din care face parte obligația executării intr-un anumit termen a unui produs complet, a unui obiect fizic sau a unei producții stabilite in unităţi fizice, pentru care primește o suma globala determinata in raport cu manopera necesara pentru executarea sarcinilor prevăzute in contract. Acordul global se aplica acolo unde caracteristicile procesului tehnologic impun participarea colectiva pe echipe a oamenilor muncii la realizarea sarcinilor de producție si unde prin masuri tehnico-organizatorice specifice acestei forme de retribuire se asigura o productivitate a muncii mai mare. In industrie se aplica pentru realizarea unui produs complet sau lucrare, la care participa una sau mai multe echipe, sau pentru obținerea unei anumite producții fizice; in construcții se aplica pentru realizarea unui bloc de locuințe, hala industriala, pod, linie electrica sau alte obiecte complete; în agricultura pentru realizarea unei anumite producții de cereale, carne, lapte, legume sau altele.

Este lesne de observat că atât acordul direct, cât şi acordul global reprezintă tipuri ale aceleiaşi forme de retribuire  în acord sau cu bucata.

Chiar dacă în anexa nr.15 la HG nr.257/2011 privind Normele de aplicare a prevederilor Legii nr.263/2010, se statuează că nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din bază de calcul a pensiilor, conform legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale, dând eficienţă Deciziei nr.19/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, tribunalul este dator să verifice dacă, pentru sumele primite de contestator cu titlul de remuneraţie în acord direct, au fost plătite contribuţiile de asigurări sociale aferente.

Potrivit adeverinţei nr. --- , emisă de SC --- SA, în perioada în perioada 15.05.1971-01.04.2001,  contestatorul  a fost retribuit în acord direct, conform Legii nr. 57/1974, iar pentru sumele primite ca remuneraţie în acord direct  unitatea a plătit contribuţii la sistemul public de pensii, fără ca salariatului să i se fi reţinut contribuţia individuală pentru pensia suplimentară.  Trebuie subliniat că aspectele atestate prin adeverinţa analizată nu au fost contestate, sub nicio formă, de către intimate.

Tribunalul apreciază că interpretarea dată de intimată Deciziei nr.19/2012 în sensul că  trebuie luate în calcul toate sporurile şi alte venituri de natură salarială pentru care atât angajatorul, cât şi angajatul au plătit contribuţia pentru asigurările sociale de stat, nu poate fi primită întrucât, dacă aceasta ar fi fost intenţia completului abilitat să se pronunţa în recurs în interesul legii, ar fi utilizat, cu siguranţă, o formă a verbului „a plăti” specifică unui subiect multiplu, iar nu „angajatorul/angajatul a plătit contribuţia pentru asigurările sociale de stat”, modalitate de formulare care, evident, sugerează  o alternativă.

Aşa cum s-a arătat mai sus, plata contribuţiei la pensia suplimentară nu condiţiona şi nu condiţionează includerea în baza de calcul pentru pensia de asigurări sociale a veniturilor obţinute din muncă de salariat care, prin plata contribuţiei la pensia suplimentară, primea, separat, o majorare  a punctajelor anuale. În plus, potrivit susţinerilor intimatei, legislaţia în vigoare nu permitea reţinerea unei asemenea contribuţii pentru sumele obţinute în acord, aspect care nu ar putea conduce la „penalizarea” salariatului prin neincluderea în baza de calcul a pensiei de asigurări sociale a veniturilor obţinute cu acest titlu, atât timp cât angajatorul său a plătit contribuţia de asigurări sociale pe care o datora.

Faţă de toate considerentele expuse, dând eficienţă principiului contributivităţii,  în baza art. 106,107,116 şi 153 lit. f din Legea nr.263/2010  actualizată, tribunalul va admite contestaţia dedusă spre soluţionare,  va anula  decizia nr. 327232/2.03.2017 şi va obliga intimata  Casa Judeţeană de Pensii Prahova să emită o nouă decizie de stabilire a drepturilor de pensie cuvenite contestatorului, cu luarea în considerare a veniturilor obţinute de acesta în acord direct, menţionate în adeverinţa nr.--- , emisă de SC ---  SA, începând cu luna ulterioară celei în care a formulat cererea de recalculare.

În baza art.453 Cod procedură civilă, cum partea care pierde procesul poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată numai la cererea părţii adverse, tribunalul va lua act nu se solicită asemenea cheltuieli.

Domenii speta

Spete similare